Lavinia Calina

Recenzie: Ultimul avanpost

Coperta-Ultimul-Avanpost.jpg

Povestea:

În anul 2046, România este regat, lucru care pentru Diane Dumitrescu, fiica Ministrului Afacerilor Interne, înseamnă ținute fabuloase, oameni gata să-i satisfacă fiecare moft, petreceri peste petreceri... dar și discursuri plictisitoare, o căsătorie aranjată cu Prințul Alexandru și obligația de a se asigura că acesta nu-și distruge imaginea dându-și la iveală adevărata față, de băiat de bani gata pentru care cuvintele datorie și onoare nu au niciun sens, dar care cunoaște în detaliu toate drogurile pe care banii le pot cumpăra.

Însă viața Dianei e pe cale să se schimbe atunci când este răpită și trebuie să se confrunte nu numai cu realitățile țării în care trăiește, dar și cu propriul trecut.

Părerea mea:

Spuneam ieri că „trendul” e să se spună despre distopiile care se publică acum că sunt toate la fel... ei bine, asta e diferită. În primul rând, e prima dată când pe parcursul unui roman mi s-a schimbat părerea despre protagonistă. De obicei, fie îmi place, fie mă enervează, însă Diane a reușit nu doar să se schimbe, să evolueze, dar și să-mi schimbe impresia despre ea.

La început, era genul „săraca fată bogată” pe care o deranja revoltă în Timișoara pentru că o forța să stea mai mult timp cu logodnicul ei (adevărat, Alex e o persoană groaznică și e chiar mai anipatic decât ea... Pe alocuri, m-a dus cu gândul la Jeoffrey Baratheon din Game of Thrones), în loc să o facă să se întrebe despre motivele adevărate ale revoltei și despre faptul că poate lucrurile nu merg chiar bine în R.U.T.R. (Regatul Unit al Țărilor Române). Până la final, însă, lucrurile care i se întâmplă o schimbă cu adevărat și devine genul eroinei cu care vrei să ții.

De asemenea, personajul Dan e intrigant, încă n-am reușit să mă hotărăsc ce cred despre el. Are momente în care e atât de nemilos încât indiferent de motivele lui, mi se pare că merge prea departe, dar și momente în care e atât de grijuliu încât pare că are personalitate multiplă... Mă aștept să-mi rezerve ceva surprize în volumul viitor (sau volumele, cine știe? Sunt destule lucruri rămase nerezolvate cât să justifice încă un roman cel puțin și am înțeles la lansare că șansele să existe o continuare sunt destul de mari).

Cât despre societate în sine... Pe coperta a 4-a Anna Vary (autoarea seriei „Ultima vrajitoare din Transilvania”) spune că acest roman este „O distopie în context autohton care, culmea!, îţi este în acelaşi timp foarte familară, dar şi exotică”, ceea ce mi se pare că descrie perfect senzația pe care mi-a lăsat-o romanul... Totuși, aș fi vrut să aflu puțin mai mult despre partea „tehnică” a sistemului, despre motivele pentru care există rații alimentare și pentru care oamenii se tem atât de tare de a spune ceva greșit... Însă detaliul dronelor care patrulează străzile mi-a plăcut, ca și micile hint-uri despre o tehnologie de zi cu zi mai dezvoltată decât cea de astăzi.

Așadar, dacă vă plac distopiile, vă recomand cu siguranță Ultimul avanpost, mai ales că plotul are niște întorsături de situație neașteptate și acțiune demnă de un film cu spioni, iar eu abia aștept volumul următor!


De citit: Ultimul avanpost de Lavinia Călina

Vă spuneam acum câteva zile că am participat la lansarea romanului Ultimul avanpost pentru că eram curioasă cum arată o distopie nu doar scrisă de o româncă, ci și plasată în România. Și pentru că fragmentele de roman pe care ni le-a citit Lavinia au fost superbe, m-am hotărât să recomand ei cartea în cadrul rubricii De citit.

Coperta-Ultimul-Avanpost.jpg

Descriere:

Al treilea Război Mondial a luat sfârşit, iar România anului 2046 este Regat. Logodită cu prinţul Alex şi fiică a Ministrului de Interne, tânăra Diane trăieşte o viaţă luxoasă şi lipsită de griji, ocupată cu discursuri, dileme cu cea mai potrivită garderobă a zilei şi păstrarea aparenţelor cuplului regal. Printre petreceri, călătorii obositoare, speech-uri învățate pe de rost și accesele de furie ale prinţului, Diane contemplă fără prea mult entuziasm un viitor previzibil. Însă viața i se schimbă complet într-o singură noapte, atunci când este răpită de către un grup de rebeli, pentru care guvernarea autoritară a regatului întruchipează răul absolut.

Acţiune, răsturnări neaşteptate de situaţie, intrigi, romance – iţele unei poveşti în care eroina învaţă două adevăruri cruciale: nimeni nu este cine pare la prima vedere, iar alegerile luate au întotdeauna consecințe.

Va reuși Diane să risipească misterul și, mai ales, va reuși să descopere în final care este adevărata ei identitate?

