Recenzie

Recenzie: O listă semidefinitivă a celor mai îngrozitoare coșmaruri

Dragii moșului, pe vremea mea, hăt hăt demult, nu se scriau astfel de cărți. Adică atunci când eram eu la liceu, nu existau romane pentru tineri care să vorbească despre mental health, care să-ți transmită că e ok să fii altfel decât ceilalți, că e ok să fii tu însuți. Nu, noi aveam parte doar de vampiri sclipicioși și de triunghiuri amoroase.

Povestea:

Esther se îmbracă în fiecare zi altfel. Scufița Roșie, Morticia Adams sau o stewardesă vintage, toate sunt costume pe care ea le-a purtat ca pe un scut împotriva colegilor care râdeau de ea. Pentru că îmbrăcată în pielea altora, Esther a putut să facă față, spunându-și că râd de costumele ei.

Familia ei n-a putut-o sprijini în lupta cu bullying-ul, pentru că aveau propriile probleme. Tatăl ei n-a mai ieșit din beci de ani de zile, după ce un atac de cord l-a transformat într-o umbră palidă și înfricoșată a bărbatului care era. Mama ei reușește să întrețină familia din banii câștigați jucând la cazino, așa că toată casa familiei Solar este plină de talismane aducătoare de noroc. Fratele geamăn al lui Esther se teme de întuneric, așa că a lipit toate întrerupătoarele cu bandă adezivă, pentru ca monștri să nu poată stinge lumina.

Și totul li se trage de la bunicul lui Esther, cel care a întâlnit Moartea și care a adus un blestem pe capul familiei: toți vor muri uciși de lucrul de care se tem cel mai tare. De aceea, Esther refuză să lase frica s-o controleze și lucrează la lista ei semidefinitivă, unde notează lucrurile care o sperie pentru a le putea evita. Astfel, niciuna dintre frici nu va deveni suficient de mare ca să-i guverneze viața.

Dar fostul ei coleg, Jonah Smallwood, îi fură într-o zi lista. Și așa începe aventura lor în înfruntarea fricilor, pentru a provoca Moartea să li se arate.

Părerea mea:

Mi se pare extraordinară abordarea pe care și-a propus-o autoarea atunci când a scris povestea lui Esther. Mai exact, deși subiectele romanului sunt unele foarte serioase (anxietatea, depresia, sinuciderea, violența în familie), cartea începe foarte simplu și drăguț, cu povestea simpatică a reîntâlnirii dintre Esther și Jonah. Ei sunt amândoi adorabili și quirky, se tachinează unul pe altul într-un mod înduioșător și încep proiectul înfruntării fricilor ca pe o aventură.

Însă pe măsură ce ei doi încep să se cunoască mai bine și să aibă încredere unul în celălalt, povestea devine și ea mai serioasă. Aflăm detalii despre viața amândurora și despre dificultățile lor, despre istoria familiei Solar și despre viața în familia Smallwood. De asemenea, în aventura lor li se alătură ocazional și Eugene, fratele lui Esther, dar și Hephzibah, prietena ei cea mai bună (care suferă de mutism selectiv, ceea ce înseamnă că nu vorbește aproape niciodată, deși are capacitatea să o facă).

Am adorat personajele și felul în care au fost folosite pentru a ilustra efectele pe care le au diversele lucruri care li s-au întâmplat. În special Eugene mi s-a părut o metaforă ambulantă. Fratele lui Esther e o persoană veșnic înconjurată de lumină, deși întunericul îl devorează din interior, așa că uneori, lui Esther i se pare că devine transparent, că dispare. De asemenea, și ideea costumelor care ascund anxietatea lui Esther mi s-a părut fascinantă.

Toată cartea e plină de astfel de idei din sfera psihologică și chiar dacă personajele par puțin exagerate pe alocuri, e genul de roman la care cred că mesajul e mai important decât povestea. Aventura lui Esther e simpatică, dar descoperirile și concluziile ei sunt cele care îți rămân în minte și în suflet și te pun pe gânduri. Bine, și Fleayonce, desigur (vă las pe voi să descoperiți cine e acest personaj 😉).

