Roxana Brînceanu

Recenzie: Sharia de Roxana Brînceanu

coperta_sharia.JPG

Povestea:

Cândva, în viitor, inteligența nu va mai fi un atribut al oamenilor, ci fiecare om, primată, câine sau delfin va trebui să susțină un test IQ în urma căruia poate primi calitatea de cetățean. Cei care nu pot obține un cip de identificare în urma testului, dar nici de pe piața neagră, vor deveni cel mai probabil sclavi, ființe nerecunoscute de societate sau de lege, fără drepturi. Totuși, nu ni se prezintă chiar un viitor modern, plin de gadgeturi sclipitoare, deoarece Sharia este denumirea fenomenului prin care planeta asuprită timp de secole îşi cere drepturile, răzbunându-se pe toți cei care au încercat s-o îmblânzească.

În această lume trăieşte Jay, membră într-o familie interrasială de la periferii. Dar familia ei este în pericol de a fi destrămată atunci când Jim, fratele ei adoptiv intră în comă din cauza unei supradoze. Încercând să-l salveze, Jay va ajunge in mijlocul unor comploturi ale unei familii bogate care încearcă să-şi păstreze secretele murdare. Încercând să supraviețuiască și să-i salveze și pe cei dragi ei, Jay va descoperi atât o serie de aliați neaşteptați, cât şi lumea care se ascunde în mijlocul tărâmurilor stăpânite de Sharia.

Părerea mea:

Imediat după ce am scris despre Nuanțe de întuneric, ultima carte a Roxanei, lumea a început să-mi recomande şi Sharia, romanul ei de debut. Totuşi, fiind lansat cu 10 ani în urmă, nu l-am mai găsit pe piață, dar, din fericire, editura Millennium a reeditat volumul anul acesta, lansarea având loc la Final Frontier.

Încă de la început, m-a fascinat Sharia mai ales prin faptul că nimeni nu explică foarte clar ce anume e aceasta, pentru că în lumea închisă a romanului, fenomenul e cunoscut de toți. Am înțeles ce este deducând din context efectele ei, dar, o dată ce am început să-mi conturez o definiție, am început să înțeleg mai bine lumea în care trăiește Jay, o lume în care tot ce azi e promovat peste tot, acolo e ciudat sau imposibil.

Spre exemplu, hrana: azi, tot ce e „bio”, fără chimicale și îngrășământ, fără aditivi și 100% natural e considerat perfecțiunea întuchipată. Acolo, orice nu provine din fermele speciale, ci e crescut în mod natural e privit cu suspiciune. Azi, există studii peste studii care demonstrează că tot ce e artifical (cum ar fi aerul condiționat) nu e bun pentru om, pe când în roman, tot ce nu e artificial e o pedeapsă a planetei. E incredibil cât de diferite sunt mentalitățile, și totuși cât de asemănătoare sunt persoanele din roman (inclusiv animalele) cu oamenii care ne înconjoară.

Chiar și rasismul manifestat de personaje, dus parcă la extrem într-o lume în care un câine e pe picior de egalitate cu un om doar teoretic, e de fapt ușor de recunoscut din lumea ce ne înconjoară, unde oricine e diferit e marginalizat imediat. Și deși crimele rasiste sau puritanismul mi s-au părut la început ceva strict ficțional, folosite doar pentru a crea intrigă, există destule dovezi în lumea care ne înconjoară care demonstrează că nu suntem cu nimic mai buni.

Totuși, Sharia e o carte despre împăcarea cu trecutul, dar și cu proprile greșeli, despre asumarea consecințelor acestora, despre descoperirea armoniei și echilibrului în mijlocul haosului. Fiecare personaj are propriile păcate și fiecare dintre ei trebuie să găsească o cale să le accepte, să se împace cu ele deoarece trecutul nu poate fi schimbat.

Așadar, vă recomand romanul, pentru a descoperi la rândul vostru o lume în care un babuin poate fi tatăl adoptiv al unor oameni și al unor câini, cum natura nu poate fi niciodată îmblânzită și cum oricât de mult s-ar schimba lumea înconjurătoare, oamenii vor fi mereu la fel.


