vALLuntar

Am plantat un copacel!

copacel-valluntar.JPG

Am lipsit putin de pe blog zilele astea, dar in cadrul absentei mele, n-am stat degeaba. Printre altele, am plantat unul dintre cei patru copacei pe care l-am obtinut cu ajutorul vostru in cadrul campaniei vALLuntar. Ceilalti au fost plantati de catre cei de la editura ALL la Snagov.

Stand la bloc, nu prea aveam unde sa-l plantez, asa ca am hotarat sa-l plantam cu clasa in curtea liceului (si profit de ocazie ca sa le multumesc colegilor care au contribuit cu comentarii in timpul campaniei!) A fost extrem de amuzant pentru ca un om sapa o groapa si vreo 20 stateau pe margine si dadeau indicatii... insa mai in gluma, mai in serios, copacelul a ajuns in pamant si deja au inceput sa-i creasca frunzulitele, asa ca suntem extrem de mandrii de el. Pacat ca n-am reusit sa-i dam un nume... Poate pana la intalnirea de 10 ani ne vine vreo idee buna :))

Copacelul nostru a fost doar unul dintre cei 632 de puieti care au fost pusi la dispozitie de catre ROMSILVA in urma rezultatelor campaniei vALLuntar. Si desi scopul principal al campaniei a fost cel ecologic, mie mi se pare la fel de important faptul ca in cadrul acesteia s-au citit 522 de carti!

"Le mulţumim prietenilor noştri din online pentru rezultatele excepţionale obţinute, pentru implicarea şi entuziasmul lor. Ne bucurăm că, pe lângă copacii ce vor fi plantaţi şi îndemnul la lectură, campania a contribuit la creşterea grupului de facebook vALLuntar unde cititorii s-au obişnuit să intre pentru a primi recomandări de lectură." - a declarat Mario De Mezzo, CEO Grupul Editorial ALL.

Desi aflata la a doua editie, pentru mine campania vALLuntar a fost prima experienta de acest gen, dar mi-a placut enorm, asa ca voi participa si anul viitor si incurajez toti bloggerii sa faca la fel!

 

Recenzie vALLuntara: Ce-as fi eu fara tine?

coperta-ce-as-fi-eu-fara-tine.jpg

Rezumat:

Martin e un student francez, aflat in SUA pentru un schimb de experienta. Aici se indragosteste iremediabil de Gabrielle, insa nu reuseste sa-i spuna ce simte decat printr-o scrisoare pe care tanara o citeste in ultima zi in care Martin se afla pe pamant strain. Insa Gabrielle reuseste sa-l gaseasca la aeroport si sa-l convinga sa ramana.

Urmeaza cele mai frumoase zile din viata lui, insa nu-si imagineaza ce impact vor avea decat dupa ce se intoarce acasa si relatia lor se raceste. Incapabil sa inteleaga motivul pentru care s-au instrainat, Martin face sacrificii pentru a se intoarce in State, propunandu-i Gariellei sa vina la o cafenea daca doreste sa salveze relatia lor. Ea nu apare.

Asa incepe declinul personajului, care isi schimba complet stilul de viata si cariera, devenind politist. Anii trec si Martin reuseste cumva sa continue sa traiasca, desi amintirea Gabriellei e inca o rana deschisa.

Insa destinele lor se vor intalni din nou atunci cand Martin devine obsedat de a-l prinde pe celebrul hot Archibald Maclean.

My view:

La prima vedere, si chiar la primele pagini, romanul pare o poveste de iubire. Nu e. E povestea a doi barbati care au pierdut totul, asa ca risca totul intr-o competitie cu un final neclar pentru amandoi, dar de care amandoi au nevoie. De asemenea, e o poveste despre curaj. Pe de-o parte, e curajul vecin cu sinuciderea de care da dovada Martin in confruntarea cu Archibald. Pe de alta parte, e curajul prudent, premeditat al lui Archibald, care hotaraste totusi sa riste la randul lui atunci cand afla ca are cancer in faza terminala.

