Richelle Mead

Recenzie: Sacrificiu final (Academia Vampirilor #6)

Pe scurt: Mi-a placut. Pe "lung"...:

coperta-AcademiaVampirilor-6.jpg

Rezumat:

Deja mi-e din ce in ce mai greu sa scriu rezumate pentru cartile din serii pentru ca stau mult timp intrebandu-ma ce sa spun in asa fel incat sa nu dau spoilere. De data asta o sa trisez si o sa va prezint rezumatul "oficial". Ma revansez mai jos, unde o sa scriu mult si personal ;)

"Ultimul episod cutremurator de la Academia Sf. Vladimir. Zarurile au fost aruncate. Crima. Dragoste. Gelozie. Si sacrificiu final. Regina a murit si lumea Moroilor nu va mai fi niciodata la fel. Pe Rose, victima unei inscenari, o asteapta o executie nedreapta - se pare ca nici chiar Dimitri nu o va mai putea salva acum... Iar Lissa este implicata intr-o lupta pe viata si pe moarte pentru tronul regal. Fetele se vad nevoite sa se bazeze pe dusmani si sa-i puna sub semnul intrebarii pe cei in care aveau incredere... Dar daca singura solutie ar fi de fapt sa jertfeasca ceea ce este mai important pentru ele? Sa se sacrifice una pe alta."

My view:

In primul rand, intreaga excursie Rose - Dimitri mi s-a parut simultan superba si enervanta. Ceea ce se intampla era superb. Ceea ce gandea Rose si concluziile pe care le tragea m-au enervat enorm. Aici am facut din nou diferenta intre o carte scrisa prost si un personaj prost. Ca sa nu existe neclaritati: cartea e buna, Rose imi displace. Am afirmat in recenzia volumul 5 ca mi se pare o egoista fara suflet, continui sa cred asta si mi s-a reintarit convingerea.

Cel mai rau ma deranjeaza modul in care ii joaca pe degete pe Adrian si pe Dimitri. Mi se pare ca ea si marea majoritatea a eroinelor din cartile YA (sau cel putin din ce am citit eu) transmit o idee foarte gresita despre tinerele indragostite. Dragi baieti, scopul nostru in viata nu e sa chinuim doi sau mai multi tipi simultan si sa victimizam pentru ca nehotararea ne macina. Ba eu personal gasesc atitudinea asta puerila.

Revenind... Am spus initial ca excursia mi s-a parut si superba, nu doar enervanta. Pentru ca Dimitri e un zeu (macar pe asta a nimerit-o si Rose). Ii pasa de ea enorm, face totul nu doar ca ea sa fie in siguranta fizic, dar incearca s-o ajute si mental, desi el personal e la pamant. In plus, o crede fericita cu Adrian, deci practic nu vrea nimic de la ea. E cavaler, e altruist, e exact opusul ei... Si in momentul in care decide sa se stapaneasca macar temporar pentru ca nu e corect sa "iei femeia altuia" (de unde si pana unde e fraiera aia femeie e discutabil, dar ma rog), a crescut enorm in ochii mei.

O sa inchei totusi discutia despre astia doi pentru ca desi as putea vorbi secole despre toate scenele care mi-au placut sau nu, concluzia ar fi aceeasi: Rose e degeaba si Dimitri e prea bun pentru ea... Hell, e prea bun sa fie pe bune. Cineva care sufera are nevoie de cineva care sa-l ajute sa se impace cu sine, nu sa stea dupa fundu' unei... Ma abtin.

Exista si doua personaje despre care nu prea am spus nimic si cum mai tarziu e mai bine decat niciodata... Lissa si Christian mi-au placut. Desi uneori mi s-au parut ca sunt niste personaje neglijate sau sunt folosite doar ca sa se creeze o situatie in care Rose sa mai dea dovada de... nimic, cele doua personaje mi-au placut. Lissa e la fel de altruista ca Dimitri si se poarta la fel de frumos cu Rose, desi nici in cazul asta nu mi se pare ca ea o merita. Totusi, o sa fiu corecta: Rose a ajutat-o de cateva ori.

