Guillaume Musso

Rezultatele concursului „Ce-am fi noi fără iubire?”

coperta-ce-as-fi-eu-fara-tine.jpg

În primul rând, vreau să le mulțumesc tuturor celor care s-au înscris la concurs. Ca de obicei, mi-a plăcut să vă citesc comentariile; acum știu de ce cărți trebuie să mă feresc dacă nu am starea potrivită... sau, din contră, ce cărți să caut atunci când am chef de o poveste dulce-dulce :)

Am ales câștigătorul cu ajutorul random.org, așa că exemplarul din romanul Ce-aș fi eu fără tine de Guillaume Musso merge la Lupu Diana. Felicitări! O să te rog să-mi trimiţi un e-mail cu numele, adresa de livrare şi numărul tău de telefon la jurnalul.unei.cititoare@gmail.com.

Mulțumesc editurii All pentru ocazia de a organiza acest concurs!


Concurs: Ce-am fi noi fără iubire?

Sincer, nu prea știu ce a fost în capul meu când am scris titlul, dar nici nu prea-mi vine să-l schimb pentru că se potrivește extrem de bine. Habar n-am ce-am fi fără iubire, deși inițial mă gândeam că probabil am falimenta fabricile de ciocolată și florăriile. Dar cred că pot mânca lejer ciocolată și fără să amestec iubirea în ecuație. Cât despre flori, cred majoritatea câștigurilor florarilor se fac în prima și ultima zi de școală și la o serie de alte evenimente în care „bunul simț” te obligă să prezinți buchetu'. Așa că probabil că fără iubire, ar fi doar o lume mai tristă...

Dar în titlu scria „concurs”, așa că probabil nu fabulațiile mele vreți voi să le citiți, ci condițiile de participare. Deci suflecați-vă mânecile, flexați-vă degetele și pregătiți-vă să tastați!

Vrem sau nu, e luna iubirii, și ca de obicei, deja au început dezbaterile în legătura cu caștigătorul de drept al nesfârșitului duel dintre Dragobete și Valentine's Day. Pe mine povestea mă cam lasă rece, pentru că până la urmă se pot primi/da cadouri și de două ori, nu? :)) Așa că vă provoc să-mi spuneți într-un comentariu la această postare care a fost cea mai siropoasă carte pe care ați citit-o până acum.

Pentru a putea participa, în comentariu trebuie să-mi lăsați:

  • răspunsul la întrebare, desigur

  • numele vostru

  • o adresă de email valabilă

  • opțional: nickname-ul cu care urmăriți blogul pe GFC/Facebook/Twitter/e-mail.

coperta-ce-as-fi-eu-fara-tine.jpg

Nu știu încă dacă voi alege câștigătorul random sau... voi asculta de glasul inimii :)) Dar știu ce va câștiga unul dintre voi: un exemplar din romanul Ce-aș fi eu fără tine de Guillaume Musso, pentru care îi mulțumesc editurii All.

Părerea mea despre roman o găsiți aici, iar mai jos este descrierea de pe spatele cărții:

Inima lui Gabrielle este sfâşiată între două feluri de iubire. Cea pentru tatăl ei şi cea pentru primul bărbat de care s-a îndrăgostit. Primul este un poliţist pasionat de meseria lui, celălalt este un hoţ celebru. Însă amândoi au dispărut cu cincisprezece ani în urmă.

Într-o bună zi, la aceeaşi oră, tatăl rătăcitor şi iubitul rămas pe un alt continent reapar, în chip straniu, în viaţa ei. Curând, Gabrielle îşi dă seama că cei doi sunt prinşi într-o cursă mortală. Destinele lor nu pot fi separate. Pe cine să salveze şi pe cine să piardă? - Sursa

Concursul se desfășoară, deloc surpinzător, între 14 și 24 februarie. Mult succes tuturor!


Recenzie vALLuntara: Ce-as fi eu fara tine?

coperta-ce-as-fi-eu-fara-tine.jpg

Rezumat:

Martin e un student francez, aflat in SUA pentru un schimb de experienta. Aici se indragosteste iremediabil de Gabrielle, insa nu reuseste sa-i spuna ce simte decat printr-o scrisoare pe care tanara o citeste in ultima zi in care Martin se afla pe pamant strain. Insa Gabrielle reuseste sa-l gaseasca la aeroport si sa-l convinga sa ramana.

Urmeaza cele mai frumoase zile din viata lui, insa nu-si imagineaza ce impact vor avea decat dupa ce se intoarce acasa si relatia lor se raceste. Incapabil sa inteleaga motivul pentru care s-au instrainat, Martin face sacrificii pentru a se intoarce in State, propunandu-i Gariellei sa vina la o cafenea daca doreste sa salveze relatia lor. Ea nu apare.

Asa incepe declinul personajului, care isi schimba complet stilul de viata si cariera, devenind politist. Anii trec si Martin reuseste cumva sa continue sa traiasca, desi amintirea Gabriellei e inca o rana deschisa.

Insa destinele lor se vor intalni din nou atunci cand Martin devine obsedat de a-l prinde pe celebrul hot Archibald Maclean.

