Blogosfera SF&F: Expurgo de George Cornilă

Vreau să menționez încă de la început că am citit acest roman înainte de alegerile din weekend-ul trecut. Știu că poate părea irelevant, dar povestea este totuși o distopie (flawed utopia, mai exact) plasată în România viitorului. Așa că după părerea mea, și contextul politic în care trăiam când am citit cartea e relevant. Pentru că am citit Expurgo într-o perioadă în care speranța mea era la cote destul de scăzute, așa că am rezonat foarte puternic cu una dintre „taberele” din carte.

Povestea:

În viitor, în urma unei lovituri de stat, prostia a devenit ilegală. Nimeni nu e considerat cetățean dacă nu trece de un anumit nivel de educație, dacă nu se comportă civilizat și dacă nu poate răspunde unor teste de cultură generală pe care forțele de ordine (adică agenții SAI - Serviciul de Apărare Intelectuală) le administrează întâmplător pe stradă.

În această lume, educația este gratuită și ușor accesibilă, așa că ignoranța a devenit o alegere. Ai libertatea de a fi cât de prost vrei, dar asta atrage după sine consecințe: lipsa de cultură duce la pierderea beneficiilor de bază.

Și ele nu sunt puține, fiecărui cetățean fiindu-i îndeplinite nevoile cu ajutorul unui venit minim garantat, pe care și-l poate suplimenta prin muncă doar dacă dorește. Desigur, nu e un sistem perfect.

Există oameni care memorează răspunsuri și care știu doar să treacă testele necesare. Sunt cetățeni care în intimitate se comportă ca niște brute. Dar atâta timp cât te porți civilizat în public, ești lăsat în pace și poți duce un trai decent doar pentru că ești cetățean. Chiar și așa, există și persoane care aleg să trăiască în ghetouri, la limita subzistenței, doar pentru că nu vor să fie constrânși de regulile stricte ale civilizației. (Apropo, sunt interzise inclusiv alcoolul și tutunul, cu excepția unor dispense speciale pentru artiști).

Pentru a descoperi cine se află în spatele unor atentate teroriste, Agentul II-22 va trebui să se infiltreze printre plebeii care refuză cultura. Însă părăsind lumea organizată din care face parte, va începe să se îndoiască de faptul că libertatea merită sacrificată de dragul educației.

Părerea mea:

Cartea asta o să te treacă prin toate stările posibile. Începe cu descrierea unei utopii în care prostia e eradicată metodic. O lume în care bugetul unui Sector se duce mai ales spre Învățământ, scris cu majusculă. O lume în care un funcționar public nu are voie să comită mai mult de trei greșeli gramaticale de-a lungul mandatului său. Bineînțeles că uitându-mă în jur la România mea, mi-am dorit să pot trăi în lumea din Expurgo. Mi-am dorit ca toți cei care aleg de bună voie să fie ignoranți să plătească. Mi-am dorit ca prostia să aibă consecințe.

Desigur, scopul romanului e să prezinte și consecințele existenței acestei utopii: plebeii, inculții, cei care preferă să fenteze sistemul și să refuze sistematic orice formă de educație. Pentru că atunci când ceva e impus cu forța, va exista mereu o rezistență. Cred că e în natura noastră să ne opunem regulilor stricte, să căutăm portițe și căi de a evita o lege dură. Până la urmă, cei din ghetouri sunt și ei oameni, oameni care vor să fie liberi. Dar când libertatea ta înseamnă „manules” date la maxim și oameni care se înjunghie pe stradă, apartamente insalubre și o viață la limita subzistenței, când alternativa e un oraș frumos, curat, liniștit, merită să fii liber? Când ai de ales între libertatea deplină de a avea o viață oribilă și posibilitatea de a avea totul cu condiția să alegi să te educi, chiar e atât de oribilă rigiditatea?

Da, sistemul nu e perfect. Da, se comit abuzuri. Da, non-cetățenii pot fi împușcați fără vreun proces, agenții SAI fiind judecători și călăi, totul într-o fracțiune de secundă. Da, agenții SAI nu mai sunt umani, ci sunt niște ființe chinuite de medicamente, cărora le sunt răpite sentimentele de dragul unui regim care se impune prin forță. Da, sistemul acesta atât de frumos e revoltător. Și de asta cartea asta te trece prin toate stările posibile, pentru că îți oferă premiul mult-visat, dar îți arată și cadavrele pe care trebuie să calci ca să ajungi la el. Merită? Încă nu pot da un răspuns categoric.

