Evenimente

Evenimente: Instacamp 2019

Sursă foto:    Facebook Instacamp

Sursă foto: Facebook Instacamp

Acum o săptămână, am participat alături de cea mai faină gașcă de #bookstagrammers la Instacamp 2019, un eveniment dedicat creatorilor de conținut de pe Instagram, dar și brandurilor care îl folosesc drept mijloc de comunicare.

Sincer, Instacamp n-a fost chiar ceea ce îmi imaginasem eu că va fi. Înainte de eveniment, mi-am creat așteptări destul de mari: fiind vorba despre o conferință dedicată oamenilor care chiar folosesc Instagramul cu un scop, nu doar pentru pozele din vacanță, credeam că vom primi sfaturi utile și aplicabile, nu generalități care ar putea fi folositoare doar celor care se află la început de drum.

Dar în marea lor majoritate, prezentările de la Instacamp s-au axat pe banalități și pe lucruri pe care nu prea ai cum să nu le știi deja. Spre exemplu, dacă te-a pasionat Instagramul suficient cât să cauți pe google un articol despre cum să-l folosești mai bine, atunci probabil știi deja că e bine să fii autentic.

Buzzwords

De fapt, „fii autentic”, e sfatul nr. 1 dat oricui, oricând. Fără ceva săpături arheologice pe net sau un curs bun, n-ai cum să afli ce-i aia de fapt, ce presupune ea sau cum poți fii autentic când postezi o poză cu o carte (sau cu o persoană, clădire, pisică, farfurie de mâncare). Nici la Instacamp n-a zis nimeni nimic despre cum se face, ci doar să o faci. Autenticitatea a fost cuvântul de ordine folosit din plin de toată lumea. Mai ales de oamenii care au poze făcute de fotografi profesioniști, dar ne spun nouă că habar n-au să folosească o aplicație de editare, ca și cum chiar ei și-ar face pozele. Îhm. Autenticitate.

Adecvare ar fi fost un cuvânt mai potrivit, dar au sărit peste el când au căutat buzzwords prin dicționare. Poate sunt prea dură, poate mi-am dorit prea multe de la o simplă conferință, dar serios, nu pot să nu mă enervez puțin când am senzația că invitații și prezentatorii nu oferă informații utile sau de calitate, ci sfaturi generice și banale, deși știu că publicul lor e unul specializat. Chestie care mi se pare inadecvată.

La o lansare de carte nu te învață nimeni alfabetul, aveam aceleași așteptări de la o conferință de social media. Mai exact, voiam chestii utile. Aplicabile. Nu „fii autentic, postează cât mai des și răspunde-le oamenilor la comentarii”. Serios? 5 minute pe google mi-ar fi adus mai mult conținut de calitate.

Așa nu: despre aplicații

Ca să dau și un exemplu concret: s-a vorbit despre aplicații de editare. E un subiect super-important când vine vorba de Instagram, pentru că oricât de bun fotograf ai fi, tot mai vrei să reglezi puțin lumina, umbrele, saturația, chestiile mici care fac ca o poză să spună o poveste, dar și să poarte semnătura autorului ei. E greu să găsești suita de aplicații cu care să te înțelegi bine și e normal să vrei să afli ce folosesc oamenii care au adunat comunități mari în jurul lor.

După părerea mea, această informație se poate împărtăși în două feluri. Primul presupune crearea unui slide într-o prezentare, unde treci o listă de aplicații și ce face fiecare pe scurt (asta editează poze, asta adaugă muzică la video, asta are template-uri de story). A doua presupune să explici pe scurt de ce folosești tu anumite aplicații. Spre exemplu, eu recomand Canva, care e o aplicație ușor de folosit, cu niște template-uri superbe care te lasă să creezi repede niște imagini profi și personalizate. De asemenea, oferă stock photography gratis, deși nu prea multe. Și opțiunile de editare sunt limitate, dar forța aplicației e în templates și în ușurința cu care îți permite să îți creezi un conținut ușor de recunoscut (cum sunt imaginile mele de la început de articole).

Bam! Mult mai util decât o listă de aplicații, nu? Asta mi-aș fi dorit de la Instacamp. Dar ghiciți ce variantă au ales toți oamenii care au vorbit despre aplicațiile pe care le folosesc ei? Singura discuție serioasă despre o aplicație a fost prezentarea tipei de la Plannable, care își făcea reclamă la aplicația pe care o produce firma ei. Și Sînziana Iacob a apucat să ne spună că a găsit o aplicație care colorează cool cerul (Picnic se cheamă, n-am încercat-o, nu m-a convins prezentarea lor din Google Play).

