Trei coroane întunecate

Recenzie: Un tron întunecat de Kendare Blake

Când vine vorba despre trilogii, deseori al doilea volum mi se pare cel mai slab. Primul roman mă cucerește prin universul și personajele pe care mi le prezintă, ultimul vine cu încheierea mult așteptată, dar al doilea volum e de cele mai multe ori foarte previzibil. Scopul lui e să miște puțin lucrurile, rearanjând personajele pe tabla de joc, eventual ridicând miza pentru volumul al treilea. Există, desigur, și excepții de la regulă. Iar această carte e una dintre ele.

Povestea:

Anul Ascensiunii a început și niciuna dintre regine nu are de gând să renunțe prea ușor la pretențiile ei la coroană. Katherine a supraviețuit nopții de Beltane, însă experiența din Domeniul Breccia a schimbat-o pentru totdeauna: acum nu mai are nicio reținere în a se otrăvi și o face aproape cu voluptate. Arsinoe a aflat și ea ceva care schimbă totul, și deși nu vrea să ucidă pe nimeni, nici nu are de gând să-și dezvăluie nou-descoperitul avantaj. Iar Mirabella începe să înțeleagă că surorile ei sunt, totuși, niște forțe de temut.

Dar cele trei regine nu sunt singure în această luptă. Oamenii din anturajul lor au propriile interese și nu toată lumea vrea să joace cinstit.

Părerea mea:

Când am terminat de citit cartea, mi-am dat seama că m-a entuziasmat neașteptat de mult. Mult mai mult decât primul volum, de fapt. Ceea ce nu înseamnă că e o carte extraordinară. N-o să-ți schimbe viața, n-o să te provoace să-ți pui întrebări existențiale și clar nu o să te determine să vrei să vizitezi insula Fennbirn prea curând (nu dacă ții la viața ta). Dar asta nu înseamnă că nu e o carte faină, plină de răsturnări de situație, care o să te țină cu sufletul la gură.

Din punctul meu de vedere, Un tron întunecat e o poveste care excelează la a-ți înșela (și depăși) așteptările. Încă din primul volum, ni s-a spus că doar una dintre cele trei regine va supraviețui și e o serie suficient de întunecată încât să credem acest lucru. Povestea celor trei surori e plină de trădări, uneltiri și de crime, așa că eu am crezut că acest volum se va încheia cu doar două regine vii, care se vor înfrunta în cartea următoare. N-am să vă spun ce se întâmplă de fapt în carte, dar vreau să vă dezvălui faptul că presupunerile mele nu puteau fi mai greșite.

Și așa e tot romanul: orice presupunere ai avea, se va dovedi greșită. Nimeni nu e ceea ce pare, nimeni nu joacă după reguli, totul e altfel față de cum crezi tu că ar trebui să fie. Chiar și personajele s-au schimbat mult: Katherine e literalmente alt om, și din preferata mea a ajuns repede pe ultimul loc. Ceea ce e o problemă, pentru că acum habar n-am cine mi-aș dori să supraviețuiască până la final.

Totuși, nu mai contează atât de mult, pentru că finalul poveștii e atât de neașteptat încât habar n-am cum s-ar putea desfășura mai departe povestea. Desigur, finalul e și un cliffhanger care lasă toată situație în aer, ceea ce nu mă bucură prea tare. Dar e o strategie care funcționează, pentru că acum abia aștept ultimul volum.

Așadar, îți recomand Un tron întunecat (și volumul precedent, desigur), dacă îți place genul Fantasy, dacă nu te deranjează tușele întunecate ale unei povești despre lupta pentru putere și dacă îți place să-ți fie tras preșul de sub picioare de către autorul unei cărți. Dar dacă ai citit deja cartea, lăsă-mi un semn în comentarii, ca să suferim împreună până când apare volumul al treilea :)

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul editurii Corint sau din librării online precum Libris sau Cartepedia.


Recenzie dublă: Jocul coroanei vs Trei coroane întunecate

Am terminat Jocul coroanei acum câteva săptămâni și m-a lăsat puțin confuză cu privire la propriile sentimente, așa că am decis să las să mai treacă o vreme până să pot scrie un articol mai coerent decât rant-ul de pe Goodreads. Apoi, citind Trei coroane întunecate, am început să văd câteva elemente tratate similar, dar și aceeași idee abordată diametral opus, așa că m-am gândit că un articol în care să pun cele două povești una lângă alta ar putea fi interesant. Să vedem dacă și iese :)

Poveștile:

Jocul coroanei e un concurs la fel de vechi ca magia Rusiei, al cărui Țar trebuie să aibă mereu alături un Mag. Când acesta moare, se naște un copil care poate mânui toată magia străveche a țării. Însă există și situații în care se nasc doi astfel de copii, dar, pentru că izvorul magic e limitat, nu poate exista decât un singur Mag. Prin urmare, atunci când există mai multe persoane cu har, Țarul inițiază Jocul Coroanei, o înfruntare magică pe care o poate câștiga unul singur, învinsul fiind condamnat la moarte.

Vika și Nikolai sunt doi tineri care pot mânui acel izvor străvechi, așa că sunt condamnați să se lupte până la moarte. Înfruntarea lor îi va obliga să se cunoască mai bine, însă cum poți să mai omori singura persoană care e la fel ca tine, când abia ai început să o descoperi? Totuși, ce șansă are prietenia lor atunci când unul dintre ei va muri curând? Și cum ar putea vreunul dintre ei să câștige, știind că asta ar însemna uciderea celuilalt?