Pop-up Book Club:

Tocmai pentru că e un roman care abordează multe subiecte profunde și transmite multe idei faine, m-am bucurat să mă întâlnesc cu fetele care au participat la book club-ul organizat de Storia Books.

 
pop-up-book-club-iunie.jpg
 

Am discutat cred că vreo două ore, dar n-am simțit cum trece timpul. Am vorbit despre agorafobie și anxietate, despre frici și cum le depășim, dar și despre personaje și cât de convingătoare au fost.

Nu toată lumea a fost la fel de impresionată de carte, desigur. Deși am reușit să cădem de acord că e un roman fain care transmite niște idei importante, nu toate ne-am atașat de Esther și de anturajul ei. Pentru că toată lumea din familia Solar suferă de o formă sau alta de fobie sau de boală mentală, e greu de crezut că o serie atât de variată de personaje ar fi putut crea o familie în realitate. Și deși pe mine m-a cucerit prea tare povestea ca să mă întreb cât de plauzibilă ar fi, nu toată lumea a avut aceeași părere ca mine.

Totuși, ne-am bucurat cu toții că se scriu și se traduc astfel de romane. O listă semidefinitivă a celor mai îngrozitoare coșmaruri e un roman care poate sta la baza multor discuții despre subiecte considerate tabu, dar despre care consider că oamenii ar trebui să vorbească. Și nu pot să nu recomand acest roman în special adolescenților, care ar putea descoperi că dețin și ei la fel de mult curaj ca Esther.

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul editurii Storia Books sau din librării online precum Cartepedia.


Recenzie: Corabia magiei de Robin Hobb

Nu mi s-a mai întâmplat de mult să ador o carte de la prima frază, dar începutul acestui roman e absolut minunat. Iar continuarea, pentru mine, a fost un vârtej captivant care m-a ținut lipită de pagini până la 8 dimineața, când m-a doborât somnul.

Așa începe Corabia magiei:

Cu o zvârcolire sălbatică, Maulkin se săltă brusc din adâncitura sa, împâclind locul cu sfărâmături. Zdrențe din pielea lui lepădată plutiră alături de fire de nisip și stropi de mâl, ca rămășițele de vis legănate în jurul celor abia treziți. Își mișcă alene, pe o buclă, lungul trup șerpuitor, frecându-se de el însuși ca să scape de ultimele fărâme de piele năpârlită. Când mâlul de pe fund reîncepu să se reașeze, se uită la ceilalți mai bine de douăzeci de șerpi tolăniți în sedimente de care se frecau cu încântare. Își scutură coama de pe capul imens și-și întinse mușchii uriași, pe toată lungimea sa.
— Robin Hobb - Corabia Magiei - traducere de Ana-Veronica Mircea

Așadar, o parte a romanului e povestită din perspectiva unor șerpi de apă. Dacă asta nu-i de-ajuns ca să vă convingă că această carte spune o poveste fabuloasă și fascinantă, plină de mister și de magie, atunci o să încerc să vă mai dau câteva argumente pentru care am iubit acest volum pe care cred că îl veți iubi și voi.

Povestea:

Bingtown este un oraș-port care a fost înființat într-un tărâm blestemat. Oamenii care au venit să se stabilească aici au riscat tot, dar au câștigat la schimb lucruri incredibile printre care și un lemn din care se pot face cele mai de preț ambarcațiuni: corăbiile vii. Acestea pot naviga mai bine decât orice altă navă, sunt capabile să dea instrucțiuni precise echipajului lor și lemnul din care sunt făcute nu poate fi distrus de insecte, de timp și nici măcar de apele otrăvitoare ale râurilor din Tărâmul Ploilor Sălbatice.

Dar prețul pentru a obține o navă vie e imens. Și nu doar din punct de vedere financiar, corabia trebuind plătită timp de zeci de ani, dar și din punct de vedere uman: e nevoie ca trei generații ale familiei deținătoare ale corabiei vii să moară la bordul ei pentru ca aceasta să prindă viață. Chiar și atunci, e nevoie ca la bord să se afle o persoană prin venele căreia curge sângele familiei care a dat viață navei. Altfel, aceasta poate înnebuni.