Dacă descrierea nu v-a convins, vă mai spun că Laviniei i-au plăcut atât Hunger Games, cât și Divergent și că deși romanul ei și nymphette_dark99 nu au prea multe în comun, Lavinia s-a apucat de scris după ce a terminat nymphette pentru că și-a dat seama că nu numai că își dorește, dar ar putea scrie la rândul ei. Așadar, dacă vreți să citiți un roman distopic scris de cineva care iubește aceleși cărți ca voi, Ultimul avanpost e alegerea perfectă. Și imediat ce găsesc ceva timp liber o să o citesc și eu și o să vă spun cum mi s-a părut :)


Lecturi underground

V-a fost dor de mine? Sper că da, pentru că și mie mi-a fost dor de voi, de blog, de citit... Șiiii acum aș putea începe să mă plâng de lipsa de timp, de cantitatea de chestii nașpa pe care chiar și la facultate trebuie să le fac/învăț cu unicul scop de a trece la respectiva materie, pentru că nu mi se pare că o să mă ajute decât poate prin faptul că îmi dezvoltă abilitatea de a înghiți chestii care nu îmi plac, daaaaar până la urmă există și destule chestii care îmi plac, care mă provoacă să-mi depășesc limitele și care mă fac să stau ore bune lucrând, așa că la sfarșitul zilei, simt că am făcut nu doar ceva util, dar și plăcut și interesant. Așa că deși nu mai am nici un sfert din timpul pentru lectură pe care îl aveam anul trecut, nu regret nimic :)

Totuși, după părerea mea ceea ce diferențiaza oamenii de animale este dorința de mai bine (și, desigur, capacitatea de a ne imagina acel „mai bine” și pașii necesari ca să ajungem acolo), așa că nu pot spune că nu aș vrea să am mai mult timp pentru cărți. Și pentru că de când a început semestrul al doilea nu am reușit să găsesc acest timp (spre exemplu, v-am anunțat sâmbătă pe facebook despre un eveniment fain la care voiam să merg, dar o temă pe care o credeam simplă s-a prelungit mult mai mult decât sperasem, așa că n-am mai reușit să ajung), m-am hotărât să mi-l fac singură. Așadar, miercuri seară mi-am luat liber de la facultate și am mers în subsol în Club A, unde am participat la PoetikA & ProzA, un eveniment tip lectură publică, la care s-a adăugat și lansarea romanului Ultimul avanpost de Lavinia Călina.

Pe lângă lansare, la care voiam să particip pentru că am auzit despre roman și eram curioasă cum arată o distopie scrisă de o româncă (știți că am eu obsesia mea cu autorii români contemporani care sunt geniali și comparabili cu cei din străinătate), voiam să merg să-l ascult pe A.R. Deleanu citind, pentru că speram eu că o să citească din romanul la care lucrează (ceea ce am înțeles că a făcut sâmbătă, când eu încercam să deslușesc tainele intregralelor din legile electromagnetismului), însă ne-a citit în schimb o povestire despre care auzisem, dar n-o citisem, Sânul, și una dintre cele zece povestiri macabre din Acluofobia, Max Li.

Dacă până acum vă bătem la cap să mergeți la lansări de carte, pentru că e o atmosferă pentru care cuvintele nu sunt de ajuns, acum o să am o nouă fixație, și anume lecturile publice. Citisem Max Li, ba chiar de două ori, pentru că trece de la real la anormal atât de lin și finalul e atât de neașteptat încât am simțit nevoia s-o mai citesc o dată, știind unde se îndreaptă. Ascultandu-l pe Deleanu citind a fost o experiență complet diferită față de celelalte doua lecturi ale mele, a fost în același timp ceva cunoscut și ceva nou, a fost o redescoperire a textului. Cât despre Sânul, am s-o caut cât de curând și am s-o citesc la rândul meu, ca să pot compara experiențele, deși încep să cred că nimic nu se compară cu a asculta un autor citindu-și opera. Acum tot ce sper e să am norocul să pot fi de față dacă va citi vreodată Scrum, pentru că e povestirea mea preferată :)

În afară de A.R. Deleanu, au mai citit și Ana Mănescu, Cristina Nemerovschi, Dan Suhai, Cristi Giambașu, Cătălin Marin, Radu Ianovi și, desigur, Lavinia Călina (despre lansare și romanul ei o să vă povestesc separat, probabil în weekend, ca să mă ambiționez să-mi găsesc timp să scriu mai des). Am ascultat câteva texte care mi-au plăcut și unele care nu m-au impresionat, o serie de poezii cu care am reușit să rezonez și unele al căror sens mi-a scăpat. Oricum, nu regret că am mers, mai ales că m-am întors acasă cu o carte nouă (pe care naiba știe când o să găsesc timp s-o citesc) și cu câteva nume de scriitori pe care vreau să-i citesc.

Singurul meu regret legat de eveniment a fost faptul că am avut senzația că mi-am ieșit din mână la capitolul „băgare în seamă” pentru că am jucat rolul spectatorului pasiv, doar am stat și ascultat. Pur și simplu mi se golise creierul de orice fraza demnă de rostit. Normal, imediat ce am ajuns acasa m-am gândit la cel puțin o duzină de chestii pe care aș fi vrut să le spun. Din fericire, există mereu și o dată viitoare :)

Așadar, dacă sunteți din București, am înțeles că PoetikA & ProzA se desfășoară săptămânal (mai puțin săptămâna viitoare), așa că daca vreți să experimentați pe propia piele atmosfera unei lecturi publice, atunci evenimentul acesta e pentru voi. Ca să fiți la curent cu toate întâlnirile, stați cu ochii pe pagina de facebook a celor de la editura Herg Bennet.