Și, cumva, tocmai dilema asta e ceea ce salvează cartea. Pentru că nu e un roman ușor de citit, și nu numai din cauza conflictului moral pe care ți-l provoacă. Povestea este relatată la persoana I, din perspectiva unui agent SAI care, după cum spuneam, e lipsit de sentimente, îndoctrinat și plin de tot felul de substanțe menite să-l facă aproape robotic. Așa că mai ales în prima parte a cărții, fix așa își spune povestea: ca un robot. Pe de-o parte, e o metodă excelentă de a înțelege cât de profund afectat este el de educația care i s-a impus pentru a deveni un agent. Pe de altă parte, e extrem de greu pentru un cititor să treacă de zidul de informații pe care II-22 i le aruncă în brațe fără pauză timp de capitole întregi.

Totuși, m-a captivat prea mult subiectul ca să nu vreau să aflu ce se va întâmpla, așa că am citit cartea într-o singură zi de weekend. Dacă ești dispusă să treci de stilul foarte impersonal în care ți se pun informații în cârcă la început, Expurgo se citește repede. Dar e o carte care te va frustra îngrozitor, sau cel puțin pe mine m-a frustrat, pentru că eu aș fi vrut ca utopia culturii să rămână utopie, aș fi vrut să nu văd carnagiul petrecut printre non-cetățeni, aș fi vrut să pot accepta cu adevărat că aceia care refuză cultura își merită soarta. N-am reușit, sunt prea empatică pentru asta, dar nici nu m-am convins că educația impusă prin lege e o idee proastă. Doar am retrăit a mia oară dezamăgirea că oamenii nu pot face pur și simplu ce e bine pentru ei, chiar dacă e greu și că trebuie mereu forțați să aleagă binele. Doar că nimic bun nu se poate obține prin forță.

E o carte pe care n-o recomand ușor, tocmai pentru că stilul folosit e greu de citit și pentru că în mine a generat atâtea sentimente negative. Dar cred că tocmai de asta merită citită, pentru că te provoacă să te întrebi unde ai trage linia, până unde poate civilizația să fie impusă, până unde merită să renunți la anumite libertăți de dragul culturii. În această lume educată prin forță, omenirea a început colonizarea spațiului. Dar merită să ne clădim progresul pe cadavrele celor care îl refuză?

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul editurii Crux Publishing.

blogosfera sf&f.png

Notă: Articolul face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a treia miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vrei să citești și alte impresii despre Expurgo, le găsești pe blogurile:

Deși Blogosfera ia o pauză până la toamnă, dacă ești blogger și vrei să ni te alături, te așteptăm în grupul de facebook unde ne organizăm: Blogosfera SF&F.


#3cărți de căutat la Bookfest

3-carti.png

Am lipsit puțin de pe-aici, pentru că am trecut printr-o perioadă mai neplăcută, în care pur și simplu nu mi-am mai găsit energia pentru nimic. Nici măcar pentru scrisul pe blog :(

Dar pentru că peste doar două zile începe Bookfest-ul, editurile au început să anunțe o grămadă de noi apariții și eu m-am apucat de făcut liste, chestie ce m-a entuziasmat peste măsură. Așa că mi-am regăsit energia și cheful de viață și am decis să vă spun câteva cuvinte despre #3cărți pe care vă recomand să le răsfoiți la Bookfest.

Eu cred că vă vor cuceri doar de la o răsfoială, așa că sper să le regăsesc prin bookhaul-urile voastre de după târg :)


Foc și Sânge de George RR Martin

Nu puteam să încep vreo listă fără bijuteria asta. Știu, nu e Winds of Winter, dar azi e prima zi de luni fără Game of Thrones și orice bucățică de Westeros mi se pare mai mult decât binevenită.

Cartea aceasta e mai puțin un roman și mai mult o istorie a primilor aproximativ 150 de ani de domnie a Targaryenilor în Westeros. Și este plină de ilustrații superbe, așa că e mai mult o carte-obiect. Dacă vă pasionează istoria unei lumi fictive, atunci nu aveți cum să ratați superbitatea asta 🧡

Detalii despre carte aici.

 
coperta-visul-isi-alege.jpg

Visul își alege visătorul de Laini Taylor

Acesta este primul an în care editura Epica participă la un târg de carte din București și vin cu o carte nou-apărută pe care eu o aștept cu nerăbdare încă de când am terminat ultimul volum din Născută din fum și os.