 

Trei regine magice se nasc în fiecare generație de conducători ai insulei Fenbrin, însă doar una poate deveni conducătoare. Primii ani și-i petrec împreună, ca niște surori bune. Apoi sunt despărțite, fiecare fiind dată în grijă familiei care are același dar: controlul asupra elementelor, rezistența la otravă sau controlul asupra plantelor și animalelor. Până la 16 ani, fiecare încearcă să devină cât mai puternică, apoi au un an la dispoziție ca să-și asasineze celelalte surori. La final, una singură poate fi regină.

De două generații, insula a fost condusă de o regină toxică, astfel încât familia Arron a căpătat tot mai multă putere. Însă se pare că au ajuns la capătul domniei lor, deoarece regina Katharina abia rezistă la cele mai ușoare otrăvuri, în ciuda încercărilor repetate ale Arronilor de a-i întări imunitatea. În schimb, favorita pare a fi regina Mirabela, o elementală care stârnește furtuni și dansează cu focul, care are și susținerea fățișă a bisericii. La coada „clasamentului” se află regina Arsinoe, care nu poate face o floare să înflorească oricât de mult ar încerca.

Însă o dată cu apropierea ceremoniei de Beltane, care marchează 16 ani de la nașterea reginelor, prietenii și susținătorii celor trei fete încep să pună la cale diverse planuri prin care să răstoarne balanța puterii în favoarea propriei regine.

Părerea mea:

Acum cred că e mai ușor de ghicit de ce mi s-au părut similare: ambele romane au la mijloc lupta până la moarte pentru a câștiga putere, sub o formă sau alta. De asemenea, ambele sunt primele volume ale seriilor din care fac parte și ambele prezintă niște personaje pe care le vei îndrăgi, care sunt condamnate. Inițial, chiar mi-am dorit ca unul din protagoniștii Jocului coroanei să moară, pentru că povestea se concentra atât de mult pe a te face să-ți placă și Vika și Nicolai, încât puteam să jur că vor supraviețui amândoi miraculos. Și asta n-ar fi fost o poveste prea bună (știu, sunt un monstru. Serios, m-am simțit oribil când am conștientizat că îmi doream ca unul din cei doi să moară. Nici măcar nu-mi păsa care. Mon-stru!).

A doua oară am fost mai pregătită pentru atașament emoțional, așa că am empatizat mai repede cu cele trei surori, deși mi s-au părut mai bine construiți Nikolai și Vika. Totuși, Katharina, Mirabela și Arsinoe sunt până la urmă niște regine, așa că poate a fost intenționat faptul că stârnesc în primul rând respect. Citind Trei coroane întunecate, am avut, totuși, o preferată care chiar credeam că va triumfa, dar finalul a aruncat toată povestea în aer, așa că habar n-am ce să cred sau ce șanse mai are regina pe care mi-o doresc eu pe tron.

Apropo de final, e unul din lucrurile care au fost abordate diferit: la finalul Jocului coroanei chiar aflăm deznodământul jocului, pe când în romanul Trei coroane întunecate, competiția abia începe, lucru care m-a deranjat neașteptat de tare. În ultimul timp, mi se pare că autorii de serii au început să-și gândească fiecare volum ca pe o piesă dintr-un puzzle, dar o piesă cu o poveste proprie, cu un deznodământ parțial, ceea ce mi se pare logic. Atunci când acest lucru nu se întâmplă, pe parcursul întregului volum se construiește o tensiune care în final nu e rezolvată, ceea ce e frustrant. Și înțeleg că acesta e scopul, dar părerea mea e că nu vrei ca potențialii cititori să asocieze volumul tău cu un sentiment negativ. O mică rezolvare a unei părți a tensiunii mi s-ar fi părut o idee bună. O alegere curajoasă, precum deznodământul din Jocul coroanei mi s-ar fi părut și mai bună.

Însă un capitol la care Trei coroane întunecate stă mult mai bine față de Jocul coroanei este abordarea jocurilor politice. În Jocul coroanei, accentul cade mai mult pe magie, pe când Trei coroane întunecate ne arată culisele puterii, modul în care cei din spatele liderilor încearcă să fie niște păpușari mai buni decât ceilalți și cum uneori, rezultatele sunt spectaculoase... sau eșuează spectaculos.

Și ca să închei într-o notă pozitivă, ambele volume construiesc o atmosferă de poveste. Jocul coroanei m-a făcut să simt că am vizitat cu adevărat Rusia țaristă, cu toate locurile ei încărcate de istorie, dar și de o magie străveche. Trei coroane întunecate m-a purtat într-un ținut ascuns în ceață în care orice e posibil, în care o pumă ar putea fi cel mai bun prieten al unei fete, iar cele mai periculoase otrăvuri ar putea fi cele mai gustoase condimente.

În concluzie, cred că o să vă placă ambele volume. Amândouă ridică miza prin construirea unor personaje care vor fi sacrificate. Totuși, fiecare dintre cele două serii tratează această miză altfel, unul concentrându-se pe latura umană și emoțională, celălalt pe latura politică și pe manipulările din culisele puterii. Ambele o să vă facă să vă pierdeți prin lumi fantastice și ambele o să vă ajute să vedeți că e mai greu să-ți dorești să ai și tu puteri magice atunci când acestea vin cu prețul unei vieți, dar și că binele și răul nu mai sunt atât de clar delimitate în literatura contemporană. Și asta, din punctul meu de vedere, e minunat.