Nuanțe de întuneric

Recenzie: Nuanțe de întuneric

nuante_de_intuneric.jpg

Povestea:

Lui Tim îi place să privească stelele. Dorința lui cea mai arzătoare e să ajungă să lucreze pe o navă care transportă Restauratori, niște extratereștri telepați care colonizează Spațiul.

Însă, fiind un caz social, tânărul e un angajat greu de acceptat pe o navă. În timp ce Tim visează la cer, fratele său, Cam, își folosește talentul la reparat „motoare” pentru a se putea întreține atât pe el, cât și pe fratele său.

Atunci când Cam începe să lucreze la o fabrică de scutere personalizate, încearcă să fure un transport având o înțelegere cu unul dintre angajați. Însă lucrurile merg prost și cei doi frați ajung pe drumuri.

Dar norocul le surâde în cele din urmă, pentru că fraților li se găsește un loc pe nava Mi Vida de Nonsens... și abia atunci începe adevărata aventură.

Părerea mea:

Prima dată când am auzit despre colecția Millennium Novella a fost atunci când am aflat despre lansarea din cadrul târgului de carte Bookfest de anul acesta. Dar prin plimbările mele printre standuri, la cel al Millenium Books am ajuns ceva mai târziu. Așa că bugetul mi-a permis să-mi aleg doar una dintre cele patru cărți ale colecției. Citisem deja O hucă în minunatul Inand în cadrul volumului Transfer, așa că am ales Nuanțe de întuneric pentru că mi-a plăcut titlul.

Apoi am remarcat și numele autoarei, pe care mi-am amintit că am ascultat-o în cadrul cenaclului ProspectArt, când a citit fragmente din romanul Sfâșierea cerului, pe care l-a tradus. De asemenea, alegerea mea a fost foarte inspirată, deoarece Roxana Brînceanu a fost singura autoare prezentă la lansare așa că m-am ales și cu un autograf cu care o să mă laud curând pe pagina de facebook a blogului.

Nuanțe de întuneric te încurajează s-o citești chiar înainte s-o pui în bibliotecă pentru că e foarte micuță. La doar 78 de pagini, pare lectura ideală în autobuz sau metrou, pe drumul de întoarcere de la Bookfest. Eu am așteptat totuși să scap de sesiune înainte s-o citesc și am făcut bine, pentru că e genul de carte pe care n-o lași jos până n-o termini. Dar se citește repede, eu am terminat-o în 2-3 ore. Și mi-a plăcut ce am găsit în ea.

În primul rând, împărtășesc fascinația lui Tim față de Restauratori:

„Celălalt e cea mai frumoasă ființă pe care Tim a văzut-o în întreaga lui viață. E mare, mai mare decît media, aproape de înălțimea lui. Masiv, dar în același timp suplu, elastic, mobil. Blana care îi acoperă corpul cu excepția celor trei cozi, a zonei din jurul ochilor și a apendicelor brațelor are culoaea aurului antic, ca niște vase vechi de milenii pe care Tim le-a văzut cîndva într-un muzeu virtual. [...] Apoi una din cozile lui Apus de Stele îl atinge ușor pe braț și Tim aproape că izbucnește în plâns. Valuri de simpatie îl invadează și știe că Restauratorul din fața lui e o ființă bună, una dintre cele mai bune ființe care există.”

Și la fel de interesante sunt și personajele, începând cu Tim, care e o persoană destul de simplă, dar extrem de sinceră și de muncitoare, și încheind cu Clara, căpitanul navei, mai mult absentă și veșnic amețită de băutură, dar care iubește lucrurile naturale și urăște militarii:

„Devin atît de obsedați să inspire frică încât uită ce e curajul. Nu poți găsi curaj dacă nu ți-e frică, măcar din cînd în cînd.”

V-aș spune mai multe, dar mi-e teamă să nu vă stric plăcerea de a descoperi singuri, pagină cu pagină, o poveste interesantă, care are o serie de protagoniști neobișnuiți și un final care te pune pe gânduri. Și cum cartea e foarte scurtă, vă încurajez să-i acordați câteva ore pentru că eu cred că merită.