Da, știu că nu există rețete pentru succes. Da, ce funcționează pentru mine s-ar putea să nu ți se potrivească. Dacă eu îți spun că postez zilnic la ora 16:27 fix, s-ar putea ca tu la ora aia să ai reach jumate din cât ai avea dacă ai posta dimineața. Dar dacă îți spun de ce postez fix la ora aia, poate vei putea aplica asta pe exemplul tău și să descoperi și tu la ce oră e mai bine să postezi. Tocmai de asta nu vreau liste de aplicații și informații seci și „fii autentic”.

Vreau oameni care să-și povestească de ce-ul. „Eu folosesc aplicația x” e o încercare de a prezenta o rețetă. „Eu folosesc aplicația x pentru că e gratis și oferă rezultate spectaculoase, deși durează ceva timp să descoperi ce știe să facă” e o informație utilă. Înțelegi imediat că e o aplicație pe care n-o poți înțelege din primele 5 minute, dar care s-ar putea dovedi utilă dacă îi dedici timp. Sau, dimpotrivă, înțelegi că nu e pentru tine, pentru că tu preferi chestiile simple care nu-ți dau mari bătăi de cap.

O experiență personală a cuiva trecută prin filtrul tău poate duce la ceva util. O grămadă de sfaturi nu te vor ajuta cu aproape nimic, mai ales dacă sunt cele pe care le găsești în primul articol cu tips & tricks de pe net. Serios, chiar am căutat „instagram tips” pe google și primul rezultat conține aproape tot ce-am auzit la Instacamp.

Dar.

Nu înseamnă că n-am rămas cu nimic sau că nu mi-a plăcut evenimentul. Partea de networking a fost perfectă, mi-am petrecut ziua cu niște cititoare geniale. Mi-a plăcut mult înghețata sponsorului principal. Și au fost câteva idei mișto cu care am plecat acasă.

Tammy Joanna a avut o prezentare super. Ne-a exemplificat pe feed-ul ei cum poți crea o temă creativă și unitară, fără să pară exagerat de planificată sau să-ți dea senzația de încorsetare. Ne-a vorbit despre culori și cum le putem combina și „împrăștia” prin poze, ca să obținem ceva care este consistent și totuși ne-repetitiv. De departe, prezentarea ei a fost cea mai utilă și singura care mi-a plăcut.

A mai fost un tip de la o agenție care a ridicat o grămadă de subiecte de discuție interesante și le-a lăsat în pom pe toate. Dar mi-a plăcut diferențierea pe care a făcut-o între conținut calitativ versus conținut relevant. Mai exact, ne-a explicat cum calitatea e ceva subiectiv: eu pot considera o poză super-calitativă, în timp ce un fotograf va vedea mii de defecte la ea. Nu poți măsura calitatea. În schimb, relevanța e ceva obiectiv și măsurabil. Depinde de tine să-ți setezi obiectivele (reach? likes? comentarii? Numărul de salvări?), dar apoi poți număra liniștit și să vezi cât de eficient a fost conținutul tău.

Au mai fost două tipe care ne-au vorbit despre IGTV și despre proiectul lor. S-au concentrat prea mult pe cum nu se ceartă ele pe conținutul comun și cum nu-l monetizează și nu profită de el, dar din experiența lor am priceput că acest tip de conținut video e încă destul de nou, așa că e loc pentru toată lumea. Momentan, fiecare poate experimenta cu el cum vrea, ca să vadă ce merge și ce nu. Dar fără să faci reclamă unui video urcat de tine pe IGTV, n-o să se uite nimeni la el. E cam ca și cum ai scrie pe Twitter în România :))

Concluziile mele

Ca și în cazul cărților, așteptările sunt minimum 50% responsabile de impresia finală. Dacă le setezi prea sus, vei fi dezamăgit, iar dacă le setezi prea jos vei fi impresionat de ceva mediocru. Aici, așteptările mele au fost prea sus, iar ale vorbitorilor prea jos. Poate nu mi-a fost clar mie că publicul țintă erau persoane aflate la începutul descoperirii platformei. Sau poate nu le-a fost clar lor că publicul e format din oameni inițiați. Poate adevărul e undeva la mijloc.

