Editura Tritonic

Recenzie: Block 46 de Johana Gustawsson

Nu am mai citit un roman polițist de foarte multă vreme. Mi se pare că recent, criminalii din cărți au devenit din ce în ce mai sadici și mai nebuni și am vrut să iau o pauză de la ororile pe care sunt ei în stare să le producă. Totuși, atunci când mi s-a oferit ocazia de a citi volumul unei autoare care urmează să vină în România, n-am putut refuza.

Și mă bucur că am citit Block 46, pentru că dincolo de povestea dură, care abordează subiecte foarte sensibile, cartea încearcă să ofere un posibil răspuns la întrebarea Cum se transformă un om într-un criminal?. Și face asta într-un mod extraordinar!

Povestea:

Alexis Castells este o scriitoare de 37 de ani, care știe ce înseamnă pierderea unei persoane dragi. Așa că atunci când prietena ei Linnea este ucisă în Suedia de un criminal în serie care a omorât după același tipar și doi copii londonezi, Alexis crede că singura cale să-și înfrunte durerea și neputința e să ia parte la anchetă.

Astfel, alături de Emily, un profiler de la Scotland Yard și o forță a naturii, Alexis va descoperi pas cu pas detalii despre cazul care se întinde de-a lungul a mulți ani de zile, pornind dintr-un lagăr de concentrare nazist. Împreună, cele două vor încerca să intre în mintea criminalului și să descopere cine este ucigașul Linneei.

Părerea mea:

Mi-a plăcut enorm Block 46. Am citit-o pe nerăsuflate pentru că voiam să aflu cât mai repede cum se leagă toate detaliile poveștii. Sunt două fire narative mari, care se îmbină. Primul este povestea investigației crimelor atroce, unde Emily strălucește ca un profiler aproape inuman de priceput (dar ea este un personaj atât de profund și de uman, o să aflați la sfârșitul cărții de ce). Tot aici avem și câteva fragmente care se concentrează pe criminal și pe modul lui de a gândi, care sunt simultan înfiorătoare și fascinante. Al doilea plan narativ spune povestea lui Erich Ebner, un deținut în lagărul nazist Buchenwald. Interesant e că această parte a poveștii a fost scrisă cu ajutorul bunicului autoarei, care a fost el însuși deținut în acel lagăr.

Dacă sunteți pasionați de psihologie, o să iubiți cartea asta. Personajele sunt atât de bine conturate, încât le simți reale. Știu că lucrul acesta a ajuns aproape un clișeu, dar Alexis și Emily și toți ceilalți polițiști și detectivi implicați în acest caz chiar sunt atât de autentici, încât ajungi să-i simpatizezi. Deși ancheta este în prim plan, ei au totuși vieți personale și griji absolut umane, așa că îți oferă nu numai veridicitate, dar și niște pauze de la apăsarea poveștii.

Iar povestea este dură și întunecată și pe alocuri absolut brutală. Dar în același timp se simte empatia și grija autoarei pentru personajele ei. Până și punctul central al romanului, criminalul, are un back story care te va face să înțelegi cum a ajuns ucigașul care este astăzi. Nu-i o poveste ușor de citit, dar e o poveste care abordează latura întunecată a umanității și o face cu respect și, unde e cazul, cu înțelegere. Se vede că autoare nu-și judecă personajele, ci le lasă să fie așa cum sunt, și asta dă forță poveștii.

De asemenea, mi-a plăcut mult elementul cultural al romanului. Avem o anchetă plasată în două țări și niște personaje care vin din culturi diferite și se vede clash-ul acesta între felul de a fi al englezilor, suedezilor, dar și al spaniolilor sau francezilor. E un roman care nu poate fi atribuit unei singure țări, e un roman european, care abordează cu aceeași ușurință cultura unor locuri foarte diferite.

De aceea, vă recomand Block 46 dacă vreți să aflați cum devine un om criminal, dar și dacă vreți să descoperiți personaje unice, povești de viață dureroase și culturi fascinante.

intalnicrea-cu-johana-gustawsson

Autoarea

Am avut plăcerea s-o întâlnesc pe Johana miercuri, când a ajuns în România. Este o persoană extrem de caldă și de prietenoasă, cu care e foarte ușor să vorbești. Cunoscând-o, am descoperit de ce se simte atât de multă dragoste pentru personaje într-un roman atât de întunecat. M-a impresionat foarte mult, așa că am vrut să vă împărtășesc și vouă câteva cuvinte despre ea.