Am adorat lumea pe care a creat-o autoarea în acea trilogie și ador și titlul acestui roman, așa că nu numai că o să-l iau de la târg, dar o să-l adaug și pe lista de lecturi pentru iunie :)

Cartea încă nu e listată pe site-ul editurii, dar imediat ce apare online vă pun un link aici.

 

Regatul aripilor și al pieirii de Sarah J Maas

Nu mă așteptam să-mi placă atât de mult seria asta, dar după volumul al doilea m-am îndrăgostit iremediabil. O să vă povestesc mai multe într-o recenzie săptămâna viitoare, dar, pe scurt, e genul acela de poveste în care ai vrea să poți evada oricând viața reală se dovedește mai puțin spectaculoasă decât sperai.

Abia aștept să descopăr ce ni se mai pregătește în volumul al treilea care e proaspăt apărut pe piață și pe care vă recomand să-l căutați la târg!

Detalii despre carte aici.


Dacă nu ajungi la Bookfest, atunci poți găsi toate noutățile editurilor pe Cartepedia.ro. Și pentru că ești un cititor al acestui blog, dacă folosești codul GHANDA la orice comandă plasată până pe 31 mai, primești o reducere de 30%!


Recenzie: Biblioteca invizibilă de Genevieve Cogman

Aveam așteptări atât de mari de la cartea asta… Părea exact genul de roman numai-bun pentru toți iubitorii de lectură, pentru toți cei care și-ar dori să trăiască înconjurați de cărți și de oameni care le iubesc. În schimb, am primit un fel de film din seria The Librarian, care nu e neapărat un lucru rău, dar e mult mai puțin față de ceea ce ar fi putut fi.

Povestea:

Irene este fiica a doi Bibliotecari, așa că a crescut participând la misiuni alături de părinții ei și, desigur, a devenit ea însăși Bibliotecar. Aflată la începutul carierei, majoritatea timpului și-l petrece departe de Bibliotecă, în diverse lumi alternative, de unde încearcă să recupereze exemplare unicat ale unor cărți.

De data asta, însă, nu mai pleacă singură în misiune, ci este trimisă alături de un învățăcel, Kai. Împreună, cei doi ajung într-o lume infestată de haos, în care lucrurile nu prea mai respectă logica elementară. Tot felul de creaturi fantastice se amestecă printre oameni și pericolele pândesc la orice pas. Însă înzestrată cu abilitățile ei de Bibliotecar, Irene va încerca tot posibilul să găsească un volum special al basmelor fraților Grimm.

Părerea mea:

Când vine vorba de cărți care nu sunt 100% realiste, mi se pare că există două mari categorii: cele care prezintă lumea și regulile ei în prima parte, completând doar cu mici detalii pe parcurs și cele care te aruncă direct în mijlocul acțiunii și te lasă să deduci singur ce și cum. Prefer a doua categorie și, din punctul meu de vedere, Biblioteca invizibilă se încadrează aici… doar că uneori mi-aș fi dorit să existe puțin mai multe explicații, pentru că am avut impresia că magia există doar pentru a rezolva problemele personajelor.

În carte mai există și un limbaj diferit de magie, accesibil doar Bibliotecarilor, pe care îl pot folosi ca să dea porunci realității. Acest limbaj mi s-a părut că ar avea niște limitări ceva mai clare, deși e puțin cam OP (overpowered, adică extrem de puternic și aproape imposibil de învins). Tocmai de aceea, e „scos din joc” la un moment dat. Nu vreau să vă dau spoilere, așa că nu vă spun cum și de ce, dar chiar și asta mi s-a părut doar ca să complice lucrurile de dragul acțiunii. Și, cumva, de-a lungul romanului am tot avut senzația că punctele tensionate sunt uneori introduse și apoi rezolvate prin magia intervenției autorului.

Nu zic că nu e o carte bine construită sau că nu-și respectă propriile reguli. Nu toate problemele se rezolvă miraculos, dar Irene are destul de mult noroc. Totuși, mi-a fost relativ simpatică. E singura Bibliotecară care are cu adevărat o pasiune pentru cărți. Restul membrilor Bibliotecii au un aer de profesori universitari, nu de iubitori de lectură. Dar Irene chiar citește de plăcere, iubește cărțile polițiste și devine aproape fan girl când are șansa să întâlnească un fel de Sherlock Holmes în realitate.

Atmosfera e și ea plăcută, cu o grămadă de acțiune care să umple realitatea alternativă în care Irene și Kai caută basmele fraților Grimm. Sunt comploturi peste comploturi, creaturi care mai de care mai interesante, tehnologie combinată cu vampiri… E o lume foarte colorată și foarte cinematică. Din păcate, mi-a lipsit suspansul, pentru că n-am crezut nicio secundă că personajele principale vor păți cu adevărat ceva rău.

