Expiratie

Diferiți, dar la fel...

Recenzie: CPSF #11

A trecut prea mult timp de când am scris ultima dată despre vreun număr din CPSF, așa că voi încerca să mă revanșez săptămânile viitoare :) Ca de obicei, din întreaga revistă îmi voi alege să vă povestesc despre un singur text care mi-a plăcut mai mult. Dar asta nu înseamnă că restul sunt mai slabe, uneori chiar din contră. Alegerea mea e pur subiectivă, iar de data aceasta am ales nuvela lui Ted Chiang, Expirație

coperta-cpsf-11.jpg

Povestea:

Acțiunea are loc într-o societate populată de ființe făcute, aparent, din metal care trăiesc prin înlocuirea zilnică a plămânilor goliți de argon cu unii plini.

O astfel de ființă vrea să descopere cum sunt stocate amintirile lor, așa că își disecă propriul creier. Dar o dată cu răspunsul la întrebarea sa, descoperă și un adevăr mult mai tulburător despre lumea în care trăiește și despre iminentul ei sfârșit.

Părerea mea:

Exact genul acesta de texte m-a făcut să iubesc literatura SF pentru că mai mult decât povestea în sine, care e superbă, mi-a plăcut felul în care m-a pus pe gânduri.

Societatea aceea este atât de asemănătoare cu a noastră încât pe parcursul recenziei, am scris aproape de fiecare dată „oameni” în loc de „ființe”. Deși nu ni se spune aproape nimic despre felul cum arată, e deseori ușor să uiți de toate diferențele dintre noi și ei. Dar felul în care „funcționează” ei e atât de diferit încât atunci când fac ceva „robotic”, ți se amintește brusc că lumea lor nu e lumea ta. Tocmai aceasta combinație de familiar și exotic e ceea ce face acest text memorabil.

În plus, finalul poveștii e încărcat de gândurile, sentimentele și speranțele unui reprezentat al acestei rase, care sunt asemănătoare, dacă nu chiar identice cu ale noastre. Temerile lor sunt temerile noastre, întrebările noastre sunt întrebările lor. În final, suntem la fel în ciuda diferențelor și tocmai această realizare m-a făcut ca, pentru câteva minute, să uit că e o poveste și să simt că în altă parte a Universului acesta infinit ar putea exista nu numai viață (chestie pe care o cred oricum, oricând), cât și ființe asemănătoare nouă, nu neapărat fizic, dar împărtășind aceleași gânduri.

Și asta e de-ajuns ca să te simți mai puțin singur în acest Univers imens. Tocmai de asta cred că alegerea de a scrie povestea la persoana I, uneori adresându-se direct cititorilor nu face decât să sporească magia acestui text. În plus, ca și cum sentimentul acesta de empatie cu naratorul nu era de-ajuns ca să mă cucerească, povestea merge mai departe și vorbește despre ceea ce înseamnă scrisul, modul în care cuvintele - mâzgăleli pe foi - pot oferi măcar iluzia durabilității atunci când orice altceva pare să nu funcționeze:

„Tu, sper eu, ești unul dintre acei exploratori. Tu, sper eu, ai găsit aceste foi de cupru și ai descifrat cuvintele de pe suprafața lor. Și dacă creierul tău folosește sau nu aerul folosit odată de mine, prin actul de a-mi citi cuvintele, modelele care formează gândurile tale vor deveni o imitație a modelelor care au format o dată personalitatea mea. Și în acest fel, voi trăi din nou prin tine.”

Am iubit fiecare literă din textul acesta. A fost prima dată când, imediat după ce l-am terminat, nu m-am mulțumit doar să-l recomand mamei mele (de la ea m-am molipsit de microbul SF-ist, ei îi recomand prima dată orice poveste faină descopăr), ci m-am dus și i-am citit-o. Atunci, în clipa aia.

Totuși, pot să-mi dau seama care e punctul slab al nuvelei: stilul s-ar putea să nu fie pe placul tuturor. Nu e încărcată de limbaj tehnic, dar povestea poate părea că înaintează cam greoi pentru că fiecare pas e explicat în detaliu, ceea ce pe unii ar putea să-i plictisească. Chiar și așa, mie mi-a plăcut inclusiv acest aspect, am simțit că le înțeleg lumea, așa că vă recomand povestea din toată inima și sper să vă placă.

Și în final, vă mai las un mic citat excepțional:

„Contemplează miracolul care este existența și bucură-te că ești în stare să faci acest lucru. Simt că am dreptul să-ți spun asta, pentru că, în timp ce gravez aceste cuvinte, și eu fac la fel.”