Prima lege

Recenzie: Puterea armelor (Prima Lege #3)

Povestea:
... e genială! M-am tot întrebat dacă să încerc s-o rezum fără să fac referință la momente cheie din volumele 1 și 2 (ale căror recenzii le găsiți aici și aici) sau să povestesc puțin din modul cum ultimele evenimente au schimbat modul de gândire al unor personaje, însă în final am decis că n-are sens să încerc să rezum în vreun fel awesomeness-ul poveștii din volumul 3 al trilogiei Prima lege. Deci puneți mâna și citiți romanele astea, pentru că se încadrează lejer în categoria „bijuterii literare”.

Părerea mea:
Joe Abercrombie e un scriitor nu doar extraordinar de bun, dar și extraordinar de șmecher. L-am detestat cu pasiune aproape tot volumul 3 și zău că mi-a plăcut s-o fac. Jos pălăria în fața lui. Totuși, asta nu înseamnă că să citesc romanul acesta n-a fost incredibil de frustrant.

Omul ăsta m-a ținut trează nopțile pentru că nu suportam să-mi știu personajul preferat în pericol! M-a ținut cu cartea lipită de degete și cu ochii lipiți de carte. M-a făcut să tresar de durere și să mârâi de frustrare. M-a făcut să strig la o carte. Și mai presus de toate, timp de 2 volume m-a făcut să iubesc un personaj pentru ca apoi să-l târască prin toate situațiile limită imaginabile. Și acum îmi vine să mârâi de frustrare când îmi amintesc câte a putut să-i facă lui Logen!

Nici măcar un final fericit nu i-a putut oferi... I-a oferit în schimb un nenorocit de final realist. (Logen are o vorbă pe tot parcursul cărții, spune mereu că un om trebuie să fie realist, așa că e destulă ironie în final...) Totuși, mi-a plăcut cartea. Enorm. Inclusiv finalul. A trecut prea mult timp de când am fost atât de implicată într-o poveste și acum îmi dau seama că mi-a lipsit senzația.

Și oricum, n-au fost doar părți frustrante. Au fost și unele deosebit de amuzante. Pe unele chiar le-am prezis, însă atunci când am dat pagina și am avut dreptate, nu mi-a displăcut, nu mi s-a părut că romanul ar fi previzibil, deci plictisitor, ci am râs cu poftă pentru că una e să simți că urmează ceva, alta e să „vezi” cum tuturor personajelor le cade fața când se întâmplă, cum le stă mândria în gât în timp ce li se surpă poziția privilegiată de sub ei. Mai ales când îi consideri niște puturoși nenorociți care și-o merită :)

În special Jezal a fost un furnizor de umor pentru că în final, el primește ce și-a dorit din totdeauna... Doar că lucrurile nu sunt așa roz pe cum credea, ba mai mult, după călătoria alături de Bayaz, nici măcar nu mai dorea aceleași lucruri. Și am ajuns la Bayaz, unul dintre cele mai interesante personaje, cel care demonstrează cel mai mult cât de înșelătoare e povestea. Îmi aduc aminte că în primul volum, îl comparam cu Gandalf, mi se părea un bătrân mag bun în esență, care chiar vrea să salveze lumea de rău. Ha-ha, nici gând! He's a creepy bastard, atât o să spun ca să nu dau spoilere. Creepy, creepy bastard...

Și cam așa e întreagul roman, de altfel. Sau poate nu chiar creepy, cât brutal. Nu doar brutal de sincer, ci brutal punct. Îmi amintesc cât de drăguț mi s-a părut primul volum, credeam că mă așteaptă o trilogie fantasy în care binele luptă cu răul, iar coperta mi se părea mult prea morbidă. Nici măcar nu înțelegeam de ce seria era considerată dark fantasy. Little did I know...

Nu știu câți dintre voi ați comentat pe la școala cartea Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, dar romanul „camilpetrescian” (Doamne, cât am urât cuvintele astea inventate...) a fost glorificat și răs-glorificat la orele de română pentru că demitiza războiul și îl prezenta ca pe ceva nașpa, cum și este. Ei bine, Camil Petrescu e mic copil pe lângă Abercrombie. Un soldățel înfrigurat și prost echipat e egal cu zero comparativ cu măcelul descris în Puterea armelor. Mațe scoase în stânga și în dreapta, membre retezate peste tot, dinți scoși cu puterea pumnului în figură, răni cusute cu ac și ață, fără anestezie. Și pe lângă război, sunt și scenele cu torturile din subsolurile Casei Întrebărilor. Degete tăiate cu satârul, cuie bătute în mâini, astea sunt încălzirea... Doare numai să citești despre ele.