Recenzie: Nuanțe de întuneric

nuante_de_intuneric.jpg

Povestea:

Lui Tim îi place să privească stelele și dorința lui cea mai arzătoare e să ajungă pe o navă care să transporte Restauratori, niște extratereștrii telepați care colonizează Spațiul. Însă, având ajutor social, tânărul e un angajat greu de acceptat pe o navă. În timp ce Tim visează la cer, fratele său, Cam, își folosește talentul la reparat „motoare” pentru a se putea întreține atât pe el, cât și pe fratele său.

Atunci când Cam începe să lucreze la o fabrică de scutere personalizate, încearcă să fure un transport având o înțelegere cu unul dintre angajați, însă lucrurile merg prost și cei doi frați ajung pe drumuri. Dar norocul le surâde în cele din urmă, pentru că fraților li se găsește un loc pe nava Mi Vida de Nonsens... și abia atunci începe adevărata aventură.

Părerea mea:

Prima dată când am auzit despre colecția Millennium Novella a fost atunci când am aflat despre lansarea noutăților din colecție în cadrul Bookfest 2014. Pentru că la standul unde se aflau cărțile am ajuns ceva mai târziu, bugetul mi-a permis să-mi aleg doar una dintre cele 4 cărți. Citisem deja O hucă în minunatul Inand în cadrul romanului Transfer (recenzia mea aici), așa că am ales Nuanțe de întuneric pentru că mi-a plăcut titlul. Apoi am remarcat și numele autoarei, pe care mi-am amintit că am ascultat-o în cadrul cenaclului ProspectArt, când a citit fragmente din romanul Sfâșierea cerului, pe care l-a tradus (recezia mea aici). Alegerea mea a fost foarte inspirată pentru că Roxana Brînceanu a fost singura autoare prezentă la lansare așa că m-am ales și cu un autograf cu care o să mă laud curând pe pagina de facebook a blogului.

Cartea te încurajează s-o citești chiar înainte s-o pui în bibliotecă pentru că e micuță (are doar 78 de pagini), așa că pare lectura ideală în autobuz sau metrou, pe drumul de întoarcere de la târg. Am așteptat totuși să termin sesiunea înainte s-o citesc și am făcut bine, pentru că e genul de carte pe care n-o lași jos până n-o termini. Se citește repede, eu am terminat-o în 2-3 ore. Și mi-a plăcut ce am găsit în ea.

În primul rând, împărtășesc fascinația lui Tim față de Restauratori:

„Celălalt e cea mai frumoasă ființă pe care Tim a văzut-o în întreaga lui viață. E mare, mai mare decît media, aproape de înălțimea lui. Masiv, dar în același timp suplu, elastic, mobil. Blana care îi acoperă corpul cu excepția celor trei cozi, a zonei din jurul ochilor și a apendicelor brațelor are culoaea aurului antic, ca niște vase vechi de milenii pe care Tim le-a văzut cîndva într-un muzeu virtual. [...] Apoi una din cozile lui Apus de Stele îl atinge ușor pe braț și Tim aproape că izbucnește în plâns. Valuri de simpatie îl invadează și știe că Restaurtorul din fața lui e o ființă bună, una dintre cele mai bune ființe care există.”

© Roxana Brînceanu - Nuanțe de întuneric - Millennium Books

Și la fel de interesante sunt și personajele, începând cu Tim, care e o persoană destul de simplă, dar extrem de sinceră și de muncitoare, și încheind cu Clara, căpitanul navei, mai mult absentă și veșnic amețită de băutură, dar care iubește lucrurile naturale și urăște militarii:

„Devin atît de obsedați să inspire frică încât uită ce e curajul. Nu poți găsi curaj dacă nu ți-e frică, măcar din cînd în cînd.”

© Roxana Brînceanu - Nuanțe de întuneric - Millennium Books

V-aș spune mai multe, dar mi-e teamă să nu vă stric plăcerea de a descoperi singuri, pagină cu pagină, o poveste interesantă cu o serie de protagoniști neobișnuiți și cu un final care te pune pe gânduri. Și cum cartea e foarte scurtă, vă încurajez să-i acordați câteva ore pentru că eu cred că merită.