Așadar, dacă ai timpul liber necesar ca să pierzi o zi pentru a pleca cu câteva concluzii, recomand experiența. Dacă ai un job, păstrează-ți zilele libere pentru ceva mai util. De la Instacamp vei rămâne doar cu networking-ul.

PS: jos pălăria în fața omului sau oamenilor din zona tehnică. E fain să vezi o serie de prezentări care merg ceas, fără să se trezească vorbitorii că nu le merge bine slide show-ul. Și e prima dată când văd cum cineva primește indicații de pe scenă (gen „vreau să dăm filmulețul din dronă”) și omul de la laptop îi dă play în sub 10 secunde, știind și să folosească extended screen ca să nu-l vezi căutând prin sistemul de fișiere. Mi se pare mare lucru și l-am sau i-am admirat sincer pentru asta.


#3cărți de căutat la Bookfest

3-carti.png

Am lipsit puțin de pe-aici, pentru că am trecut printr-o perioadă mai neplăcută, în care pur și simplu nu mi-am mai găsit energia pentru nimic. Nici măcar pentru scrisul pe blog :(

Dar pentru că peste doar două zile începe Bookfest-ul, editurile au început să anunțe o grămadă de noi apariții și eu m-am apucat de făcut liste, chestie ce m-a entuziasmat peste măsură. Așa că mi-am regăsit energia și cheful de viață și am decis să vă spun câteva cuvinte despre #3cărți pe care vă recomand să le răsfoiți la Bookfest.

Eu cred că vă vor cuceri doar de la o răsfoială, așa că sper să le regăsesc prin bookhaul-urile voastre de după târg :)


Foc și Sânge de George RR Martin

Nu puteam să încep vreo listă fără bijuteria asta. Știu, nu e Winds of Winter, dar azi e prima zi de luni fără Game of Thrones și orice bucățică de Westeros mi se pare mai mult decât binevenită.

Cartea aceasta e mai puțin un roman și mai mult o istorie a primilor aproximativ 150 de ani de domnie a Targaryenilor în Westeros. Și este plină de ilustrații superbe, așa că e mai mult o carte-obiect. Dacă vă pasionează istoria unei lumi fictive, atunci nu aveți cum să ratați superbitatea asta 🧡

Detalii despre carte aici.

 
coperta-visul-isi-alege.jpg

Visul își alege visătorul de Laini Taylor

Acesta este primul an în care editura Epica participă la un târg de carte din București și vin cu o carte nou-apărută pe care eu o aștept cu nerăbdare încă de când am terminat ultimul volum din Născută din fum și os.

Am adorat lumea pe care a creat-o autoarea în acea trilogie și ador și titlul acestui roman, așa că nu numai că o să-l iau de la târg, dar o să-l adaug și pe lista de lecturi pentru iunie :)

Cartea încă nu e listată pe site-ul editurii, dar imediat ce apare online vă pun un link aici.

 

Regatul aripilor și al pieirii de Sarah J Maas

Nu mă așteptam să-mi placă atât de mult seria asta, dar după volumul al doilea m-am îndrăgostit iremediabil. O să vă povestesc mai multe într-o recenzie săptămâna viitoare, dar, pe scurt, e genul acela de poveste în care ai vrea să poți evada oricând viața reală se dovedește mai puțin spectaculoasă decât sperai.

Abia aștept să descopăr ce ni se mai pregătește în volumul al treilea care e proaspăt apărut pe piață și pe care vă recomand să-l căutați la târg!

Detalii despre carte aici.


Dacă nu ajungi la Bookfest, atunci poți găsi toate noutățile editurilor pe Cartepedia.ro. Și pentru că ești un cititor al acestui blog, dacă folosești codul GHANDA la orice comandă plasată până pe 31 mai, primești o reducere de 30%!


Evenimente: #bookclub

Sâmbăta trecută am participat la a doua ediție a clubului de lectură organizat de Diana aka @cartideiubit. Cartea despre care urma să discutăm (Prințesă sub acoperire) a fost în afara zonei mele de confort, dar credeam că va fi pe gustul celor de la club. Totuși, m-am bucurat să descopăr că mulți dintre participanții la club au fost de acord cu mine în mai ales în ceea ce privește simplitatea poveștii.

bookclub-2.png

Despre carte:

Pe scurt, romanul spunea povestea lui Lottie Pumpkin, versiunea tânără a blondei de la drept (adică roz, roz, roz), pasionată de prințese Disney, care reușește să primească o bursă la Rosewood Hall, o școală faimoasă pentru… copiii bogați care o frecventează, sau cel puțin asta am dedus eu din carte.

