Editura Herg Benet

Recenzie: Al nostru este cerul de Luke Allnutt

Am ezitat mult înainte să citesc această carte, pentru că știam că spune o poveste sfâșietoare. Ba mai mult, Andreea m-a sfătuit să n-o citesc în preajma sărbătorilor de iarnă (cum plănuisem inițial), tocmai pentru că e un roman prea trist. Așa că mi-am ridicat toate scuturile, mi-am pregătit armura sufletească și am citit Al nostru este cerul acum vreo trei luni. Și am decis atunci că nu pot scrie despre ea.

Dar m-am răzgândit între timp, pentru că mi se pare o carte despre care ar trebui să vorbim. E o carte care te face să te simți neputincios și vulnerabil și mi se pare că aceste sentimente sunt atât de profund umane, încât nu e corect să le ascund pe ale mele într-un cotlon de suflet.

Povestea:

Rob și Anna construiesc împreună o relație frumoasă. Depășesc pas cu pas obstacolele care li se ivesc în cale, se deschid unul în fața celuilalt și se susțin reciproc. Legătura lor evoluează și decid să aibă un copil împreună. Drumul lor nu e lipsit de încercări dificile, dar în final, în familia lor se naște Jack, un copil pe care amândoi îl adoră.

Însă Jack este diagnosticat cu cancer, moment în care viețile celor trei se schimbă iremediabil. Cum alege fiecare să facă față situației, ce se va întâmpla cu familia lor și cum își vor continua viețile ne va povesti Rob, naratorul acestei povești de viață.

Părerea mea:

Poți să citești cartea asta cu toate scuturile cât de sus vrei, tot te va atinge. E imposibil să nu te impresioneze, tocmai pentru că scoate la iveală cele mai mari frici ale oamenilor. Cu toții ne bazăm pe viitor, ne facem planuri și sperăm ca lucrurile să meargă într-un anume fel. La fel au făcut și Rob și Anna, dar viața lor s-a schimbat iremediabil în câteva clipe, într-un mod care n-a depins de ei și care nu se află deloc sub controlul lor. Chiar dacă nu sunt părinte, pot rezona cu senzația de neputință dată de ceva atât de incontrolabil și de definitiv.

Însă ceea ce m-a impresionat cu adevărat la carte, dincolo de povestea dură, sunt personajele. Rob este un om imperfect. Romanul debutează cu el îmbătându-se într-un bar și lasă să se înțeleagă că acesta e un obicei. Felul în care face față bolii fiului său nu e exemplar sau admirabil sau perfect. Face tot ce poate el mai bine, ceea ce nu e nici pe departe ceea ce ar trebui să facă. De pe postura mea privilegiată de cititor, mi-am permis să nu fiu de acord cu el în anumite privințe, dar nu l-am considerat un tată sau un soț rău. Da, greșește, uneori chiar iremediabil, dar nimeni nu e perfect, mai ales într-o asemenea situație disperată.

Aș putea să vorbesc și despre stil sau atmosferă, dar n-aș ști cum să fac asta fără să vă dezvălui prea multe detalii din carte. Nu mi se pare că suspansul o face mai interesantă, dar cred că felul în care aș alege eu să prezint anumite situații ar fi prea subiectiv și poate v-aș crea o serie de așteptări și de prejudecăți. Vă spun doar că e un roman cursiv, ușor de citit din punctul de vedere al scrierii și cu o atmosferă foarte umană: veselă atunci când lucrurile stau bine, serioasă în momentele dificile și absolut sfâșietoare atunci când viața devine dură.

Și totuși, de ce aș recomanda acest roman? Nu e nici pe departe în zona mea de interes literar, nu e nimic fantastic sau supranatural la această poveste. În plus, e o carte foarte tristă, ori viața reală e suficient de dureroasă și dacă nu citim despre poveștile groaznice ale altora. Dar eu cred că ar trebui, uneori, să încercăm să citim și astfel de volume, să experimentăm în acest mod controlat și părțile mai negre ale vieții. Nu ca să ne simțim norocoși pentru că n-am trecut prin asta, nici ca să ne reamintim cât de fragilă și efemeră e viața.