Vivacia este o astfel de corabie vie, care așteaptă încă o moarte pentru a deveni conștientă. Însă la moartea sa, Ephron Vestrit lasă în urmă o familie care e pe punctul să se destrame. Datoriile acumulate de ei sunt imense, dar Ephron are doar două fiice, băieții săi fiind răpiți de boală. Așa că el o lasă pe Vivacia în mâinile ginerelui său, care nu înțelege nevoile corabiei. Nu numai că o tratează pe Vivacia ca pe un obiect, ci o alungă de la bordul corabiei pe Althea Vestrit, cumnata sa, pentru a o înlocui cu fiul lui, care are sânge de Vestrit.

În același timp, mările au devenit un loc periculos, plin de bărci cu sclavi care atrag șerpi de mare, dar și de pirați dornici de prăzi din ce în ce mai valoroase. Printre ei se numără și Kennit, care își dorește să devină Regele piraților și nu oricum, ci reușind să captureze și să îmblânzească o corabie vie.

Părerea mea:

Marian Coman, moderatorului Clubului de Lectură Nemira și coordonatorul Armada, ne tot recomandă să citim acest roman încă de când a apărut pe piață. Luna trecută, ne-a promis că e o carte care se citește repede, așa că am acceptat să o citim pentru întâlnirea Clubului din iunie. Dar oricât de repede s-ar citi, nu m-aș fi așteptat niciodată să stau până la 8 dimineața citind, trebuind să mă opresc doar pentru că efectiv nu mai vedeam cuvintele din cauza oboselii.

Corabia magiei este un roman incredibil de captivant. Robin Hobb construiește pas cu pas un suspans care te ține lipit de pagini. Nu e neapărat o carte plină de acțiune, ci una plină de mister. Și asta creează tensiunea: vrei să afli mai multe, să descoperi secretele corăbiilor vii, ale șerpilor de apă și ale Tărâmului Ploilor Sălbatice. Fiecare capitol îți mai oferă câte un indiciu micuț, dar deseori asta doar adâncește misterul. Însă cumva, povestea reușește să fie satisfăcătoare.

Chiar dacă lumea magică mai are multe secrete pe care vrei să le afli, oamenii care trăiesc în ea sunt foarte, foarte normali. Problemele lor sunt simultan comune, dar și foarte dure: o familie își pierde punctul de sprijin și fiecare dintre membrii ei trebuie să găsească un mod de a face față. Fiecare are propriile frici și nesiguranțe, propriile slăbiciuni și vulnerabilități, fiecare personaj poate veni cu un set de calități și de defecte cu care să poți rezona. Și chiar dacă nu te vei regăsi în niciunul dintre ele, tot e fascinant să le descoperi. Mai ales că folosindu-se de personaje, romanul abordează subiecte destul de delicate, cum ar fi abuzul, manipularea, loialitatea și altele.

Însă pentru mine, punctul forte al romanului e partea fantastică: șerpii de apă care au propria mitologie și un stil de a privi lumea complet unic sau corăbiile vii care au amintiri umane, dar sunt ceva complet străin. Experiența de a descoperi aceste ființe fantastice a fost minunată și, cât timp citeam, n-am avut nicio clipă îndoiala că lumea populată de astfel de creaturi ar arăta exact așa cum o redă Robin Hobb. Am admirat cu fiecare pagină citită imaginația necesară pentru ca elementele magice ale lumii să pară atât de veridice.

Corabia magiei spune o poveste minunată care se desfășoară într-o lume foarte bine construită, plină de mister, dar populată cu niște oameni cu care e ușor să empatizezi, ale căror vieți sunt pline de obstacole familiare. E o carte care te va captiva din ce în ce mai mult cu fiecare pagină, așa că dacă iubești genul Fantasy, ți-o recomand cu mare drag. Însă atașez și un mic avertisment: citește-o în weekend sau în concediu, pentru că te va ține lipit de pagini.

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul editurii sau din librării online precum Libris sau Cartepedia.


Recenzie: Regatul ceții și al furiei (ACOTAR #2)

Toată lumea, dar absolut toată lumea care mi-a recomandat seria asta mi-a spus să nu-mi fac o părere până nu citesc și volumul al doilea, despre care spuneau că e spectaculos. Având în vedere că deja mi se păruse simpatic Regatul spinilor și al trandafirilor, m-am gândit că n-are ce să fie atât de impresionant la o continuare… mhm, fix! A. Fost. Extraordinar!