Si apropo de aceasta boala, nu mi se pare deloc intamplator faptul ca atat Archibald, cat si Elliott, protagonisul romanului Vei fi acolo? gasesc curajul de a lua cele mai mari hotarari atunci cand afla ca au cancer, si cred ca nu intamplator in romanul Ce-as fi eu fara tine?, Elliott are un rol episodic, mentionandu-se ca e prieten cu Archibald.

De asemenea, mi-a placut modul cum e descrisa decaderea lui Martin dupa despartirea de Gabrielle, felul in care din flashback-uri si scurte rememorari se constituie o perioada neagra care ii tradeaza durerea si pierderea mai mult decat orice explicatii. Insa mereu personajele principale ale lui Musso sunt atat de bine construite, incat nu numai ca par persoane reale, dar in final ai senzatia ca-i cunosti cu adevarat, poate chiar mai bine decat prietenii lor.

Iar finalul... e in stitlul lui Musso! Pentru cei care au citit Fata de hartie, e exact opusul finalului de acolo. E unul din lucrurile care ma distreaza la acest autor, faptul ca nu stii exact daca citesti un roman realist sau nu pana in ultima clipa, pana cand dai ultima pagina. Asadar, va recomand Ce-as fi eu fara tine? pentru ca e o poveste frumoasa, cu un sfarsit fericit... si avem nevoie sa mai credem in asemenea finaluri!

Acest articol face parte din campania vALLuntar initiata de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA. Daca recenzia va strange minim 15 comentarii de la persoane diferite, Editura ALL ne va oferi un copacel spre plantare.

 

Recenzie vALLuntara: Cheia de Simon Toyne

Cand am mers la lansarea acestui roman, care a avut loc in prezenta autorului, nu stiam absolut nimic despre el sau despre cartile sale. In cateva minute m-a vrajit, asa ca mi-am cumparat ambele volume. Pe primul, Sanctus, l-am citit la cateva zile dupa, curioasa sa vad daca Simon Toyne scrie la fel de frumos pe cat vorbeste. Raspunsul e "normal ca da!".

Am fost captivata imediat (dovada recenzia romanului, pe care o gasiti aici), asa ca n-am putut rezista prea mult in fata celui de-al doilea volum al seriei, Cheia, care mi-a placut chiar mai mult, deoarece povestea "creste", apar mai multe personaje, mai multe planuri narative si deci e mai mult suspans si mai multe rasturnari de situatie.

coperta-cheia.jpg

Rezumat:

Citadela a fost zguduita de o explozie. Sacramentul a fost eliberat. Profetia s-a implinit. Calugarii Sanctus sunt toti pe moarte. Abatele si Prelatul sunt morti, Liv si Gabriel nu. Insa povestea e departe de a se fi incheiat.

Evenimentele din Ruina nu au trecut neobservate pe plan international si presa arde de nerabdare sa smulga toate informatiile despre Citadela, acum ca - pentru prima data - niste oameni au parasit-o. Insa Biserica are propriile interese, asa ca scopul celor din Vatican este sa se asigure ca supravietuitorii pastreaza tacerea. Si mortii nu vorbesc.

In plus, pe glob au inceput sa aiba loc o serie de cataclisme si nici Citadela nu e ferita de probleme de necontrolat: o boala misterioasa afecteaza copacii din gradini... si se pare ca se transmite la oameni.

Solutia e tot in mainile lui Liv: daca prima profetie era echivalentul mala al Facerii, exista si opusul ei, echivalentul Apocalipsei reprezentat de Profetia in Oglinda pe care Liv trebuie s-o indeplineasca pentru a opri atat cataclismele, cat si molima.

My view:

Expresia "a citi pe nerasuflate" abia incepe sa descrie modul in care se citeste aceasta carte. Da, am spus "se citeste" si nu "am citit" pentru ca dupa primele pagini, cred ca oricine va fi prins in lantul evenimentelor, fara sa mai poata scapa pana cand nu a citit ultimult cuvant... Si chiar si atunci eu as fi continuat, insa trebuie sa astept rabdatoate urmatorul volum.