Așadar, recomand Biblioteca invizibilă celor care își doresc o lectură asemănătoare unui film fantastic de aventuri. E ușor de citit, plină de acțiune, cu multe scene foarte dinamice. Nu vă așteptați să petreceți prea mult timp în Bibliotecă, din păcate majoritatea romanului nu se desfășoară acolo, dar eroina e o cititoare împătimită, așa că o să vă placă. Și dacă sunteți fani The Librarian, atunci aceasta e cartea perfectă pentru voi!

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul editurii Nemira sau din librării online precum Cartepedia sau Libris.


Evenimente: #bookclub

Sâmbăta trecută am participat la a doua ediție a clubului de lectură organizat de Diana aka @cartideiubit. Cartea despre care urma să discutăm (Prințesă sub acoperire) a fost în afara zonei mele de confort, dar credeam că va fi pe gustul celor de la club. Totuși, m-am bucurat să descopăr că mulți dintre participanții la club au fost de acord cu mine în mai ales în ceea ce privește simplitatea poveștii.

bookclub-2.png

Despre carte:

Pe scurt, romanul spunea povestea lui Lottie Pumpkin, versiunea tânără a blondei de la drept (adică roz, roz, roz), pasionată de prințese Disney, care reușește să primească o bursă la Rosewood Hall, o școală faimoasă pentru… copiii bogați care o frecventează, sau cel puțin asta am dedus eu din carte.

La această școală este înscrisă și prințesa Maradoviei, o fată care e exact opusul lui Lottie: dezordonată, rebelă, care nu-și dorește atenția sau responsabilitatea de a fi prințesă.

Desigur, cele două devin prietene și decid să facă schimb de identități și așa începe clasicul film în care fiecare descoperă că viața de om simplu/prințesă nu e atât de ușoară, dar fiecare dintre ele câștigă o prietenă bună și … pardon. Nu e un film, e o carte. Ups.

Mie povestea mi s-a părut extrem de previzibilă (cu o excepție: n-am ghicit cine era „the bad guy”, eu pariasem pe altcineva) și cumva fără miză. Eram convinsă că niciunul din personaje nu va păți nimic grav, eram convinsă că nimeni n-o să se schimbe fundamental. Lottie a rămas bună și visătoare și roz, Ellie a rămas convinsă că viața „normală” e mai bună decât cea de prințesă, prietenia lor n-a avut deloc de suferit… Nimeni n-a pierdut nimic, nimeni nu s-a schimbat fundamental.

Totuși, nu pot să spun că e o carte proastă. E simpatică pe alocuri, e ușor de citit, e adorabil de vizibil că autoarea a încercat să dea școlii așa un aer de Hogwarts… Aș recomanda-o celor care nu prea citesc și cărora le plac poveștile simpluțe. Altfel, o dată ce ai descoperit niște romane cu intrigi mai serioase, nu știu cât te mai poate atrage o carte atât de previzibilă.

Despre #bookclub:

Pentru prima dată de când particip la evenimente literare, am fost cea mai în vârstă. Și deși m-am simțit puțin „out of place”, mi-a trecut în mai puțin de cinci minute! Nu mă așteptam să descopăr atâtea cititoare pasionate și nu mă așteptam să întâlnesc niște fete geniale care la doar 10 ani au considerat povestea asta la fel de plictisitoare cum mi s-a părut mie.

Desigur, au fost și fete cărora le-a plăcut cartea și mi-a plăcut să ascult și punctul lor de vedere. De asta am și spus mai sus că nu-i o carte proastă, pentru că are și destule aspecte pozitive. Revenind la discuțiile de la club, n-am simțit nicio clipă diferența de vârstă dintr membri, am putut vorbi între noi fără niciun fel de barieră și asta mi-a întărit părerea că persoanele care iubesc cititul sunt minunate!

De asemenea, mi-a plăcut mult efortul pe care l-a depus Diana ca să se asigure că discuția nu lâncezește. Ne-a pus întrebări care au dus la dezbateri faine, ne-a oferit niște joculețe interesante, ne-a provocat să ne gândim ce am putea modifica la poveste… Cred că a fost cel mai interactiv club de lectură la care am participat până acum!

