Sebastian A. Corn

Clubul de Lectură Nemira - 2 ani

Miercuri seara, membrii mai vechi sau mai noi ai Clubului de Lectură Nemira ne-am adunat în mansarda librăriei Cărturești Verona ca să aniversăm doi ani de la înființarea Clubului. Pentru că ni se promisese tort, am fost mai mulți ca de obicei, dar Alexandra a venit pregătită cu două torturi, câte unul pentru fiecare an de Club, așa că a fost destul pentru toată lumea.

 
event-club-lectura-nemira-25-tort.JPG
 

Dar deși suntem devoratori de dulciuri, suntem mai ales devoratori de cărți, așa că nu tortul a fost vedeta serii, ci autorul Sebastian A. Corn (pseudonimul lui Florin Chirculescu). Totuși, întâlnirea mi s-a părut atipică, deoarece accentul a căzut foarte puțin asupra romanului Ne vom întoarce în Muribeca, despre care cred că am vorbit maximum 10 minute. Și chiar și atunci, am discutat foarte puțin despre conținutul romanului, ci mai ales despre lungimea sa (deși dl. Chirculescu ne-a povestit câte ceva despre pasiunea sa pentru Fawcett).

În schimb, seara mi s-a părut mai mult o sesiunea de Q&A și dacă o privesc din punctul acesta de vedere, a fost destul de reușită. Invitatul special al serii ne-a povestit multe despre el însuși, mai întâi din perspectiva de cititor, iar apoi din cea de scriitor. Am fost surprinsă să aflu că, exceptând seria Cântec de Gheață și Foc, care a reușit să-l captiveze, dl. Corn n-a mai citit de ceva timp scrieri din zona SF&F pe motiv că n-a mai regăsit în acestea senzația surpinzătoare care l-a cucerit atunci când a descoperit acest gen.

Fie pentru că știința a ajuns din urmă ideile de care abunda anticipația secolului trecut, fie pentru că domeniile în care omenirea e încă în beznă sunt greu de digerat pentru nespecialiști, cert e că SF-ul nu reușește să-l atragă la fel ca scrierile altor autori pe care îi citește acum (a dat și câteva nume, mulți autori ruși contemporani, dar n-am fost pe fază și n-am apucat să notez vreun autor).

Având în vedere că din romanele pe care le-am citit în ultimii ani, cred că acelea care nu sunt SF&F se pot număra pe degetele de la o mână, nu sunt nici pe departe de acord. Adevărat, nu cred că pot să compar lista mea de lecturi cu cea a dlui Chirculescu, tocmai de asta am ales să păstrez tăcerea. Dar Ovidiu s-a lansat într-o argumentare cu care nu pot să nu fiu de acord, demonstrând că dacă aruncăm o privire pe marile sau micile ecrane, SF-ul e pe val.

Pe lângă perspectiva sa de cititor, dl. Corn ne-a povestit și despre viața de scriitor, răspunzând la întrebările legate de cum, când și cât scrie. Mi s-a părut incredibil faptul că, deși e medic, își petrece aproximativ 4 ore zilnic scriind (dovada vie că dacă ești disciplinat și hotărât, găsești tot timpul de care ai nevoie) și mi-a plăcut faptul că înainte de a trimite un manuscris, își petrece cel puțin o zi întreagă recitindu-l cap-coadă pentru a verifica nu numai scăpările minore (de tastare șamd), dar și pe cele de logică internă a romanului, care pot apărea în urma numeroaselor rescrieri. Și, desigur, ne-a spus povestea pseudonimului său .

Totuși, trăgând linie, cu excepția discuțiilor dintre invitatul serii și Ovidiu, care au devenit deosebit de animate la un moment dat, seara mi s-a părut mult mai formală decât de obicei. În schimb, celebra „bere de după”, devenită deja eveniment în sine a fost mult, mult peste toate cele de până acum. Poate pentru că eram mai mulți, poate pentru că deja ne știm între noi și știm cu cine ne place să stăm de vorbă, așa că ne așezăm strategic la masă, poate pentru că berea într-adevăr dezleagă limbile (n-am cum să-mi dau cu părerea la capitolul ăsta, eu beau ciocolată caldă mai mereu pentru că seara am chef de lucruri foarte dulci), cert e că ne-am lansat în discuții despre lucruri precum evoluție sau suflet, despre biologic și artificial, despre ce ne rezervă viitorul și ce am vrea noi să ne rezerve... E ca și cum ne-am fi simțit „nevorbiți” și am vrut să recuperăm.

