Serial

Carte vs Film: Cele treisprezece motive

Am mai scris o recenzie volumului Cele treisprezece motive cu câțiva ani în urmă, dar acum, pentru că a apărut ecranizarea lui, l-am recitit după ce am văzut cele 13 episoade ale serialului.

Ceea ce e destul de ironic, pentru că mi se întâmplă foarte rar să recitesc vreun roman și atunci când am aflat prima dată despre poveste, n-am fost sigură dacă vreau sau nu să-o citesc. Mereu am fost foarte ușor de impresionat și mi-era teamă de o poveste care ar vorbi cu o sinceritate brutală despre sinucidere.

13-reasons-why.jpg

În cele din urmă, mi-am făcut curaj și am citit romanul, descoperind povestea unei tinere confuze și pierdute printre cei din jurul ei. Teoretic, Cele treisprezece motive este un roman care demonstrează că fiecare gest sau cuvânt spus poate avea consecințe inimaginabile. Spun teoretic deoarece mie mi-a lipsit ceea ce consideram cea mai interesantă parte a poveștii: consecințele gestului Hannei. Da, primim o mică mostră din aceste consecințe ale acțiunilor ei, deoarece Clay reacționează la gestul și la casetele ei, dar trăirile unui singur personaj mi s-au părut un lucru prea puțin de oferit cititorilor, aș fi vrut mai mult. Am văzut un potențial extraordinar care a fost pur și simplu ratat.

De aceea, atunci când am aflat că romanul va fi ecranizat, am avut îndoieli, temându-mă că voi regăsi o poveste incompletă. Însă atunci când am decis să văd cele 13 episoade ale serialului (și am stat o noapte întreagă trează pentru că pur și simplu nu mă puteam opri din privit), am descoperit exact ceea ce i-a lipsit romanului: povestea celorlalte personaje, modul cum sinuciderea Hannei și casetele le afectează. De asemenea, ca bonus, am descoperit și un Clay mai puțin pasiv, ceea ce mi-a plăcut și mai mult.

În mare, serialul urmează destul de fidel cartea și motivele Hannei, cu două excepții notabile. Povestea lui Courtney e mult mai intensă în serial, fiind mult mai dureroasă atât pentru ea, cât și pentru Hannah. A doua excepție este scena din final cu Brett, care e mult mai greu de privit decât a fost de citit. Mult mai greu! În rest, lucrurile sunt suficient de asemănătoare încât cei care au îndrăgit romanul să nu se simtă dezamăgiți, iar adăugirile, poveștile și reacțiile celorlalți sunt o adăugire bine-venită.

În continuare, sunt de părere că atât în cazul cărții, cât și în cazul ecranizării, decizia Hannei a fost doar a ei și că nimeni nu are dreptul s-o conteste pentru că fiecare om are propriile limite. Însă, pentru mine, serialul s-a simțit altfel. Mi-a fost mai ușor să empatizez cu Hannah, să-i accept durerea și confuzia și senzația de plutire în derivă, dar pentru că scenariștii au ales să spună o poveste puțin diferită. Din punctul meu de vedere, romanul evidențiază ideea că fiecare acțiune a cuiva are consecințe care nu pot fi întotdeauna bănuite și că un lucru minor duce la altul și la altul și tot așa până când lucrurile scapă de sub control. Serialul evidențiază legăturile dintre oameni, felul în care ei se influențează unul pe altul, dar și cât de ușor poate fi să-ți ascunzi trăirile, să joci teatru pentru a-i păcăli pe toți că ești bine.

Volumul Cele treisprezece motive mi s-a părut curajos pentru că aduce în prim plan o temă despre care ar trebui cu toții să vorbim: sinuciderea. Serialul vine și adaugă alte probleme nu neapărat specifice adolescenților: sexualitate, iubire, descoperirea identității și asumarea ei, anturajul și influența lui etc. Așa că mi se pare că romanul și-a îndeplinit misiunea, determinând cititorii săi să discute despre sinucidere, dar și să fie mai atenți la cei din jur. Serialul doar a propagat mesajul mai departe, aducând totodată și alte subiecte pe masă. Vi le recomand pe amândouă, în ce ordine preferați (deși v-aș recomanda să citiți întâi cartea, pentru ca apoi, cunoscând povestea în linii mari, să puteți fi mai atenți la detalii când vedeți serialul), dar nu vă apucați de ele seara dacă vreți să dormiți, ambele vă vor ține cu ochii lipiți de pagini/ecran.

