Intoarcerea acasa

De citit: Nascuti pe Pamant de Orson Scott Card

Al 5-lea si ultimul volum al seriei Intoarcerea acasa de O.S. Card tocmai a aparut pe piata! Am iubit seria de la primele pagini, desi am cumparat primul volum din intamplare, la o oferta de tip 2+1 gratis. Dovada ca o carte buna stie sa-si faca drum si singura in biblioteca ta!

coperta-intoarcerea-acasa-5.jpg

Descriere:

Toate personajele din volumele anterioare ale seriei au dispărut, iar Shedemei este singura care a supraviețuit. Ultima carte din cunoscuta saga a lui Card urmărește luptele din neamul celor care l-au urmat pe Nafai. Regele din Darakemba, fiii lui, precum și consilierii, împreună cu marele preot, devin protagoniștii întâmplărilor.

În lungii, nesfârșiții ani de căutare, computerul principal nu a găsit ce căuta. Nu l-a reperat pe Păstrătorul Pământului, singura inteligență care-i poate repara programul stricat. - Sursa

Puteti comanda romanul aici.


It's not hard to make nerds happy...

coperta-intoarcerea-acasa-4.jpg

...just give them books!

Mi-am deschis azi mail-ul pentru ca aveam de trimis cuiva un document. Normal, am citit si eu mesajele primite. Printre ele, un newsletter Nemira, unde era anuntata o noua aparitie: Din nou pe Pamant, de Orson Scott Card, cartea fiind al patrulea volum din seria Intoarcerea acasa (gasiti recenziile mele la primele doua volume aici si la volumul 3 aici).

Timp de 5 minute, am fost cel mai fericit om in viata. Inca sunt, dar nu mai zbier "Yes!" in fata calculatorului pentru ca se uitau ai mei la mine ca si cum o luasem razna (chestie pentru care nu-i condamn). Am iubit seria de la primul volum, asa ca abia astept sa vina februairie ca sa pot sa-mi cumpar cartea, care este deja disponibila pentru precomanda!

Descriere:

"Sufeltul Suprem al coloniei planetei Harmony a ales familia lui Wetchik pentru a o trimite inapoi pe Pamantul demult pierdut. In anii calatoriei lor spre spatioportul secret de pe Harmony, familia a devenit un veritabil trib si sunt in sfarsit pregatiti sa plece cu una dintre nave spre stele. Dar inca de la inceput a existat o disputa intre Nafai si Elemak, cel mai tanar si cel mai in varsta dintre fii lui Wetchick.

La bordul navei Basilica, tinerii din trib vor deveni pioni in aceasta lupta, fiecare dintre cele doua tabere planuind in secret sa se trezeasca mai devreme din capusele in care vor dormi pe parcursul calatoriei, deoarece fiecare spera sa castige ani in care sa infleunteze tinerii din trib, castigandu-le loilalitatea in cadrul luptei pentru puterea asupra Pamantului.

Dar Sufletul Suprem este cu adevarat la controlul acestei calatorii. A descarcat o copie a lui la bordul navei si doar Nafai, care poarta Pelerina Conducatorului intelege ce inseamna infleunta Sufletului si felul cum aceasta va afecta planurile de viitor ale tuturor." - Sursa - goodreads.com (tradus de mine)

 

Recenzie: Navele Pamantului

coperta-intoarcerea-acasa-3.jpg

Am terminat zilele trecute Navele pamantului, volumul al treilea al seriei Intoarcerea acasa de Orson Scott Card. In Romania, cartea a aparut de cateva luni bune, si mi-am cumparat-o imediat dupa aparitie, dar mi-au placut atat de mult primele doua volume incat m-am cam temut sa-l incep pe acesta ca sa nu termin seria (vreau sa spun, volumele deja traduse din serie pentru ca mai sunt inca doua care trebuie sa apara, Earthfall si Earthborn).

Undeva pe la jumatatea cartii, mi-am urat decizia. Am urat faptul ca am asteptat atat de mult ca s-o citesc, pentru ca e pur si simplu superba si am urat faptul ca m-am apucat deja de ea, pentru ca stiam ca in cateva ore o voi termina. Lucrul pe care nu l-am urat a fost cartea.

Rezumatul ar fi simplu de facut: Nafai si toti ceilalti 15 oameni alesi (sau pe-aproape) de Sufletul Suprem au parasit Basilica si se indreapta spre o destinatie pe care nu o cunosc. Tot ce stiu e ca de acolo vor pleca pe Pamant. Normal, multora nu le convine faptul ca au parasit civilizatia pentru totdeauna si apar numeroase tensiuni si conflicte (care nu lasa loc niciunui moment plictisitor in cadrul cartii). In final, Elemak si Meb in sfarsit primesc ce merita (eu m-am bucurat cand au incasat-o, serios) si Nafai primeste (pe buna dreptate) rolul de conducator nu doar al expeditiei, ci si al navelor spatiale, alaturi de accesul neingradit si instantaneu la memoria Sufletului Suprem. Cartea se incheie cu promisiunea ca toti (inclusiv multitudinea de copii care a aparut pe parcursul celor 10 ani ai calatoriei din Basilica pe insula unde au aterizat primii oameni de pe Harmony) vor contribui la reapararea navelor, astfel incat sa poata parasi Basilica si, dupa cum spune si numele seriei, sa se intoarca acasa.