Dupa cum am spus la inceput, povestea a "crescut" mult in acest roman. Mi-a placut in special preotul Clementi din Vatican pentru faptul ca e extrem de realist: si-a dat seama ca traieste intr-o lume guvernata de bani, asa ca vrea sa imbogateasca Biserica. Nu conteaza cum. De fapt, imi place ca toate personajele "religioase" isi gasesc scuze chiar si pentru cele mai atroce decizii. Numai mie mi se pare ca Dumnezeul vostru n-o sa va ierte asa repede pentru ca ucideti, mai ales daca o faceti in numele lui? Oricum, imi place ca toti "credinciosii" din carte par sa creada ca "scopul scuza mijloacele".

Si Fantoma e un personaj foarte interesant, cred ca o sa va placa foarte mult de el, mai ales spre final, cand ii aflati povestea... insa va las sa descoperiti singuri surpriza pe care v-o rezerva autorul cu acest personaj.

Cat despre "vechii" cu care ne-am obsinuit... Pe parcursul romanului, a ajuns sa-mi placa enorm de Gabriel. Nu ca nu mi-ar fi placut din start, dar in acest volum mi se pare nu neaparat ca am aflat mai multe despre el, cat ca am ajuns sa-l cunosc mai bine, sa inteleg cum gandeste, sa-l vad in actiune... Si l-as lua acasa fara sa stau pe ganduri!

Asadar, Cheia este un roman scris superb, o continuare excelenta, deoarece dezvolta povestea si, nu in ultimul rand, un roman care te lasa cu sufletul la gura si numarand zilele pana pe 11 aprilie, cand se lanseaza oficial cartea urmatoare din serie.

Acest articol face parte din campania vALLuntar initiata de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA. Daca recenzia va strange minim 15 comentarii de la persoane diferite, Editura ALL ne va oferi un copacel spre plantare.

 

Recenzie vALLuntara: Disparuti fara urma

Duminica trecuta s-au incheiat inscrierile in cadrul celei de-a doua editii a campaniei vALLuntar. In final, suntem 240 de bloggeri care participa, iar una dintre cele mai cerute carti a fost P.S. Te iubesc a Ceceliei Ahern. Deoarece am citit deja acest roman, am sa incep sirul recenziilor vALLuntare cu o alta carte a acestei autoare, Disparuti fara urma, un roman care m-a suprins intr-un mod foarte placut.

coperta-disparuti-fara-urma.jpg

Rezumat:

In casa de langa cea a lui Sandy Shortt locuia o fetita de aceeasi varsta, care a disparut cand amandoua aveau 10 ani. Din acel moment, viata lui Sandy devine un continuu sir de cautari: de la sosetele pierdute si pixurile ratacite pana la persoanele disparute. Astfel, ea si-a deschis o agentie care se ocupa cu gasirea celor disparuti, insa viata ei este data definitiv peste cap in momentul in care ea insasi dispare.

Fratele lui Jack Ruttle a disparut cu un an in urma si tanarul inca nu a reusit sa depaseasca momentul, spre deosebire de cei din jurul sau. Cand credea ca e singurul care nu vrea sa renunte la cautari, descopera agentia lui Sandy in cartea de telefoane. Ea se ofera sa-l ajute, insa dispare inainte de intalnirea fixata cu Jack. Din acel moment, telui lui devine gasirea ei.

Cei doi se intalnesc o singura data pe parcursul romanului, insa vietile lor se influenteaza una pe cealalta intr-un mod la care niciunul nu se astepta, dar de care amandoi aveau nevoie.

My view:

Ma asteptam la o poveste de dragoste. Descrierea de pe spate, autoarea, totul promitea un astfel de roman. M-am inselat, intarindu-mi astfel ideea ca, la fel ca in cazul oamenilor, nu trebuie sa ai prejudecati atunci cand intalnesti o carte.