Și vă recomand să discutați cu cei din jur despre ceea ce ați citit/văzut. Nu știi niciodată cine are nevoie să se simtă mai puțin singur, înțeles, apreciat, iubit... sau cine are pur și simplu nevoie de un prieten cu care să stea de vorbă.


Carte vs film: Lună plină (Bitten)

Povestea:

Elena Michaels era o fată cu un trecut dur, dar încrezătoare în viitor. Dar viața ei s-a schimbat complet atunci când iubitul ei, Clay, a mușcat-o. Ceea ce nu știa ea este că iubitul ei era vârcolac și că miturile și legendele despre ei nu erau doar povești.

Supraviețuind mușcăturii, Elena a devenit singura femeie-vârcolac, însă a urât încă de la început noua lume din care făcea parte.

coperta-luna-plina.jpg
poster-bitten.jpg

Singurul vârcolac pe care l-a acceptat în viața ei a fost Jeremy Danvers, tatăl adoptiv al lui Clay și lupul alfa al Haitei, gruparea responsabilă cu păstrarea secretului vârcolacilor față de oameni. Jeremy a învățat-o cum să se descurce în noua ei viață și a devenit tatăl pe care Elena nu l-a avut niciodată.

Totuși, nici măcar el n-a reușit s-o convingă să nu renunțe la viața de lup, așa că tânăra a părăsit Stonehaven, casa Haitei, și s-a se refugiat în Toronto, unde încearcă să ducă o viață normală. Dar atunci când Haita e provocată chiar pe teritoriul ei, Elena e obligată să se întoarcă acasă, unde trebuie să se confrunte nu numai cu Clay, ci și cu lupul din ea însăși.

Părerea mea:

Acum câțiva ani, când am descoperit această carte, a fost una dintre preferatele mele. Vârcolacii lui Kelley Armstrong nu sunt cei din legende, care devin niște monștrii ucigași în nopțile cu lună plină, ci sunt niște oameni care au capacitatea de a deveni lupi oricând doresc (cu condiția s-o facă măcar o dată la una-două săptămâni, altfel transformarea devine iminentă), rămânând totodată ei înșiși în pielea animalului.

Cred că ne-am confruntat cu toții măcar o dată cu întrebarea „Dacă ai fi un animal, ce animal ai vrea să fii?” așa că a fost interesant să-mi imaginez că aș putea cu adevărat deveni un lup. Totuși, Elena reușește să arate dezavantajele ideii. Prin încercările ei de a duce o viață normală, ea demonstrează că un lup, fie el și pe jumătate om, nu se potriveșe chiar atât de bine într-un oraș precum Toronto. În schimb, Haita, familia ei, echilibrează balanța și arată că o viață normală e posibilă. Fiecare dintre membrii ei duce o viață cât se poate de normală și de fericită, pentru că și-au acceptat condiția și au învățat să profite de ea.

Lăsând la o parte partea supranaturală, cartea spune povestea unei tinere care încearcă să-și găsească locul în lume și să împace felul în care visa că va arăta viața ei cu modul în care aceasta s-a desfășurat în realitate. La fel ca Elena, în perioada în care am citit cartea, încercam să îmi schițez viitorul, așa mi-a fost ușor să mă pun în pielea ei (nu și în pielea lupului ei, deși mi-ar fi plăcut să încerc).

Tocmai de aceea, atunci când am aflat că se va face un serial după carte, am fost destul de entuziasmată. Ba chiar am reușit să-mi păstrez entuziasmul și după ce am văzut pozele cu Greyston Holt, actorul care l-a jucat pe Clay, care nu se ridica deloc la așteptările minții mele amorezate de personaj. Dar deși eu visam altceva, în cele din urmă, actorul m-a convins.