Ci pentru că dincolo de toate, e o carte despre speranță. E o poveste care îți reamintește că nu poți fii curajos dacă nu ești vulnerabil, că nu poți construi o relație dacă nu lași alți oameni să te cunoască și că uneori greșim chiar și atunci când încercăm să facem totul cât mai bine. Ba mai mult, în cele mai grele momente, e cel mai probabil să greșim în cele mai rele moduri, orbiți de sentimentele puternice prin care trecem. Al nostru este cerul e o carte despre ce înseamnă să fii om. Și de aceea, v-o recomand.

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul editurii Herg Benet sau din librării online precum Libris sau Cartepedia.


Blogosfera SF&F: Singurătatea singularității de Alexandru Lamba

La lansarea volumului Singurătatea singularității s-a menționat de mai multe ori că deși este o culegere de povestiri, între ele există o legătură, că indicii despre unele texte se regăsesc în altele. Am crezut că asta înseamnă o serie de povestiri cu finaluri deschise, care alcătuiesc cumva un fel de roman-colaj. Din fericire, m-am înșelat: volumul cuprinde o serie de povestiri cu cap și coadă, care alcătuiesc împreună o viziune de ansamblu asupra viitorului speciei umane. Nu e un puzzle alcătuit din piese incomplete, ci o serie de instantanee (superbe!) întinse pe o lungă perioadă de timp.

Poveștile:

Prima povestire ar putea părea ciudată pentru un volum SF, pentru că pare să aibă o temă religioasă. Pe scurt, în urma unei prăbușiri masive la bursă, civilizația se destramă și oamenii cad pradă foametei. Pe străzile Moscovei, armata se chinuie să păstreze o urmă de ordine, până când din cer încep să apară mesaje scrise cu foc. Eu știam deja șmecheria din final pentru că povestirea Focurile lumii noi a fost transformată și într-o bandă desenată, pe care am citit-o. Dar o posibilă cheie de lectură este strecurată subtil într-o altă povestire a volumului și ea schimbă complet misticismul textului.

Urmează o serie de povestiri cu un protagonist comun: un robot - numit Bender, wink wink - care capătă conștiință de sine și încearcă să-și cunoască Programatorul. Însă lucrurile nu merg chiar așa cum se aștepta el, prin urmare e forțat să-și creeze propria filozofie de viață. Pe parcursul povestirilor apar detalii despre niște oameni plecați în spațiu, care vor avea o legătură interesantă cu Bender și cu nou-descoperitul său scop.

În continuare avem patru povestiri cu temă spațială: una dintre ele este din nou profund religioasă, dar totuși SF. Și absolut fascinantă! Nu vreau să vă spun nimic despre ea, pentru că e o plăcere s-o descoperi, așa că voi trece la următoarele trei povestiri, care au ca protagonist un om forțat să „se descurce” într-o galaxie plină de specii mult mai competitive. Sunt niște texte cu un specific românesc când vine vorba de atitudine, dar pe care cred că l-ar înțelege orice om.

Și, la final, Copiii întunericului… E o povestire despre sfârșituri, dar și despre oameni care nu se mulțumesc cu puțin și care vor mereu să descopere misterele din jurul lor. E simultan minunată și tristă, dar foarte bine scrisă.

Părerea mea:

Nici nu știu cu ce să încep… mi-a plăcut enorm volumul acesta! Mi s-a părut fascinant modul cum toate povestirile au fost făcute să se lege între ele. Nu am citit-o pe niciuna înainte (nu prea mai citesc proză scurtă în ultimul timp, din păcate), excepția fiind Focurile lumii noi, pe care am descoperit-o sub formă de bandă desenată. Faptul că acolo finalul era puțin diferit față de povestirea din acest volum mă face să cred că toate textele au fost ușor modificate astfel încât să se potrivească.

Fascinant mi s-a părut și Bender și felul cum alege el să rezolve toate problemele pe care le întâlnește - adică logic. Nu conform valorilor umane, ci conform valorilor sale. Dar cel mai mult mi-a plăcut cum gândește. Povestirile sunt scrise la persoana I, așa că însuși robotul ne spune povestea lui, iar Bender e straniu de poetic. Se exprimă foarte logic și calculat, dar încercările lui de a înțelege oamenii duc adesea la niște gânduri care m-au înduioșat, mi-au trezit nostalgii sau zâmbete. Cumva, e un robot foarte sentimental și rece simultan, ceea ce e superb și merită citit.