La această școală este înscrisă și prințesa Maradoviei, o fată care e exact opusul lui Lottie: dezordonată, rebelă, care nu-și dorește atenția sau responsabilitatea de a fi prințesă.

Desigur, cele două devin prietene și decid să facă schimb de identități și așa începe clasicul film în care fiecare descoperă că viața de om simplu/prințesă nu e atât de ușoară, dar fiecare dintre ele câștigă o prietenă bună și … pardon. Nu e un film, e o carte. Ups.

Mie povestea mi s-a părut extrem de previzibilă (cu o excepție: n-am ghicit cine era „the bad guy”, eu pariasem pe altcineva) și cumva fără miză. Eram convinsă că niciunul din personaje nu va păți nimic grav, eram convinsă că nimeni n-o să se schimbe fundamental. Lottie a rămas bună și visătoare și roz, Ellie a rămas convinsă că viața „normală” e mai bună decât cea de prințesă, prietenia lor n-a avut deloc de suferit… Nimeni n-a pierdut nimic, nimeni nu s-a schimbat fundamental.

Totuși, nu pot să spun că e o carte proastă. E simpatică pe alocuri, e ușor de citit, e adorabil de vizibil că autoarea a încercat să dea școlii așa un aer de Hogwarts… Aș recomanda-o celor care nu prea citesc și cărora le plac poveștile simpluțe. Altfel, o dată ce ai descoperit niște romane cu intrigi mai serioase, nu știu cât te mai poate atrage o carte atât de previzibilă.

Despre #bookclub:

Pentru prima dată de când particip la evenimente literare, am fost cea mai în vârstă. Și deși m-am simțit puțin „out of place”, mi-a trecut în mai puțin de cinci minute! Nu mă așteptam să descopăr atâtea cititoare pasionate și nu mă așteptam să întâlnesc niște fete geniale care la doar 10 ani au considerat povestea asta la fel de plictisitoare cum mi s-a părut mie.

Desigur, au fost și fete cărora le-a plăcut cartea și mi-a plăcut să ascult și punctul lor de vedere. De asta am și spus mai sus că nu-i o carte proastă, pentru că are și destule aspecte pozitive. Revenind la discuțiile de la club, n-am simțit nicio clipă diferența de vârstă dintr membri, am putut vorbi între noi fără niciun fel de barieră și asta mi-a întărit părerea că persoanele care iubesc cititul sunt minunate!

De asemenea, mi-a plăcut mult efortul pe care l-a depus Diana ca să se asigure că discuția nu lâncezește. Ne-a pus întrebări care au dus la dezbateri faine, ne-a oferit niște joculețe interesante, ne-a provocat să ne gândim ce am putea modifica la poveste… Cred că a fost cel mai interactiv club de lectură la care am participat până acum!

În București, cel puțin, există multe cluburi de lectură și fiecare e frumos în felul lui. Fiecare adună o anume „bulă” specifică de pasionați de lectură și dacă încă nu ți-ai găsit „tribul” de cititori, sigur mai e un club pe undeva unde să te poți integra. Dar ceea ce am apreciat cel mai mult la #bookclub e dezinvoltura participanților. De obicei, cititorii se consideră persoane introvertite, cărora le e frică să discute, mai ales dacă nu cunosc bine restul oamenilor. Aici nu prea a fost cazul, chiar dacă au existat și membrii noi (ca mine), până la final aveam senzația că ne știm cu toții de-o viață.

Am furat poza de la    @mara.citeste

Am furat poza de la @mara.citeste

Mi-a plăcut enorm atmosfera, mi-a plăcut să descopăr fetele astea minunate pasionate de citit și abia aștept să ne revedem în iunie și să vorbim despre Warcross. Și vreau să îi mulțumesc Dianei pentru organizare și pentru că ne-a adunat la un loc. You rock, girl!


Evenimente: Lansare „Omulețul din perete”

lansare-marian-coman.jpg

Nu aveam în plan să scriu despre vreun eveniment azi. De fapt, la începutul săptămânii planificasem ca vinerea asta să caut o leapșă drăguță la care să răspund. Dar am participat aseară la cea mai faină lansare de carte la care am fost vreodată.