Și dacă mai pomenesc și despre oameni care își ucid prietenii în vâltoarea luptei sau despre cum unii mor din greșeală, căzând în propriile arme, 'nea Gheorghidiu poate să se ducă acasă și să-și lingă rănile, deoarece a fost învins din toate punctele de vedere. Asta așa, ca să mă răzbun pentru că a trebuit să-i îndur lamentațiile de-a lungul liceului :)). Acum că mă gândesc, aș vrea să-l văd câteva minute în vreuna din situațiile-limită din romanul lui Abercrombie. Deși probabil ar rezista doua rânduri înainte să-i împrăștie careva creierii. (Da, atât de tare l-am urât!)

Oricum, cartea e genială. Cea scrisă de Joe Abercrombie, adică. O recomand oricui sărit de 14 ani, indiferent de stomac, pentru că nici eu nu credeam că rezist citind așa ceva, și totusi nivelul de brutalitate crește ușor, pe nesimșite și în final, înțelegi că e normal să fie acolo. Mie nu-mi plăceau filmele horror pentru că mi se părea că violența e gratuită, însă aici e necesară. Trebuie să fim realiști, nu?, și adevărul e că războiul e exact așa, dur și sângeros, și în final ajungi să te întrebi de ce fac oamenii așa ceva...

La început, am crezut că seria Prima lege e despre lupta binelui cu răul. De fapt, răul cel mai mare luptă cu răul cel mai mic și uneori ajungi să te îndoiești și de asta. Sunt momente în care înțelegi că indiferent ce personaj îți place, omul e un ucigaș fără pereche și te întrebi cum de poți să ții cu el... Dar diferența dintre cei de partea cărora ești și ceilalți e că „ai tăi” sunt scârbiți de ei și de faptele lor, că ei vor să se schimbe, dar lumea în care trăiesc le oferă o singura alternativă la măcel: moartea. Așa că ei sunt într-adevăr răul cel mai mic și cei care ar putea să schimbe ceva în final.

Genială carte, genială serie. Realistă până la final. Mi-e imposibil să găsesc vreun motiv pentru care cuiva ar putea să nu-i placă. Sau chiar dacă poate nu le-ar plăcea războiul, finalul sau anumite personaje, nu cred că poate cineva să conteste genialitatea cărții. Vă provoc să încercați!

De citit: Puterea armelor de Joe Abercrombie

Oh Em Geeeeeeeeeeh. Am o reactie de copil care primeste o tona de ciocolata, o bicicleta noua si un animal de casa. In acelasi timp. Tocmai a devenit disponibila pentru precomanda cartea Puterea armelor, ultimul volum al trilogiei Prima lege de Joe Abercrombie. Am inceput seria asta pentru ca nu aveam nimic mai bun de citit in bagajul meu vara trecuta, fara sa am habar ca o sa ma indragostesc de la primele pagini de unul dintre personaje si apoi de intreaga poveste.

Povestea:
Sfarsitul se apropie.
Logen Noua-degete mai are o ultima lupta de purtat, dar va fi cea mai importanta. Razboiul din Nord face ravagii, regele nordicilor ramane ferm pe pozitii si exista un singur om care sa-l poata opri: cel mai vechi prieten al sau si cel mai vechi dusman al sau. E timpul ca Sangerosul Noua sa se intoarca.
Cu prea multi stapani si prea putin timp la dispozitie, Inchizitorul Glokta poarta un razboi diferit. O lupta secreta in cadrul careia nimeni nu e in siguranta si nimeni nu e de incredere. Zilele lui ca spadasin s-au incheiat demult, asa ca are noroc ca e letal cu armele care i-au ramas: santajul, amenintarile si tortura.
Jezal dan Luthar a hotarat ca obtinerea gloriei e o sarcina prea dureroasa si a renuntat la armata in favoarea unei vieti linistite alturi de femeia pe care o iubeste. Dar si dragostea e dureroasa, iar gloria ii poate fi atribuita atunci cand se asteapta cel mai putin.
Regele Uniunii zace pe patul sau de moarte, taranii se revolta si nobilii se lupta pentru coroana. Nimeni nu crede ca razboiul se va abate peste Uniune. Numai Intaiul dintre magi poate salva lumea, dar exista riscuri. Si niciun risc nu e mai groaznic decat incalcarea Primei Legi...
- Sursa [tradus de mine]

Abia astept sa tin cartile in mana, abia astept sa le devorez!! Singurul meu regret este ca seria asta superba o sa se termine...

