Vraciul de pe norul interior

Recenzie: Vraciul de pe norul interior

Povestea:
Lumea e o planetă pașnică, liniștită, poate arhaică în ochii oamenilor, dar perfectă pentru urkline, ființele cu cinci guri și trei cozi care o populează. Ele se nasc, trăiesc și mor sub atenta îngrijire a Lumii, care le protejează și le oferă un scop, dăruindu-i fiecărei urkline un nume atunci când aceasta atinge maturitatea. Fiecare nume este unic și reprezintă o misiune pe care fiecare dintre aceste ființe încearcă s-o ducă la îndeplinire cum știe mai bine.

În ziua în care a devenit Mireasă, Aducătoarea-Leacului își primește numele, însă misiunea ei este foarte diferită de majoritatea: trebuie să părăsească Lumea și să exploreze Universul pentru a găsi un leac pentru Copacii-Abundenței, care nu mai pot produce semințele necesare înmulțirii urklinelor. Însă căutarea unui remediu o va purta pe Aducătoarea-Leacului într-o călătorie în care va întâlni nu numai lumi incredibile, dar și specii complet diferite de ceea ce cunoaște.

Părerea mea:
A trecut mai bine de jumătate de an de când am citit prima dată Vraciul de pe norul interior și m-am lăsat prinsă în Lumea blândă imaginată de Lucian Dragoș Bogdan. Nu am scris o recenzie imediat pentru că am vrut să treacă ceva timp ca să-mi pot alege cuvintele, dar timpul a trecut și singurul lucru cu care am rămas a fost amintirea unui sentiment cald și cu promisiunea făcută mie că voi scrie la un moment dat o recenzie pentru că e genul de carte despre care vrei să știe cât mai multă lume pentru că merită citită și recitită.

Și pentru că am hotărât că vara asta voi scrie toate articolele pe care vreau să le scriu de mult timp, am decis că a sosit momentul să-mi țin promisiunea și să scriu despre acest roman. Așa că m-am apucat să-l răsfoiesc ca să-mi reîmprospătez memoria... și m-a prins din nou, la fel de bine ca prima dată, așa că în loc să-mi petrec câteva ore citind pasaje, am ajuns să recitesc întregul roman. Și mi-a plăcut fiecare pagină.

Cred că primul și cel mai evident lucru care diferențiază Vraciul... de alte romane este faptul că nu există personaje negative. „De vină” pentru acest lucru poate fi și perspectiva urklinei care, deși nu e narator, e personaj central. Provenind dintr-un mediu în care nimic nu e văzut ca fiind rău, ci doar în natura lucrurilor, urklina reușește să vadă dincolo de aparență, să scaneze sufletul sau esența ființei din fața ei și astfel, s-o înțeleagă și s-o accepte. Fascinant e că o dată cu ea, și tu, cititorul, faci același lucru și cel puțin pentru câteva zile, poți să crezi cu adevărat că dacă lași garda jos și arunci suspiciunea de-o parte, atunci viața ar fi mult, mult mai ușoară. Și dacă toți am face asta, dacă am privi către urkline și am învăța de la ele ce înseamnă armonia, dacă am reuși să adaptăm stilul lor de a gândi la lumea noastră, atunci și Terra ar putea deveni o lume paradisiacă.

Însă faptul că primul personaj pe care îl întâlnește urklina e un om (și chiar unul deosebit de vocal când vine vorba de exprimat filozofii de viață) m-a ajutat să-mi dau seama că visul de a atinge armonia aceea incredibilă e doar un vis. Adevărat, în compania Aducătoarei-Leacului, Ufibov, prietenul ei uman, renunță la o serie de prejudecăți și devine o persoană mai bună, dar scopul lui - de a rămâne ultimul om din Univers - nu se schimbă nicio clipă la fel cum oamenii nu se schimbă niciodată cu adevărat... Însă din fericire, apar și alte specii care m-au distras de la gândurile triste, roganii în special captivându-mă iremediabil pentru că mi s-au părut niște ființe extrem de diferite, cu o filozofie de viață atât de interesantă încât am vrut s-o înțeleg pe cât era posibil.

Totuși, ceea ce m-a surprins cu adevărat la acest volum au fost elementele Science Fiction. O poveste blândă și frumoasă, cu personaje memorabile și cu suflet bun nu e ceva ce asociam ușor cu elemente din mecanica zborului în spațiu sau cu nanotehnologia, însă din nou, urklina e responsabilă pentru realizarea unei punți superbe și foarte naturale dintre poveste și părțile ei SF. Aducătoarea-Leacului a crescut pe o planetă în care tehnologia așa cum o cunoaștem noi nu există, așa că pentru ea, contactele cu navele spațiale sau cu Dataspațiul sunt ceva nou. Și aici intervine dorința ei de cunoaștere, plăcerea ei de a înțelege lumea din jurul ei (sentiment cu care eu una am empatizat imediat), foamea ei de cunoștințe furnizând toate informațiile necesare pentru ca orice novice într-ale zborurilor interplanetare să înțeleagă repede și mai ales firesc modul în care funcționează universul descris în roman.