Iar Christian e simpatic. Nu mi-a placut de la inceput, mi se parea ca e rebel degeaba, dar dupa ce a cunoscut-o pe Lissa si si-a descoperit un scop pe care a incercat sa-l atinga tot intr-un mod rebel, dar ceva mai organizat, a devenit extrem de placubil. Si imi place ca e orgolios, mi se pare o calitate in cazul lui.

Finalul cartii in schimb... O să dau un spoiler, săriți până la ultimul paragraf dacă nu vreți să-l aflați. Dupa Twilight, nu credeam ca un final poate fi mai dezamgitor. Little did I know... Am un singur cuvant cu care sa caracterizez acest final, si acela e "prefabricat". Fiecare cuvant scris dupa ce Rose a fost impuscata mi s-a parut in plus. E impuscata. Moare. The end. De ce a trebuit sa mai urmeze ceva? Raspuns: pentru ca finalul sa semene cu Rose. Adica un final extrem de egoist. Ea iese perfect din tot: il are pe Dimitri, are slujba dorita, dar ceva mai usoara decat credea, si-a cunoscut tatal, s-a impacat cu mama... Toate bune si frumoase pentru ea... si la naiba cu restul!

Singurul lucru care mi-a placut din final a fost discutia ei cu Adrian. Imi pare rau ca mi-a displacut vreodata tipul. Jos palaria pentru reactie, mai ales pentru raspunsul pe care l-a dat cand Rose i-a propus sa ramana prieteni. Iar pentru ca i-a spus "Cand vei fi cu Dimitri in pat, sa te gandesti la mine", tipul merita toate laudele mele. Jos palaria si in fata autoarei, pentru ca i-a iesit un personaj genial.

Asadar, per total, mi-a placut cartea si, desi nu ma asteptam, chiar mi-a placut seria. Insa tot am o mica... sa-i zicem tema de gandire: Rose ii promite la un moment dat lui Sydney ca va vorbi ea cu Abe si ca se va asigura ca el intelege ca toate ideile au fost ale lui Rose... Si totusi, ce se intampla cu Sydney in final?

 

Recenzie: Limitele Spiritului (Academia Vampirilor #5)

Se pare ca reteta aleasa de Richelle Mead pentru aceasta serie implica o carte foarte foarte "rece" urmata de una "in flacari". Pentru ca daca volumul 4 a fost definitia plictiselii, volumul 5 a fost diametral opus: mi-a placut mai mult decat toate volumele din serie. La un loc.

Atentie, urmeaza spoilere!

coperta-AcademiaVampirilor-5.jpg

Rezumat:

Dimitri e in consinuate strigoi si se pare ca are de gand sa o omoare pe Rose. Sau cel putin asta spune. Intre timp, Rose s-a intors acasa, fara sa dea uitarii ideea ca exista totusi o cale de a readuce un strigoi la viata.

Pacat ca singurul care cunoaste metoda e Robert Doru, frate cu nimeni altul decat Mr. Bad Guy din primele volume: monseur Victor Dashkov. Care e putin "prins" intr-o inchisoare de maxima securitate si nu planuieste sa spuna un cuvant despre fratele sau daca nu e eliberat. Asa ca Rose, normal, il elibereaza.

Victor ii duce la Robert, care le spune ce vor sa stie (si cei doi frati reusesc si sa dispara fara urma). N-o sa prelungesc suspansul si o sa va spun ca Dimitri va redeveni dhampir. Abia dupa aceea lucrurile devin interesante, pentru ca tipul e distrus.

Si pe plan politic lucrurile devin interesante pentru ca se pune problema promulgarii unei legi care sa ii oblige pe dhampiri sa devina Gardieni de la varsta de 16 ani, in loc de 18, ceea ce starneste multe controverse. Pana la urma Rose ajunge sa fie acuzata de inalta tradare (nu va spun de ce, merita sa aflati asta citind).

My view:

Pentru actiune, romanul primeste o nota de trecere: la inceput e previzibil, dar spre final devine putin mai surprinzator. Pentru detaliile despre civilizatia vampirasilor, nota e putin mai ridicata, dar nu e nimic exagerat. La nivel sentimental, insa, primeste felicitari. Si pana la urma, despre asta e vorba, pentru ca seria e romance, nu de actiune.