Stiu ca am povestit totul foarte pe scurt, dar parerea mea este ca nu actiunea in sine atrage, cat toate tensiunile, certurile, luptele pentru putere, comploturile ascunse sunt cele care fac deliciul cartii. Si, normal, sentimentul (care inca s-a pastrat, in cazul meu) de la sfarsit, ca am citit o carte buna.

Acum tot ce trebuie sa fac e sa gasesc o metoda sa fac rost de urmatoarele carti (si ceva imi spune ca voi apela cat de curand imi voi permite la site-uri straine, pentru ca nu cred ca am rabdare sa astept traducerile). Pana atunci insa, va incurajez si pe voi sa incepeti seria (chiar daca de obicei nu va plac cartile SF. In cazul seriei Intoarcerea acasa, elementele stiintifice nu sunt abundente, asa ca indoiesc ca ar deranja un fan de fantasy. Si poate v-ar prinde bine tuturor o pauza de la povestile de dragoste intre supranaturali si oameni. Iar ca bonus, eroul principal e un tanar care descopera pas cu pas ca e sortit unui destin mai maret decat si-ar fi putut inchipui, asa ca seamana din acest punct de vedere cu multe carti care se publica in acest moment.)

 

Recenzie: Seria Intoarcerea acasa (vol 1 si 2)

coperta-intoarcerea-acasa-1.jpg
coperta-intoarcerea-acasa-2.jpg

40 de milioane de ani. Atat a trecut de cand oamenii au parasit Pamantul distrus de propria lor "opera", lasandu-l sa se vindece singur. S-au stabilit pe Harmony, unde au luat masuri pentru ca numele planetei sa fie binemeritat si istoria sa nu se repete. Au creat un computer, Sufletul Suprem, si au modificat genetic populatia pentru a o sensibiliza la acel computer. Si, de atunci, Sufletul Suprem s-a asigurat ca niciun om nu va mai avea niciun gand periculos.

Totusi, computerul lasa oamenii sa ramana umani. Sa iubeasca si sa urasca, sa invidieze si sa ucida. Sa porneasca razboaie, dar totul la o scara redusa, fara arme moderne. Astfel, s-a ajuns la societatea de azi, in care la intrarea in oras iti este scanata retina, insa avionul este o inventie de neinchipuit.

Prea frumos sa fie adevarat, nu?

Initial, nu. Insa Sufletul Suprem a fost proiectat pentru doar 20 de milioane de ani. A depasit de doua ori acea perioada si acum sensibilitatea i se reduce. Pe Harmony se pregateste un razboi de proportii. Oamenii incep sa se poata gandi la carute de razboi. Si Sufletul Suprem incepe, in modul in care numai un computer atat de dezvoltat o poate face, sa se teama.

Asa incepe Amintirea Pamantului, primul roman din seria Intoarcerea acasa a lui Orson Scott Card.

Un computer se teme. Cum sa nu dai pagina? Cum sa nu vrei sa intelegi societatea unuia dintre cele mai stralucitoare orase de pe Harmony, Basilica? O societate unde femeile conduc si unde oamenii au viziuni trimise de ceea ce a devenit zeitatea lor centrala, Mama Lacului (un alt nume pentru Sufletul Suprem).

Cand un computer care are in mana soarta lumii tale iti cere ajutorul, poti sa-l refuzi? Poti sa i te impotrivesti? Si ce se intampla cand incerci sa convingi si alti oameni sa se alature cauzei tale, care afli ca este ceva inimaginabil: o calatorie spre o alta planeta, spre batranul Pamant, care a avut tot timpul din lume sa se refaca?

Și ce se intampla cand, in volumul al doilea, cel mai mare general al tuturor timpurilor ti se opune si tie, si aliatului tau, Sufletul Suprem? Si ce se intampla cand primesti o serie de vise despre care Sufletul Suprem nu stie nimic, pe care nu el ti l-a trimis, ci insusi Pastratorul Pamantului?

Am terminat cele doua volume in 3 zile. Le-am "devorat", mai precis, pentru ca pur si simplu nu ma puteam opri. Nu va imaginati un roman in care fiecare clipa e marcata de un suspans puternic, de neoprit. Ceea ce atrage sunt, in primul rand, personajele, incredibil de bine definite, de puternice. Si impletindu-se cu aceasta fascinatie e foamea continua dupa informatie pe care ti-o creaza autorul. Vrei sa stii mai multe, sa intelegi mai mult. Vrei sa continui sa afli . Si cand, dupa un timp, termini un volum si inchizi cartea, nu-ti poti retine un zambet. Pentru ca a fost o carte frumoasa. Apoi pui mana pe urmatorul volum si o iei de la capat.

coperta-intoarcerea-acasa-3.jpg

Cartea are de toate: SF pentru iubitorii genului, un erou tanar pentru fanii romanelor pentru tineri care se publica in ultimul timp, o poveste post-apocaliptica (desi apocalipsa a fost, totusi, cu 40 de mii de ani in urma) si niste personaje puternice, bine conturate. Va incurajez sa incercati, povestea si stilul lui Card va vor vraji de la primele pagini.

Daca v-am captivat, aflati si ca primele doua volume au o reducere substantiala pe site-ul editurii Nemira (costă 10,47 RON, respectiv 10,31 RON ). Si, pentru fanii consacrati, a aparut deja volumul 3, Navele Pamantului. (Pe care, eu una abia astept sa-l cumpar ca sa pot afla continuarea seriei Intoarcerea acasa).