Omnium

Blogosfera SF&F: Omnium de Florin Stanciu

Sunt puține cărți pe care le-am așteptat cu atâta răbdare impusă. Știam că Florin lucrează la un roman de câțiva ani, ani în care mi-am ținut întrebările în frâu, așteptând cuminte ziua în care voi afla cum arată o carte scrisă de un genetician îndrăgostit de SF. Normal, aveam așteptări foarte mari de la Omnium. Și de data asta pe bună dreptate.

Povestea:

Pământul a fost distrus cu multe generații în urmă de un obiect numit Spinul lui Dumnezeu. Din fericire, umanitatea se stabilise deja prin câteva alte zone din Sistemul Solar, așa că specia noastră nu a dispărut. Însă ne-am schimbat complet, deoarece din clipa în care planeta-mamă a dispărut, scopul nostru a fost unul singur: răzbunarea.

Secole mai târziu, oamenii de știință ai viitorului își petrec timpul studiind rămășițe de pe vechiul Pământ, ajutați de PHIL, o Inteligență Artificială. Însă atunci când un corp viu este descoperit acolo unde n-ar fi trebui să poată supraviețui nimic, omenirea e pe cale să treacă printr-o nouă schimbare.

Părerea mea:

Știm cu toții că nu există, cu adevărat, bloggeri de carte obiectivi. De-a lungul timpului, am ajuns să cred că acest lucru se întâmplă pentru că fiecare dintre noi are anumite așteptări de la o carte. Autorul, descrierea, coperta, editura, toate aceste elemente ale unei cărți ne creează așteptări. Dacă ele sunt prea mari, s-ar putea să fim dezamăgiți de o carte bună. Dacă, dimpotrivă, sunt prea mici, atunci o carte slăbuță s-ar putea să ne impresioneze.

Partea cea mai faină, însă, e când ai așteptări mari și ele sunt împlinite. Fiind vorba de o carte publicată la editura Nemira, deja mă așteptam la o carte bună. Fiind vorba de un proiect care a fost în lucru câțiva ani, din nou, rezultatul final trebuia să fie impresionant. Și, partea mea preferată, fiind vorba de un autor care iubește știința, universul inventat trebuia să stea bine de tot pe picioare. Din fericire, am bifat toate aceste așteptări: Omnium a fost o carte bună, lucrată, coerentă, cu câteva întorsături de situație care m-au luat prin surprindere și cu un final extrem de bine construit.

Ceea ce nu înseamnă că e o carte perfectă. N-aș recomanda romanul cuiva care nu citește SF pentru că probabil s-ar plictisi. Nici măcar nu știu dacă l-aș recomanda cuiva care citește SF, dar nu e pasionat de calculatoare sau de ideea de inteligență artificială. Nu e un roman de acțiune, deși are câteva scene destul de tensionate. Însă are și multe pasaje în care pur și simplu ți se explică lucruri, ba chiar există un personaj al cărui scop - asumat și foarte fain construit - este să-ți explice în detaliu diverse aspecte. În general, asta reduce mult dinamismul acțiunii, dar avantajul este că te captivează, te prinde și te ține acolo, în starea de „burete” care trebuie să absoarbă informații cât mai repede, pentru că altfel riști să rămâi prea tare în urmă și să pierzi șirul poveștii. Unora poate să le displacă acest stil, dar mie îmi place la nebunie.

E o carte care te face să te simți mai deștept, cumva, pentru că reușești să ții pasul. E construită foarte bine din acest punct de vedere, cu o singură excepție notabilă: la un moment dat, se povestește istoria Pământului începând de la crearea lui, trecând prin toate etapele evoluției vieții. Acel fragment mi s-a părut puțin pedant, mi s-a părut prea detaliat, ca și cum cititorul n-ar mai fi fost tratat ca o persoană suficient de inteligentă încât să știe acele lucruri. Se prea poate ca inducerea acestui sentiment de inferioritate să fi fost intenționată în acel context (încerc foarte tare să nu vă dau spoilere), dar mie mi s-a părut puțin cam prea multă informație.