Dupa "renastere", Dimitri e distrus si partea asta din poveste e bine pusa la punct: omul are toate motivele sa fie praf si pulbere, motivele sunt perfect logice si reies clar din fiecare gest sau cuvant. Oricine cu o farama de empatie ajunge sa-l compatimeasca din plin. Singura opaca la suferinta lui e Rose, ceea ce nu ma mai mira pentru ca desi in volumele 2 si 3 am avut o parere bunicica, uneori chiar buna, despre ea si despre maturizarea ei, s-a ales praful in 4 si mai ales acum, cand da dovada de un egocentrism iesit din comun. Doar ca in 5, spre deosebire de 4, nu mi-a mai displacut Rose pentru ca romanul e scris prost, ci pentru ca ea ca personaj e proasta. Si intre cele doua e o mare diferenta.

Adrien in continuare parca a avut parte de niste operatii pe creier intre volumele 3 si 4, insa acceptand asta, ca personaj, e reusit. Apreciez faptul ca desi la prima vedere pare un fraier - si Rose exact asa il trateaza - e de fapt mai puternic decat va fi ea in stare sa priceapa vreodata. O iubeste - nu mi-e clar de ce - si e dispus sa accepte multe din partea ei, dar nu o face ca un fraier amorezat care inchide ochii, ci face totul perfect constient ca Rose inca e indragostita de Dimitri. Uneori, mi se pare ca el vede lucrurile cu mult mai clar ca ea. Si chiar incep sa inteleg de ce personajul are fani, si mie incepe sa-mi placa.

Cat despre restul personajelor, singurul care mi-a atras atentia in mod deosebit a fost Abe Mazur, "taticul" lui Rose, mafiot pana in varful unghiilor ca atitudine si ca reputatie, dar cu mainile incredibil de curate, ceea ce mi se pare defintia succesului mafiot: sa fii capabil sa delegi activitatile "murdare" altora ca sa poti iesi mereu basma curata.

Oricum, per total, desi triunghiul amoros e clasic (o egoista enervanta si doi amorezati care o iubesc din motive care imi scapa), cartea e scrisa mult mai bine decat 4, unde actiunile personajelor contraziceau absolut tot ce se scria despre ele. In 5 nu mai e cazul, totul se leaga frumos si povestea e reusita, asa ca daca ati avut rabdare sa cititi volumul anterior, Limitele spiritului merita!

 

Recenzie: Juramant de sange (Academia Vampirilor #4)

Daca tot a aparut astazi cu Bravo prima parte din volumul 5 din seria Academia Vampirilor de Richelle Mead, m-am gandit ca e momentul ideal sa va impartasesc parerile mele despre volumul 4, Juramant de sange.

coperta-AcademiaVampirilor-4.jpg

Rezumat:

"Atacul recent de la Academia Vampirilor a fost cel mai violent din istoria scolii, sacrificand vieti de elevi moroi si dhampiri, profesori si gardieni. Ba, mai mult, strigoii au luat cu ei un numar de victime...

Dar pentru Rose una singura conteaza... Dimitri Belikov. Si este obligata acum sa aleaga: fie isi respecta juramantul vietii, acela de a o apara pe Lissa – cea mai buna prietena a ei si ultima supravietuitoare a neamului Dragomir - fie sa renunte la Academie si sa se aventureze in lume, vanandu-l pe barbatul iubit. Va trebui sa mearga pana la capatul pamantului ca sa-l gaseasca pe Dimitri si sa-si respecte juramantul pe care i l-a facut, implorata de el. Dar intrebarea este, atunci cand va sosi momentul, va mai vrea el sa fie izbavit? Iar Rose, va gasi ea taria de a-l ucide?"

My view:

De ce? De ce de ce de ce de ce?

Asta e tot ce-mi trece prin cap cand ma gandesc la cartea asta. Cand am inceput seria, mi-a placut. Cand a continuat, mi-a placut si mai mult pentru ca pe langa cliseul relatiei imposibile, mi se prezenta si o lume, o civilizatie si modul ei de gandire. Plus ca personajul principal chiar evolua, se dezvolta si puteam vedea asta. Iar la sfarsitul volumului 3, m-a impresionat curajul autoarei de a-l transforma pe Dimitri in strigoi. Apoi a venit cartea a 4-a. Si... de ce?

