Postari de iarna

Postari de iarna #3 - Sapte cuvinte

Primul cuvant care imi vine in minte cand ma gandesc la iarna este frigul. Sunt o persoana care iubeste caldura, soarele si vara, asa ca iarna pentru mine inseamna frig, haine multe, jachete groase, manusi, caciuli si sute de alte metode pentru a te proteja de gerul muscator.

Iarna mai inseamna si zapada, si aici ma intorc la pozitivism pentru ca iubesc sa vad zapada, iubesc felul cum arata, iubesc felul cum sclipeste in soare si - am mai spus-o si o repet - iubesc felul in care infrumuseteaza chiar cel mai banal si mai trist oras.

Vin fieeert! Da, stiu, sunt doua cuvinte, dar impreuna alcatuiesc unul dintre cele mai bune lucruri care se intampla iarna. Numai bun intr-o seara friguroasa, cu putina scortisoara. Yum!

Ati intrat vreodata intr-o casa in care e un brad natural? Mirosul acela incredibil e singurul lucru care imi sterge orice regret la gandul ca an de an sunt taiati milioane de brazi. Sunt si eu pro-natura pana la un punct, pentru ca nu planuiesc sa renunt vreodata la brazii de Craciun naturali. Totusi, exista cei in ghiveci, care si miros si protejeaza mediul, asa ca toata lumea castiga!

Daca tot am vorbit despre brazi, n-am cum sa nu pomenesc de globurile de Craciun, pe care le iubesc. Cu cat sunt mai elegante si mai interesante, cu atat imi plac mai mult. Preferatele mele sunt vreo 10 decoratiuni de lungimea degetului mic in forma de picaturi de apa, care sunt transparente, dar au un efect de prisma, asa ca atunci cand trece lumina prin ele se vad o gramada de culori. Sunt absolut superbe!

Iarna e revelionul si revelionul inseamna, pentru mine, agende noi pentru ca incerc sa tin un mini-jurnal in niste agende mici pe cate un an de zile, avand alocate cam 5-10 randuri zilnic, spatiu perfect pentru rezumatul fiecarei zile. In plus, pentru momentele cand vreau sa "aberez" am un jurnal mare care se umple si el incet-incet :).

Ultimul si nu cel din urma, al saptelea cuvant la care ma gandesc este mancarea >:). De Craciun si Revelion, mai ales in Romania, se pune mult accentul pe a avea "toate cele cuvenite pe masa". Salata de boeuf mi se pare intotdeauna prea putina si sunt fanul nr #1 al sarmalelor.

Cam astea sunt primele 7 lucruri care imi vin in minte cand ma gandesc la anotimpul rece. Si cu asta se incheie si postarile de iarna. Sper ca v-au placut :).

 

Postari de iarna #2 - Familia

As putea scrie kilometri intregi despre familie si cat de mult inseamna ea pentru mine. Din fericire, cerinta imi cere sa ma restrang la iarna si la sarbatorile din aceasta perioada, altfel nu cred ca as sti de unde sa incep...si cu atat mai putin cand sa ma opresc.

Nu-mi pot imagina un Craciun departe de familie. Inteleg preferinta unora de a-si petrece sarbatorile alaturi de prieteni sau colegi, dar pur si simplu nu ma pot vedea langa bradul altuia. Tin la prietenii mei si vreau sa impart cu ei unele momente unice, dar nu si pe acestea. Pentru mine, Craciunul=familie. Punct.

Explicatia e simpla: pentru mine Craciunul inseamna caldura caminului versus frigul de afara. Si nu cred ca exista caldura mai mare decat in sanul unei familii, nu cred ca exista un loc unde sa te poti incarca cu mai multa energie interioara decat acasa. Sunt perfect constienta de faptul ca am avut enorm de mult noroc sa am o familie fericita si unita care sa poata, ca intreg, oferi tuturor membrilor ei "combustibilul" necesar pentru a genera caldura interioara despre care vorbeam. Sunt constienta ca familia mea este ceva incredibil de nepretuit si e ceva pentru care sunt recunoscatoare, iar o parte din aceasta recunostinta mi-o arat petrecand alaturi de ei aceste zile dedicate pana la urma celor dragi, impartasind cu ei recunostinta si caldura mea.

Nu cred ca pot explica mai bine de-atat ceea ce simt alaturi de ai mei, nu cred ca exista cuvinte care sa descrie ceea ce simt cand ii vad cum inca se tin din mana sau danseaza impreuna sau au un mic moment in care se vede cat de mult tin unul la celalat. Pur si simplu nu exista cuvinte pentru asta, la fel cum nu exista cuvinte pentru a descrie placerea simpla a unei dimineti tarzii in care stam impreuna si ne desfacem cadourile, ascultand colinde si band ciocolata calda sau vin fiert...

Va urez si voua de pe-acum sarbatori fericite si sper sa le petreceti alaturi de persoanele care va pot oferi ceea ce imi ofera mie familia mea!