În final, nu pot decât să sper ca luna viitoare să revăd cât mai mulți din oamenii prezenți la întâlnirea aniversară pentru că indiferent ce carte va fi aleasă, sunt convinsă că plecând de la ea, putem ajunge la niște dezbateri numai bune pentru pus rotițele cerebrale la lucru.


Am invadat FILB-ul

Deși seara dedicată SF-ului din cadrul Festivalului Internațional de Literatră București a avut loc cu o săptămână în urmă, articolul meu apare cu această „magnifică” întârziere pentru că finalul de an la facultate e cel din liceu ridicat la pătrat, care e cel din generală ridicat la pătrat. Pe scurt: deadline-uri multe, timp puțin, oboseală la cote maxime. Totuși, acum că am găsit în sfârșit timpul necesar ca să-mi fac ordine în gânduri și notițe, mă bucur că am avut ocazia să citesc impresiile altora înainte s-o scriu pe-a mea.

Mai exact, m-am bucurat să citesc articolele celor care au reușit să ajungă la MȚR în toate cele 4 seri dedicate festivalului, pentru că majoritatea au tras concluzia că iubitorii de SF au „invadat” locul sâmbătă, umplând sala. Nu mi-am putut reține un mic zâmbet citind asta și sper ca tocmai de aceea seara dedicată celui mai fain gen de literatură (se vede că sunt perfect obiectivă, nu?) să devină o parte consacrată a festivalului, mai ales că am înțeles că sâmbătă a fost prima dată când organizatorii au trebuit să ceară politicos încheierea discuției pentru că se depășise deja timpul alocat... Ei, ce ți-e și cu sefiștii ăștia, pentru noi timpul e jucărie, îl oprim, pornim sau încetinim după bunul plac!

Revenind la seara literară, evenimentul a început cu o lectură publică a fiecăruia dintre cei patru autori invitați: Paul McAuley, Richard Morgan, Sebastian A. Corn și Michael Haulică. Momentul a fost gândit foarte atent de organizatori, care au oferit tuturor celor prezenți o traducere în limba română a fragmentelor citite de cei doi britanici. De asemenea, pentru mine a fost un moment de mândrie foarte plăcut pentru că din cele patru fragmente ascultate, cel citit de Richard Morgan a fost singurul pe care nu-l știam.

Totuși, plănuiesc să remediez foarte repede scăparea, pentru că Richard Morgan știe să se vândă foarte bine, a reușit foarte repede să-mi trezească interesul pentru romanele sale, plus că omul chiar știe să citească! Sunt foarte puțini oamenii care știu să și interpreteze ceea ce citesc în așa fel încât să te facă să vrei să citești la rândul tău cartea, iar el mi s-a părut unul dintre ei. Totuși, n-a fost singurul care a captivat cu adevărat sala, Mike Haulică stârnind nu numai interesul, dar și amuzamentul sălii atunci când a citit un fragment din Transfer.

Mai departe, moderatorul discuției, Oliviu Crâznic, i-a provocat pe invitați să ne povestească despre debutul lor. Poveștile au avut în comun ideea că o dată ce îți dai seama că ai niște povești de spus, o dată ce înțelegi că ești scriitor, vei scrie acele povești și apoi te vei chinui să le vezi publicate, indiferent dacă asta înseamnă că va trebui să rescrii o poveste și să o trimiți iar și iar până când va fi acceptată sau dacă va trebui să scrii povești scurte până ajungi să-ți faci un nume și poți trece mai departe. Au fost și câteva povești amuzante despre edituri sau reviste care au acceptat un text și apoi au dat faliment sau au dispărut înainte ca textul să fie publicat.

Apoi discuția a trecut la dificultățile în ceea ce privește „meseria” de scriitor. Paul McAuley a fost scurt și la obiect: una dintre cele mai mari probleme în momentul actual o reprezintă piratarea pentru că extrem de neplăcut să vezi cum munca ta e răspândită fără ca aceia care fac asta să înțeleagă că actual de a cumpăra o carte e o dovadă de respect pentru munca scriitor, un mod de a o răsplăti. Desigur, orice autor se bucură să fie citit, dar oamenii ăștia au și ei nevoie să trăiască (faptul că unii chiar pot trăi din asta prin alte părți e altă discuție la care ajung mai târziu).

