Fragment

Fragment: Omnium de Florin Stanciu

Toamna aceasta urmează să avem parte de un nou debut la editura Nemira. Noul autor este Florin Stanciu, un genetician și pasionat de Science Fiction, care ne promite un hard SF care ne va purta într-un viitor îndepărtat, în care omenirea a părăsit de mult planeta-mamă.

Povestea începe atunci când prin portatul din apropierea Stație de Explorare a Portalului 2 (SEP2) apare un container care pare a conține un obiect viu, deși teoretic, ființele vii nu pot trece prin portaluri. Oamenii aflați pe SEP2 sunt cei mai interesați de misteriosul fenomen, deoarece dacă ar reuși și ei să treacă prin portaluri, s-ar putea întoarce printre rămășițele Pământului și poate, astfel, și-ar putea înțelege mai bine propriul trecut.

Romanul Omnium este disponibil pentru precomandă, urmând să apară pe piață spre finalul lunii. Între timp, am primit un fragment al cărții care sper să vă placă provoace imaginația la fel de mult ca mie!


2

Phurba (~ 1850 aP) – artifact de origine ante­-pământeană sub formă de pumnal, compus din mâ­ner și trei lame unite, de cele mai multe ori decorate. Era folosit în ritualuri asociate cu budismul indo‑ti­betan și tradițiile vedice indiene. Segmentele (tri­plu‑lama) reprezentau trei lumi spirituale, în timp ce întregul Phurba simboliza „Axa Lumii”, cea care unea lumile spirituale. Acest pumnal ritualic mai simboliza și uciderea dușmanului sau distrugerea obstacolelor­.

[Arhiva.SEP2 – artifactul zilei]

     Apariția capsulei I3 a avut ca efect un val de schimbări ce avea să cuprindă întreaga Tsuba.

    La intervale de timp cunoscute doar de câțiva oameni, Centrul intra în hiperspațiu pentru a transmite diverse dispoziții coloni­ilor umane răspândite în acest colț de Univers.

     În hiperspațiu, un mesaj parcurgea distanța dintre SEP2 și cel mai mare cuirasat spațial construit vreodată de om în câteva ore sep, chiar dacă distanța în spațiu fizic dintre cele două puncte putea fi și de câțiva ani‑lumină. Centrul Operativ era creierul umanității și, prin urmare, trebuia să fie în permanență în mișcare, pentru a nu fi capturat sau distrus în cazul unui nou atac‑surpriză. Nimeni nu cunoștea localizarea lui precisă.

      În urma instrucțiunilor recent primite, o parte dintre drone au fost retrase din Sistemul Solar Terestru, pentru a patrula prin norul de asteroizi din care face parte și Tsuba, asteroidul discoidal pe care se află Stația.

    PHIL a primit noi seturi de date îmbunătățire‑optimizare. I‑am cerut de îndată rapoarte de diagnostic. Parcurgându‑le, am realizat că cei de la Centru erau mai alarmați decât noi de prezența capsulei. Majoritatea pachetelor de actualizare constau în proce­duri defensive, tactici militare și protocoale de cercetare.

     În primele ore, au avut loc modificările administrative pe Sta­ție: reorganizarea priorităților, sistarea anumitor activități, apoi redistribuirea resurselor suplimentare de energie spre Pretorat și zona Hangarului 9. Apoi, misiunile pe Terra au fost reduse la doar una până la maximum trei per ciclu circadian sep. Cei de la comunicații mi‑au confirmat că hiperspațiul era acum ascultat de către Philotheos mai mult ca oricând. S‑au creat rații. Aranjamen­tele mele culinare au devenit subit „Consum energetic inutil”. Fluxul public de date de pe rețeaua principală în care Arhiva prezenta diverse artifacte de interes, a fost invadat peste noapte de note informative referitoare la toate aceste modificări. Restricțiile impuse se resimțeau precum un pietroi atârnat de gâtul tuturor. Încet‑încet, Stația se transforma într‑o bază militară.

     De îndată ce am apărut online, secretara căpitanului Van der Beek m-a contactat pe canalul oficial, în vederea stabilirii unei întâlniri urgente. Situația trebuia să fi fost destul de serioasă de vreme ce însăși persoana responsabilă de conducerea întregii Stații se interesa de capsulă, ignorând calea ierarhică, ce ar fi presupus solicitarea acestei întâlniri prin adjunctul său responsabil de me­dierea relației dintre sectorul militar și cel civil, și mai apoi prin supervizorul de care aparțineam. Pe de altă parte, Heldmann Sa­bartés era plecat într‑o misiune, iar Lamya Rabab, supervizorul meu direct, mai avea câteva săptămâni și părăsea definitiv Stația, ceea ce însemna că se puteau lipsi ușor de îndatoririle lor, date fiind ultimele evenimente.