Povestea:

După evenimentele de la Poalele Muntelui, Feyre încearcă să se întoarcă la viața sa alături de Tamlin. Dar ea nu mai e aceeași, nici din punct de vedere fizic, nici mental. Adaptarea e mai mult o mască pe care încearcă s-o poarte, însă descoperă rapid că nu i se potrivește deloc. În plus, înțelegerea ei cu Rhysand o obligă să plece lunar timp de o săptămână în Regatul Nopții, unde primește lucruri de care nu și-a dat seama că are nevoie ca să se vindece.

Ruptă între cine și-ar dori să fie și cine este de fapt, Feyre trebuie să descopere unde îi este locul acum. Și asta înainte ca Regele Hybernului să decidă să-și dezlănțuie forțele asupra Zidului și a lumii oamenilor, pe care îi dorește din nou la locul lor: în sclavie.

Părerea mea:

Pentru mine, cititul este o formă de evadare, de a scăpa pentru câteva ore de cotidian în favoarea unei lumi fantastice. Deseori, îmi place să-mi imaginez cum ar fi dacă aș putea pleca într-adevăr într-o lume în care magia există, cât de puternică aș fi și cu ce fel de oameni (sau creaturi fantastice) mi-ar plăcea să mă înconjor. Ei bine, aceasta e fix călătoria lui Feyre în acest volum: a fost un om banal într-o lume dură, din care acum a evadat, ajungând în mijlocul magiei și al fantasticului, descoperindu-și puterile, explorând lumea spiridușilor și cunoscând mai bine ființele fabuloase care o înconjoară.

Și acum nimeni și nimic n-o mai poate opri să aibă exact viața pe care și-o dorește, nimeni n-o mai poate constrânge sau încarcera, nu când ea are puterea să se elibereze și să-și creeze un scop nou din apărarea celor prea slabi ca să se apare singuri. De aceea, dacă vreodată viața te-a făcut să te simți neputincios, o să te regăsești deseori în trăirile lui Feyre, în experiențele și în dorințele ei.

Dacă în primul volum, mi s-a părut că protagonista e prea „cuminte”, prea supusă, prea lipsită de inițiativă măcar atunci când vine vorba despre a descoperi Prythianul și regulile lui, de data asta mi-a plăcut enorm de ea. Am suferit alături de ea, i-am apreciat deciziile și alegerile și mi-am dorit să-și găsească fericirea. În plus, în afară de noua Feyre, în acest volum ne sunt prezentate o suită de personaje secundare absolut memorabile. După apariția celor din Cercul Interior, cartea capătă brusc culoare și vă garantez că descoperindu-i, o să înțelegeți entuziasmul fără margini din jurul acestei cărți.

În plus, romanul are o răsturnare de situație absolut fabuloasă chiar în prima jumătate. Nu vreau să vă dau prea multe detalii, eu deja bănuiam despre ce e vorba dinainte, așa că n-a mai fost atât de rewarding descoperirea (sfat: nu căutați poze, fan art, meme-uri sau orice altceva are legătură cu ACOTAR, nu până nu citiți volumul doi. Serios. Internetul e pliiiin de spoilere. Mai directe sau mai indirecte, tot o să vă strice experiența). Dar o să vă spun totuși că ceea ce în primul volum părea a fi începutul a fi un triunghi amoros a fost, de fapt, cu totul și cu totul altceva.

Dincolo de personaje și de problemele lor, mai ales amoroase, cartea are și o intrigă. Regele Hybernului are niște planuri de răzbunare foarte atent construite și a adunat deja atât de multă putere încât s-ar putea ca planurile lui să fie imposibil de dejucat. Și cu soarta lumii în balanță, sunt multe riscuri la mijloc. Iar Sarah J Maas construiește niște personaje atât de ușor de iubit, încât n-ai cum să nu-ți faci griji pentru soarta lor.

Totuși, e un roman de dragoste cu elemente fantasy. Deși are o intrigă ne-romantică, nu e o carte despre lupta epică dintre Feyre și prietenii ei, pe de-o parte, și Hybernul pe de alta. E o poveste despre cum protagonista își găsește locul (și dragostea) în timp ce încearcă să se adapteze noii ei lumi. Totuși, nu e nici povestea clasică dintre o fată sărmană și niște spiriduși puternici, arătoși și bogați. După cum spuneam la început, Feyre nu mai e neputincioasă.

