Taxi

...

Am încă de astăzi de dimineață un chef nebun să scriu, însă aveam o lipsă totală de idei, mi se părea că nu mi se leagă cuvintele unele de altele. Asta până când mi-a dat mama să ascult CD-ul aniversar al celor de la Taxi, care a apărut astăzi împreună cu un ziar.

Am aruncat o privire rapidă peste lista de melodii și am dat peste câteva titluri pe care le iubesc, așa că m-am apucat să ascult tot albumul. Și printre altele, am reascultat Tăcerea din ochi, care e o adevărată bijuterie!

Mi-am amintit de prima dată când am ascultat-o, atunci când i s-a lansat și videoclipul. Nu mi-e rușine să spun că am plâns încă de la primele note și mult după ce se terminase melodia. Mi-e foare greu să-mi explic faptul că ceva atât de îngrozitor de trist și de îngrozitor pur și simplu poate fi frumos nu în sine, ci prin faptul că transmite sentimente atât de puternice, precum furie, revoltă, neputință...

Poate sunt eu prea emotivă, dar chiar și așa, combinația dintre melodie și videoclip e artă în adevăratul sens al cuvântului. Tocmai de asta am ales să nu scriu niciun cuvânt în titlu, pentru că asta a fost reacția mea după ce s-a terminat melodia: am rămas fără cuvinte.