Recenzie: Fara indurare (Prima lege #2)

Din clipa in care am aflat ca urmeaza sa apara volumul 2 al seriei Prima lege, nu m-am putut abtine sa nu imi impartasesc entuziasmul cu voi. Insa intre mine si peste 800 de pagini de literatura fantasy superba a aparut un examen de BAC, asa ca pana weekend-ul trecut, n-am avut timpul necesar ca sa le citesc. Acum, aproape ca imi pare rau ca am facut-o pentru ca nu mai am rabdare pana la aparitia ultimului volum din trilogie...

Rezumat:

Fara indurare continua povestea din Taisul sabiei, impartita acum pe 3 planuri: lupta din Nord, unde proaspat promovatul colonel West, cu ajutorul Copoiului si al tovarasilor sai nordici incearca sa-i faca fata lui Bethod; lupta din Sud, unde inchizitorul Glokta este trimis ca sa incerce sa reziste, cat timp armata Uniunii este angajata in Nord si calatoria spre Capatul Lumii, unde Bayaz, cu ajutorul insotitorilor lui, incearca sa repare greseile trecutului.

My view:

Daca ar fi sa aleg firul meu narativ preferat... Nu, nu cred ca pot alege.

Povestea din Nord are farmecul ei deoarece nu prezinta razboiul ca pe o lupta plina de onoare si de glorie, condusa de niste strategi geniali, ci pur si simplu ca pe un macel, ceea ce si este. West descopera asta pe propria piele, insa nordicii o stiu prea bine si nu se sfiesc sa-i priveasca de sus pe toti "filfizonii" din Uniune. Si desi pusa in acele situatii, cred ca n-as face fata mai deloc, nu pot sa nu fiu de acord cu nordicii. Eu, cel putin, imi dau seama ca n-am ce cauta intr-un razboi.

Povestea din Sud, in sine, nu prezinta nimic iesit din comun, insa Glotka este un personaj care a trecut prin multe de-a lungul vietii si care nu mai are farama de compasiune sau de intelegere in el (bine, cu mici exceptii, maoritatea fiind indreptate spre propria persoana), asa ca replicile, dar mai ales gandurile sale, sunt de un sarcasm extraordinar care provoaca rasete atunci cand e cazul si tristete atunci cand situatia e intr-adevar sumbra. Imi aminteste destul de mult de Tyrion, doar ca pare mult mai cinic decat personajul lui Martin.

Si am lasat la urma povestea lui Bayaz... sau, mai precis, a insotitorilor sai. Poate ca nu pot alege firul narativ preferat, insa persoanjul pe care l-am indragit cel mai mult este Logen. E dur ca piatra, brutal ca o fiara, insa poate fi si incredibil de bland si de prietenos atunci cand e cazul... Si se pricepe atat de bine la oameni, incat stie cand e cazul. El e adevaratul liant al grupului, mai ales ca Bayaz pare sa-si dea silinta sa le fie antipatic... sau poate doar mie. Inaltul mag are un aer misterios si niste dialoguri criptice care nu miros deloc a bine, asa ca nu pot decat sa sper ca la finalul ultimului volum, Logen va putea sa sopteasca in continuare "Sunt inca viu."

Cartea in sine e superba, se citeste usor (din pacate, pentru ca se termina al naibii de repede!) si are pe alocuri aerul acela de poveste, de lume de basm, care insa dispare imediat ce situatia devina sumbra, atmosfera devenind la randul ei apasatoare, intunecata si fara nicio legatura cu povestile cu zane. Nu stiu daca vi s-a intamplat vreodata sa dati peste o carte buna, dar buna rau, la care de fiecare data cand va ganditi sa nu puteti spune decat "Oaaaaaaau!", dar seria Prima lege este alcatuita din astfel de carti! Daca va place genul Fantasy, aceste romane sunt un must read, mai ales ca editia romaneasca a celei de-a treia carti va aparea cel mai probabil anul acesta.

 

Making nerds happy #2

coperta-fara-indurare-prima-lege-2.jpg

Nu vreau sa incep o noua rubrica, dar am mai aflat de curand despre o carte care urmeaza sa se lanseze si m-am extaziat intr-un mod foarte asemanator baietilor din serialul The Big Bang Theory, asa ca am simtit ca se potriveste acelasi titlu ca data trecuta.