 

Postari de iarna #1 - Zapada

Uitandu-ma prin lista postarilor recente de pe blogurile pe care le urmaresc, am dat peste un titlu care mi-a atras atentia: Postarile de iarna. Asa am aflat de ideea fetelor de la Love for books de a lansa in blogosfera o provocare: toate persoanele interesate trebuie sa posteze 3 articole pe teme stabilite de ele si legate de iarna. Am inteles ca e deja al doilea an in care organizeaza aceasta campanie si m-am hotarat sa ma numar printre blogurile inscrise (22!) pentru ca imi place sa bat campii si am vrut sa vad daca o pot face si pe teme care nu-mi plac.

Da, ati ghicit, sunt o persoana care prefera vara si tot ce inseamna ea. Iarna, visul meu e sa imit ursii si sa ma retrag in barlog. Dar din barlogul meu pot scrie, si deci ma voi referi la prima tema dintre cele trei, si anume zapada.

Intamplator, de dimineata, in timp ce degeram pe drum spre scoala alaturi de o colega, la cateva secunde dupa ce s-a plans de frig, mi-a spus ca si-ar dori sa ninga. In capsorul meu, nu prea avea logica pentru ca ar insemna sa fie si mai frig, asa ca am intrebat-o de ce si-ar putea dori asta. Raspunsul ei mi-a placut la nebunie: "Fara ninsoare, parca e frig degeaba." Si cred ca are dreptate pentru ca desi nu-mi place frigul deloc, dar deloc, zapada e una din partile placute (cu o conditie esentiala: eu sa stau in barlog si sa nu trebuiasca sa ies afara. Deloc.)

Imi place ideea de ninsoare, imi place faptul ca fulgii cad incet pe sol, aproape sfidand gravitatia, parand sa pluteasca, nu sa se prabuseasca. Imi sugereaza zbor, ceea ce pentru mine e egal cu libertatea. Si intotdeauna fulgii de nea ma duc cu gandul la oameni pentru ca toti fulgii sunt superbi, unici, dar efemeri. Exact ca noi. Pentru ca desi avem defectele noastre si individual, si ca grupuri, societati si specie, suntem frumosi prin faptul ca gandim, ca transmitem idei, ca folosim cuvinte pentru a crea imagini, pentru a exprima lucrurile incredibile din mintile noastre. Pentru ca desi toti suntem asemanatori priviti de departe, fiecare e unic. Si pentru ca avem atat de putin timp la dispozitie pe care sa-l valorificam... Dar totusi, pentru cele cateva clipe pe care le avem - in timp masurat la scara cosmica - suntem liberi.

Si apoi mai e covorul acela alb, irezistibil de alb, care straluceste ca miliarde de diamante presarate pe sol, care in soare da un aer atat de frumos oricarui oras, oricat de gri si mohorat ar fi in restul timpului. In general, sunt o persoana careia ii place orasul si tot ce inseamna el, am citadinul in sange, insa nici mie nu-mi place ca Bucurestiul e, in general, gri si mohorat (si, cumva, chiar si in blocurile reabilitate si vopsite e o anume nuanta de gri...). Insa cand totul e acoperit de zapada si iese soarele dintre nori, scaldand totul in lumina... e pur si simplu superb. Mie zapada, in zilele cu soare, nu-mi sugereaza moarte, ci frumusete: o frumusete stralucitoare, scaldata de lumina.

Si imi plac si acei primi pasi in zapada, acele prime urme care parca sfideaza perfectiunea si sarbatoresc viata. De obicei, nu-mi plac cainii, cu atat mai putin cei vagabonzi, insa iarna imi place sa-i vad mergand prin zapada, ei fiind cei care sparg acea perfectiune ireala. Imi place sa vad cum pasii lor raman intipariti pe zapada, imi place sa-i vad alergand si fugarindu-se ca sa se incalzeasca, mai ales prin zapada. Parca aduc o frantura de primordial, de instinctual in mijlocul orasului, care ar trebui sa reprezinte un centru al ratiunii.

Totusi, repet, imi place totul vazut de la geam, inconjurata de caldura barlogului, unde totul e privit de la distanta si elemente precum frigul sau vantul sau poleiul par ireale sau macar extrem de indepartate. Urasc ca acei primi pasi sa fie ai mei, nu-mi place sa ma infofolesc pana mi se pare ca tot continutul dulapului e pe mine si nici dupa jocul cu bulgari nu ma dau in vant pentru ca daca e ceva ce urasc, atunci urasc sa-mi inghete mainile. Insa stand langa calorifer si privind ninsoarea sau zapada cu o ceasca de cacao fierbinte in mana, e absolut superb. Exista, din punctul meu de vedere, un singur lucru mai frumos, si anume marea stralucind la soare. (Mda, pana la urma tot o iubitoare de caldura raman... Insa ma abtin acum si voi vorbi despre asta alta data. Probabil la vara.)

Dar, ca totul pe lumea asta, nimic nu e durabil, oricat de frumos ar fi. In cateva zile, toata acea stralucire devine un morman cenusiu-mocirlos infinit, zapada se topeste si ingheata la loc devenind un bloc alunecos si detestabil de gheata si, normal, mai devreme sau mai tarziu, trebuie sa ies din casa si sa infrunt zapada si frigul, moment in care nu-mi doresc decat sa nu mai ninga niciodata...