Mi-au plăcut și povestirile din a două jumătate a volumului (deși nu la fel de mult ca robotul). Alexandru Lamba a abordat niște teme foarte actuale, de la îndoctrinarea religioasă la problemele imigranților și emigranților. Sunt multe lucruri care îți dau de gândit și care pun într-o perspectivă foarte nouă niște teme despre care credeam că nu mai pot fi privite și din alte unghiuri. E genul acela de volum ale cărui idei o să te urmărească multă vreme după ce l-ai terminat… adică fix genul de cărți pe care le iubesc!

Așadar, Singurătatea singularității e un volum cu povestiri individuale, dar foarte fain legate între ele, cu un personaj fascinant (și nu e singurul, pentru că deși în prozele scurte am întâlnit rareori personaje memorabile, în acest volum m-au impresionat mai multe) și care vorbește despre teme controversate, abordate din unghiuri inedite. Cum să nu vreau să recomand acest volum tuturor? Mi-a plăcut enorm, se citește foarte repede (l-am terminat într-o singură zi și mi-a părut rău, aș fi vrut s-o iau mai încet și să-l mă bucur de el mai mult timp!) și pur și simplu merită! M-a entuziasmat peste măsură și deși au trecut două săptămâni de când l-am terminat, încă îmi place să vorbesc despre el. Serios, citește-l!

Poți cumpăra volumul de pe site-ul editurii Herg Benet sau din librării online precum Libris sau Cartepedia.

Notă: Articolul face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a treia miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vrei să citești și alte impresii despre Singurătatea singularității, le găsești pe blogurile:

În martie vom scrie despre Un străin în regatul Assert de Teodora Matei și Lucian Dragoș Bogdan. Dacă ești blogger și vrei să ni te alături, te așteptăm în grupul de facebook unde ne organizăm: Blogosfera SF&F.


Recenzie: Omul focului

Când eram mică, am avut o lungă perioadă în care mi-am dorit să pot controla focul, așa că de-atunci mă atrage orice carte care abordează cumva acest element. Și chiar dacă Omul focului părea o poveste în care focul este „antagonistul”, mi-am dorit să o citesc. Acum mă bucur de alegerea mea, pentru că romanul mi-a rezervat niște surprize foarte plăcute!

Povestea:

Harper Grayson era asistentă medicală la o școală primară până în momentul în care Solzu’ Dragonului a ajuns și în orășelul ei, provocând haos. Solzu’ este numele unei boli misterioase care duce la apariția unor cruste pe pielea celor infectați. La câteva zile sau săptămâni după apariția semnelor afecțiunii, bolnavii izbucnesc în flăcări. Spitalele s-au umplut repede de oameni care sperau la un antidot și Harper a ales să dea o mână de ajutor personalului suprasolicitat. Dar nu a durat prea mult până când spitalul a fost distrus de un incendiu cauzat de bolnavi.

Ulterior, Harper a descoperit că era infectată. Și însărcinată. Știind că au existat cazuri de copii sănătoși născuți din mame bolnave, femeia a decis că va încerca să supraviețuiască timp de nouă luni. Soțul ei, însă, are alte planuri și încet încet, asistenta începe să înțeleagă că viața ei de cuplu nu era deloc așa cum își imagina.

Din fericire, Harper nu e singura persoană infectată cu Solzu’ Dragonului care vrea să rămână în viață. În plus, ceilalți sunt dispuși să-i dea o mână de ajutor. Însă nimic nu e perfect într-o lume în care moartea pândește chiar pe pielea ta.

Părerea mea:

Citind acest roman, mi-a fost foarte greu să nu-l compar cu Frumoasele adormite. Ambele cărți pornesc de la premiza că o boală necunoscută se răspândește pe glob, aducând după ea anarhia și ambele povești se concentrează pe reacția la un asemenea dezastru a unei comunități mici din Statele Unite. Asemănările se opresc aici, totuși, pentru că Frumoasele adormite are o altă miză și un alt mesaj față de Omul focului.

Din punctul meu de vedere, romanul lui Joe Hill vorbește despre supraviețuire într-o lume în care binele și răul devin relative, în funcție de tabăra din care faci parte. Atât persoanele infectate, cât și cele sănătoase încearcă pe cât de bine pot să se mențină în viață și să restabilească un fel de ordine. Ceea ce, desigur, este extrem de dificil atunci când unii folosesc siguranța ca pretext pentru a comite fapte atroce.

