Genevieve Cogman

Recenzie: Biblioteca invizibilă de Genevieve Cogman

Aveam așteptări atât de mari de la cartea asta… Părea exact genul de roman numai-bun pentru toți iubitorii de lectură, pentru toți cei care și-ar dori să trăiască înconjurați de cărți și de oameni care le iubesc. În schimb, am primit un fel de film din seria The Librarian, care nu e neapărat un lucru rău, dar e mult mai puțin față de ceea ce ar fi putut fi.

Povestea:

Irene este fiica a doi Bibliotecari, așa că a crescut participând la misiuni alături de părinții ei și, desigur, a devenit ea însăși Bibliotecar. Aflată la începutul carierei, majoritatea timpului și-l petrece departe de Bibliotecă, în diverse lumi alternative, de unde încearcă să recupereze exemplare unicat ale unor cărți.

De data asta, însă, nu mai pleacă singură în misiune, ci este trimisă alături de un învățăcel, Kai. Împreună, cei doi ajung într-o lume infestată de haos, în care lucrurile nu prea mai respectă logica elementară. Tot felul de creaturi fantastice se amestecă printre oameni și pericolele pândesc la orice pas. Însă înzestrată cu abilitățile ei de Bibliotecar, Irene va încerca tot posibilul să găsească un volum special al basmelor fraților Grimm.

Părerea mea:

Când vine vorba de cărți care nu sunt 100% realiste, mi se pare că există două mari categorii: cele care prezintă lumea și regulile ei în prima parte, completând doar cu mici detalii pe parcurs și cele care te aruncă direct în mijlocul acțiunii și te lasă să deduci singur ce și cum. Prefer a doua categorie și, din punctul meu de vedere, Biblioteca invizibilă se încadrează aici… doar că uneori mi-aș fi dorit să existe puțin mai multe explicații, pentru că am avut impresia că magia există doar pentru a rezolva problemele personajelor.

În carte mai există și un limbaj diferit de magie, accesibil doar Bibliotecarilor, pe care îl pot folosi ca să dea porunci realității. Acest limbaj mi s-a părut că ar avea niște limitări ceva mai clare, deși e puțin cam OP (overpowered, adică extrem de puternic și aproape imposibil de învins). Tocmai de aceea, e „scos din joc” la un moment dat. Nu vreau să vă dau spoilere, așa că nu vă spun cum și de ce, dar chiar și asta mi s-a părut doar ca să complice lucrurile de dragul acțiunii. Și, cumva, de-a lungul romanului am tot avut senzația că punctele tensionate sunt uneori introduse și apoi rezolvate prin magia intervenției autorului.

Nu zic că nu e o carte bine construită sau că nu-și respectă propriile reguli. Nu toate problemele se rezolvă miraculos, dar Irene are destul de mult noroc. Totuși, mi-a fost relativ simpatică. E singura Bibliotecară care are cu adevărat o pasiune pentru cărți. Restul membrilor Bibliotecii au un aer de profesori universitari, nu de iubitori de lectură. Dar Irene chiar citește de plăcere, iubește cărțile polițiste și devine aproape fan girl când are șansa să întâlnească un fel de Sherlock Holmes în realitate.

Atmosfera e și ea plăcută, cu o grămadă de acțiune care să umple realitatea alternativă în care Irene și Kai caută basmele fraților Grimm. Sunt comploturi peste comploturi, creaturi care mai de care mai interesante, tehnologie combinată cu vampiri… E o lume foarte colorată și foarte cinematică. Din păcate, mi-a lipsit suspansul, pentru că n-am crezut nicio secundă că personajele principale vor păți cu adevărat ceva rău.

Așadar, recomand Biblioteca invizibilă celor care își doresc o lectură asemănătoare unui film fantastic de aventuri. E ușor de citit, plină de acțiune, cu multe scene foarte dinamice. Nu vă așteptați să petreceți prea mult timp în Bibliotecă, din păcate majoritatea romanului nu se desfășoară acolo, dar eroina e o cititoare împătimită, așa că o să vă placă. Și dacă sunteți fani The Librarian, atunci aceasta e cartea perfectă pentru voi!

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul editurii Nemira sau din librării online precum Cartepedia sau Libris.