Disparuti fara urma nu e o poveste despre iubire, e o poveste despre oameni care gasesc intr-un final ceea ce au nevoie. Sandy si-a dedicat viata gasirii lucrurilor si persoanelor disparute, insa ajunge sa gaseasca ceea ce cauta cu adevarat: pe ea insasi. Jack isi doreste cu disperare sa isi gaseasca fratele, insa ajunge sa gaseasca raspunsurile de care are nevoie pentru a-si continua viata.

Este prima data cand mi s-a parut ca titlul tradus al romanului e mai bun decat originalul. In engleza, romanul se numeste A Place Called 'Here' - Un loc numit Aici, insa Disparuti fara urma mi se pare mult mai potrivit, deoarece descrie mai bine subiectul romanului, care este o poveste despre pierdere si regasire.

Va recomand cartea, pentru ca spune o poveste care te face sa te gandesti la tine insuti, la actiunile tale si la adevaratele motive din spatele lor, te face si pe tine sa incepi sa cauti, insa nu sosete, ci in adancul tau, pentru a descoperi sau a redescoperi ce se gaseste in sufletul si in mintea ta. Si din acest motiv, este un roman care merita citit!

Acest articol face parte din campania vALLuntar initiata de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA. Daca recenzia va strange minim 15 comentarii de la persoane diferite, Editura ALL ne va oferi un copacel spre plantare.

Urmeaza in curand recenzia unui roman aflat efectiv in top 3 carti cerute in campanie: Cheia, de Simon Toyne.

 

Cuvinte #3

Stiu, stiu, trisez. V-am promis autori diferiti si totusi revin cu Asimov. Dar se potriveste mult prea bine cu ceea ce urmeaza sa se intample pe blog. Plus ca reuseste sa fie si amuzant si extrem de trist in acelasi timp, ceea ce doar un om extrem de talentat cum a fost Asimov poate realiza (am mentionat ca il divinizez?).

Citat:

“Isn't it sad that you can tell people that the ozone layer is being depleted, the forests are being cut down, the deserts are advancing steadily, that the greenhouse effect will raise the sea level 200 feet, that overpopulation is choking us, that pollution is killing us, that nuclear war may destroy us - and they yawn and settle back for a comfortable nap? But tell them that the Martians are landing, and they scream and run.”

Traducere

"Nu e trist ca le poti spune oamenilor ca stratul de ozon se micsoreaza, ca padurile sunt defrisate, ca suprafata deserturilor se mareste, ca din cauza efectului de sera nivelul marii va creste cu 60 de metri, ca suprapopulatia ne sufoca, ca poluarea ne omoara, ca razboul nuclear ne-ar putea distruge - si ei casca si se aseaza confortabil pentru un pui de somn? Dar spune-le ca aterizeaza martienii si o sa fuga tipand."

Da, e foarte foarte trist. Ce e si mai trist e ca citatul e evident vechi, insa se potriveste atat de bine si in zilele noastre. Totusi, nu cred ca am ajuns in punctul fara de intoarcere, eu chiar cred ca avem inca puterea sa schimbam ceva. N-o sa folosesc "placa" despre care cred ca n-o sa mearga niciodata, si anume "S-o facem pentru copii nostri, sa le oferim un loc mai bun." Daca ar fi mers, ma indoiesc ca s-ar fi ajuns aici. Nu mi se pare ca omenirea ca intreg are cu adevarat capacitatea de a face ceva pentru binele generatiei care inca nu exista. S-o recunoastem, ca intreg, suntem o gasca de aroganti. Asa ca hai s-o facem pentru noi!

Spuneam ca citatul are legatura cu ceea ce se va intampla pe blog: urmeaza cat de curand sa incepem sa publicam recenzii pentru campania vALLuntar, la care va invitam sa comentati pentru a ne ajuta sa plantam cativa copacei pentru ca, pana la urma, o faceti pentru voi. Si pentru ca am mentionat la inceput ca citatul mi se pare amuzant, pregatesc si o recenzie care are legatura cu martienii :)