Richard Morgan consideră că partea cu adevărat dificilă e începutul, e lupta pentru a te face cunoscut, pentru a-ți construi un nume. Mai apoi, desigur, apare și problema reinventării constante, faptul că întotdeauna se poate găsi cineva care să spună că romanul tău seamănă cu vreunul scris cu cine știe câte decenii în urmă, așa că e dificil și să îți menții un grad de prospețime a ideilor. Totuși, concluzia lui a fost că o dată ce ești full-time writer, o dată ce reușești să trăiești efectiv din scris, viața ta e mult, mult mai ușoară decât a multora, așa că nu prea mai ai dreptul să te plângi.

În schimb, Sebastian A Corn consideră că e dificil faptul că o dată ce înțelegi că ești scriitor, că ai nevoie să faci asta, îți pui pielea pe băț pentru că e ceva care te consumă, îți mănâncă timp și resurse și îți aduce în schimb doar beneficii de ordin spiritual, pentru că în niciun caz n-o faci pentru bani. Nu la noi, cel puțin. Michael Hăulică s-a plasat la capătul opus al spectrului, spunând că marele dezavantaj al unui scriitor e că gândește ca un scriitor român, că dacă vrei cu adevărat să reușești poți, dar e de muncă și asta îi sperie pe mulți.

Următoarea întrebare cu care i-a provocat Oliviu a fost ce influență a avut slujba pe care o au sau au avut-o asupra scrierilor lor. Răspunsul general a fost că nu prea mare, dar Paul McAuley a spus-o frumos, s-a referit la faptul că nu prea îi place să se gândească la sursele sale de inspirație, că scrisul e ca mersul pe bicicletă: o dată ce începi să te gândești la modul în care mergi pe ea, începi să te dezechilibrezi și nu-ți mai iese. Iar Richard Morgan a înveselit toată sala povestindu-ne despre faptul că în Marea Britanie, profesorii trebuie deseori să fie un fel de hipioți care îți lasă studenții să se exprime... doar că uneori, unii din ei sunt niște persoane de-a dreptul iritante, așa că toate sentimentele reprimate, el le vărsa în cărțile sale.

Și Sebastian A Corn ne-a împărtășit o idee interesantă: munca sa de doctor l-a ajutat la documentare, dar nu neapărat din punct de vedere științific. Prin natura meseriei sale, el intră în contact cu o mulțime de oameni care se deschid în fața lui, povestindu-i tot felul de lucruri utile scrisului. Și tot despre documentare ne-a vorbit mai departe și Mike Haulică, trăgând concluzia că un autor de SF trebuie să fie mereu foarte atent atunci când scrie, pentru că e foarte probabil ca printre cititorii săi să se găsească un specialist într-o anumită ramură a științei care să-i poată demonta scrierile dacă acestea nu sunt coerente.

Înainte să trag câteva concluzii despre această întâlnire între autori de la noi și de peste hotare, mai e un singur moment deosebit din seara aceea despre care vreau să vă povestesc: întrebați despre premiile literare și modul în care acestea i-au influențat, cei doi autori britanici au început să discute despre premiile Philip K. Dick pe care le-au câștigat, jucându-se cu cuvintele spre deliciul tuturor celor prezenți. Și Sebastian A Corn a completat momentul cu o povestire de pe meleagurile noastre: dorind să participe la un concurs care avea printre cerințe mențiunea că un autor nu poate trimite mai mult de un text, scriitorul a făcut rost de 3 mașini de scris și de foi cu texturi diferite și a trimis nu mai puțin de 8 texte, fiecare semnată cu alt pseudonim. A primit vreo 2-3 premii și vreo 5 mențiuni...

Spuneam mai sus că trăitul din scris e o discuție separată... problema a fost atinsă doar tangențial o singură dată pe parcursul serii, atunci când Sebastian A Corn a menționat că e greu să compari România cu Marea Britanie pentru că e vorba de o populație diferită în primul rând ca număr. La ei se discută plecând de la alte date: fiind vorba de mai mulți oameni în general, și de mai mulți care cumpără cărți în special, editurile au de unde să investească în autori, există bani și pentru salariile agenților literari - în România cică există unul singur... - și așa mai departe.

Totuși, părerea mea a fost că în jurul acestei diferențe s-a învârtit întregul dialog din acea seară. Diferențele de mentalitate, de abordare, de percepție a ceea ce înseamnă literatura și scrisul erau enorme. Se vedea că românii și britanicii veneau din lumi complet diferite, deși practic toți au aceeași meserie. De fapt nu, mint, doar pentru britanici era o meserie, la noi părea un hobby, ceva ce faci din capriciu, nu pentru a-ți câștiga existența. Și mi s-a părut trist. Romantic, idealist, „noi scriem din pasiune”, dar trist.