În București, cel puțin, există multe cluburi de lectură și fiecare e frumos în felul lui. Fiecare adună o anume „bulă” specifică de pasionați de lectură și dacă încă nu ți-ai găsit „tribul” de cititori, sigur mai e un club pe undeva unde să te poți integra. Dar ceea ce am apreciat cel mai mult la #bookclub e dezinvoltura participanților. De obicei, cititorii se consideră persoane introvertite, cărora le e frică să discute, mai ales dacă nu cunosc bine restul oamenilor. Aici nu prea a fost cazul, chiar dacă au existat și membrii noi (ca mine), până la final aveam senzația că ne știm cu toții de-o viață.

Am furat poza de la    @mara.citeste

Am furat poza de la @mara.citeste

Mi-a plăcut enorm atmosfera, mi-a plăcut să descopăr fetele astea minunate pasionate de citit și abia aștept să ne revedem în iunie și să vorbim despre Warcross. Și vreau să îi mulțumesc Dianei pentru organizare și pentru că ne-a adunat la un loc. You rock, girl!


Recenzie: Cerul din adâncuri de Adrienne Young

Mi-am dorit să citesc acest roman deoarece părea o poveste dark despre vikingi, cu o eroină puternică și lupte sângeroase între clanuri rivale. În schimb, am descoperit o poveste aproape blândă (există destul sânge, totuși) și frumoasă despre înțelegere și prietenie, despre tradiție și schimbarea ei. Cerul din adâncuri n-a fost ce mă așteptam, dar a fost totuși o carte reușită.

Povestea

Eelyn este o tânără de 17 ani din clanul aska, un clan de luptători feroce, pentru care onoarea e mai importantă ca orice. O dată la cinci ani, oamenii ei se întâlnesc pe câmpul de luptă cu cei din clanul riki, luptându-se în numele zeilor lor. De la cei mai tineri la cei mai căliți în bătălii, toți oamenii apți de luptă participă la aceste războaie.

Cu cinci ani în urmă, într-un alt sezon, Eelyn l-a văzut pe Iri, fratele ei mai mare, murind. Acum, luptă pentru a-l răzbuna, însă în vâltoarea bătăliilor, îl vede alături de riki. Deși surprinderea aproape o costă viața, fratele ei o salvează, ceea ce clanul ei consideră un semn divin că Iri a ajuns în Sólbjọrg, lumea de dincolo.

Însă realitatea e mult mai dură și urmărindu-și fratele, Eelyn va descoperi că aska și riki au mai multe în comun decât credea.

Părerea mea:

După cum spuneam la început, povestea nu e atât de dark din punct de vedere al acțiunii. Există câteva lupte, toate brutale și sângeroase, dar majoritatea cărții se concentrează pe perioadele liniștite dintre bătălii, în care oamenii își văd de viața și de durerile lor. Și acțiunea, în general, e destul de previzibilă, sau cel puțin mie mi-a fost destul de ușor să intuiesc ce se va întâmpla după reuniunea celor doi frați.

Din fericire, autoarea compensează prezentându-ne niște personaje foarte veridice, care reacționează puternic în fața traumelor prin care trec. Ajută mult și faptul că romanul este scris la persoana I, din perspectiva lui Eelyn, care trebuie să se lupte constant să-și țină în frâu durerea și suferința, deși a trecut prin incredibil de multe la vârsta ei: și-a văzut mama și fratele murind, a fost rănită iar și iar în lupte și nici viața de după descoperirea fratelui ei nu-i e prea ușoară. Mi-a plăcut de ea, pentru că în spatele fațadei dure, are un suflet bun și nu s-a dat în lături de la a face alegerile grele, de dragul oamenilor ei.

Și despre asta e, de fapt, cartea, despre oameni care se urăsc, dar care trebuie să găsească o cale să colaboreze, despre ani de lupte și sânge care trebuie lăsați în urmă. Despre faptul că dincolo de tradiții și de durere, suntem cu toții oameni și suntem cu toții la fel: ne dorim să supraviețuim. Există putere în unitate și Eelyn și Iri vor înțelege asta pe propria piele.

În plus, deși Cerul din adâncuri face parte dintr-o serie din care au apărut deja două volume, cele două nu au legătură, având protagoniști diferiți. Prin urmare, eu consider povestea ca fiind de sine stătătoare, pentru că toate firele narative sunt închise și toate întrebările își primesc răspunsul. Și cumva, e plăcut să citești o poveste fantasy care nu are continuări, ci se încheie într-un singur volum.

Așadar, dacă vă plac poveștile despre oameni și despre ceea ce îi leagă, vă recomand cartea, cu mențiunea că deși nu abundă în scene de acțiune, e destul de violentă atunci când apar scenele de luptă.

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul editurii Corint.