Oliviu Craznic

Ai grija ce-ti doresti...

coperta-cpsf-3.jpg

Recenzie: CPSF #3

M-am indragostit de CPSF inca de la primele randuri ale lui Alexandru Mironov din primul numar al revistei, asadar nu aveam cum sa ratez numarul 3. Insa parca niciodata n-am fost mai nerabdatoare sa citesc vreo revista!

Acest numar contine o nuvela a autorului meu preferat, George RR Martin, asa ca atunci cand l-am avut in mana, am inceput lectura inca din autobuz - norocul meu ca trebuia sa cobor la capatul liniei, altfel ratam statia.

Revista mi-a placut enorm si, avand in vedere ca acest numar a fost dedicat literaturii dark fantasy - in complet acord cu titlul blogului - aceasta prezentare o sa fie putin mai lunga pentru ca o sa iau cele doua povestiri pe rand :)

In taramurile pustiite - GRR Martin

Stiu ca de obicei, va prezint un scurt rezumat, apoi parerea mea, insa in cazul acesta, o sa va dezvalui cateva randuri in loc de sinopsis:

"De la Alys-cea-Plumburie poti cumpara orice ti-ar putea pofti inima.

Dar e mai bine sa n-o faci."

Acestea sunt atat primele, cat si ultimele randuri din nuvela dark fantasy a lui Martin si, dupa parerea mea, rezuma perfect ideea povestii, pe care am incercat s-o sintetitez si in titlu: Dorintele se pot implini in moduri imprevizibile si nedorite. Felul in care pana la urma toate personajele au obtinut ceea ce au cerut (desi nu asta isi doreau) e de-a dreptul ingrozitor, si, desi inca de la inceput suntem avertizati cu privire la faptul ca cererile catre Alys nu sunt niciodata satisfacute dupa asteptari, totusi finalul a fost extrem de imprevizibil.

Atmosfera nuvelei este destul de sumbra, insa ceea ce provoaca fiori reci in aceasta poveste nu sunt elementele horror, ci deznodamantul, mai precis modul in care dorintele aparent corecte au dus la un rezultat care a adus durere tuturor celor implicati...

Puteti alege sa considerati ca aceasta nuvela nu e genul vostru si sa nu o cititi. Dar e mai bine sa o faceti.


Dupa acest text care te introduce intr-o lume misterioasa si intunecata, urmeaza un articol semnat de Oliviu Craznic in care scriitorul vorbeste despre literatura dark fantasy, despre elementele care o diferentiaza de gothic si de horror si despre cateva lucrari care pot fi incadrate in acest gen. Pe cateva le-am citit, despre cateva auzisem, despre unele am aflat acum, insa mi-am facut o idee despre ce inseamna dark fantasy.

Mie nu-mi plac textele care au ca unic scop sa ma ingrozeasca. Mai ales daca o fac folosind imagini gretoase, cu mate imprastiate si sange peste tot. Nu refuz cartile cu astfel de scene daca romanele in cauza transmit un mesaj, spun o poveste, pun o problema morala, sau, pe scurt, au un scop. Dar daca scopul e doar sa nu dorm eu noaptea, atunci ma lipsesc. Dark fantasy-ul nu presupune nici pe departe astfel de texte. In ciuda denumirii, e destul de "bland" si, tinand cont de textele pe care le-am citit si care au fost incadrate in acest tip de literatura, e un gen de literatura care chiar imi place.


Lenore Arras - Oliviu Craznic

In cazul lui Martin a fost simplu: mesajul era ca lucrurile pe care le ceri s-ar putea sa nu coincida absolut deloc cu ceea ce-ti doresti. Insa nuvela lui Craznic mi se pare mult mai greu de descifrat si cred sincer ca orice doua persoane care o citesc vor intelege lucruri diferite. De ce? In paginile reviste, scriitorul declara ca: "am preferat sa las cititorului la dispozitie suficienta ambiguitate pentru ca acestea sa fie nevoit sa intuiasca anumite elemente. Sper ca acest joc literar sa ii faca placere si il invit sa fie atent la fiecare aspect al povestirii, de la nume si obiecte pana la cuvintele si expresiile alese pentru anumite momente ale actiunii."

Probabil enigma este cuvantul care caracterizeaza cel mai bine acest text, pentru ca insusi titlul este numele persoanei despre care, in final, nu putem fi siguri ca stim cine sau, mai bine zis, ce anume era. Mie personal mi-a facut placere sa-mi folosesc rotitele din creier si sper sa va placa si voua la fel de mult.


Ultimele doua articole m-au scos din atmosfera dark si m-au purtat in trecut, cuvintele lui Alexandru Mironov ducandu-ma intr-o perioada in care cenaclurile literare aveau de raspuns in fata liderilor comunisti ("Cenaclul "Martienilor" continua insa sa functioneze - au convins autoritatile vremii ca poarta numele de "martieni" numai si numai pentru ca se intalnesc in ultima zi de marti a fiecarei luni") in timp ce Octavian Sava ne relateaza modul in care s-a nascut "Meteoritul de aur", text publicat in primul numar aparut vreodata din CPSF.

Asadar, un numar intunecat si nostalgic spre final, care atrage atentia asupra dorintelor noaste si care te face sa gandesti. Cum sa-l ratezi?

 

Making nerds happy #2

coperta-fara-indurare-prima-lege-2.jpg

Nu vreau sa incep o noua rubrica, dar am mai aflat de curand despre o carte care urmeaza sa se lanseze si m-am extaziat intr-un mod foarte asemanator baietilor din serialul The Big Bang Theory, asa ca am simtit ca se potriveste acelasi titlu ca data trecuta.