De asemenea, vă încurajez să veniți mâine (sâmbătă) la ora 16:00 la Muzeul Literaturii Române la lansarea cărții Block 46, unde veți avea și voi ocazia s-o cunoașteți și să-i puneți întrebări. Mai multe detalii despre întâlnirea cu Johana găsiți pe Facebook, în cadrul evenimentului Misterele Bucureștiului.

Cartea poate fi cumpărată de la festival sau de pe site-ul editurii Tritonic (primele 100 de exemplare comandate sunt semnate de autoare!)


Blogosfera SF&F: Un străin în Regatul Assert

A fost o dată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti, a fost odată…. un basm steampunk. Așa poate fi descris în câteva cuvinte romanul Un străin în Regatul Assert. Partea bună e că mi-a plăcut mult modul în care au fost transpuse elementele de poveste într-un univers steampunk. Partea mai puțin bună e că personajele de basm nu prea sunt genul de oameni de care m-aș putea atașa.

Povestea:

Regele din Assert a reușit să pună capăt unui război civil foarte sângeros, dar, după ani lungi de domnie pașnică, n-a reușit să dea naștere vreunui moștenitor. Spectrul unui nou război de succesiune planează asupra insulelor regatului, așa că regele și regina sunt dispuși să încerce orice, inclusiv leacurile necunoscute ale unui străin misterios.

Dar și Assertul are misterele lui: trei tinere născute în timpul unei eclipse descoperă că împreună pot ursi sorțile nou-născuților. Și deși ele sunt cum nu se poate mai diferite între ele, devin la fel de apropiate ca surorile și reușesc să-și schimbe statutul social, dar și să trăiască aventuri nemaipomenite.

Părerea mea:

Atunci când am început să citesc, am avut o perioadă în care devoram cărțile cu basme. Indiferent dacă erau românești sau străine, clasice sau moderne, îmi plăceau enorm poveștile nemuritoare. Desigur, după o vreme mi-am atins limita și mi-am dorit să descopăr și alt fel de povești, dar mi-amintesc cu drag acea perioadă și azi. De aceea, atunci când „m-am prins” că Un străin în Regatul Assert e un basm scris în cheie steampunk, m-am entuziasmat destul de tare.

Am un    semn de carte    nou, lucrat manual ♥

Am un semn de carte nou, lucrat manual ♥

Și e fascinant să vezi „potrivelile”, să descoperi cum ar putea arăta un balaur într-un univers mecanizat, să citești despre un prinț care nu are un cal năzdrăvan, ci își creează propriul ajutor nemaivăzut. În plus, povestea are și o doză de magie, puțin supranatural care condimentează acțiunea. Ursitoare, boabe negre fermecate și un copil care crește „într-o lună cât alții într-un an”, toate sunt elemente care completează atmosfera de basm.

Dar, după cum spuneam la început, personajele nu mi-au plăcut nici pe departe la fel de mult ca ideea. Își servesc scopul, duc povestea mai departe, dar fiecare are cam o trăsătură de caracter și cam atât. Cele trei ursitoare sunt fiecare în parte: blândă, practică și rebelă. Și atât. Străinul din titlu e doar misterios. Și atât. Cei doi oameni de știință sunt pasionați de știință. Ca bonus, femeia e și puțin discriminată, dar asta nu e o trăsătură a ei, ci a societății.

Totuși, romanul nu e lipsit de savoare. Sunt câteva easter eggs presărate de-a lungul lui, referințe la diverse elemente ale culturii din lumea noastră. Ba chiar scena luptei finale cu balaurul mi-a amintit puțin de un episod din Star Wars și sunt tare curioasă dacă asta a fost intenția autorilor. La fel cum sunt curioasă dacă finalul care introduce câteva personaje noi și misterioase are rolul de a pregăti terenul pentru o continuare.

Dar și cu continuare, și fără, recomand Un străin în Regatul Assert celor pasionați de experiementele literare, celor care vor să încerce să descopere un basm reinterpretat și celor care nu se atașează prea tare de personaje, ci citesc mai mult pentru idei.

Poți cumpăra volumul de pe site-ul editurii Tritonic, dar și de pe Libris.ro.

blogosfera sf&f.png

Notă: Articolul face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a treia miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vrei să citești și alte impresii despre Un străin în Regatul Assert, le găsești pe blogurile:

Dacă ești blogger și vrei să ni te alături, te așteptăm în grupul de facebook unde ne organizăm: Blogosfera SF&F.