Singura parte buna e ca incep sa inteleg de ce Adrien are fani. Dar nu ma incalzeste cu nimic. Dimitri a devenit rau si nu prea. Rose a involuat in 10 randuri mai mult decat a evoluat in 3 romane. Personajul Adrien a fost regandit complet si acum pare ca i s-a facut o lobotmie. Si stilul autoarei s-a modificat. Eu am romanul de la Bravo si l-am citit in doua parti. Prima m-a plictisit de moarte. De mama mortii. In cele cateva ore cat l-am citit mi s-a parut ca s-au scurs eoni. Autoarea pur si simplu rescria aceeasi idee iar si iar si iar. Rose e deprimata. Rose nu poate trece mai departe. Rose e deprimata. Rose nu poate trece mai departe. Ok, we got it. Adrien e cel cu lobotomia, nu cititorii! Pana si lucrurile noi pe care le scria despre spirit sau despre Alchimisti sau despre comunitatea de dhampiri din Siberia nu mai sunt interesante sau macar captivante. Au fost prezentate in asa fel incat pana si ele m-au plictisit. Asa ca nu pot decat sa ma intreb de ce.

De ce nu poate autoarea sa-si asume un risc pana la capat?

Dimitri e rau? Atunci sa fie! Nu s-o menajeze pe Rose, sa-i de ocazia sa aleaga etc etc. Tipul rau ia ce vrea cand vrea. El doar o tine prizoniera si drogata. Ba chiar, ca un tampit, o lasa sa scape de influenta endorfinelor. Dimitri nu era tampit! Si transformarea nu e o scuza sa-l transforme intr-un tampit. Singurele momente cand personajul e bad-guy sunt cele in care relationeaza cu ceilalti strigoi, cand face pe masculul alfa. Atunci e ok, dar nu e de-ajuns.

De ce nu poate autoarea mentine un personaj?

Rose evolueaza, devine mai buna, mai puternica, mai temperata etc. Atunci s-o lasam asa! Nu zic sa-l omoare pe Dimitri la prima intalnire, dar pe parcursul primei jumatati a fost tampit de nehotarata, iar pe parcursul celeilalte jumatati a fost tampit de slaba. Oribil.

Si cel mai mare de ce... De ce l-a schimbat pe Adrien?

Nu e un "de ce?" in sensul de plangere, e un "de ce sincer", in sensul de intrebare. Adica "ce motiv a avut?". Inteleg ce l-a schimbat pe Dimitri. Ma prefac ca inteleg ce a tampit-o pe Rose. Dar Adrien? El era tipul bad-guy, tipul fustangiu, tipul vicios, tipul "de bani gata". Acum e un mielusel. Pot sa inteleg povestile lacrimogene pentru adolescente de genul "eu l-am schimbat". Dar el nu a fost nicio clipa cu Rose, ea n-a dat niciun semn ca il intereseaza, ba chiar a plecat dupa Dimitri si cand el a devenit strigoi. Si Adrien se schimba, devine bun si tandru si ii pasa? Come on! Asa ceva nu numai ca nu se intampla, dar nu e plauzibil nici macar pentru o carte. E ca si cum autoarea a uitat tot ce a scris vreodata despre Adrien.

Cat despre povestea din plan secundar, cea de la Academie, ea ar fi avut potentialul de a salva cartea. In schimb, mi s-a parut pur si simplu scrisa ca sa umple paginile. Nu pot sa spun neaparat ca a fost previzibila, doar seaca si atat de mult lasata in plan secundar incat disparea cu totul si nu mai prezenta niciun pic de interes. Momentul "sinuciderii" Lissei a ridicat putin stacheta, dar n-a fost suficient cat sa salveze cartea. Plus ca a fost destul de slabut explicat.