Personajele în sine sunt subsumate poveștii, cu excepția protagonistului. Ceea ce de obicei mă deranjează, dar aici mi-a plăcut pentru că, din punctul meu de vedere, scopul cărții e să-ți dea o anumită stare, să te facă să te simți strivit de forța poveștii. De aceea sunt atât de multe explicații, de aceea ritmul e alert, pentru că se întâmplă destule lucruri dincolo de înțelegerea ta pe care, totuși, cineva se îndură și încearcă să ți le explice și ție. Te simți mic, dar asta îți oferă o perspectivă superbă, îți oferă acel sense of wonder pentru care m-am apucat eu de citit SF.

Ah, și are un deznodământ al naibii de bun. De obicei, eu nu prea mă prind ce urmează să se întâmple în cărți, dar aici am ghicit, ceea ce m-a făcut să mă simt extrem de perspicace, ceea ce cred că n-a fost o întâmplare. Cu excepția fragmentului explicativ despre care vorbeam mai sus, mi s-a părut un roman care își respectă cititorii. Din nou, nu prea știu cui să-l recomand. Cred că nu toată lumea gustă stilul acesta în care mai mult decât personajele contează povestea și starea pe care ți-o induce. Dar dacă vă place hard SF-ul și dacă vi se pare interesantă ideea de IA, atunci cred că o să vă placă și Omnium. Mult.

blogosfera sf&f.png

Notă: Recenzia face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vreți să vedeți alte păreri despre Omnium, le găsiți pe blogurile:

Pe 20 decembrie vom scrie despre Povești din umbră, reunite de Bogdan Hrib. Dacă ești blogger și vrei să ni te alături, avem un grup de facebook unde ne organizăm: Blogosfera SF&F.


Fragment: Omnium de Florin Stanciu

Toamna aceasta urmează să avem parte de un nou debut la editura Nemira. Noul autor este Florin Stanciu, un genetician și pasionat de Science Fiction, care ne promite un hard SF care ne va purta într-un viitor îndepărtat, în care omenirea a părăsit de mult planeta-mamă.

Povestea începe atunci când prin portatul din apropierea Stație de Explorare a Portalului 2 (SEP2) apare un container care pare a conține un obiect viu, deși teoretic, ființele vii nu pot trece prin portaluri. Oamenii aflați pe SEP2 sunt cei mai interesați de misteriosul fenomen, deoarece dacă ar reuși și ei să treacă prin portaluri, s-ar putea întoarce printre rămășițele Pământului și poate, astfel, și-ar putea înțelege mai bine propriul trecut.

Romanul Omnium este disponibil pentru precomandă, urmând să apară pe piață spre finalul lunii. Între timp, am primit un fragment al cărții care sper să vă placă provoace imaginația la fel de mult ca mie!

 

2

Phurba (~ 1850 aP) – artifact de origine ante­-pământeană sub formă de pumnal, compus din mâ­ner și trei lame unite, de cele mai multe ori decorate. Era folosit în ritualuri asociate cu budismul indo‑ti­betan și tradițiile vedice indiene. Segmentele (tri­plu‑lama) reprezentau trei lumi spirituale, în timp ce întregul Phurba simboliza „Axa Lumii”, cea care unea lumile spirituale. Acest pumnal ritualic mai simboliza și uciderea dușmanului sau distrugerea obstacolelor­.

[Arhiva.SEP2 – artifactul zilei]

     Apariția capsulei I3 a avut ca efect un val de schimbări ce avea să cuprindă întreaga Tsuba.

    La intervale de timp cunoscute doar de câțiva oameni, Centrul intra în hiperspațiu pentru a transmite diverse dispoziții coloni­ilor umane răspândite în acest colț de Univers.

     În hiperspațiu, un mesaj parcurgea distanța dintre SEP2 și cel mai mare cuirasat spațial construit vreodată de om în câteva ore sep, chiar dacă distanța în spațiu fizic dintre cele două puncte putea fi și de câțiva ani‑lumină. Centrul Operativ era creierul umanității și, prin urmare, trebuia să fie în permanență în mișcare, pentru a nu fi capturat sau distrus în cazul unui nou atac‑surpriză. Nimeni nu cunoștea localizarea lui precisă.

      În urma instrucțiunilor recent primite, o parte dintre drone au fost retrase din Sistemul Solar Terestru, pentru a patrula prin norul de asteroizi din care face parte și Tsuba, asteroidul discoidal pe care se află Stația.