Mi-a plăcut mult boala și felul cum funcționează ea, mi-a plăcut să descopăr ipotezele și concluziile personajelor. Întotdeauna m-a fascinat focul, pentru că poate fi o forță extraordinar de utilă sau extrem de dăunătoare. La fel e abordat și ca simptom al bolii: poate fi extrem de distrugător, dacă nu-i acorzi respectul cuvenit, dar îți poate fi și extrem de benefic, dacă știi cum să-l îmblânzești.

Harper mi s-a părut un personaj interesant. N-am fost mereu de acord cu ea, nu m-am regăsit prea des în felul ei de a privi lumea, dar a fost un personaj suficient de bine construit încât să-mi câștige respectul. Pompierul, pe de altă parte, a fost absolut genial. Povestea lui e sfâșietoare, dar mi-a plăcut mult felul în care contribuie el la comunitatea din care face parte, ceea ce face pentru ei și modul cum îi ajută, fără a se lăsa prins de ideologia grupului . E un om care a trecut prin multe și care încă are destule probleme, dar e genul de erou care mie îmi place enorm tocmai pentru că nu e perfect, dar încearcă să facă lucruri bune.

În poveste mai sunt destule personaje memorabile, despre care nu vreau să vă dezvălui prea multe, pentru că e fain să descoperi motivațiile fiecăruia. Dar vă pot spune că inclusiv „cei răi” sunt bine construiți. De fapt, la cât de mare e cartea, atuul ei sunt personajele, pentru că deseori, acțiunea nu e chiar atât de prezentă. Nu mi s-a părut că ar fi lung degeaba, mereu afli ceva nou și mereu e ceva subtil care se întâmplă și care va avea consecințe ulterior, dar sunt porțiuni destul de mari în care nu citești cu sufletul la gură. Finalul compensează totuși, crescând tensiunea cu fiecare pagină.

Așadar, dacă vreți să citiți un roman post-apocaliptic, cu o boală fascinantă, personaje puternice și bine conturate, atunci vă recomand cu drag Omul focului. Cred că mai ales cei fascinați de modul în care funcționează oamenii în situații limită și de psihologie în general vor aprecia mult dimensiunile cărții, deși, din punctul meu de vedere, dacă iubești acțiunea merită să citești romanul pentru ultimele sute de pagini pline de adrenalină.

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul editurii Herg Benet sau din librării online precum Libris sau Cartepedia.


Concurs: zona de confort literar

concurs-zona-confort.png

Pentru că luna ianuarie e luna rezoluțiilor și a deciziilor curajoase, mi-am propus să vă provoc să ieșiți din zona voastră de confort literar. Și unul dintre voi va fi răsplătit cu un exemplar al unei cărți pe care o ador!

Deși cărțile mele preferate sunt cele SF, știu că o parte a cititorilor mei nu le consideră lecturi din zona lor de confort. De cele mai multe ori, e pur și simplu din cauză că romanele SF sunt percepute ca fiind greoaie, pline de termeni tehnici și de descrieri științifice. Nu zic că nu există și astfel de cărți, dar majoritatea nu sunt așa. De asta recomandam anul trecut 5 titluri pentru cei care nu prea citesc SF.

Primul din cele cinci este un roman pe care eu l-aș recomanda oricui, fan SF sau nu, pentru că e absolut superb, înduioșător și bine scris! I-am scris o recenzie (pe care o poți citi aici) și l-am recomandat fără oprire. Acum a venit momentul să-l ofer ca premiu unui cititor norocos, dar și curajos.

Tot ce trebuie să faci e să completezi formularul de mai jos până pe 12 februarie!


 
zona-de-confort-winner.png
 

Despre concurs:

Concursul se desfășoară până la data de 12 februarie 2019, ora 23:59.

Poate participa orice persoană care poate primi un colet la o adresă de pe teritoriul României. Dacă ai sub 14 ani, poți participa atâta timp cât o persoană cu un buletin valabil poate ridica un colet pentru tine. Coletul va fi trimis prin Poșta Română.

Câștigătorul va fi ales de mine pe baza răspunsului oferit. Pentru a mă convinge, nu este necesar un răspuns lung sau elaborat, ci autentic. Răspunsul - alături de numele câștigătorului - va fi anunțat pe pagina de Facebook Jurnalul unei cititoare. De asemenea, câștigătorul va fi contactat prin e-mail.

Mult succes!