* * *

     – De când ne cunoaștem noi doi, domnule Kaer? mă întâm­pină căpitanul Van der Beek de îndată ce am intrat la el în birou.

     – De aproape cinci ani, domnule.

     – Tu ai coordonat instalarea matricei lui PHIL, nu?

     – Da, domnule, așa a început misiunea mea pe Tsuba. Toate CES‑urile au, inițial, o matrice comună, însă odată instalată într‑o unitate administrativă de mărimea Stației, acestea deprind caractere de unicitate și parcurg o evoluție proprie.

     – Mă rog… și tu tot un căutător‑întru‑adevăr ești, îmi tăie scurt elanul explicativ.

     – Un scy.

     – Nu orice scy… Un IA‑pseh!

     Căpitanul Gorg van der Beek era un albinos din casta apă­rătorilor. Scăpase miraculos din mai multe coliziuni asteroidice, lucru pe care oricine l‑ar fi putut deduce după cicatricile pe care le purta mândru pe corp. Mesajul transmis celor din jur era unul subînțeles: „cicatricile mele sunt parte din ceea ce sunt iar corectarea lor ar însemna să‑mi doresc să uit trecutul”. În ciuda curajului, tăriei de caracter și a statutului său admirat de ce mai mulți de pe SEP2, Van der Beek era total depășit de unele activități ale căutătorilor‑întru‑adevăr sau de noile valențe cuantice ale CES‑urilor de ultimă generație. Acest lucru se re­flecta, de altfel, și în tatuajele metalice sărăcăcioase dispuse în jumătatea posterioară a capului, care mai spuneau despre el și că era lipsit de imaginație.

     Se uită prelung și gânditor la mine timp de câteva secunde. Părea să cântărească, în sine, o decizie asupra căreia încă plana nehotărârea. Apoi se ridică de la consobiroul la care se afla, îndrep­tându‑se spre unul dintre mulopereți. Căpitanul făcu un gest dis­cret cu vârful degetelor și pe suprafața întunecată a muloperetelui din fața sa apăru replica mărită a unui hublou. Am admirat amândoi, preț de câteva clipe, imaginile transmise în timp real din exteriorul stației.

     – Voi trece direct la subiect, spuse acesta, risipind liniștea apăsătoare. Philotheos m‑a notificat cu privire la o neconformitate. Știi la ce anume mă refer?

     – Presupun că este vorba despre întreruperea temporară a conexiunii dintre rețeaua principală și Hangarul 9, am răspuns eu, evaluând rapid care dintre neregulile sistemice erau de importanță majoră pentru SEP2.

     – Philotheos a evaluat pagubele ca fiind minore. Însă asta nu mă încălzește cu nimic. Vreau o analiză completă a capsulei, identificarea altor vulnerabilități, acțiuni corective și preventive. Pe scurt, toate măsurile ce se impun.

     Se întoarse spre mine și mă privi gânditor. Pe chipul lui citeam neîncrederea, naiv disimulată sub un zâmbet glacial.

     – … și ești cel mai potrivit să rezolvi problema asta.

     – Eu?!

   – Ai fost încă de la început în mijlocul evenimentelor. Relația ta cu Philotheos reprezintă un avantaj în îndeplinirea cerințelor Centrului Operativ, iar activitatea ta de‑a lungul timpului te cali­fică pentru această sarcină.

     – …

     – Ar mai fi și faptul că incidentul a avut loc în perioada ta de auditare a activității hangarelor, continuă el după o scurtă pauză în care reveni la consobirou.

     Apoi, îmi citi fragmente din ceea ce părea a fi un răspuns al Cen­trului la o raportare de‑a noastră, dându‑mi astfel de înțeles că la mijloc era vorba de mai mult decât încerca el să‑mi transmită direct:

    — Philotheos mă va înștiința permanent de activitatea ta. Iar o dată pe săptămână te vei deplasa la Pretorat pentru a‑mi prezenta personal stadiul analizelor tale.

     – Înțeleg.