Serialul, în schimb, a fost destul de slăbuț. În linii mari, povestea din carte e destul de respectată, cel puțin în prima parte a sezonului. Bineînțeles, există destule schimbări, dar spre surpriza mea, mi-au plăcut. Majoritatea au dus la dezvăluirea a noi și noi informații despre vârcolaci și societatea lor, lucruri care mi se par extrem de importante într-o poveste cu creaturi supranaturale care trăiesc printre noi. Într-o astfel de poveste, vreau să știu nu numai cum de au reușit să rămână un mit sau cum s-au integrat printre oameni, dar și cum funcționează lumea lor, cea din spatele superstițiilor și a ochelarilor de cal ai umanității.

Ceea ce m-a dezamăgit, însă, a fost felul în care a fost spusă povestea. Actorii nu au fost neapărat slabi, deși nu jocul lor actoricesc n-a fost nici cel mai strălucit, dar scenariul în sine a avut multe lipsuri. De multe ori, m-am trezit completând golurile din poveste cu informații din carte, astfel încât să pot înțelege anumite acțiuni ale personajelor.

În special povestea dintre Clay și Elena mi s-a părut că a avut mult de suferit. În carte, povestea dintre ei e în prim plan și e plină de sentimente extrem de puternice. Cei doi sunt mereu pe linia subțire dintre iubire și ură, ceea ce în serial nu prea se simte. Fără informațiile din cărți, relația lor pare extrem de ciudată, uneori forțată sau pur și simplu fără sens.

Serialul s-a concentrat mai mult pe problemele Haitei cu vârcolacii care le contestă autoritatea, ceea ce nu era neapărat un lucru rău dacă scenariștii ar fi încercat să îmbogățească povestea din carte (care acolo e în plan secund, deci nu e destul de detaliată cât să poată fi adusă în prim plan și să susțină un serial). Vârcolacii puternici și hotărâți din Haita din carte au ajuns deseori să pară niște începători penibili, luând decizii proaste aparent fără niciun motiv, suferind pierderi de-a dreptul ridicole uneori.

Singurele părți bune ale acestor confruntări au fost scenele de luptă, care au fost coregrafiate și filmate superb, mi-au plăcut de fiecare dată, chiar dacă asta a însemnat să vedem mai puțini lupi (buget mic = efecte speciale slabe și rare) și mai mulți oameni luându-se la bătaie cu mâinile goale (chestie de care nu mă plâng, mai ales când tipii arătau bine).

Totuși, marea mea dezamăgire au fost scenele triunghiului amoros format de Elena, iubitul ei uman Phillip și Clay. În carte, erau atât de încărcate de tensiune încât privite din exterior erau fie extrem de amuzante, atunci când cei doi se purtau ca niște cocoșo, fie extrem de heartbreaking, atunci când durerea lui Clay era ușor de înțeles (pentru orice cititor, nu și pentru Elena). În serial, au tăiat mult din această parte și puținul pe care l-au făcut nu m-a impresionat mai deloc.

Așadar, deși recomand cartea tuturor celor cărora le place o poveste bună cu vârcolaci, serialul îl recomand doar celor care nu doar că țin neapărat să-l vadă, dar au citit cartea în prealabil, ca să poată completa lipsurile.

Deocamdată a apărut doar un sezon, dar se lucrează la al doilea. Eu plănuiesc să-l văd măcar pentru câteva episoade, pentru că a doua carte a seriei se concentrează mai puțin pe vârcolaci și mai mult pe lumea supranaturală, care e îmbogățită cu vrăjitoare, demoni, vampiri și alte legende. Însă eu sper ca serialul să rămână doar la vârcolaci și să dezvolte schimbările pe care le-au făcut în primul sezon, să-și creeze propria poveste separată de romane. Poate așa, va ieși un produs final mai bun :)


Cuvinte #6

M-am reapucat de curand sa ma uit la Doctor Who. Renuntasem... well, de fraiera ce sunt. Ma atasasem de doctorul cu numarul 10 (David Tennant) si pur si simplu nu voiam sa vad pe altcineva jucandu-l. My bad, pentru ca Matt Smith face si el un Doctor destul de reusit... Da, bine, I'll be honest, e genial. Nu e #10, dar e genial oricum.