Știți că eu tot merg pe la lansări și vă tot bat la cap să mergeți și voi, pentru că a fi acolo e o senzație care nu prea se poate compara cu nimic. Deja nu cred că mai e un secret că eu mă entuziasmez foarte ușor la ideea de a sta de vorbă cu un autor ale cărui cărți le-am îndrăgit.

Dar lansarea de aseară mie mi s-a părut mult mai mult de-atât. A fost suprarealistă și fantastică și extraordinară și multe alte superlative, așa că risc să repet ce scriam luni și să vă recomand să mergeți la evenimente. Niciodată nu știi când o să ajungi la cel mai bun la care ai fost vreodată.

La fel cum nici eu nu bănuiam că aseară, o să ajung într-o carte.

În finalul articolului am să las filmarea live a lansării, ca să vedeți și voi cum a fost. Însă mai întâi aș vrea să vă povestesc eu experiența mea. Pentru că evenimentul de aseară a început cam ca orice lansare: s-au prezentat invitații, Marian a decis să citească un fragment, nimic nou.

Dar lectura s-a încheiat cu frazele astea:

Dispăruseră pereții hrubei, dispăruseră sticlele de vin, era doar o câmpie verde. Și păsările-înger în jurul nostru. Erau acolo, lângă noi sau, mai degrabă, noi eram acolo, lângă ele. Fiindcă doar muzica noastră fără ritm mai avea legătură cu întunericul hrubei din care veneam.
Și se mai auzea doar o vioară.

Apoi a început să se audă muzică și timp de o fracțiune de secundă n-am mai știut pe ce lume sunt. Cumva, asta e ideea cărții Omulețul de perete. E un volum plin de povestiri în care personajele conștientizează faptul că sunt exact asta, personaje, că există un autor care le scrie soarta.

O să vă povestesc mai multe în recenzie, dar ideea e că atunci când a început să se aducă muzica, a fost un moment suprarealist extrem de potrivit cu volumul care se lansa. M-am simțit și eu parte dintr-o poveste, pentru că am avut senzația că altfel nu se poate, că astfel de lucruri nu se întâmplă în realitate, că totul e de fapt o carte. Doar acolo o lansare devine un spectacol.

 
 

Cumva, mereu centrul atenției a rămas Marian și cartea lui, dar muzica băieților de la Corbu a oferit atmosfera fantastică și extraordinară pe care n-am s-o uit prea curând. Mai jos am să vă las înregistrarea lansării (a fost filmată „pe lung”, vă recomand s-o vedeți pe un telefon/tabletă pe care să-l rotiți voi)

Și vreau să-i felicit pe Marian, pe Corbu și pe echipa de la Nemira pentru evenimentul genial!

 
 

Evenimentele de la Final Frontier #8

afis Final Frontier 8.jpg

S-a mai terminat un Final Frontier, ceea ce înseamnă că e momentul să vă povestesc despre experiența mea la târg :)

Pentru mine, aceasta a fost a șasea ediție la care am participat și a patra la care am ajutat la organizare. Anul acesta, am decis să mă implic mai mult pentru că am avut mai mult timp liber, dar partea mea preferată și cea despre care vreau să vorbesc este doar cea legată de evenimente.

Deși este un târg de carte SF&F la bază, Final Frontier își propune să atragă pasionații de lumi fantastice prin diversitate. De aceea lista expozanților cuprinde nu doar edituri, ci și producători de echipamente de rețea, artiști care creează tot felul de superbități, magazine de boardgames sau studiouri de VR. Iar programul de evenimente reflectă această diversitate prin concursul de cosplay sau discuția cu booktuberii, deși rămânem destul de ancorați în literatură cu lansări de carte și întâlniri cu autori. În plus, anul acesta am ținut cont de criticile ediției trecute și am avut un autor invitat special.

Mie mereu mi-au plăcut evenimentele literare. Mi s-au părut ocazia perfectă de a cunoaște niște oameni care scriu, de a-i descoperi prin discurs și de a le pune întrebări. Da, mi-aș fi putut petrece cele două zile de târg fără să fiu prezentă la vreun eveniment și aș fi putut obține un rezultat asemănător: aș fi putut sta de vorbă cu autorii mei preferați, aș fi putut afla detalii despre cărțile lor și despre proiectele viitoare, i-aș fi putut asculta vorbind și cu alți cititori și să-mi dau seama cât de simpatici sunt în general, nu doar față de mine.

