Mostenirea

Recenzie: Mostenirea de Katherine Webb

Acest volum a fost prima mea carte calatoare!

E un sentiment placut sa citesti o astfel de carte si e o senzatie putin diferita fata de o carte de la biblioteca din simplul motiv ca stii ca romanul din mana ta n-a stat nicio clipa locului pe un raft, ci a mers din mana in mana continuu, pana cand intr-un final a ajuns la tine pentru un ragaz de cateva clipe, inainte sa porneasca din nou...

coperta-mostenirea.jpg

Rezumat:

La inceputul secolului XX, Caroline Calcott paraseste un copil in padure, sperand sa nu-l mai vada niciodata. Apoi, autoarea ne poarta cativa ani inapoi in timp pana la momentul in care Caroline se casatoreste cu un proprietar de ferma si alege sa paraseasca viata aristocrata din New York pentru a se muta alaturi de noul ei sot.

In zilele noastre, stranepoatele lui Caroline, Beth si Erica se intorc la conacul familiei, deoarece cea din urma incearca sa-si aminteasca ziua in care verisorul lor, Henry, a disparut fara urma.

Intamplator, insa, Erica descopera o poza care o infatiseaza pe strabunica ei impreuna cu un misterios baietel...

My view:

Alegerile intotdeuna au fascinat oamenii. Pana la urma, si povestea Omului din Biblie incepe tot cu o alegere, nu? Cartea lui Katherine Webb e interesanta tocmai pentru ca poti urmari modul in care o alegere in necunostinta de cauza se propaga de-a lungul a cateva generatii si modeleaza vietile oamenilor care traiesc o suta de ani mai tarziu.

Marturisesc ca dintre cele doua povesti (cea a lui Caroline si cea a Ericai si a lui Beth), mi-a placut mai mult cea de la inceputul secolului. Nu cred ca alegerea mea se datoreaza doar aerului de "vechi" care in acest caz e si fascinant, ci faptului ca povestea lui Caroline e mai emotionanta, mai "inchegata", transmite niste lectii de viata...

Personal, nu prea inteleg rolul celei de-a doua povesti. Erica si Beth isi avea rolul in roman doar ca sa descopere cine e baietelul si ce s-a intamplat cu el, dar povestea lor paralela despre disparitia lui Henry mi s-a parut inserata putin mai "cu forta" in carte. Totusi, si povestea lor e frumoasa in felul ei, mai ales pentru ca grija pe care o au surorile una fata de alta e atat de evidenta.

Per total, romanul Mostenirea e o carte buna mai ales datorita povestii lui Caroline, o poveste dureroasa despre iubire, sub toate forumele ei: iubirea unei sotii si a unei mame, iubirea neimpartasita si iubirea excesiva, iubirea neinteleseasa si absenta iubirii... O poveste cu adevarat frumoasa!

Recenzia face parte din campania "Citeste si castiga carti pe viata din colectia Strada Fictiunii", initiata de Editura ALLFA, parte a Grupului Editorial ALL

 
Ghanda.png

Recenzie: Seria Mostenirea

coperta-eragon.jpg
coperta-eragon-2.jpg
coperta-eragon-3.jpg

De curand, mi-am amintit de seria pe care am inceput-o cu cativa ani in urma, cand am citit Eragon, prima carte a seriei Mostenirea, scrisa de Christopher Paolini. As fi vrut s-o continui chiar atunci, insa n-am mai gasit la biblioteca volumul 2. In scurt timp, am inceput alte cateva serii si am uitat complet de dragonita albastra si Cavalerul ei.

Mi-am amintit de curand de serie si mi-am propus sa recitesc primul volum si sa-mi continui apoi lecturile pentru a o termina. Poate n-a fost niciodata la fel de faimoasa ca sa zicem... Harry Potter, insa stiu ca e o serie despre care se spuneau numai cuvinte de lauda (de asta am si citi-o initial), asa ca voiam s-o termin ca sa inteleg pe deplin de ce a fost atat de placuta de public. Gasind niste colegi darnici, am imprumutat cartile si le-am "devorat". (Asa numesc eu procesul prin care incep o carte de cateva sute de pagini si o termin extrem de repede, alergand deja dupa continuare)

Poate ca multi se considera deja "prea mari" ca sa mai citeasca despre dragoni, magie, elfi etc, insa Eragon e una dintre cartile care, din fericire, e scrisa pentru "copiii vesnici". O poti citi pentru prima data la 40 de ani si sa iti placa. E imprevizibila, te poarta spre o lume magica unde binele poate invinge impotriva tuturor sanselor si te face sa te simt din nou un copil fara griji care poate visa ca va gasi si el un ou de dragon.

Chiar asa si incepe aventura lui Eragon, cu gasirea unei pietre albastre bine slefuita in Muntii Sirei. Fara sa stie ce e de fapt piatra, Eragon incearca sa o schimbe pe niste carne pentru familia sa, insa, din fericire, macelarul nu o accepta ca plata deoarece se temea si detesta Sira si tot ce provenea de acolo. Ceva mai tarziu, piatra se crapa si din ea iese o mica soparla albatra inaripata care isi impleteste mintea cu a baiatului. Pastrand secretul existentei dragonului, Eragon o ingrijeste, invatand-o graiul sau si numind-o Saphira.

Cu ani in urma, dragonii erau pretutindeni in Alagaesia (tinutul imaginar unde se desfasoara aventurile celor doi), facand parte din ordinul Cavalerilor, alcatuit din ei si din oameni si elfii care ii calareau. Dar un Cavaler al carui dragon fusese ucis si-a pierdut mintile, reusind sa fure un alt dragon si sa atraga 13 tradatori de partea sa. Impreuna cu ei, Galbatorix i-a distrus pe Cavaleri si s-a proclamat rege. Acum, Eragon este singurul care are o sansa de a-i sta impotriva tradatorului. Si astfel, viata tanarului se schimba definitiv, pentru ca el devine eroul si speranta tuturor locuitarilor din Alagaesia. Doar ca a fi erou nu e chiar atat de simplu: nu doar responsabilitatile, dar si mustrarile de constiinta sunt greu de indurat.

Mi-a placut enorm sa citesc seria. Exact cum spuneam mai sus, m-am simtit din nou o persoana care crede ca poate gasi un ou de dragon, o scrisoare de la vreo scoala de magie sau o poarta catre o alta lume. Singurul meu regret e ca, undeva la jumatatea volumului 3, am aflat ca nu e ultima carte si ca mai exista una (publicata chiar anul trecut, inca neaparuta la noi), asadar ma alatur celolrlalti fani care abia asteapta sa afle finalului acestei aventuri care pe mine m-a facut sa visez cu ochii deschisi zile in sir ca zbor alaturi de Saphira si Eragon.