Acum, daca imi iertati romgleza, vreau sa va impartasesc doua citate din serial: unul care are legatura cu cartile si deci cu subiectul acestui blog, si unul mai sensibil (mai ales pentru cunoscatori), care pur si simplu mi s-a intiparit in minte:

You want weapons? We're in a library. Books are the best weapon in the world. This room's the greatest arsenal we could have. Arm yourself!

© Doctor Who - Tooth and Claw


We're all stories in the end. Just make it a good one, eh? Cause it was, you know. It was the best.

© Doctor Who - The Big Bang



Si o mica incercare de traducere, pentru cei care nu vorbesc engleza:

Vrei arme? Suntem intr-o biblioteca! Cartile sunt cele mai bune arme din lume. Aceasta camera e cel mai bun armament pe care l-am putea avea. Inarmeaza-te!

La final, cu totii suntem doar povesti. Doar asigura-te ca e una buna, eh? Pentru ca a fost, sa stii. A fost cea mai buna.


Cum vi se par?


Serial: Once Upon a Time

poster-once-upon-a-time.jpg

Stiti toate acele basme din copilaria noastra, pe care voiam sa le ascultam iar si iar si in lumea carora doream sa ajungem? Cum credeti ca ar fi ca, in schimb, acele personaje sa ajunga in lumea noastra?

Raspunsul e: "trist, foarte foarte trist". Sau, cel putin acesta este raspunsul oferit de serialul Once Upon a Time, unde personajele de basm au ajuns in lumea noastra deoarece Regina, mama vitrega a Albei ca Zapada este atat de furioasa ca a fost invinsa incat arunca o vraja care sa-i duca pe toti locuitorii intr-o lume fara magie si, mai ales, fara finaluri fericite. Aparant, aceasta lume este lumea noastra, unde ajung cu totii fara nicio amintire despre cine au fost in basme.

Doar ca in acest oras exista un baietel, Henry, fiul adoptiv al Reginei, care are o carte intitulata Once Upon a Time care spune povestea blestemului Reginei si care face legatura intre persoanejele din carte si persoanele din oraselul Storybrooke, unde au ajuns cu totii.

Din carte, Henry afla ca exista cineva care ii poate salva, asa ca pleaca sa o gaseasca pe Emma, mama lui biologica si fiica Albei ca Zapada, care este si cea care ii va salva pe toti. Doar ca Emma nu crede nimic din ce spune Henry. Totusi, se ataseaza de baiat si ramane in oras. (Apropo, pentru fanii serialului House MD, Emma e jucata de Jennifer Morrison aka Cameron)

Primul sezon prezinta in paralel povestile unor personaje din lumea basmelor si din lumea reala, aratand simultan modul cum Emma ii ajuta sa-i gaseasca macar o bucatica din fericirea happy-end-urilor pierdute, in timp ce Henry incearca s-o convinga ca oamenii din Storybrooke sunt intr-adevar personaje din povesti si ca ea trebuie sa-i salveze. Apar persoanaje celebre precum Belle (Frumoasa, din Frumoasa si Bestia), Scufita Rosie (a carei poveste a fost schimbata, devenind cu adevarat geniala), Pinocchio, un Duh al Lampii, Rumplestiltskin (pe care eu il iubesc enorm - nu pentru aspect, nu e vreun sex simbol, ci pentru povestea personajului, care e superba). De asemenea, unele personaje secundare din basme primesc si ele povestea lor, precum Grumpy, unul din cei 7 pitici sau Jimminy Cricket al lui Pinocchio.