Dar eu sunt o persoană timidă. Cei care mă cunosc nu mă cred, dar asta e doar pentru că o dată ce un om mă cunoaște suficient cât să putem sta de vorbă, și eu mă relaxez în compania lui. Fără evenimente, lansări și discuții publice la care să-i aud vorbind pe toți acești scriitori, să-mi dau seama că sunt pur și simplu oameni, că sunt abordabili, că vor să discute cu cititorii, probabil n-aș fi stat de vorbă cu niciunul dintre ei prin târg. Fără să-i aud în trecut cerând întrebări din sală și dorindu-și sincer să le și primească, probabil n-aș putea să întreb nimic pe nimeni. Mie toate evenimentele astea mi-au dat curajul de a fi unde sunt azi.

De asta îmi place să mă ocup de programul târgului. De asta mă bucur să văd fețe noi în publicul unei lansări. O singură persoană nouă e un om care ar putea fi la fel de vrăjit pe cât am fost eu cu ani în urmă, la primul meu Final Frontier. Și omul ăla s-ar putea să devină un cititor al unui autor descoperit la o lansare. Poate chiar un cititor curajos, care să vrea să stea de vorbă cu scriitorii, să le pună întrebări, să-i descopere.

Sau poate că nu.

Poate că e doar un om ajuns acolo din greșeală, prea timid să iasă, deși și-ar dori să plece. Poate a nimerit la un eveniment în care un autor neștiut de aproape nimeni se ridică singur pe culmile unei aroganțe respingătoare. Sunt și astfel de evenimente. Sunt și astfel de autori. Există lansări de la care ieși mai sărac decât ai intrat. Eu le iau ca pe un indicator, mă ajută să-mi dau seama ce cărți vreau să evit. Uneori mă înșel, desigur, uneori un astfel de om scrie bine. Dar, de cele mai multe ori, pur și simplu nu merită să încerc să aflu adevărul. Bineînțeles, există și oameni faini care nu scriu bine, există și autori buni care mai scot și câte o carte slabă. Spectrul e larg și discursul unui om nu e suficient cât să-i judeci cartea. Dar, pentru mine, aroganța din discurs da, mi-e de-ajuns.

Să revin, însă, la lansările și discuțiile de la Final Frontier de anul acesta. Mi-ar fi plăcut să văd mai multă lume în sală, dar vremea n-a ținut cu noi. Din fericire, au venit destul de mulți oameni la târg și am văzut o mare parte din ei plecând acasă cu cărți noi și cu autografe proaspete. Și în ciuda sălii nu foarte pline, cred că încă se pune preț pe astfel de întâlniri cu cititorii, oricât de greu de scos din casă ar fi ei. Cred că aceste momente în care un autor vorbește public unei săli sunt încă la fel de faine (și poate și de magice) cum au fost încă de prima dată pentru mine. Și cred că sunt deosebite și pentru scriitori (Marian Coman a scris din perspectiva lui despre lecturile publice).

Mi-e greu să scriu despre un târg de carte fără să par ușor naivă, ușor visătoare, ușor fetiță cu codițe care vede doar fluturași. Da, au fost evenimente care nu mi-au plăcut. Dar alea bune… alea bune m-au convins să cumpăr o carte polițistă de la un târg SF&F și să vreau s-o citesc, deși am decis acum câteva luni să renunț temporar la acest gen. Alea bune mi-au deschis din nou apetitul pentru cititul de proză românească, din care nu prea mai citeam cu excepția volumelor pentru Blogosfera SF&F. Alea bune m-au ajutat să descopăr autori pe care nu-i citisem încă și să-i adaug pe lista mea interminabilă de lecturi viitoare.

Alea bune m-au făcut să mă simt din nou parte dintr-o comunitate de care mi se părea că mă disociasem nițel în ultimele luni, mi-au încărcat bateriile pe care le simțeam golite de mult și mi-au făcut poftă de lectură. Așa că închei ca de obicei, invitându-vă să participați la orice fel de evenimente literare puteți. Merită să descoperiți pe pielea voastră cât de fain e să vorbiți de la egal la egal cu un scriitor ;)