Oceanul de la capatul aleii

Recenzie: Oceanul de la capatul aleii

Inca din clipa in care am inchis romanul lui Neil Gaiman, mi-am amintit un pasaj dintr-o carte citita recent si, dupa cateva minute de cautari, am regasit cartea ca sa il pot transcrie:

"In Evul Mediu, se zicea ca a te intalni in padure cu zane sau spiridusi era un lucru destul de comun. Dar, treptat, am evoluat, am devenit tot mai materialisti, mai pragmatici. Cei ce nu vedeau zanele le-au spus celorlalti: nu exista zane. Stiinta nu le poate admite, atat timp cat evenimentul aparitiei lor nu e repetabil la dorinta si masurabil. Copiii au invatat de la parinti ca zanele sunt doar o poveste, iar daca vedeau ceva neobisnuit, capatau convingerea ca li s-a parut. Treptat, nimeni n-a mai vazut nimic."

©  Mircea Liviu Goga - Poporul pierdut - antologia Calatorii in timp - editura Nemira

Ca o paranteza, va recomand antologia Calatorii in timp, in special povestea lui Mircea Liviu Goga, care a fost una dintre preferatele mele. Revenind la Gaiman... Am ales acest citat ca sa incep discutia despre roman din simplul motiv ca rezuma destul de bine ideea de baza: lumea e un loc mult mai complicat decat credem noi si, uneori, pentru a vedea adevarul e nevoie de ochii unui copil.

Tocmai de aceea, povestea este narata la persoana I de catre un baietel care descopera in vecini o familie care a venit din alta lume, o batrana care a asistat la crearea Universului, un iaz care e de fapt un ocean, o creatura care se infiltreaza in viata familiei lui, incercand sa o destrame, pasari care se pot hrani cu materia din care e facuta lumea si o fetita care ii devine prietena si il face sa ia parte la o gramada de aventuri.

Romanul Oceanul de la capatul aleii e scris cu inocenta si cu naturalete, o combinatie superba care te convinge repede sa abandonezi lumea reala in favoarea universului cartii si care te poarta inapoi in perioada copilariei, amintindu-ti sa judeci cu certitudinea instinctiva pe care adultii o numesc naivitate. Dar pana la urma...

"Uite, o sa-ti spun ceva important. Nici adultii nu arata ca niste adulti pe dinauntru. Pe dinafara, sunt mari si nepasatori si intotdeauna stiu de fac. Pe dinauntru arata la fel ca intotdeuna; la fel cum aratau cand erau de varsta ta. Adevarul e ca nu exista adulti. Nici macar unul in intreaga lume."

© Neil Gaiman - Oceanul de la capatul aleii - editura Paladin

Se spune ca doi oameni pot citi aceeasi carte, dar fiecare va fi citit alta poveste. Pentru mine, Oceanul de la capatul aleii a fost un roman despre prietenie, despre incredere si despre magia latenta din viata fiecaruia, insa pentru voi, povestea s-ar putea sa fie diferita... Asadar, nu pot decat sa va urez spor la citit!

 

Lansare Oceanul de la capatul aleii

Ieri seara, in mansarda librariei Bastilia s-a lansat romanul Oceanul de la capatul aleii de Neil Gaiman. Pe langa faptul ca editia romaneasca a aparut in aceeasi zi cu cea straina, lansarea noastra a avut loc chiar mai devreme, deoarece ora 19:00 in Romania e ceva mai devreme decat in Anglia sau in State.

Intr-o atmosfera relaxata si, mai ales, racoroasa (era mult mult mai bine decat in cuptorul care era afara!) Michael Haulica, Simona Kessler si Bogdan Alexandru Stanescu ne-au vorbit despre roman si despre omul din spatele lui. Marturisesc faptul ca nu stiam mai nimic despre autor, decat ca a scris Stardust (pe care n-am citit-o... inca!) care a stat la baza filmului (pe care l-am vazut), asa ca am fost fascinata sa aflu ca la varsta de 15 ani si-a facut o lista cu ceea ce vrea sa faca in timpul vietii... si asa a ajuns unde e, doar facand "the next thing on my list".

Cat despre carte in sine... N-as stii cu ce sa incep. Inainte de lansare, am citit cateva fragmente aici si mi-am dat seama ca vreau sa citesc mai departe, ca sunt curioasa sa vad mai mult din lume prin ochii unui copil. Si fiind o carte scoasa de Paladin, stiam ca nu voi fi dezamagita.

Intotdeauna mi-au placut oamenii pasionati, si in cazul lor, cu fiecare lansare, e din ce in ce mai evident cat de mult le place ceea ce fac. Chiar daca nu publica decat autori straini (deocamdata), o fac cu multa placere si dedicare. Spre exemplu, cu fiecare ocazie, Michael Haulica ne reaminteste faptul ca in spatele fiecarei carti e o intreaga echipa, si ii mentioneaza (si lauda) pe toti.

O sa va spun mai multe dupa ce citesc romanul, insa daca v-au atras fragmentele publicate de Galileo online la fel de mult ca pe mine, atunci trebuie sa aveti Oceanul de la capatul aleii in biblioteca!