Recenzie: Extraordinarele circumstanțe ale vieții lui Weylyn Grey

Mi-am dat seama că e vorba despre o poveste surprinzătoare de când am citit primul capitol al cărții pe site-ul Anei Mănescu (traducătoarea volumului). Însă chiar și așa, nu m-am așteptat la un roman atât de cald și de înduioșător, cu un protagonist care nu numai că te fascinează, dar îți devine simpatic din primele clipe.

Povestea:

Weylyn Grey s-a născut în mijlocul unui viscol… care a durat doar câteva minute, în mijlocul verii. Tot restul vieții sale a fost la fel de ieșit din comun.

A rămas orfan destul de tânăr, așa că a plecat în pădurea care începea în spatele casei sale. Nu a plecat singur, ci alături de haita de lupi cu care se împrietenise.

A trăit alături de ei până când au rămas fără vânat în împrejurimi, apoi, refuzând să plece, s-a împrietenit cu fiica măcelarului de la care cumpăra carne pentru haita lui. Însă banii rămași de la părinți s-au terminat repede și abia atunci a început aventura.

Părerea mea:

Am iubit Extraordinarele circumstanțe ale vieții lui Weylyn Grey. E o carte incredibil de captivantă și i se potrivește perfect clișeul cu „n-am putut-o lăsa din mână”. Pur și simplu nu mi-am dorit să mă opresc. Are un farmec aparte pentru că e plină de magie și de căldură și de oameni frumoși, care vor să-l primească pe Weylyn în viața lor pentru că e un om deosebit pe care vor să-l ajute. Citind, îți dorești să nu pleci niciodată din povestea lui, dar cumva ți-ai dori și să-și găsească finalul fericit mai repede, pentru că îl merită.

Weylyn e un personaj fascinant. Are o naivitate și o sinceritate care te topesc, dar e în același timp matur și pragmatic. Viața l-a modelat altfel încât să trebuiască să învețe să aibă grijă de el foarte devreme, dar în același timp l-a ferit de fățărnicia și de măștile lumii oamenilor. Totuși, nu e un personaj perfect. Îi e foarte greu să accepte magia care îl înconjoară, așa că ajunge să se teamă de ea. Vrea să-și găsească locul printre oameni, dar atunci când situația devine dificilă, alege calea sălbăticiei până când singurătatea îl împinge înapoi printre oameni. Nu-l condamn, dimpotrivă, îl înțeleg perfect. Și mie mi-ar plăcea să pot fugi de tot și de toate și să trăiesc într-o cabană din pădure din când în când. Dar chiar dacă aș putea avea internet acolo, tot e greu să convingi un curier să livreze cărți într-o peșteră plină de lupi, nu? :))

Revenind la roman, Weylyn nu e singurul personaj fascinant. Majoritatea poveștii e scrisă din perspectiva celor care l-au cunoscut, care sunt genul acela de oameni care îți cresc încrederea în umanitate. Sunt persoane cu un suflet bun (chiar dacă unii dintre ei se arată duri), care vor să ajute un băiat rătăcit… pentru că se regăsesc puțin în el. Într-un fel, toți sunt niște oameni rătăciți, care își caută haita. Și prezența lui Weylyn îi ajută pe toți. Unora chiar le schimbă viața pentru totdeauna, cum e Mary Jane, fiica măcelarului despre care v-am povestit în descriere.

Atmosfera romanului e la fel de magică precum Weylyn: subtilă, dar extraordinară. Totul pare normal, până când nu mai e, până când devine absolut fantastic. Dar mie mi s-a părut un fantastic credibil. Nu e explicat, nu e deloc logic, pur și simplu e. Și dacă accepți asta, dacă accepți puterile lui Weylyn, atunci acea notă fantastică în jurul căreia se învârte povestea o să rezoneze cu copilul din tine care a încercat să mute lucruri cu puterea minții, doar ca să vadă dacă nu cumva magia există, dacă nu cumva chiar tu ești magic.

Recomand Extraordinarele circumstanțe ale vieții lui Weylyn Grey tuturor celor care au făcut asta când erau copii, tuturor celor care cred că ar putea exista magie în lumea din jurul lor. De asemenea, o recomand celor care simt că încă nu și-au găsit locul, care s-au simțit respinși sau care au simțit că nu sunt de-ajuns. O să vă placă mult, vă garantez.

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul editurii Herg Benet sau din librării online precum Libris sau Cartepedia.