    PHIL a primit noi seturi de date îmbunătățire‑optimizare. I‑am cerut de îndată rapoarte de diagnostic. Parcurgându‑le, am realizat că cei de la Centru erau mai alarmați decât noi de prezența capsulei. Majoritatea pachetelor de actualizare constau în proce­duri defensive, tactici militare și protocoale de cercetare.

     În primele ore, au avut loc modificările administrative pe Sta­ție: reorganizarea priorităților, sistarea anumitor activități, apoi redistribuirea resurselor suplimentare de energie spre Pretorat și zona Hangarului 9. Apoi, misiunile pe Terra au fost reduse la doar una până la maximum trei per ciclu circadian sep. Cei de la comunicații mi‑au confirmat că hiperspațiul era acum ascultat de către Philotheos mai mult ca oricând. S‑au creat rații. Aranjamen­tele mele culinare au devenit subit „Consum energetic inutil”. Fluxul public de date de pe rețeaua principală în care Arhiva prezenta diverse artifacte de interes, a fost invadat peste noapte de note informative referitoare la toate aceste modificări. Restricțiile impuse se resimțeau precum un pietroi atârnat de gâtul tuturor. Încet‑încet, Stația se transforma într‑o bază militară.

     De îndată ce am apărut online, secretara căpitanului Van der Beek m-a contactat pe canalul oficial, în vederea stabilirii unei întâlniri urgente. Situația trebuia să fi fost destul de serioasă de vreme ce însăși persoana responsabilă de conducerea întregii Stații se interesa de capsulă, ignorând calea ierarhică, ce ar fi presupus solicitarea acestei întâlniri prin adjunctul său responsabil de me­dierea relației dintre sectorul militar și cel civil, și mai apoi prin supervizorul de care aparțineam. Pe de altă parte, Heldmann Sa­bartés era plecat într‑o misiune, iar Lamya Rabab, supervizorul meu direct, mai avea câteva săptămâni și părăsea definitiv Stația, ceea ce însemna că se puteau lipsi ușor de îndatoririle lor, date fiind ultimele evenimente.

* * *

     – De când ne cunoaștem noi doi, domnule Kaer? mă întâm­pină căpitanul Van der Beek de îndată ce am intrat la el în birou.

     – De aproape cinci ani, domnule.

     – Tu ai coordonat instalarea matricei lui PHIL, nu?

     – Da, domnule, așa a început misiunea mea pe Tsuba. Toate CES‑urile au, inițial, o matrice comună, însă odată instalată într‑o unitate administrativă de mărimea Stației, acestea deprind caractere de unicitate și parcurg o evoluție proprie.

     – Mă rog… și tu tot un căutător‑întru‑adevăr ești, îmi tăie scurt elanul explicativ.

     – Un scy.

     – Nu orice scy… Un IA‑pseh!

     Căpitanul Gorg van der Beek era un albinos din casta apă­rătorilor. Scăpase miraculos din mai multe coliziuni asteroidice, lucru pe care oricine l‑ar fi putut deduce după cicatricile pe care le purta mândru pe corp. Mesajul transmis celor din jur era unul subînțeles: „cicatricile mele sunt parte din ceea ce sunt iar corectarea lor ar însemna să‑mi doresc să uit trecutul”. În ciuda curajului, tăriei de caracter și a statutului său admirat de ce mai mulți de pe SEP2, Van der Beek era total depășit de unele activități ale căutătorilor‑întru‑adevăr sau de noile valențe cuantice ale CES‑urilor de ultimă generație. Acest lucru se re­flecta, de altfel, și în tatuajele metalice sărăcăcioase dispuse în jumătatea posterioară a capului, care mai spuneau despre el și că era lipsit de imaginație.

     Se uită prelung și gânditor la mine timp de câteva secunde. Părea să cântărească, în sine, o decizie asupra căreia încă plana nehotărârea. Apoi se ridică de la consobiroul la care se afla, îndrep­tându‑se spre unul dintre mulopereți. Căpitanul făcu un gest dis­cret cu vârful degetelor și pe suprafața întunecată a muloperetelui din fața sa apăru replica mărită a unui hublou. Am admirat amândoi, preț de câteva clipe, imaginile transmise în timp real din exteriorul stației.