Și cel mai trist e că nu văd vreo schimbare în viitorul apropiat. Și mi-e ciudă, mi-e foarte foarte ciudă. Dar pentru că e ilegal să mergi să legi oameni de scaune și să-i obligi să citească (și oricum asta n-ar rezolva nimic, pentru că tot ce e făcut cu forța nu iese bine), o să continui să vă povestesc despre cărțile care îmi plac mie, în speranța că vă pot corupe să le citiți și voi.

Totuși, nu vreau să închei pe un ton pesimist, pentru că mi-a plăcut enorm seara de la FILB. Mi-a plăcut să-i ascult pe invitați, am aflat câteva lucruri foarte interesante despre cum merg lucrurile în spatele cortinei și despre ce înseamnă să fii scriitor, am stat de vorbă cu niște oameni foarte faini... per total, a fost o seară care sper să se repete an de an!


FILB sefist

event-festival-literatura-bucuresti.JPG

Deși se află la a șaptea ediție, pentru mine acesta va fi primul an în care particip la Festivalul Internațional de Literatură București. Motivul e destul de simplu: e primul an în care la FILB se organizează evenimente dedicate literaturii SF&F.

Am fost mereu curioasă cum e să pariticipi la FILB (sau la orice alt festival de literatură), dar cred că ocazia perfectă să aflu e cea în care știu și eu despre ce e vorba. Și cum singura literatură despre care pot vorbi fără să mă simt ultima incultă e SF-ul... abia anul acesta merg și eu la FILB :)

Deși programul complet e mult mai cuprinzător, pe mine personal mă interesează două evenimente. Primul este întâlnirea cu Paul McAuley și Richard Morgan, doi scriitori britanici de SF&F, întâlnire care are loc vineri, 5 decembrie, ora 18:30 la biblioteca British Council (pe care am vizitat-o când m-am înscris să dau examenul CAE și nu numai că arată superb, dar ca bibliotecă, e organizată extrem de futurist... deci și cadrul o să fie perfect).

Al doilea eveniment e întreaga zi de sâmbătă, care arată cam așa:

  • Lectură Paul MCAULEY (Marea Britanie) – din romanul Războiul liniștit; ediția în limba română, apărută în 2014 la Editura Paladin, în traducerea lui Nicu Gecse

  • Lectură Richard MORGAN (Marea Britanie) – The Dark Defiles, în curs de apariție, fragment tradus în limba română de Roxana Brînceanu

  • Lectură Sebastian A. CORN (România) – din romanul Ne vom întoarce în Muribecca, apărut la Editura Nemira în 2014

  • Lectură Michael HAULICĂ (România) – din romanul Transfer (ediție revăzută), publicat de Millennium Books, în 2014

  • Open Talk – moderator: Oliviu Crâznic

  • Dialog cu publicul

  • Închiderea celei de a VII-a ediții a FILB

  • Cocktail, oferit de Ambasada Elveției în România și Swiss Sponsors’ Fund

Tot citind despre FILB, am dat și peste un scurt articol al președintelui festivalului, care vorbește despre tema centrală a acestei ediții: conflictul. Printre altele, e menționat și conflictul dintre literatura mainstream și cea SF&F... Știu că o dezbatere, oricât de lungă, n-o să rezolve nimic. Mai ales pentru că foarte probabil, cei prezenți vor fi cititori de SF&F care s-au săturat să afirme iar și iar că literatura lor preferată nu e cu nimic mai prejos decât orice alt tip de literatură. Ba chiar, în momentele mele de înverșunare împotriva tuturor elitiștilor care cred că SF-ul e alcătuit doar din broșurici pe care le citești „pe tren”, sunt ferm convinsă că dacă un autor vrea să-și demonstreze măiestria, atunci provocarea cea mai mare e să scrie un roman SF.

Mă rog, astea sunt frustrările mele care poate se vor rezolva la un moment dat, poate nu. Cert e că abia aștept să reîntâlnesc oamenii cu care a ajuns să-mi placă enorm să-mi petrec timpul liber, abia aștept să-i întâlnesc pe cei doi autori străini și să ascult fragmentele din romanele lor ce vor fi citite, abia aștept să-i ascult citind și pe autorii noștri, pe scurt, abia aștept două zile pline de SF.

Ne vedem acolo?