În concluzie, recomand Vraciul de pe norul interior oricui vrea să se bucure de o poveste frumoasă, caldă și blândă, dar care ascunde numeroase complexități și viziuni asupra vieții încât să dea de gândit mult, mult timp după terminarea lecturii. Și nu vă faceți griji că e SF, explicațiile vin atât de frumos și de natural încât novicii vor descoperi repede că modul de funcționare al tehnologiei prezentate în roman devine extrem de accesibil.

Lansări în ceainărie

Ieri seară am participat la lansarea bucureșteană a volumelor Atavic de Liviu Surugiu și Vraciul de pe norul interior de Lucian Dragoș Bogdan. Lansarea a avut loc în grădina de la La un ceai, unde am mai fost și despre care am mai scris, și care a rămas un local la fel de simpatic și de intim cum îmi aminteam.

Ieri, a fost, de asemenea, un local plin. Zeci de cititori ne-am strâns la un loc și i-am ascultat pe Anamaria Ionescu și pe Eugen Lenghel vorbind în calitate de cititori despre cele două romane. Apoi ce doi autori și-au prezentat pe scurt romanele fără să ne dea spoilere, dar povestind suficient de mult cât să ne facă să vrem să citim romanele (sau cel puțin asta mi s-a întâmplat mie și a fost mult mai rău ca de obicei pentru că în portofelul meu bătea vântul... dar în curând îmi iau eu revanșa!!)

Nu pot să reproduc senzația de a fi acolo și de a asculta un autor vorbind despre romanul său, despre motivele care l-au făcut să-l scrie așa și nu altfel, despre sursele de inspirație și despre scris în general. Totuși, pot să vă prezint cele două romane:

Atavic - Liviu Surugiu

„Atavic vine să completeze tematic varietatea thrillerului românesc, ocupând oarecum acelaşi loc pe care Dan Brown îl căuta în Codul lui Da Vinci. O carte având ca subiect religia ca fenomen, disecată şi reconstruită pornind de la o ipoteză ce pare a ţine de domeniul SF, dar ambalată în cunoştinţle moderne devine perfect credibilă. Povestea, suficient de complexă ca să pună pe gânduri orice cititor pasionat, este bazată pe epicul dens, concentrat, specific lui Liviu Surugiu. Este o carte pe care greu o veţi lăsa din mână, aşa că e bine să vă rezervaţi timp.” - Sursa: fictiuni.ro

Vraciul de pe norul interior - Lucian Dragoş Bogdan

„Nu mai departe de cea mai apropiată galaxie, e o lume fantastică de fiinţe miraculoase cu şapte ochi şi cinci guri, care culeg nectarul concurând cu albinele şi au în grijă pădurea ancestrală, viaţa şi bunăstarea tuturor. O stranie afecţiune ameninţă totuşi locurile de sădire făcând ca apariţia unei Aducătoare de Leac să fie providenţială.

De aici începe extraordinara serie de aventuri prin care îşi capătă experienţa tânăra exploratoare. Interacţiunea cu umanitatea este privită prin ochii acestei reprezentante a unei civilizaţii care este poate puţin prea adaptată pentru orice şi foarte interesată de răspândirea vieţii.” - Sursa: fictiuni.ro

Mi-a plăcut lansarea, dar mai mult mi-a plăcut atmosfera de după sesiunea de autografe, când lucrurile au devenit mai relaxate și organizatorii, autorii și publicul au devenit doar oameni iubitori de carte care s-au amestecat unii cu alții. Discuțiile au fost pe teme care mai de care mai diverse și, pentru că venisem cu Adina Speteanu, la masa mea s-au strâns oamenii din spatele cărților, de la care am aflat câte ceva din spatele cortinei.

Cel mai mult mi-a plăcut atitudinea lor în privința promovării, faptul că au înțeles că autorul care ajunge în cele mai multe case e cel care stă aproape de cititorii săi, care participă la evenimente de tot felul, pe care îl simți real și aproape nu doar prin ceea ce scrie, dar mai ales prin prezența sa. N-am putut decât să fiu de acord pentru că pe lângă cititul în sine, evenimentele la care poți cunoaște autorii mi se par cele mai frumoase lucruri din lumea cărților.

Tocmai de aceea vă rog din nou să nu mă credeți pe cuvânt, ci să participați cât de des puteți la târguri, lansări și alte evenimente de acest gen, să simțiți pe pielea voastră atmosfera despre care vorbesc. Și dacă sunteți în București la sfârșitul lui septembrie și la începutul lui octombrie, editura Tritonic vă pregărește câteva lansări interesante. Date mai precise o să am zilele viitoare, dar deocamdată pot să vă spun că lansarea din septembrie va fi lansarea bucureșteană a unei continări a unei serii cu niște personaje nemuritoare pe care am ajuns să le îndrăgesc ;)