     – Voi trece direct la subiect, spuse acesta, risipind liniștea apăsătoare. Philotheos m‑a notificat cu privire la o neconformitate. Știi la ce anume mă refer?

     – Presupun că este vorba despre întreruperea temporară a conexiunii dintre rețeaua principală și Hangarul 9, am răspuns eu, evaluând rapid care dintre neregulile sistemice erau de importanță majoră pentru SEP2.

     – Philotheos a evaluat pagubele ca fiind minore. Însă asta nu mă încălzește cu nimic. Vreau o analiză completă a capsulei, identificarea altor vulnerabilități, acțiuni corective și preventive. Pe scurt, toate măsurile ce se impun.

     Se întoarse spre mine și mă privi gânditor. Pe chipul lui citeam neîncrederea, naiv disimulată sub un zâmbet glacial.

     – … și ești cel mai potrivit să rezolvi problema asta.

     – Eu?!

   – Ai fost încă de la început în mijlocul evenimentelor. Relația ta cu Philotheos reprezintă un avantaj în îndeplinirea cerințelor Centrului Operativ, iar activitatea ta de‑a lungul timpului te cali­fică pentru această sarcină.

     – …

     – Ar mai fi și faptul că incidentul a avut loc în perioada ta de auditare a activității hangarelor, continuă el după o scurtă pauză în care reveni la consobirou.

     Apoi, îmi citi fragmente din ceea ce părea a fi un răspuns al Cen­trului la o raportare de‑a noastră, dându‑mi astfel de înțeles că la mijloc era vorba de mai mult decât încerca el să‑mi transmită direct:

    — Philotheos mă va înștiința permanent de activitatea ta. Iar o dată pe săptămână te vei deplasa la Pretorat pentru a‑mi prezenta personal stadiul analizelor tale.

     – Înțeleg.

     În condiții normale, o sarcină venită pe linie directă de la căpi­tanul stației nu era obligatorie pentru un scy, însă avea oarecare importanță diplomatică în relația dintre sectorul militar și cel civil. Încercarea căpitanului de a se asigura că nu va primi un refuz din partea mea, prezentând‑o sub forma unei îndatoriri de serviciu, nu a făcut decât să‑mi atragă atenția asupra situației delicate în care se afla. Probabil Centrul a făcut presiuni asupra sa și i‑a respins propunerile pentru această sarcină.

     Pentru mulți de pe Tsuba, viața era destul de monotonă, animată ocazional de vreo descoperire spectaculoasă, făcută între artifactele aduse de pe Pământ. Persistența activităților de cercetare transformase asteroidul lenticular într‑un loc de pelerinaj sau de inițiere, în care ajungeau scy‑ii care doreau să dobândească experiență sau să se lumineze cu privire la unele teorii ale domeniului lor de studiu. Cu excepția operatorilor bătrâni, a Fedorei, a lui Van der Beek și încă doi‑trei apropiați ai acestuia, nimeni nu rezistase mai mult de patru ani. Cei care veneau pe SEP2 studiau diverse aspecte ale antePământului. Apoi, absența unor activități recreative, întunericul sectorului de spațiu în care se afla T‑gate, portalul din Galaxia Pierzaniei, încărcătura trecutului, istoria unei planete ce a apus sau lipsa unor răspunsuri privind sursa distrugerii ei, îi făceau pe cei mai mulți să se întoarcă la familiile lor stabilite în colonii.

     Dacă relația dintre mine și Gorg n‑ar fi fost una pur administrativă, poate ar fi știut că nu eram unul dintre cei care sperau să se întoarcă mai repede în colonii. Eram unul de‑al lui. Mă învățasem cu viața de aici și aveam mijloacele mele prin care alungam plictiseala. Întotdeauna era ceva nou de învățat, de experimentat, de trăit. Și nu era deloc complicat, trebuia doar să fii curios. Toți scy‑ii care ajungeau pe Tsuba știau asta. În timp, ceva din Portalul ăsta îi făcea să se simtă singuri, nefericiți, triști și goi pe dinăuntru. Pe mine portalul nu reușise să mă schimbe.

     Am acceptat.