Blogosfera SF&F: Imperiul de sticlă de Cătălina Fometici

Deseori, mi-am dorit ca un roman să fi fost mai lung ca să pot petrece mai mult timp alături de personajele pe care le-am îndrăgit sau în universul care m-a fascinat. De data asta, însă, mi-aș fi dorit ca Imperiul de sticlă să fi fost un roman mai lung, pentru ca personajele și universul să aibă spațiul necesar să se dezvolte așa cum cred eu că ar fi meritat.

Povestea:

Prințesa Alma este cea care l-a eliberat pe demonul Gazoh, permițându-i să se dezlănțuie asupra tărâmului ei. Dar tot ea a fost cea care a unit regatele Asworului împotriva demonului, reușind astfel să-l înfrângă.

Totuși, victoria nu i-a adus finalul fericit de care au parte prințesele din povești, ci doar un somn de mii de ani. Între timp, regatele s-au destrămat din nou, iar reuniunea lor s-a făcut cu mult efort și cu multă vărsare de sânge.

Acum, 1200 de ani mai târziu, Alma este trezită din somn pentru a conduce din nou Asworul. Dar Răul este cel care domnește deja de mii de ani în regatul ei.

Părerea mea:

Imaginați-vă o distopie în care oamenii au fost reduși la stadiul de mână de lucru, totul ambalat într-o poveste fantasy. Cam așa ar putea fi descris, pe scurt, acest roman. Ideea e foarte îndrăzneață și mi s-a părut o mare provocare. În plus, să aduci un personaj medieval într-o lume modernă nu e deloc ușor. Din fericire, Asworul se aseamănă mult cu lumea noastră de azi, e un loc în care tehnologia ne va părea familiară, iar problemele sociale vor fi din categoria celor pe care le-am întâlnit și noi. Fanatism religios, libertate prost înțeleasă, manipulare a istoriei, propagandă, toate sunt lucruri pe care le cunoaștem.

Totuși, regatele Almei au în plus elemente fantastice, magia și demonii coexistând cu laboratoare moderne. Ceea ce are sens, pentru că Răul nu trebuie neapărat să defileze în fruntea unei armate de satiri malefici. Nu, deseori Răul adevărat se strecoară printre noi într-o formă ușor de trecut cu vederea, se ascunde în fiecare acceptare tacită a lucrurilor greșite și în fiecare privire întoarsă de la nedreptate.

Din păcate, însă, deși ideile abordate în Imperiul de sticlă au darul de a-ți provoca imaginația și deși conceptul de distopie ambalată în fantasy e foarte interesant, cred că romanul și-a propus să facă prea multe lucruri în prea puține pagini. Deseori, acțiunea pare dirijată prea ferm spre un anumit rezultat și naturalețea personajelor are de suferit. Mi-ar fi plăcut ceva mai mult spațiu pentru ca personajele să aibă loc să-și planifice acțiunile. Mi s-a părut că atât Alma, cât și cei din jurul ei iau foarte multe decizii sub impulsul momentului și parcă nu au spațiu să gândească înainte de a acționa, așa cum ar trebui.

Pe scurt, mi s-a părut foarte faină lumea propusă de autoare, dar acțiunea a fost prea grăbită, ceea ce a afectat și personajele. Foarte multe fragmente ale trecutului au ieșit la iveală „pe fugă”, parcă nelăsând cititorul să respire înainte de a continua acțiunea. Mi-ar fi plăcut mai multe pagini, mai temeinic construită lumea, trecutul ei de legendă, trecutul personajelor… Material era suficient pentru o carte mult mai mare, mai bine dozată.

Așadar, recomand Imperiul de sticlă celor care își doresc să cunoască un univers fantastic foarte interesant, ambalat într-o combinație de fantasy și distopie. Cred că e o carte pe gustul cititorilor cărora le place să aibă parte de acțiune la fiecare pagină. Am înțeles că va exista și o continuare a romanului, eu una o aștept cu speranța că acolo, personajele și universul Asworului vor avea mai mult loc să se dezvolte, pentru că sunt convinsă că un număr mai mare de pagini n-ar speria pe nimeni. Dimpotrivă!

Notă: Articolul face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vrei să citești și alte impresii despre Imperiul de sticlă, le găsești pe blogurile:

În octombrie vom scrie despre Apusul de Adrian Mihălțianu. Dacă ești blogger și vrei să ni te alături, te așteptăm în grupul de facebook unde ne organizăm: Blogosfera SF&F.


