Liu Cixin

Recenzie: Pădurea întunecată (Amintiri din trecutul Terrei #2)

Cred că Pădurea întunecată nu e o carte ușor de îndrăgit. Pe alocuri poate fi destul de greoaie, nu neapărat din cauza conceptelor explicate, ci pentru că stilul este foarte diferit de cel american sau englez. Acest roman e uneori copleșitor, alteori puțin cam lent, dar spune totuși o poveste extraordinară. Liu Cixin vine cu niște idei foarte faine, cu un univers genial și cu o senzație de apăsare foarte bine construită. Dacă vă place genul SF, nu aveți cum să ratați seria asta, e pur și simplu musai de citit.

Povestea:

Deși flota de pe Trisolaris va ajunge în Sistemul Solar abia peste patru secole, sophonii trimiși de ei sunt deja aici, blocând orice progres științific ar putea face omenirea. În plus, particulele inteligente pot monitoriza îndeaproape planurile pe care le-ar concepe umanitatea. Singurul lucru pe care nu-l pot afla sophonii sunt gândurile noastre. Știind asta, ONU numește patru persoane care să devină Cei cu Fața la Zid, oameni însărcinați cu elaborarea unor planuri secrete, pe care să nu le dezvăluie nimănui niciodată.

Răspunsul trisolarienilor la aceasta provocare vine din partea agenților lor umani, care devin Spărgători de Zid, însărcinați să descopere planurile secrete ale Celor cu Fața la Zid. Așa se termină Epoca de Aur și începe perioada în care oamenii vor încerca să supraviețuiască suficient pentru a întâlni în luptă prima specie extraterestră cunoscută.

Părerea mea:

Cel mai mult și mai mult mi-a plăcut la acest volum viziunea asupra Universului. E pur și simplu incredibil de simplă, și totuși foarte originală (sau eu una n-am mai întâlnit-o până acum). Cumva, ni se sugerează despre ce e vorba încă din primul capitol, și deși poți intui pe parcurs care este secretul pentru care Trisolaris ar ucide, nu suspansul e miza acestui roman.

Din punctul meu de vedere, a fost o carte despre speranță și disperare, despre a învăța să trăiești având în fiecare clipă certitudinea morții speciei tale. Trisolaris ne-a redus orice șansă de salvare cu doar câteva particule trimise prin Cosmos. Cum am putea lupta cu o asemenea specie avansată? Nimeni nu poate găsi un răspuns bun și totuși, omenirea nu a renunțat. A disperat, dar nu a lăsat în nicio secundă armele jos. Asta mi s-a părut esența romanului: lupta până la ultima suflare.

În plus, toate momentele cheie ale romanului sunt extraordinare și m-au lăsat mereu fără cuvinte. Fiecare discurs al unui Spărgător de zid, fiecare dezvăluire din finalul cărții, luptele din spațiu și concluziile extrem de dure, dar necesare, toate te lasă pustiit și fără nimic de spus. E o carte dură.

Bineînțeles, nu e totul negru. Personajul principal, Luo Ji, evită cu măiestrie să se gândească la dezastrul care vine… și ne poartă prin niște povești personale destul de lungi și poate nu atât de necesare. Din păcate, personajele nu sunt un punct forte ale acestei cărți. De vină s-ar putea să fie și diferența culturală foarte mare, dar mie mi-a fost destul de greu să rețin altceva în afară de funcția fiecărui personaj. Majoritatea mi s-au părut relativ uni-dimensionale și chiar și Luo Ji a avut un rol mai mult funcțional decât o personalitate memorabilă.

De fapt, prima treime a cărții e destul de lentă, dar compensează din plin cu toate momentele de grandoare despre care vorbeam mai devreme. Și deși personajele nu strălucesc individual, acțiunile lor strălucesc pentru ele. Așadar, dacă rezistați unui volum destul de greoi și uneori mai detaliat decât era cazul, o să aveți parte de unele dintre cele mai geniale scene pe care le-am citit în vreun roman. De aceea, recomand cu drag Pădurea întunecată pasionaților de SF. Cu puțină răbdare, o să vă lase fără cuvinte.

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul editurii Nemira sau din librării online precum Libris sau Cartepedia.


Recenzie: Problema celor trei corpuri

Am început să citesc Problema celor trei corpuri cu așteptări destul de confuze. Îmi fusese deja recomandat ca fiind un SF foarte bun, așa că nu mă îndoiam că o să-mi placă. Dar nu mai citisem niciodată vreo carte semnată de un autor asiatic, așa că bănuiam că urmează să am măcar un mic șoc cultural. Totuși, având în vedere succesul răsunător pe care l-a avut romanul pe piața anglo-saxonă, credeam că sunt șanse mari și să nu fie chiar atât de diferit. Așa că, de fapt, nu eram cu adevărat sigură cum o să mi se pară romanul. Surprinzător, povestea a fost, cumva, în linie cu așteptările: deși cultural, oamenii din roman sunt foarte diferiți, în esență suntem la fel, așa că am empatizat surprinzător de ușor cu personajele.

