Scârba sfântului cu sfoară roșie

Rezultatele concursului „Poveștile lui Bartholomeus”

coperta-scarba-sfantului-cu-sfoara-rosie.jpg

Acum vreo două săptămâni, v-am provocat să vă imaginați ce ar putea să vă povestească scheletul Bartholomeus Pumn-de-Oase. N-o să prelungesc suspansul: cea care va avea ocazia să citească povestea spusă de schelet în romanul Scârba sfântului cu sfoară roșie este este Andreea Ciucă.

Felicitări! Aștept un e-mail cu datele tale personale (numele, adresa de livrare și numărul de telefon) la adresa jurnalul.unei.cititoare@gmail.com. E-mailul trebuie trimis de pe adresa cu care te-ai înscris în concurs în maximum cinci zile (adică până pe 4 mai, inclusiv).

Mulțumesc autorului pentru că mi-a oferit ocazia să organizez acest concurs și mulțumesc tuturor participanților! Sper să vă revăd pe blog, să discutăm despre poveștile care se ascund în fiecare carte!


Concurs: Poveștile lui Bartholomeus

coperta-scarba-sfantului-cu-sfoara-rosie.jpg

Luna viitoare, la editura Herg Benet va fi publicat volumul Miasma. Tratat de rezistența materialelor de Flavius Ardelean. Deși romanul va putea fi citit independent de celelalte cărți din ciclul Miasma, parcă e păcat să nu citiți și Scârba sfântului cu sfoară roșie înainte, ca să vă familiarizați puțin cu universul cetății Mandragora.

Tocmai de aceea, cu sprijinul autorului, am să ofer un exemplar din Scârba... unui cititor norocos.

Câteva detalii despre roman se găsesc în recenzia mea, însă aș vrea să adaug și o scurtă descriere a lui Bartholomeus Pumn-de-Oase: un schelet care spune povești drumeților care îl însoțesc în preumblările sale. De asemenea, aș mai vrea și să vă provoc imaginația cu întrebarea:

Dacă ai călători câteva zile alături de Bartholomeus, ce poveste crezi că ți-ar spune?

Răspunsul poate fi oricât de schițat sau de detaliat vreți, poate fi doar o idee sau o întreagă poveste (scurtă). Contează doar să fie însoțit de:

  • o adresă de e-mail valabilă (folosită pentru validarea câștigătorului),

  • o metodă prin care urmăriți blogul (Facebook, Twitter, Bloglovin sau e-mail subscription) și numele sau adresa contului cu care urmăriți blogul,

  • opțional, puteți să dați un share concursului, ca să se răspândească vestea și, fiind opțional, puteți face asta și fără să participați la concurs ;)

Concursul se încheie pe 26 aprilie 2016, ora 23:59, iar câștigătorul va fi anunțat pe blog și pe Facebook. Mult succes tuturor!


Scârba sfântului cu sfoară roșie (Miasma #1)
de Flavius Ardelean

coperta-scarba-sfantului-cu-sfoara-rosie.jpg

Ai avut vreodată senzația că în spatele realității se ascunde o alta, diferită de a noastră? Sau că există crăpături și rupturi în lumea care ne înconjoară, crăpături în care se ascunde altceva?

Și dacă ar fi existat o vreme în care părerea asta, senzația asta n-ar fi fost ceva ce scuturi repede de pe umeri, spunându-ți că-i scorneală, ci ar fi fost adevăr-adevărat, căci „scorneala unuia e adevărul altuia și invers”?

Dacă ar fi existat un trecut îndepărtat în care scheletele umblau pe drumuri ca oamenii și le spuneau povești despre sfinți care vorbeau cu gângăniile și vindecau bovinele și care scoteau sfoară roșie din buric să fie paznic bun omului pe lumea cealaltă?

Și dacă soră cu această lume ar fi ne'Lumea, unde totul e invers, ba nu, unde totul e lutot și inversul e lusrevni și unde Răul e luăR?

Dar m-a luat gura pe dinainte, vorbeam de crăpături în lume, de găuri pe unde ne'Lumea își face loc, cu oamenii ei șobolani și cu ne'Oamenii ei, care sunt oameni, dar pe dos, cu afara pe dinăuntru și cu dinăuntrul pe afară, o reflexie sucită, întoarsă, deformată a noastră.

Și dacă și noi am avea găuri în noi, în aburul care se numește suflet, care poate e scorneală, poate e adevăr, poate amândouă și poate niciuna? Găuri mici, de nevăzut cu ochiul dinafară, doar cu cel de dinăuntru, dar care nu privește niciodată acolo, spre găuri, pentru că sunt întunecate și rele și din ele ies toate lucrurile care se strecoară pe sub piele și prin gânduri și se văd doar când te privești lung în oglindă, dar nu prea lung, doar până le întrezărești și pleci privirea...

Scârba sfântului cu sfoară roșie e despre toate astea și despre niciuna dintre ele. E despre trecut și despre Lume și ne'Lume și despre oameni și ne'Oameni și despre sfinți și despre demoni și despre iubire și prietenie și moarte și rău, despre mine și despre tine și despre fiecare dintre noi și despre nimeni și despre nimic. Pentru că e și totuși nu e, o ții în mână și totuși nu citești, ci asculți, nu-ți imaginezi, ci ți se reamintește. E un adevăr scornit și o scorneală adevărată și e istorie uitată și e realitate închipuită.

Și, mai presus de toate, e început, dar e un început care se termină prea repede și vrei să mai înceapă o dată, dar nu mai e la fel, pentru că nu e un roman care stă pe loc, ci se schimbă cu fiecare citire, e mereu altul, spune mereu altceva și totuși spune mereu același lucru, spune o poveste cu vocea lui Bartholomeus-Pumn-de-Oase, poveste care cere prețul ei, preț pe care nu-l cunoști, dar îl plătești și îl vei plăti pentru că scheletul nu cere nimănui mai mult decât poate da, nici măcar ție, cititorul.

Mai are sens să adaug ceva? Să vă spun cu subiect și predicat că mi-a plăcut cartea? Să vă mint așa? Nu mi-a plăcut în sensul clasic al cuvântului, nu mi-a provocat sentimente călduțe și confortabile pentru că Flavius nu scrie cărți drăguțe și luminoase, ci cărți dure și întunecate care să te bântuie mereu, de când le citești și până... până la sfârșitul timpurilor sau al vieții pentru că nu e ceva ce poți să uiți decât dacă te uiți pe tine o dată cu povestea.

Sau să vă mai spun despre carte, despre cum se leagă ea de celelalte, despre cum spune o parte din istoria Omului cu chip de cal și a Cetății, veșnica cetate, cea care leagă totul, de la început la final? Sau să vă spun poate că, pentru prima dată, aș vrea volumele următoare acum, pe toate patru din serie, să le înghit cu totul și să le diger o viață sau poate mai multe?

Nu, vă las pe voi să vă spuneți toate astea și mai multe după ce citiți Scârba la rândul vostru. O veți găsi în librării începând cu luna noiembrie. Și apoi, îi vom putea mulțumi cu toții lui Flavius că scrie, că ne oferă povești care să nu ne dea pace, că ne ajută să privim în colțuri întunecare și în oglinzi și să avem nume pentru ce vedem acolo și apoi, pentru că vedem cu toții același lucru, pentru că spunem toți aceeași poveste iar și iar în mințile noastre, să facem din scorneală adevăr.