My view:

La prima vedere, si chiar la primele pagini, romanul pare o poveste de iubire. Nu e. E povestea a doi barbati care au pierdut totul, asa ca risca totul intr-o competitie cu un final neclar pentru amandoi, dar de care amandoi au nevoie. De asemenea, e o poveste despre curaj. Pe de-o parte, e curajul vecin cu sinuciderea de care da dovada Martin in confruntarea cu Archibald. Pe de alta parte, e curajul prudent, premeditat al lui Archibald, care hotaraste totusi sa riste la randul lui atunci cand afla ca are cancer in faza terminala.

Si apropo de aceasta boala, nu mi se pare deloc intamplator faptul ca atat Archibald, cat si Elliott, protagonisul romanului Vei fi acolo? gasesc curajul de a lua cele mai mari hotarari atunci cand afla ca au cancer, si cred ca nu intamplator in romanul Ce-as fi eu fara tine?, Elliott are un rol episodic, mentionandu-se ca e prieten cu Archibald.

De asemenea, mi-a placut modul cum e descrisa decaderea lui Martin dupa despartirea de Gabrielle, felul in care din flashback-uri si scurte rememorari se constituie o perioada neagra care ii tradeaza durerea si pierderea mai mult decat orice explicatii. Insa mereu personajele principale ale lui Musso sunt atat de bine construite, incat nu numai ca par persoane reale, dar in final ai senzatia ca-i cunosti cu adevarat, poate chiar mai bine decat prietenii lor.

Iar finalul... e in stitlul lui Musso! Pentru cei care au citit Fata de hartie, e exact opusul finalului de acolo. E unul din lucrurile care ma distreaza la acest autor, faptul ca nu stii exact daca citesti un roman realist sau nu pana in ultima clipa, pana cand dai ultima pagina. Asadar, va recomand Ce-as fi eu fara tine? pentru ca e o poveste frumoasa, cu un sfarsit fericit... si avem nevoie sa mai credem in asemenea finaluri!

Acest articol face parte din campania vALLuntar initiata de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA. Daca recenzia va strange minim 15 comentarii de la persoane diferite, Editura ALL ne va oferi un copacel spre plantare.

 

Lecturi la paturica - Cartea #3

Vei fi acolo? - Guillaume Musso

Desi aceasta carte nu apare pe lista celor pe care le-am luat cu mine la mare, am gasit-o in bagajul de carti si, cum abia terminasem de ras/plans, mi-am zis ca pot sa mai citesc inca ceva romance, mai ales cand cartea combina iubirea cu calatoria temporala.

Totusi, ma asteptam la un "chick flick" in care barbatul care a trait o viata goala se intoarce in trecut si-si convinge eul tanar sa se impace cu Ea, in final reuseste si se intoarce in prezent pentru a se trezi alaturi de Ea la aniversarea nuntii lor. Insa povestea din carte e departe de asta, departe de ceva scris doar ca sa scrii, departe de o poveste previzibila trasa la xerox.

Elliot - un chirurg de 60 de ani cu cancer in faza terminala - ajuta un copil dintr-o tara subdezvoltata, facandu-i o operatie care il va ajuta sa traiasca o viata relativ normala. Recunoscator, un batran din sat il intreaba care e cea mai arzatoare dorinta a lui. Doctorul raspunde ca si-ar dori sa o revada pe Ilena, femeia pe care a iubit-o, care a murit cu 30 de ani in urma, asa ca batranul ii ofera 10 pilule (bineinteles, fara instructiuni de folosire).

In scurt timp, Elliot isi da seama ca pilulele il poarta cu fix 30 de ani in urma si chiar se intalneste cu eul lui tanar, dar spre deosebire de un chick flick, doctorul nu vrea sa schimbe nimic, vrea doar s-o revada cateva clipe pe Ilena. Cel care vrea sa schimbe lucrurile e eul lui tanar, care, punand lucrurile cap la cap, intelege ca ceva grav s-a intamplat cu relatia lui si nu suporta gandul de a o pierde pe Ilena... insa Elliot nu vrea sa schimbe trecutul, pentru ca asta ar insemna ca el sa-si piarda fiica (Angie are 20 de ani, deci s-a nascut la 10 ani dupa moartea Ilenei si Elliot e constient ca nu s-ar fi nascut niciodata daca Ilena ar fi ramas in viata lui).

Asadar, deoarece doctorul e un barbat incapatanat, niciunul dintre "ei" nu vrea sa renunte la propria idee, insa orice s-ar intampla, unul dintre cei doi trebuie sa piarda pe cineva, insa pe langa intrebarea evidenta "cine va pierde?" exista si intrebarea "si pe langa ei doi, cine va fi afectat de schimbarea destinului?", doua intrebari care te impiedica sa lasi cartea jos.

Din punct de vedere al calatoriilor temporale, multe detalii "scartaie", se pot gasi destule puncte slabe si se creaza destule paradoxuri, dar cartea nu e SF, ci un roman de dragoste, iar la acest capitol exceleaza, talentul autorului tinandu-te lipit de carte (si asa te prajesti pe spate...), asa ca v-o recomand, mai ales pentru finalul surprinzator.