     În condiții normale, o sarcină venită pe linie directă de la căpi­tanul stației nu era obligatorie pentru un scy, însă avea oarecare importanță diplomatică în relația dintre sectorul militar și cel civil. Încercarea căpitanului de a se asigura că nu va primi un refuz din partea mea, prezentând‑o sub forma unei îndatoriri de serviciu, nu a făcut decât să‑mi atragă atenția asupra situației delicate în care se afla. Probabil Centrul a făcut presiuni asupra sa și i‑a respins propunerile pentru această sarcină.

     Pentru mulți de pe Tsuba, viața era destul de monotonă, animată ocazional de vreo descoperire spectaculoasă, făcută între artifactele aduse de pe Pământ. Persistența activităților de cercetare transformase asteroidul lenticular într‑un loc de pelerinaj sau de inițiere, în care ajungeau scy‑ii care doreau să dobândească experiență sau să se lumineze cu privire la unele teorii ale domeniului lor de studiu. Cu excepția operatorilor bătrâni, a Fedorei, a lui Van der Beek și încă doi‑trei apropiați ai acestuia, nimeni nu rezistase mai mult de patru ani. Cei care veneau pe SEP2 studiau diverse aspecte ale antePământului. Apoi, absența unor activități recreative, întunericul sectorului de spațiu în care se afla T‑gate, portalul din Galaxia Pierzaniei, încărcătura trecutului, istoria unei planete ce a apus sau lipsa unor răspunsuri privind sursa distrugerii ei, îi făceau pe cei mai mulți să se întoarcă la familiile lor stabilite în colonii.

     Dacă relația dintre mine și Gorg n‑ar fi fost una pur administrativă, poate ar fi știut că nu eram unul dintre cei care sperau să se întoarcă mai repede în colonii. Eram unul de‑al lui. Mă învățasem cu viața de aici și aveam mijloacele mele prin care alungam plictiseala. Întotdeauna era ceva nou de învățat, de experimentat, de trăit. Și nu era deloc complicat, trebuia doar să fii curios. Toți scy‑ii care ajungeau pe Tsuba știau asta. În timp, ceva din Portalul ăsta îi făcea să se simtă singuri, nefericiți, triști și goi pe dinăuntru. Pe mine portalul nu reușise să mă schimbe.

     Am acceptat.


Fragment: Visează androizii oi electrice?

În doar câteva ore începe East European Comic Con, ceea ce înseamnă că Romexpo se va transforma într-o lume plină de culoare și de oameni faini care vor petrece trei zile de poveste printre călători în timp, mutanți, elfi, Jedi, monștri, luptători neînfricați și creaturi nepământene. Printre standuri, o să descoperiți benzi desenate, cărți, figurine, dar și cărțile care au stat deseori la baza serialelor sau filmelor pe care le iubim.

Printre ele, se numără și standul editurii Nemira, care vă așteaptă cu o nouă ediție a romanului Visează androizii oi electrice, care a stat la baza filmului Blade Runner, a cărui continuare, Blade Runner 2049, se va lansa în cinematografe în această toamnă.

Mai jos găsiți un fragment de roman, ca să vă convingeți că volumul lui Phillip K. Dick nu poate lipsi din biblioteca unui geek.


Un impuls electric, scurt şi rapid, generat de alarma automată a orgii de senzaţii, amplasate lângă pat, îl deşteptă din somn pe Rick Deckard. Surprins – întotdeauna îl surprindea trezirea pe neaşteptate –, se dădu jos din aşternut şi se întinse să-şi dezmorţească mădularele, îmbrăcat aşa cum era, în pijamaua lui multicoloră. Din patul alăturat, Iran, nevastă-sa, deschise nişte ochi cenuşii şi trişti, clipi, apoi mormăi ceva şi-i închise la loc.

– Ţi-ai potrivit orga la o intensitate prea mică, îi spuse bărbatul. Am să ţi-o reglez eu, ai să te trezeşti şi…

– Ia mâna de pe comenzi! Vocea ei aducea cu un şuierat plin de obidă. Nu vreau să fiu trezită!

Aşezându-se pe pat, alături de Iran, Rick îi explică pe ton domol:

– Dacă-ţi vei regla impulsul la o intensitate suficient de ridicată, atunci ai să fii mulţumită că te trezeşti; asta-i toată chestiunea. O bătu uşurel pe umărul gol, lipsit de culoare.

– Saltă-ţi labele de poliţai de pe mine! se răsti Iran.

– Nu sunt poliţai! Rick simţea crescând în el iritarea, deşi nu formase nicio comandă în acest sens.