Blogosfera SF&F: Oameni și Zei de Rodica Bretin

După cum scriam și pe Goodreads, Oameni și zei mi-a plăcut neașteptat de mult. Personajele nu m-au impresionat, povestea mi s-a părut o îmbinare de clișee și stilul în care sunt scrise gândurile a două personaje e atât de asemănător că uneori le confundam. Și totuși, cumva, romanul mi-a trezit și menținut interesul, m-a făcut să vreau să aflu ce se întâmplă mai departe.

Povestea:

Cu secole înainte de apariția oamenilor, atlanții și viracocha au luptat împreună împotriva karghanilor, ființe rele cu un singur scop: să ucidă tot ce le iese în cale. De aceea, deși nu erau prietene, cele două popoare au decis să se alieze, realizând că altfel nu au nicio șansă de supraviețuire.

Și în ciuda faptului că împreună au câștigat războiul, atlanții și viracocha au decis să-și arate mărinimia și nu au ucis toți karghanii, crezând că astfel nu se coboară la nivelul lor.

Însă în timp ce oamenii se ridicau în două picioare, descopereau focul, motoarele cu aburi și creau civilizația de azi, karghanii s-au ascuns printre ei, adaptându-se fără să-și uite scopul: să tortureze și să ucidă. Acum, un karghan începe să-și facă simțită influența în Canada. Dar Kayla nu știe nimic din această istorie, ci crede că puterile ei telekinetice sunt doar o anomalie și că ea e un om normal.

Însă viața ei se va schimba atunci când va începe să înțeleagă că istoria atlanților e și istoria ei și că puterile ei speciale o fac o țintă foarte atractivă, în timp ce lipsa ei de cunoștințe o transformă într-un pion în mâinile propriilor rude.

Părerea mea:

După cum spuneam, personajele nu prea m-au convins. Atlanții și viracocha - numiți și Cei vechi sau protectorii - sunt, teoretic, niște ființe care au trăit secole, care au acumulat mai multă experiență decât am putea un om să-și imagineze. Totuși, mi-au lăsat impresia unor tineri adulți aroganți, care au putere și libertatea de a face orice vor, dar sunt prea lipsiți de experiență pentru a folosi această putere așa cum ar trebui. De asemenea, puterile lor supraumane au fost strict de dragul nevoilor acțiunii, funcționând doar când era util și putând fi neutralizate cu praf magic atunci când era nevoie să nu le aibă.

Cumva, cel mai ok personaj mi s-a părut karghanul, dar cred că e doar pentru că n-a apărut prea mult de-a lungul poveștii. E pur și simplu un om de afaceri corupt, care își extinde dominația financiară în Canada. N-am înțeles cum anume luptau Cei vechi împotriva lui, când tot ce fac de-a lungul cărții e s-o ajute pe Kayla, dar acesta e doar primul volum al unei serii, poate va avea loc în următoarele volume lupta pentru viitorul planetei promisă pe coperta a 4-a.

Altfel, povestea e simpatică. Dacă n-ar fi niște scene de tortură destul de grafice spre final, ar fi un Young Adult perfect: avem protagonista-specială-care-nu-știe-ce-specială-e, avem gașca-de-prieteni-speciali-care-apără-lumea, avem inamicul-baubau-care-e-răul-întruchipat, plus un fundal de istoria-nu-e-cum-o-știm-mega-conspirație-oau. Din păcate, scenele acelea de tortură nu prea îmi dau voie să recomand cartea pentru un public tânăr, deși pe mine momentele respective nu m-au afectat emoțional prea tare. Pur și simplu felul cum le povestea Kayla nu m-a convins și oricum era clar că urmează să fie salvată.

Ceea ce mi-a plăcut, însă, la roman, e vocea naratoarei. În fine, teoretic e vocea naratoarelor, pentru că pe lângă Kayla, acțiunea e relatată uneori și de Lorena, o urmașă a atlanților. Însă gândurile celor două sună la fel. Totuși, sună bine, e un flux al gândirii care mi s-a părut scris interesant. Poate, pe alocuri erau cam multe întrebări retorice, dar mi-a plăcut.

Și acțiunea e cumva catchy. Chiar dacă nu e tocmai originală și nemaivăzută, curge bine. Nu prea poți intui ce se va întâmpla mai departe pentru că multe lucruri depind de puterile Celor vechi, care nu merg tot timpul, dar și de modul cum conlucrează ei. Dar oricum, comparativ cu alte minuni citite anul acesta la Blogosferă, e o carte cu cap și coadă, cu mijloc și sens. Nu e foarte profundă sau serioasă, nu te face să-ți pui întrebări existențiale, dar e entertaining.