Așadar, dacă vă place să evadați în lumi fantastice, pline de magie și de inimioare, dar cu niște personaje bine scrise, în ale căror reacții vă veți putea regăsi, atunci vă recomand seria. Și vă recomand și eu, ca toată lumea, acest volum, care e într-adevăr mult mai bun ca primul, pentru că schimbă regulile jocului și o face într-un mare fel.

Poți cumpăra Regatul ceții și al furiei de pe site-ul editurii RAO sau din librării online precum Libris sau Cartepedia.


Recenzie: Block 46 de Johana Gustawsson

Nu am mai citit un roman polițist de foarte multă vreme. Mi se pare că recent, criminalii din cărți au devenit din ce în ce mai sadici și mai nebuni și am vrut să iau o pauză de la ororile pe care sunt ei în stare să le producă. Totuși, atunci când mi s-a oferit ocazia de a citi volumul unei autoare care urmează să vină în România, n-am putut refuza.

Și mă bucur că am citit Block 46, pentru că dincolo de povestea dură, care abordează subiecte foarte sensibile, cartea încearcă să ofere un posibil răspuns la întrebarea Cum se transformă un om într-un criminal?. Și face asta într-un mod extraordinar!

Povestea:

Alexis Castells este o scriitoare de 37 de ani, care știe ce înseamnă pierderea unei persoane dragi. Așa că atunci când prietena ei Linnea este ucisă în Suedia de un criminal în serie care a omorât după același tipar și doi copii londonezi, Alexis crede că singura cale să-și înfrunte durerea și neputința e să ia parte la anchetă.

Astfel, alături de Emily, un profiler de la Scotland Yard și o forță a naturii, Alexis va descoperi pas cu pas detalii despre cazul care se întinde de-a lungul a mulți ani de zile, pornind dintr-un lagăr de concentrare nazist. Împreună, cele două vor încerca să intre în mintea criminalului și să descopere cine este ucigașul Linneei.

Părerea mea:

Mi-a plăcut enorm Block 46. Am citit-o pe nerăsuflate pentru că voiam să aflu cât mai repede cum se leagă toate detaliile poveștii. Sunt două fire narative mari, care se îmbină. Primul este povestea investigației crimelor atroce, unde Emily strălucește ca un profiler aproape inuman de priceput (dar ea este un personaj atât de profund și de uman, o să aflați la sfârșitul cărții de ce). Tot aici avem și câteva fragmente care se concentrează pe criminal și pe modul lui de a gândi, care sunt simultan înfiorătoare și fascinante. Al doilea plan narativ spune povestea lui Erich Ebner, un deținut în lagărul nazist Buchenwald. Interesant e că această parte a poveștii a fost scrisă cu ajutorul bunicului autoarei, care a fost el însuși deținut în acel lagăr.

Dacă sunteți pasionați de psihologie, o să iubiți cartea asta. Personajele sunt atât de bine conturate, încât le simți reale. Știu că lucrul acesta a ajuns aproape un clișeu, dar Alexis și Emily și toți ceilalți polițiști și detectivi implicați în acest caz chiar sunt atât de autentici, încât ajungi să-i simpatizezi. Deși ancheta este în prim plan, ei au totuși vieți personale și griji absolut umane, așa că îți oferă nu numai veridicitate, dar și niște pauze de la apăsarea poveștii.

Iar povestea este dură și întunecată și pe alocuri absolut brutală. Dar în același timp se simte empatia și grija autoarei pentru personajele ei. Până și punctul central al romanului, criminalul, are un back story care te va face să înțelegi cum a ajuns ucigașul care este astăzi. Nu-i o poveste ușor de citit, dar e o poveste care abordează latura întunecată a umanității și o face cu respect și, unde e cazul, cu înțelegere. Se vede că autoare nu-și judecă personajele, ci le lasă să fie așa cum sunt, și asta dă forță poveștii.

De asemenea, mi-a plăcut mult elementul cultural al romanului. Avem o anchetă plasată în două țări și niște personaje care vin din culturi diferite și se vede clash-ul acesta între felul de a fi al englezilor, suedezilor, dar și al spaniolilor sau francezilor. E un roman care nu poate fi atribuit unei singure țări, e un roman european, care abordează cu aceeași ușurință cultura unor locuri foarte diferite.

