Instrumente Mortale

Concurs de Craciun #1

Pentru ca se apropie Craciunul, m-am gandit ca e momentul sa fac si eu cateva daruri nu celor mai cuminti, ci celor mai norocosi dintre voi, cititorii mei, pentru ca am toate motivele sa va multumesc. Mi-ati ramas alaturi vara asta, cand blogul a trecut printr-o schimbare substantiala, m-ati sustinut pe facebook, unde am trecut acum cateva saptamani de pragul de 100 de like-uri, ati citit si comentat in continuare, desi in timpul facultatii n-am mai scris atat de mult... Pe scurt, am simtit ca toata energia pe care o canalizez spre blog nu se pierde in van pentru ca v-am simtit aproape.

Tocmai de aceea, voi organiza cateva concursuri pe perioada vacantei. Primul dintre ele va avea ca premiu romanul Orasul Ingerilor Cazuti, volumul 4 al seriei Instrumente Mortale de Cassandra Clare. Daca doriti sa va inscrieti, lasati-mi un comentariu la aceasta postare in care sa precizati:

  • Numele vostru
  • O adresa de e-mail la care sa va pot contacta
  • O metoda prin care urmariti blogul (GFC/Facebook/Twitter/e-mail)

Apoi puteti incepe sa lasati comentarii la orice alta postare din august 2013 si pana in prezent. Fiecare comentariu inseamna o sansa in plus de castig, deoarece il voi lasa pe bunul meu prieten random.org sa hotarasca cine primeste romanul :)

Concursul se incheie in a doua zi de Craciun, pe 26 decembrie, la ora 23:59.


Orasul Oaselor - carte vs film

Cand am auzit prima daca ca se va face un film dupa cartea Orasul Oaselor, m-am hotarat sa vad intai filmul si sa ma hotarasc apoi daca vreau sa nu sa citesc cartea. Totusi, cand am fost saptamana trecuta la biblioteca, stiam ca o sa merg la film si cum cartea era acolo, mi-am zis ca nu ma costa nimic s-o citesc. Am gresit: m-a costat cateva ore bune din viata. Filmul insa a meritat si faptul ca l-am vazut a doua zi dupa ce citisem cartea m-a ajutat sa le pot compara mai bine.

Povestea:
Clary se crede o fata obisnuita pana in ziua in care este martora la o crima pe care doar ea o poate vedea. Apoi, in urma disparitiei mamei sale, Clary descopera ca exista o lume ascunsa in lumea noastra, o lume in care povestile sunt adevarate si in care nephilimii (oameni cu sange de inger) lupta impotriva demonilor.

Parerea mea:
Cand am citit cartea, am avut senzatia ca nu e prima data cand o citesc. Povestea e atat de previzibila, incat urmele vagi de originalitate se pierd in favoarea refolosirii acelorasi povesti din orice "urban fantasy". Sau poate sunt eu suprasaturata, oricum nu pretind ca sunt obiectiva cand fac recenzii.

Filmul e destul de fidel cartii, cu cateva mici modificari care pe mine nu doar ca nu m-au deranajt, dar mi s-a parut ca fac povestea mult mai buna. In primul si in primul rand, au "depenibilizat-o" pe Clary, care in carte este eroina vesnic opaca la tot ce se intampla in jurul ei, care nu intelege ca toata lumea face o gramada de lucruri periculoase pentru ea si de care eu deja m-am saturat. In film, insa, cateva remarci plasate la inceputul filmului fac evident faptul ca ea stie ca Simon o iubeste si alege sa nu-i pese si faptul ca actiunea se deruleaza destul de repede face ca toate problemele ei sentimentale sa treaca pe plan secund, credibilizand-o.

In rest, personajele sunt la fel ca in carte, cu exceptia lui Luke, care desi respecta personajul, mi s-a parut ca a adus ceva in plus, un anume aer de... forta pe care nu l-am simtit in carti. Citind, am putut sa-l trec cu vederea, insa in film, Luke e prea badass ca sa-l ignori.

In plus, scenele de lupta din film sunt superb facute, efectele speciale sunt perfecte si modul in care e filmat te face sa simti ca esti acolo. Jos palaria. Singurul punct slab in film mi s-a parut scena sarutului dintre Clary si Jace, care din pacate a trecut din excesiv de siropos in penibil de amuzant. Totusi, scena in care Jace ii arata pustioaicei cum sa foloseasca un pistol-pentru-vampiri compenseaza din plin. (Apropo, vreau si eu asa o arma. Sau chiar doua.)

Concluzia? Mergeti sa vedeti filmul!

Recenzie: Orasul de cenusa - Autor pentru o zi

autor-pentru-o-zi.png

Primul care a dat curs invitatiei/provocarii mele a fost Sorin, caruia ii multumesc pentru implicare. Fara alte introduceri, iata recenzia cartii Orasul de Cenusa :

coperta-instrumente-mortale-1.jpg

Am citit primul volum al seriei Instrumente mortale cu ceva vreme în urmă, aşa într-un fel de pariu cu mine însumi. Orasul oaselor nu m-a dat atunci pe spate, dar mi s-a părut un bun roman cu care să intri în lumea fantasy. Acest al doilea volum e ceva mai bunicel, clar, stilul şi modul de scriere al autoarei s-au îmbunătăţit de la romanul de debut. Povestea însă tot se citeşte destul de greu, cu toate că firul narativ e antrenant, însă nu reuşeşte să te ţină legat de pagini.

     Trecând la subiectul cărţii, menţionez că Simon devine un personaj secundar mai însemnat, depăşindu-şi condiţia de simplu mundan. Pe de altă parte, atracţia dintre Clary şi Jace încă există, ba e din ce în ce mai intensă, lucru care nu e prea corect moral, având în vedere că cei doi sunt fraţi – la punctul ăsta am totuşi nişte rezerve, ceva din finalul acestui volum mi-a trezit nişte bănuieli.

     Dacă în volumul anterior instrumentul mortal în discuţie era Pocalul Mortal, de care Valentine avea nevoie pentru a-şi crea propria armată de nefilimi, în volumul acesta se trece la cel de-al doilea instrument mortal: Sabia Mortală. Este vorba despre sabia cu care păzea îngerul porţile raiului odată ce Adam şi Eva au fost alungaţi de acolo. Planul lui Valentine consta în convertirea Sabiei de partea întunericului printr-un ritual care presupune înmuierea ei în sângele a patru specii de repudiaţi: un magician, un elf, un vârcolac şi un vampir.

     Dar ca povestea să se mai complice puţin, Jace nu este văzut cu ochi buni de Închizitoare, reprezentanta Conclavului; el este considerat drept un spion al lui Valentine plasat în mijlocul nefilimilor.

     Categoric se va ajunge la o luptă între forţele demonice ale lui Valentine şi Conclav. De care parte vor fi Jace, Clary şi prietenii lor, rămâne de văzut, sau mai bine zis, de citit.

     Vreau totuşi să subliniez un lucru: autoarea folseşte numeroase referinţe literare ori de cultură urbană sau muzicală în acest al doilea roman al ei. Acest lucru mi se pare demn de apreciat, demonstrând o bună capacitate de a integra literatura într-o societate modernă şi tehnologizată.

     Spor la citit Oraşul de Cenuşă, al doilea volum al seriei Instrumente Mortale, apărut la editura Leda în 2011, în traducerea Cristinei Jinga.

Articol de Sorin-Lucian Berbecar