Este vorba despre romanul Fara indurare, volumul al doilea al seriei Prima lege de Joe Abercrombie, care e deja disponibil pentru precomanda!

Imi amintesc cu placere cum am ajuns sa citesc primul volum. Trebuia sa mergem la tara si am vrut sa-mi iau cate ceva de citit cand am dat peste romane. Habar n-aveau ce sunt si m-a frapat faptul ca erau din colectia Nautilus, dar nu le comandasem eu, asa ca le-am pus in bagaj si le-am citit. Dupa cateva pagini, am fost iremediabil captivata.

Ca si in cazul primului volum (a carui recenzie o gasiti aici), o sa va rog sa nu lasati copertile sa va pacaleasca, nu e o carte plina de moarte si asasini, e chiar o carte frumoasa, chiar daca pare dark.

Si ca veni vorba de dark, deja numar zilele pana cand o sa apara numarul din februarie al revistei CPSF dedicat literaturii dark fantasy, mai ales ca unul dintre texte este al lui George RR Martin, autorul meu preferat. Nu astept cu mai putina nerabdare nici articolele semnate de Oliviu Craznic si Alexandru Mironov, a caror scriitura am ajuns s-o apreciez de curand.

Asadar, sunt singura care simte cum "antenutele mele nerdish" danseaza de entuziasm? :))

 

Recenzie: Taisul Sabiei (Prima Lege #1)

V-am promis recenzia asta de ceva timp si in sfarsit am gasit o metoda sa o scriu fara sa dau spoilere si totusi sa pot explica cat de cat de ce mi-a placut enorm.

Cand am vazut copertile cartii Taisul sabiei, primul volum din trilogia Prima lege, chiar nu ma asteptam sa-mi placa in mod deosebit, dar cartile chiar nu trebuie judecate dupa coperta. Nu numai ca am iubit cartea, dar nu cred ca o sa am rabdare pana cand se vor traduce si celelalte volume din trilogie (din fericire pentru mine, au fost deja publicate in engleza).

Jezal este un tanar de familie buna, care doreste glorie, dar ar prefera sa nu munceasca pentru ea. E usuratic, increzut si crede ca tot ce are i se cuvine. Ardee e sora prietenului lui, o fata simpla, fara zestre si fara manierele unei doamne de la curte. Deja cred ca ghiciti ce o sa se intampla intre ei doi.

Logen e un nordic cu un trecut sangeros care il apasa si pe care incearca sa-l lase in urma. Si-a vazut familia ucisa de capetele-turite, a luptat penturu oameni pe care acum ii dispretuieste, a ucis suficient cat sa capete porecla Sangerosul Noua (noua deoarece are doar noua degete, unul fiind pierdut intr-o batalie), a lasat in urma mai multi oameni decat ii place sa-si aminteasca si desi a incetat de mult sa caute luptele, acestea par sa-l gaseasca mereu.

Ferro este o sclava din sud, invatata sa se bazeze doar pe ea, o luptatoare excelenta si o alergatoare incredibil de agila. Nu vrea doar libertatea, ci scopul vietii ei e razbunarea. Ar vrea sa-i ucida pe toti cei care au tinut-o in lanturi, incepand cu stapanii ei si terminand cu insusi regele.

Bayaz, Intaiul dintre Magi, planuieste o calatorie dincolo de lumea cunoscuta din scopuri numai de el stiute, insa are nevoie de Ferro, Logen si Jezal sa-i fie alaturi. Asadar, pe parcursul cartii, nu numai ca Jezal se schimba – nu de tot, dar suficient cat sa nu mai fie atat de antipatic – dar destinele personajelor ii aduc pe toti intr-un singur loc. Si nu toata lumea are de gand sa lase asta sa se intample.

Eu as incadra romanul in genul Sword & Sorcery, dar mai mult decat atat, l-as incadra in genul romanelor superbe pe care vreau sa le recitesc si pe care vreau sa le recomand prietenilor care ar aprecia astfel de carti (si voua, normal).

Personajele sunt bine conturate, actiunea e captivanta, intrigile politice specifice curtilor regale sunt la locul lor, avem oameni cu conceptii despre viata complet diferite, exista un fel de legenda la limita religiei, exista magie, cavaleri, onoare, tradare si, cel mai important, lumea lui Abercrombie nu doar ca pare vie, dar pare o lume pe care vrei s-o treci pe lista de „locuri pe care le-as vizita daca ar fi reale”.