Este vorba despre romanul Fara indurare, volumul al doilea al seriei Prima lege de Joe Abercrombie, care e deja disponibil pentru precomanda!

Imi amintesc cu placere cum am ajuns sa citesc primul volum. Trebuia sa mergem la tara si am vrut sa-mi iau cate ceva de citit cand am dat peste romane. Habar n-aveau ce sunt si m-a frapat faptul ca erau din colectia Nautilus, dar nu le comandasem eu, asa ca le-am pus in bagaj si le-am citit. Dupa cateva pagini, am fost iremediabil captivata.

Ca si in cazul primului volum (a carui recenzie o gasiti aici), o sa va rog sa nu lasati copertile sa va pacaleasca, nu e o carte plina de moarte si asasini, e chiar o carte frumoasa, chiar daca pare dark.

Si ca veni vorba de dark, deja numar zilele pana cand o sa apara numarul din februarie al revistei CPSF dedicat literaturii dark fantasy, mai ales ca unul dintre texte este al lui George RR Martin, autorul meu preferat. Nu astept cu mai putina nerabdare nici articolele semnate de Oliviu Craznic si Alexandru Mironov, a caror scriitura am ajuns s-o apreciez de curand.

Asadar, sunt singura care simte cum "antenutele mele nerdish" danseaza de entuziasm? :))

 

Recenzie: ...si la sfarsit a mai ramas Cosmarul de Oliviu Craznic

Niciodata nu m-a atras genul horror. N-am inteles vreodata de ce as vrea sa ma sperii citind o carte. Nu m-am prins ce e fascinant ca niste imagini grotesti sa-ti bantuie visele nopti la rand cand puteam sa umplu acele nopti cu societati ale viitorului sau lumi fantastice. Asa ca am evitat cu gratie si cartile si filmele de acest gen.

Totusi, cand mi s-a oferit ocazia sa citesc o carte horror scrisa de un roman "de-al nostru", acelasi simt care ma opreste de la a pleca sa studiez "afara" m-a facut sa vreau sa incerc sa vad cum "sta treaba". Asa am ajuns sa citesc ...si la sfarsit a mai ramas Cosmarul si am inteles ca, la fel cum in cartile SF nu e vorba numai despre stiinta, in cartile horror nu e vorba numai despre frica si ca amandoua genurile te pun pe ganduri, fiecare in felul lui.

coperta-cosmarul-craznic.jpg

Rezumat:

Cavalerul Arthur de Seragens primeste o invitatie la o nunta si decide sa accepte invitatia. Ajuns acolo alaturi de prietenul sau, vicontele de Vincennes, simte ca invitatii au fost alesi cu mare grija si niciunul nu poate scapa de senzatia ca sunt de fapt pioni, papusi pe sfoara care deja si-au scapat destinul din mana.

Si in Castelul Ultimelor Turnuri, Raul isi face simtita prezenta. Deoarece papusarul nu e un om. Unul cate unul, oamenii incep sa moara si pe masura ce lucrurile devin din ce in ce mai anormale, teama si banuiele se intensifica si ele.

O sa ma opresc aici cu povestea deoarece nu vreau sa stric nimic din atmosfera de mister si de necunoscut din carti.

My view:

Destul de multa lume se plange ca, in ultimii ani, vampirii, varcolacii si toate celelate creaturi mitice rele au fost transformate in eroi, pierzandu-se esenta lor: faptul ca sunt rele. Oliviu Craznic a luat problema in maini si a scris o carte in care a respectat izvoarele medievale si in care fiecare creatura a noptii e cu adevarat un produs al Raului. La polul opus, respectand in continuare atmosfera medievala, se afla Religia, Biserica si Dumnezeu, care desi reprezinta Binele, au putine sanse de izbanda.

Si asta e fascinant, mai ales pentru ca fiecaruia dintre noi i s-a intamplat ca, citind o carte, sa se simta mai apropiat de personajele negative care, prin insasi defectele lor, par mai umane, mai realiste decat cele absolut bune. Primul exemplu la care ma pot gandi e Damon din Jurnalele Vampirilor si faptul ca place tocmai pentru ca e rau.

Asa ca n-ar trebui sa ne mire ca, intr-o lume in care Raul se scrie cu majuscula si in care acceptarea lui inseamna pierderea umanitatii, Binele are putine sanse de izbanda. Omul e si va fi mereu fascinat de putere, de animalic, de instinctiv, de lucrurile interzise. Omul e predispus sa cedeze in fata ispitei. Si poate ar trebuie sa ne intrebam din cand in cand daca asta e bine sau nu.

...si la sfarsit a mai ramas Cosmarul e o carte care te pune pe ganduri, care te face sa-ti revizuiesti principiile si valorile si sa te intrebi daca sunt totusi corecte, daca nu cumva te-ai indepartat de niste principii morale de baza. De asemenea, cartea e o reintoarcere la originile miturilor si, nu in ultimul rand, o oportunitate de a te intreba daca sunt intr-adevar doar simple mituri sau toate aceste legende nu au, cumva, un sambure de adevar.

...si la sfarsit a mai ramas Cosmarul e un roman care iti ofera alt punct de vedere si te provoaca sa gandesti altfel. Macar de asta, ar trebui incercat de oricine a citit o carte cu vampiri "moderni" (si nu numai).