De aceea, vă recomand Block 46 dacă vreți să aflați cum devine un om criminal, dar și dacă vreți să descoperiți personaje unice, povești de viață dureroase și culturi fascinante.

intalnicrea-cu-johana-gustawsson

Autoarea

Am avut plăcerea s-o întâlnesc pe Johana miercuri, când a ajuns în România. Este o persoană extrem de caldă și de prietenoasă, cu care e foarte ușor să vorbești. Cunoscând-o, am descoperit de ce se simte atât de multă dragoste pentru personaje într-un roman atât de întunecat. M-a impresionat foarte mult, așa că am vrut să vă împărtășesc și vouă câteva cuvinte despre ea.

De asemenea, vă încurajez să veniți mâine (sâmbătă) la ora 16:00 la Muzeul Literaturii Române la lansarea cărții Block 46, unde veți avea și voi ocazia s-o cunoașteți și să-i puneți întrebări. Mai multe detalii despre întâlnirea cu Johana găsiți pe Facebook, în cadrul evenimentului Misterele Bucureștiului.

Cartea poate fi cumpărată de la festival sau de pe site-ul editurii Tritonic (primele 100 de exemplare comandate sunt semnate de autoare!)


Blogosfera SF&F: Expurgo de George Cornilă

Vreau să menționez încă de la început că am citit acest roman înainte de alegerile din weekend-ul trecut. Știu că poate părea irelevant, dar povestea este totuși o distopie (flawed utopia, mai exact) plasată în România viitorului. Așa că după părerea mea, și contextul politic în care trăiam când am citit cartea e relevant. Pentru că am citit Expurgo într-o perioadă în care speranța mea era la cote destul de scăzute, așa că am rezonat foarte puternic cu una dintre „taberele” din carte.

Povestea:

În viitor, în urma unei lovituri de stat, prostia a devenit ilegală. Nimeni nu e considerat cetățean dacă nu trece de un anumit nivel de educație, dacă nu se comportă civilizat și dacă nu poate răspunde unor teste de cultură generală pe care forțele de ordine (adică agenții SAI - Serviciul de Apărare Intelectuală) le administrează întâmplător pe stradă.

În această lume, educația este gratuită și ușor accesibilă, așa că ignoranța a devenit o alegere. Ai libertatea de a fi cât de prost vrei, dar asta atrage după sine consecințe: lipsa de cultură duce la pierderea beneficiilor de bază.

Și ele nu sunt puține, fiecărui cetățean fiindu-i îndeplinite nevoile cu ajutorul unui venit minim garantat, pe care și-l poate suplimenta prin muncă doar dacă dorește. Desigur, nu e un sistem perfect.

Există oameni care memorează răspunsuri și care știu doar să treacă testele necesare. Sunt cetățeni care în intimitate se comportă ca niște brute. Dar atâta timp cât te porți civilizat în public, ești lăsat în pace și poți duce un trai decent doar pentru că ești cetățean. Chiar și așa, există și persoane care aleg să trăiască în ghetouri, la limita subzistenței, doar pentru că nu vor să fie constrânși de regulile stricte ale civilizației. (Apropo, sunt interzise inclusiv alcoolul și tutunul, cu excepția unor dispense speciale pentru artiști).

Pentru a descoperi cine se află în spatele unor atentate teroriste, Agentul II-22 va trebui să se infiltreze printre plebeii care refuză cultura. Însă părăsind lumea organizată din care face parte, va începe să se îndoiască de faptul că libertatea merită sacrificată de dragul educației.

Părerea mea:

Cartea asta o să te treacă prin toate stările posibile. Începe cu descrierea unei utopii în care prostia e eradicată metodic. O lume în care bugetul unui Sector se duce mai ales spre Învățământ, scris cu majusculă. O lume în care un funcționar public nu are voie să comită mai mult de trei greșeli gramaticale de-a lungul mandatului său. Bineînțeles că uitându-mă în jur la România mea, mi-am dorit să pot trăi în lumea din Expurgo. Mi-am dorit ca toți cei care aleg de bună voie să fie ignoranți să plătească. Mi-am dorit ca prostia să aibă consecințe.