– Eşti mai rău de-atât, rosti nevastă-sa, continuând să ţină ochii închişi. Eşti un asasin plătit de poliţişti!

– N-am ucis în viaţa mea o făptură omenească! Iritarea i se accentuase acum, devenind ostilitate făţişă.

– Cu excepţia nenorociţilor ălora de androizi! îl persiflă Iran.

– Observ, în schimb, că tu n-ai avut nicio ezitare să cheltuieşti pe tot soiul de fleacuri de moment banii primiţi drept recompensă! Se ridică în picioare şi, cu paşi mari, se îndreptă spre consola orgii de senzaţii, continuând: Asta în loc să facem economii, să putem cumpăra şi noi o oaie adevărată, cu care să înlocuim imitaţia electrică de pe acoperiş… un animal fals, pentru care am dat întregul meu câştig obţinut prin trudă de-a lungul anilor!

Ezită între a forma pe consolă denumirea unui inhibitor talamic (destinat să-i suprime mânia) sau, dimpotrivă, pe aceea a unui stimulator de acelaşi fel (ce l-ar fi înfuriat îndestul încât să iasă învingător din discuţie).

– Dacă formezi codul pentru o iritare crescută, spuse Iran, cu ochii deschişi şi atenţia la pândă, atunci am să fac şi eu ca tine. Am să dau aparatul la maximum şi să vezi bătaie! Certurile de până acuma au fost o nimica toată… Pune-mă, numai, la încercare şi-o să te convingi!

Dintr-un salt fu lângă consola propriei sale orgi de senzaţii unde rămase în picioare, uitându-se la el şi aşteptând. Bărbatul oftă, învins de ameninţare.

– Voi forma starea prevăzută în programul de astăzi. Examinându- şi agenda pentru ziua de 3 ianuarie 1992, văzu că-i era necesară o atitudine de profesionist în afaceri. Dacă am să procedez conform programului, întrebă el, precaut, ai să faci şi tu la fel?

Rămase în aşteptare, suficient de isteţ ca să nu se oblige la nimic până când nevastă-sa nu-şi dădea, la rândul ei, acordul.

– Trăirile mele de azi cuprind o stare depresivă, combinată cu un complex de vinovăţie, pe durata a şase ore, zise Iran.

– Poftim?! Cum aşa? Opţiunea ei dădea peste cap întreaga menire a orgii de senzaţii. Nici n-am ştiut că poţi forma una ca asta! rosti, sumbru.

– Şedeam aici într-o după-amiază, începu Iran să povestească, şi ca de obicei mă uitam la televizor, la Matahala Prietenoasă şi Prietenii ei Prietenoşi. Tocmai povesteau ceva despre un număr colosal, nou-nouţ, pe care urmează să-l înceapă curând, când deodată a apărut iar reclama aia îngrozitoare, pe care-o urăsc atât de mult; ştii care, cea pentru Suspensoarele de Plumb Mountibank… Aşa că pentru câteva clipe am închis sonorul. Şi-atunci, am auzit clădirea. Clădirea asta… Am auzit…

Se întrerupse, gesticulând.

– …apartamentele goale, completă Rick. Uneori, noaptea, când ar fi trebuit să doarmă, le auzea şi el. Şi totuşi, în acele vremuri, un edificiu pe jumătate ocupat avea o poziţie privilegiată în schema densităţii populaţiei; în zonele unde înainte de război se aflaseră suburbiile puteai găsi o mulţime de construcţii nelocuite. Cel puţin aşa auzise… iar pentru el, ştirea rămăsese un simplu zvon; ca majoritatea oamenilor, de altfel, nu se îngrijise s-o verifice direct.

– În momentul acela, îşi continuă Iran relatarea, abia formasem starea 382. Cu toate că, pe cale raţională, realizam pustiul ce mă înconjura, de simţit, nu-l simţeam. Prima reacţie pe care am avut-o a fost una de recunoştinţă pentru faptul că ne putem permite o orgă de senzaţii, marca Penfield. După aceea, însă, am realizat cât de nesănătoasă era lipsa de reacţie în faţa absenţei vieţii, nu numai în această clădire, ci pretutindeni în altă parte, pricepi? Nu, nu cred că pricepi… Situaţia amintită este considerată de obicei drept un semn de boală psihică, i s-a spus „absenţa afectului adecvat“. Drept urmare, am închis televizorul, m-am aşezat în faţa orgii şi-am început să caut. Am găsit, în final, o combinaţie pentru disperare.