Așadar, dacă vă doriți o carte cam ca o bandă desenată cu super-eroi, o să vă placă Oameni și zei. De fapt, chiar cred că e un roman care s-ar preta foarte bine la a fi transformat în bandă desenată, sunt destule scene care ar arăta bine între chenare albe.

blogosfera sf&f.png

Notă: Articolul face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vrei să citești și alte impresii despre Oameni și zei, le găsești pe blogurile:

În august vom scrie despre Arlequine de George Cornilă. Dacă ești blogger și vrei să ni te alături, te așteptăm în grupul de facebook unde ne organizăm: Blogosfera SF&F.


Blogosfera SF&F: Povești din umbră (antologie)

După câteva luni de citit romane, a venit iar rândul unui volum de povestiri în cadrul Blogosferei SF&F. De data asta, un set de tineri care s-au cunoscut la un atelier de scriere creativă și-au strâns la un loc poveștile de debut, iar Bogdan Hrib le-a reunit în antologia Povești din umbră.

Textele sunt destul de diferite între ele, elementul comun fiind tema umbrei, care oferă coerență volumului. Astfel, n-o să mai respect structura pe care o folosesc de obicei într-o recenzie, ci o să iau textele la rând, vorbind puțin despre fiecare în parte. Fiind vorba de texte scurte, s-ar putea să dau niște spoilere, dar o să încerc să evit acest lucru. Și, desigur, nu voi dezvălui finalul niciuneia dintre povestiri.

Curaj la borcan de Teodora Anghel spune povestea unui tânăr obișnuit (sau cel puțin așa credea el) care descoperă într-un mod neplăcut faptul că magia există. Totuși, cu ajutorul unui ghid, reușește să nu se lase copleșit de lumea magică ascunsă în lumea noastră.

Fiind primul text, m-a ajutat să-mi setez un orizont de așteptări pentru restul povestirilor. Neștiind la ce să mă aștept, nu mi s-a părut nici prea slab, nici extraordinar. Nu mi-a plăcut că există cel puțin o idee nesoluționată căreia nu i-am văzut rostul (ca să nu dezvălui prea multe, mă refer la o relație uitată dintr-un motiv pe care l-am găsit neconvingător). De asemenea, m-a deranjat puțin faptul că timpurile verbale nu se potrivesc unele cu altele. Totuși, ideea legată de umbre și de modul lor de funcționare mi s-a părut faină, cu mult potențial. Și citind biografia de la finalul volumului, mi-am dat seama că pentru 17 ani, e un text care anunță că după o rafinare a stilului, s-ar putea să avem parte de un autor de fantasy interesant.

Pădurea sufletelor uitate de Alexandra Apețean este povestea lui Ovidiu, un tânăr gay dat afară de părinți și părăsit de iubit, pe care pașii îl poartă spre pădurea unde ajung de obicei cei suficient de răniți încât să plece singuri la drum mânați de durere. Totuși, pădurea nu-i va oferi alinarea pe care o caută.

Mi-a plăcut povestea în sine, modul cum evoluează situația, cum lucrurile se dezvăluie pas cu pas. Finalul mi s-a părut cam sec, mi-ar fi plăcut mai mult un final deschis, dar nu mi se pare neapărat un final prost, doar unul care nu e pe gustul meu. Per total, însă, cred că povestea putea fi mai scurtă, mai concentrată. Mi s-a părut că efectul răsturnărilor de situație se pierde prin multele sugestii că lucrurile nu sunt ceea ce par, care diluează mult povestea.

Santinela de Alexandru Balaci este o lecție despre gelozie și urmările ei. În această poveste, Sergiu devine el însuși o umbră imaterială ce se poate plimba printre oameni fără a fi văzut. Totuși, această abilitate are consecințe de neimaginat.

Prima poveste care m-a „prins”. Are un început fain, care mi-a plăcut, ba chiar am reușit să empatizez cât de cât cu personajul. Totuși, de la un punct încolo mi se pare că se schimbă complet registrul. Finalul nu e neapărat rău, ba chiar e interesant în felul lui (am eu o presupunere cum că descoperirea din final era posibilă cu mult, mult timp în urmă), dar cele două părți sunt atât de diferite între ele ca ritm și intensitate a poveștii încât mi s-au părut cumva nepotrivite împreună. Ah, și deși nu sunt microbistă, mi s-au părut interesante alternările dintre acțiunea propriu-zisă și relatarea unui meci, a fost un procedeu bine realizat pentru că accentuează cumva nepăsarea pe care o simte protagonistul.