Sezonul doi a inceput pe 30 septembrie si avand in vedere ca serialul e addictive, normal ca l-am vazut si am ramas "oau" pentru ca nu mi-am putut imagina ce putea urma. Abia astept episodul urmator si va recomand si voua serialul pentru ca va schimba complet modul in care priveati personajele de basm (plus ca Vanatorul din povesta Albei ca Zapada e foarte bun... if you, girls, know what I mean!)

 

The Outer Limits (La limita imposibilului)

TheOuterLimits_(2005).jpg

Daca vreti cu adevarat sa va delectati cu povesti intunecate, atunci nu exista recomandare mai buna decat acest serial. Desi produs in urma cu ceva timp, povestile sunt atemporale iar efectele speciale nu lasa de dorit. Totusi, un mic sfat: nu-l urmariti prea aproape de ora de culcare, altfel va va fi imposibil sa va scoateti povestea din cap si somnul se va lasa asteptat (vorbesc din proprie experienta).

Am vazut cateva episoade anul trecut, cand serialul a fost difuzat la televizor, dar ieri am vazut pentru prima data primul episod al seriei si mi-am reamintit de ce iubesc The Outer Limits.

Fiecare episod incepe simplu, calm, inofensiv: elevi la o scoala, un om la serviciu, o familie in excursie... Orice lucru aparent banal poate fi regasit la inceputul serialului (exista mici exceptii, cand povestea incepe intr-o nava spatiala, spre exemplu, dar astfel de episoade sunt mai rare). Apoi urmeaza genericul, o opera de geniu, dupa parerea mea. Si apoi o voce "din off" spune cateva cuvinte despre o trasatura a oamenilor, despre conditia umana, despre temererile sau dorintele omenirii, despre umanitate in general. Initial, nu e obligatoriu sa vezi legatura intre aceste afirmatii si intamplari. Dar episodul continua.

Si cumva, 40-50 de minute mai tarziu, ai ajuns de la situatia banala la ceva absolut inimaginabil, la ceva neasteptat, dar care reflecta perfect ceea ce afirma acea voce de la inceputul serialului. Voce care se intoarce si reia ideea, ca un fel de morala a povestii. Si in timp ce asculti morala, ai parte de surpriza finala, acel lucru care nu te va lasa sa dormi, lucrul pe care nu ti-l vei putea scoate din minte desi ecranul s-a inegrit si episodul s-a terminat de mult.

coperta-regii-nisipurilor.jpg

Primul episod este ecranizarea nuvelei Regii nisipurilor de George RR Martin, nuvela pe care o gasiti in cartea cu acelasi nume de la editura Nemira. Exista cateva modificari fata de original, in sensul ca povestea nu se petrece ca in carte, pe o planeta straina, ci pe Pamant, iar Kress nu e un colectionar, ci un om stiinta. In rest, in linii mari, povestea a fost respectata. Vocea anunta ca este vorba despre dorinta oamenilor, nevoia chiar, de a fi recunoscuti, nevoia ca munca lor sa fie apreciata.

In acel moment, munca lui Kress pare a fi in pragul dezastrului, proiectul sau fiind anulat, toate materialele si obiectul studiului sau (niste fiinte numite de el regii nisipurilor) inghetate si uitate. El insa reuseste sa fure cateva oua pe care le duce acasa, oferindu-le regilor mediul de care au nevoie pentru a creste si a se dezvolta. Si creaturile incep nu numai sa dea semnele de inteligenta la care Kress sperase, dar castelele lor ii poarta chipul si regii par sa-l venereze. Insa totul vine cu un pret...

Poate unii dintre voi n-au fost convinsi. Poate unii cred ca descriu vreun serial horror si nu gusta genul (nu e cazul, va asigur). Totusi, in final, va rog un singur lucru: o data, cand aveti ceva timp la dispozitie, cautati serialul si incercati sa vedeti primul episod. Va garantez ca va va captiva si ca veti intelege entuziasmul meu in legatura cu el. Si pentru fanii lui George RR Martin si al tuturor lucrurilor inspirate de opera lui, va invit pe forumul dedicat lui si lucrarilor sale.