Desigur, scopul romanului e să prezinte și consecințele existenței acestei utopii: plebeii, inculții, cei care preferă să fenteze sistemul și să refuze sistematic orice formă de educație. Pentru că atunci când ceva e impus cu forța, va exista mereu o rezistență. Cred că e în natura noastră să ne opunem regulilor stricte, să căutăm portițe și căi de a evita o lege dură. Până la urmă, cei din ghetouri sunt și ei oameni, oameni care vor să fie liberi. Dar când libertatea ta înseamnă „manules” date la maxim și oameni care se înjunghie pe stradă, apartamente insalubre și o viață la limita subzistenței, când alternativa e un oraș frumos, curat, liniștit, merită să fii liber? Când ai de ales între libertatea deplină de a avea o viață oribilă și posibilitatea de a avea totul cu condiția să alegi să te educi, chiar e atât de oribilă rigiditatea?

Da, sistemul nu e perfect. Da, se comit abuzuri. Da, non-cetățenii pot fi împușcați fără vreun proces, agenții SAI fiind judecători și călăi, totul într-o fracțiune de secundă. Da, agenții SAI nu mai sunt umani, ci sunt niște ființe chinuite de medicamente, cărora le sunt răpite sentimentele de dragul unui regim care se impune prin forță. Da, sistemul acesta atât de frumos e revoltător. Și de asta cartea asta te trece prin toate stările posibile, pentru că îți oferă premiul mult-visat, dar îți arată și cadavrele pe care trebuie să calci ca să ajungi la el. Merită? Încă nu pot da un răspuns categoric.

Și, cumva, tocmai dilema asta e ceea ce salvează cartea. Pentru că nu e un roman ușor de citit, și nu numai din cauza conflictului moral pe care ți-l provoacă. Povestea este relatată la persoana I, din perspectiva unui agent SAI care, după cum spuneam, e lipsit de sentimente, îndoctrinat și plin de tot felul de substanțe menite să-l facă aproape robotic. Așa că mai ales în prima parte a cărții, fix așa își spune povestea: ca un robot. Pe de-o parte, e o metodă excelentă de a înțelege cât de profund afectat este el de educația care i s-a impus pentru a deveni un agent. Pe de altă parte, e extrem de greu pentru un cititor să treacă de zidul de informații pe care II-22 i le aruncă în brațe fără pauză timp de capitole întregi.

Totuși, m-a captivat prea mult subiectul ca să nu vreau să aflu ce se va întâmpla, așa că am citit cartea într-o singură zi de weekend. Dacă ești dispusă să treci de stilul foarte impersonal în care ți se pun informații în cârcă la început, Expurgo se citește repede. Dar e o carte care te va frustra îngrozitor, sau cel puțin pe mine m-a frustrat, pentru că eu aș fi vrut ca utopia culturii să rămână utopie, aș fi vrut să nu văd carnagiul petrecut printre non-cetățeni, aș fi vrut să pot accepta cu adevărat că aceia care refuză cultura își merită soarta. N-am reușit, sunt prea empatică pentru asta, dar nici nu m-am convins că educația impusă prin lege e o idee proastă. Doar am retrăit a mia oară dezamăgirea că oamenii nu pot face pur și simplu ce e bine pentru ei, chiar dacă e greu și că trebuie mereu forțați să aleagă binele. Doar că nimic bun nu se poate obține prin forță.

E o carte pe care n-o recomand ușor, tocmai pentru că stilul folosit e greu de citit și pentru că în mine a generat atâtea sentimente negative. Dar cred că tocmai de asta merită citită, pentru că te provoacă să te întrebi unde ai trage linia, până unde poate civilizația să fie impusă, până unde merită să renunți la anumite libertăți de dragul culturii. În această lume educată prin forță, omenirea a început colonizarea spațiului. Dar merită să ne clădim progresul pe cadavrele celor care îl refuză?

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul editurii Crux Publishing.

blogosfera sf&f.png

Notă: Articolul face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a treia miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vrei să citești și alte impresii despre Expurgo, le găsești pe blogurile:

Deși Blogosfera ia o pauză până la toamnă, dacă ești blogger și vrei să ni te alături, te așteptăm în grupul de facebook unde ne organizăm: Blogosfera SF&F.