Stiu ca sunt vehementa si tai in carne vie in recenzia asta, dar seria incepea bine, chiar foarte bine pentru un YA. Si acum, intr-un singur volum, devine sub-mediocra pentru ca niciun personaj nu mai e constant si modificarile n-au niciun fel de temei. Ca si cum autoarea a uitat sa scrie. Nu pot decat sa sper ca in volumele urmatoare totul o sa capete sens si o sa mi se dea un motiv al naibii de bun pentru care Juramant de sange este o carte atat de nereusita.

 

Recenzie: Atingerea Umbrei (Academia Vampirilor #3)

coperta-AcademiaVampirilor-3.jpg

Things are getting complicated... and hot!

Cam asa as putea descrie pe scurt actiunea cartii pentru ca in timp ce se realizeaza o introducere in politica si modul de organizare al lumii moroilor, Dimitri si Rose incep in sfarsit sa renunte la ideea lor fixa cum ca ar trebui sa stea departe unul de celalat (era si cazul ca astia doi sa inceapa sa gandeasca). Si, in plus, ideea cu "atinsa de umbra" e dezvoltata, Rose afland ca poate face "smecherii" noi - si deloc placute.

Asadar, ca de obicei, cartea e o lectura placuta, te tine interesat si lipit de ea pana cand o termini. Nu vreau sa va dezvalui mai multe ca sa nu dau vreun spoiler, dar va spun doar ca finalul va va soca (nu e neaparat neasteptat, la un moment dat devine evident, dar autoarea a fost foarte curajoasa ca sa faca asta, parerea mea).

Totusi, lasand plot-ul la o parte, am o singura mica nelamurire. Conform "lumii" (aka internetului), in cazul acestor carti exista doua mari tabere: tabara pro Adrien si tabara pro Dimitri. Acum, intrebarea mea este: ce e asa interesant la Adrien? Serios, tipul nu-mi inspira absolut nimic. Bine, nu sunt eu marele judecator impartial, mereu in carti mi se par interesanti barbatii membri in armata, garzi, jandarmerie, bodyguarzi etc. unde domneste disciplina si actiunea rapida, aproape instinctiva, comparativ cu tipii bogati si viciosi al caror unic scop in viata e sa seduca orice specimen de gen feminin. Si serios, chiar nu vad ce e interesant la Adrien.

Dimitri, in schimb, mi-e simpatic si o inteleg pe Rose, dar nici el nu e "cu toate rotitele la locul lor". La 20 si de ani, nu pot sa inteleg ce e fascinant la o fetita cu o problema de temperament, chiar daca e "ataaaaat de indrazneata si devotata" si seamana atat de "mult" cu el. Dar clar o inteleg pe ea.

Adrien, in schimb, repet, nu-mi spune nimic. Asadar... primesc putina munca de lamurire de la fani? Puppy eyes?

 

Vampiri, foi albe si plase de prins fluturi...

coperta-AcademiaVampirilor-2.jpg

A trecut o saptamana de cand am cumparat si terminat volumul 2 din Academia Vampirilor si ma tot gandesc ca v-am promis o recenzie si ca ar trebui s-o scriu.

Chiar mi-a placut cartea, mai mult decat primul volum, am apreciat multe lucruri legate de actiune si de scris in sine, mi-a placut ca persoanajele evolueaza, ca sunt introduse personaje noi, ca povestea "creste", se dezvolta, devine mai captivanta... Ca doar nu degeaba am terminat cartea in ziuna in care am cumparat-o!

Dar pur si simplu nu pot sa scriu. Ma gandeam sa va spun ca sufar de writer’s block, dar nu ma consider autoare, eu pur si simplu astern ganduri pe "hartia virtuala" si vi le impartasesc. Dar acum, nu fac decat sa ma holbez la foaia goala cu mintea la fel de goala.

Mi-a placut cartea, mi-a placut mult si as vrea sa va povestesc exact de ce. Am motivele in minte, dar... parca toate gandurile sunt fluturi si plasa cu care incerc sa-i prind e gaurita. Totusi, va recomand cartea. Cititi-o voi insiva ca sa vedeti toate acele motive pe care eu pur si simplu nu le pot aduce intr-o forma coerenta si convingatoare.

Pur si simplu cititi. E romance, e fantasy, e bun!