Povestea:

În urma Revoluției Culturale care are loc în China, cercetătorii sunt forțați să renunțe la teoriile științifice ale străinilor „reacționari” sau să plătească prețul suprem. Iar tatăl lui Ye Wenjie nu e o persoană care să se lase ușor manipulată, așa că bărbatul refuză să se conformeze și e împușcat în fața tinerei. 

La rândul ei savant, Wenjie reușește să se facă utilă noului regim și, deși este văzută ca un paria, cunoștințele ei sunt mult prea valoroase. Astfel, reușește să aibă acces la cea mai mare antenă chinezească, o antenă capabilă să transmită un mesaj către stele, dar și să recepționeze un răspuns, o confirmare a faptului că oamenii nu sunt singuri în Univers. Totuși, contactul e departe de a fi utopic: la capătul nostru se află o persoană care și-a pierdut încrederea în specia umană, iar destinatarii sunt ființe disperate, care caută printre stele un nou cămin.

Părerea mea:

Din punctul meu de vedere, cartea are două părți. Una dintre ele este cea legată de oameni, pe care mi-ar fi ușor s-o cataloghez ca pe o distopie cutremurătoare, dacă n-aș ști că mare parte din ea este reală. Cealaltă are legătură cu extratereștrii, cu lumea lor și, desigur, cu problema celor trei corpuri (despre care n-am spus nimic pentru că mi se pare că dacă dezvălui legătura titlului cu povestea, vă răpesc puțin din plăcerea lecturii, ceea ce nu-mi doresc deloc). 

Cartea m-a cucerit de la primele rânduri tocmai pentru că prezintă un adevăr despre oameni pe care l-am bănuit mereu, dar pe care deseori am ales să-l ignor: suntem foarte adaptabili. Din păcate, această trăsătură se manifestă uneori și prin ușurința cu care acceptăm forme de guvernare care sunt evident împotriva drepturilor și libertăților noastre. Bineînțeles, mereu va exista o rezistență, mereu vor fi oameni care nu-și vor lăsa valorile de-o parte de dragul unei vieți liniștite. Dar vor exista, de asemenea, destule persoane gata să îmbrățișeze orice lozincă și orice atitudine, oameni gata să se conformeze pentru a fi „lăsați în pace”.

Cu aceste adevăruri dure începe romanul, așa că pentru multe pagini, mi-a fost ușor să fiu de acord cu Wenjie. Mi-a fost ușor să accept că oamenii nu sunt și nu vor fi niciodată suficient de maturi ca să-și rezolve problemele. Și o vreme, am crezut că soluția ar putea fi o forță exterioară. Dar nu cred că aș fi avut curajul (și nebunia) femeii, nu cred că aș fi putut lansa un semnal atât de distrugător printre stele. Și chiar dacă aș fi făcut-o, chiar dacă aș fi trimis un SOS care să ne dezvăluie vulnerabilitatea, n-aș fi crezut niciodată automat în benevolența unor invadatori. Nu cred că ființe din afara Terrei ar avea vreodată vreun interes să ne ajute să ne rezolvăm problemele. Nu dacă viața pe planeta lor se desfășoară după aceleași reguli ale evoluției, în care doar cel mai puternic poate supraviețui.

Da, desigur, îmi place să visez la omuleți verzi care vin în mod pașnic printre noi, ca să ne primească printre popoarele galaxiei, de la care să căpătăm tehnologii uimitoare. Ar fi fain. Dar singurul mod realist în care am crezut vreodată că o rasă extraterestră ar putea ajuta omenirea este prin declanșarea xenofobiei noastre, care ne va face să ne depășim diferențele și să luptăm împreună pentru a învinge un dușman comun. Așadar, deși am empatizat nesănătos de mult cu Ye Wenjie, consider că ura ei a orbit-o în fața evidenței: e treaba noastră să ne rezolvăm problemele.

Îmi dau seama că am vorbit foarte mult despre latura umană a poveștii și că n-am menționat mai deloc ființele extraterestre și lumea lor. Sunt fascinante, mi-a făcut plăcere să le descopăr, mai ales că am apreciat modul inedit prin care ne este prezentată planeta lor. Totuși, nu vreau să vă spun prea multe pentru că m-a impresionat enorm felul în care aflăm pas cu pas detalii despre ei, așa că vreau să vă las să-i descoperiți la rândul vostru. Dar nu pot să nu vă spun că toată prezentarea lor se face printr-un joc video (cât de fain e asta?!).

Eu abia aștept volumul următor, aștept să aflu ce se va întâmpla mai departe cu lumea noastră, acum că un contact între specii este iminent. Între timp, vă recomand Problema celor trei corpuri dacă sunteți pasionați de știință (e un SF cu S mare), de psihologie umană și, de ce nu, de o povestire mai exotică, plasată într-o lume despre care știm prea puține: China.

Cartea poate fi comandată online pe site-ul editurii Nemira sau în librării precum Libris sau Cartepedia.