Umbra vraciului de Mădălina Căpraru spune povestea unei tinere care trece printr-o traumă care o urmărește până în inima Africii. 

Asta e, cred, cea mai grăbită poveste. Nu în sensul ritmului, cât cred că e textul care am mai fi avut nevoie de ceva timp pentru a fi revizuit. Sunt destule aspecte care mi s-au părut confuze, mai ales fragmentele scrise din perspectiva masculină care fie ar fi trebui să fie gândurile protagonistei - caz în care trebuia schimbat genul - fie, dacă am înțeles eu bine, sunt scrise din perspectiva unui ajutor de vraci căruia nu i-am înțeles rolul în poveste... Cert e că textul e destul de greu de înțeles, deși ideea de a schimba cadrele și perspectivele atât de brusc e destul de faină.

Captivi destinului de Rebeca G. Cojocaru este povestea lui Abel, un bărbat care își iubește nebunește soția, însă iubirea lui nu e de-ajuns să o salveze de la moarte... cel puțin nu până când Abel urmărește o umbră și descoperă că lucrurile nu sunt atât de simple.

În ciuda elementelor supranaturale, aș încadra povestea în genul romance, care nu e deloc genul meu. Declarațiile de iubire eternă, sentimentele ucigătoare de durere, deciziile disperate și impulsive... Nu știu, chiar nu pot judeca obiectiv povestea pentru că stilul în care e scrisă nu e absolut deloc pe gustul meu și știu că e doar o chestiune de gust. De asta, prefer să nu-mi proiectez prejudecățile pe acest text și mă rezum doar la a aprecia finalul deschis.

În umbra lui Anubis de Ștefan D. Guță ne poartă în Egipt atât cu 5000 de ani în urmă, cât și în zilele noastre. Textul spune povestea unui rău antic care a fost întemnițat, dar care va ieși din nou la iveală deoarece curiozitatea oamenilor nu are limite.

Altă povestea care m-a „prins”. Mi-a plăcut faptul că acțiunea e plasată în alt timp, pare un text documentat (deși nu am verificat nici datele istorice, nici dacă denumirile diverselor obiecte sunt corect folosite). Referința nu-foarte-subtilă-dar-foarte-cool la serialul Stargate m-a făcut să zâmbesc, mi-a plăcut mult. Per total, n-am văzut probleme în poveste, cu excepția unor replici ale lui Anubis, care mi s-au părut prea... „de cartier” pentru un zeu antic. De asemenea, mi-ar fi plăcut ca numele trădătorului să fie folosit și în capitolul intermediar (deși e evident cine e, avea totuși un nume).

Cântecul umbrelor de Diana Tujan este o poveste despre patru copii care descoperă patru instrumente ieșite din comun, ce le vor schimba destinul și îi vor duce pe culmile succesului... dar nu se vor opri acolo.

Mi-ar fi plăcut să nu fie o coincidență faptul că unele dintre cele mai bune povești din volum sunt la final, dar ele au fost așezate fix în ordinea alfabetică a numelui autorilor... Revenind la text, mi-a plăcut, curge frumos și evoluează firesc. E un picuț cam documentară, mai mult spune ce s-a întâmplat decât s-o arate (nu respectă acel "show, don't tell" despre care vorbesc deseori autorii străini), dar nu m-a deranjat. Și mi s-a părut fain că deși finalul era destul de previzibil, a fost mult mai dark decât mă așteptam.

Per total, a fost un volum destul de echilibrat. Se vede că autorii sunt debutanți, așa că nu l-aș recomanda celor care vor să citească doar romane de la excepțional în sus, dar e o lectură faină pentru cei care vor să descopere cum scrie un autor aflat la început de drum. Și dacă se țin de treabă, unii dintre acești autori vor publica într-o zi și acele romane din categoria „de la excepțional în sus”.

blogosfera sf&f.png

Notă: Recenzia face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vreți să vedeți alte păreri despre Povești din umbră, le găsiți pe blogurile:

Pe 10 ianuarie vom scrie despre Povestiri SF, o altă antologie a unor autori la început de drum (nu neapărat debutanți). Dacă ești blogger și vrei să ni te alături, avem un grup de facebook unde ne organizăm: Blogosfera SF&F.