Omul de cretă

Recenzie: Omul de cretă de C.J. Tudor

Știți cum vă spun eu mereu că participarea la un club de lectură e minunată? Ei bine, cred asta cu și mai multă tărie pentru că mi-a prins extraordinar de bine să particip la ediția din februarie a clubului de la Nemira. Am discutat atunci despre Omul de cretă și după ce am schimbat impresii cu alți cititori, mi-am schimbat complet perspectiva asupra cărții. Tocmai de aceea scriu atât de târziu despre roman, pentru că am vrut să mai recitesc câteva pasaje și să-mi fac puțin ordine în gânduri înainte să vă spun mai multe despre carte.

Povestea:

Eddie era un băiat destul de obișnuit, până în ziua în care a mers la bâlciul venit în orășelul lui. Acolo, roata cea mare s-a desprins și s-a rostogolit printre trecători, desfigurând o tânără. Deși avea doar 12 ani, Eddie a ajutat la salvarea fetei, dar a rămas marcat de eveniment. Și de parcă o tragedie n-ar fi fost de-ajuns, după aceea oamenii din oraș au început să moară.

Mulți ani mai târziu, Eddie a rămas unul dintre puținii oameni care a ales să-și construiască o viață în orășelul de provincie. Nu e o viață fericită, ci una previzibilă, fără șocuri prea mari. Asta până când rutina lui este întreruptă de reîntoarcerea unui prieten din copilărie, care vrea să sape în trecutul tumultuos al orașului.

Părerea mea:

Cartea aceasta are așa un vibe de IT, încât pe măsură ce citeam, tot așteptam să apară vreun monstru. E clar că autoarea a vrut să-i aducă un omagiu lui Stephen King cu acest roman, pentru că sunt destule asemănări între prima parte a cărții și IT. Avem două planuri narative, avem o gașcă de băieți cu o singură fată printre ei, avem niște copii mai mari care îi chinuie, avem până și scena cu bătaia cu pietre de pe Maidan. Dar acest roman nu e IT.

Și, cumva, asta m-a dezamăgit la prima lectură. Tot așteptam să apară Monstrul din canalizare sau din râu sau de oriunde, tot căutam semnele supranaturalului, în timp ce Omul de cretă e un roman realist. Da, sunt câteva scene stranii, dar toate sunt, de fapt, visele unui copil care încearcă să facă față unor traume, să înțeleagă că moartea poate surveni oricând și că nimic nu-i garantează că va trăi veșnic.

Însă dincolo de dezamăgirea mea, cartea e foarte bine scrisă. Tocmai de asta mi-a plăcut întâlnirea de la Club, pentru că eu am fost singura surprinsă de lipsa de supranatural și vorbind cu ceilalți cititori, mi-am dat seama că eu am plecat la drum cu așteptările greșite. Citisem atât de multe romane SF&F încât n-am mai știut să urmez indiciile dintr-o poveste „normală”, ci căutam tiparele mele cunoscute. Dar citind cartea ca pe un roman realist, despre povestea unei crime, e un volum foarte fain.

În primul rând, Eddie este un personaj complex și mereu surprinzător. Până la ultima pagină, tot te mai poate șoca, deși ai senzația că în sfârșit ai reușit să-l înțelegi. E un copil care a trecut prin multe și le-a internalizat într-un mod neașteptat. Mi-a rămas în minte o scenă superbă și totuși extrem de tristă, când el se gândește prima dată la moarte, la cât de ușor e să dispari pur și simplu, la cât de vulnerabili sunt, de fapt, oamenii (și copiii).

Apoi, e o carte foarte surprinzătoare. Sunt destule morți suspicioase cât să provoace cititorul să găsească o explicație și sunt destule elemente care să te pună pe o pistă greșită. Nu m-aș fi așteptat niciodată la deznodământul romanului (și nu numai pentru că mă gândeam că vreun Monstru a făcut-o).

Așadar, recomand Omul de cretă celor care vor să citească un roman bine scris, cu răsturnări de situație neașteptate, cu un protagonist pe care n-o să-l uiți prea curând și cu un mister care abia te așteaptă să-l dezlegi. Și, desigur, îl recomand fanilor lui Stephen King care vor să descopere că lucruri bizare se pot întâmpla în orășele mici și fără vreun element supranatural care să le cauzeze.

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul editurii Nemira sau din librării online precum Cartepedia sau Libris.