 
 

Chipul negricios, cu trăsături obraznice, al femeii, oglindea satisfacţia, ca şi cum ar fi obţinut un bun de preţ:

– Mi-am programat-o, aşadar, în schema personală de trăiri, de două ori pe lună; mă gândesc că e un interval rezonabil ca să resimt lipsa de speranţă în general, dar mai ales pe aceea legată de rămânerea noastră pe Pământ, după ce toţi tipii cât de cât deştepţi au emigrat, nu crezi?

– Dar dintr-o asemenea stare, protestă Rick, se iese foarte greu. Disperarea cu privire la întreaga realitate se perpetuează de la sine.

– Programez o decuplare automată după trei ore, rosti mieroasă nevastă-sa. Starea 481. Conştientizarea variatelor posibilităţi pe care ţi le oferă viitorul. Speranţa reînnoită că…

– Ştiu şi eu starea 481, o întrerupse el. Formase de nenumărate ori combinaţia respectivă, considerând-o drept una de bază. Ascultă, îi spuse, aşezându-se şi trăgând-o de mână, lângă el, pe pat, chiar şi cu întrerupere automată este periculos să experimentezi un proces depresiv, indiferent de natura lui. Uită de programul ăsta şi eu am să fac la fel cu al meu. Mai bine formăm amândoi starea 104. După aceea tu n-ai decât să ţi-o păstrezi, iar eu mă voi reprograma pentru atitudinea cerută de obicei în afaceri. În felul ăsta o să doresc să trag o fugă pe acoperiş, să văd ce mai face oaia, apoi să mă duc la slujbă; între timp aş fi sigur că nu stai aici cuprinsă de melancolie la absenţa televizorului.

Dădu drumul degetelor ei lungi şi subţiri, traversă apartamentul spaţios, până în sufrageria care mai păstra încă mirosul slab al ţigărilor din ziua precedentă şi deschise aparatul TV.

Din dormitor, vocea lui Iran îl urmă:

– Închide-l! Nu pot să-i sufăr imaginile înainte de micul dejun!

– Formează 888, spuse Rick, aşteptând să se încălzească circuitele. Dorinţa de a urmări programele de televiziune, indiferent de conţinut!

– În clipa asta nu simt nevoia să formez nimic.

– Bine, atunci formează 3.

– Dar ţi-am mai spus, nu pot să formez o comandă care-mi stimulează cortexul tocmai spre a forma! Dacă nu vreau să formez, atunci cu atât mai mult nu vreau să formez asta, căci atunci aş vrea să formez, şi a vrea să formez este pentru mine lucrul cel mai străin cu putinţă în clipa de faţă! Tot ce-mi doresc e să stau întinsă pe pat şi să mă uit în tavan.

Glasul îi deveni ascuţit, cu nuanţe de deprimare, în vreme ce sufletul îi îngheţă şi ea încetă să se mai mişte, ca şi cum o greutate imensă, instinctivă şi omniprezentă, semn al unei inerţii aproape absolute, o luase în stăpânire.

Bărbatul învârti butonul de sunet al televizorului şi vocea tunătoare a Matahalei Prietenoase umplu încăperea:

– …hei, hei, oameni buni, e timpul să vă prezentăm prognoza vremii pentru ziua de astăzi. Satelitul Mangusta transmite că precipitaţiile radioactive vor fi mai pronunţate în special către ora prânzului, după care vor slăbi în intensitate, aşa încât aceia dintre voi, oameni buni, care se vor aventura în exterior…

Apărută pe neaşteptate lângă el, cu lunga-i cămaşă de noapte răsucită precum o funie, Iran închise televizorul.

– Foarte bine, renunţ! Am să formez combinaţia pe care-o vrei. Am să formez orice combinaţie – minunata exaltare sexuală sau… Mă simt atât de rău, încât aş îndura chiar şi-aşa ceva. La dracu’! Cu ce schimbă asta lucrurile?

– Am să formez atunci eu, pentru amândoi – spuse Rick şi o conduse înapoi în dormitor. Acolo acţionă pentru ea starea 594: recunoaşterea de bunăvoie a înţelepciunii superioare a bărbatului, indiferent de domeniu. Iar pe propria lui consolă tastă combinaţia pentru o atitudine nouă, plină de creativitate, faţă de slujba pe care-o îndeplinea. Deşi nu prea era nevoie: Şi fără o orgă de senzaţii marca Penfield, această atitudine constituia modul său obişnuit de a aborda lucrurile.