Editura Epica

Recenzie: Urmașii de sânge și os

În fiecare societate există nedreptate. Iar nedreptatea va aduce după sine frica în inima unui popor. Dar oamenii măcinați de frică sunt rareori buni conducători pentru că doar unii reușesc s-o recunoască și s-o înfrunte, în loc să se lase conduși de ea. Ceilalți, însă, fac lucruri îngrozitoare în numele siguranței, accentuând nedreptatea și frica și perpetuând ciclul abuzurilor de putere. Despre asta e vorba în Urmașii de sânge și os, despre nedreptate și frică, dar și despre speranța care apare în ciuda lor.

Povestea:

Cu 11 ani în urmă, Zelie a asistat la moartea mamei ei. În aceeași noapte, noaptea Raidului, toți ceilalți copii cu părul alb din Orisha și-au văzut părinții maji uciși. În ținuturile lui Zelie, părul alb era un semn al atingerii zeilor. Toți copii însemnați astfel - numiți divineri - urmau să capete puteri magice la 13 ani și să devină astfel maji, precum părinții lor.

Dar lucrurile s-au schimbat în noaptea Raidului, când magia a dispărut din Orisha. Acest lucru i-a permis regelui să ordone uciderea tuturor majilor, care nu au avut nicio putere să se opună. Niciunul nu a supraviețuit, așa că mii de divineri au rămas orfani, dar în viață. Totuși, deși au rămas fără niciun fel de apărare, divinerii au devenit paria, excluși din societate și obligați să plătească taxe din ce în ce mai mari pentru a rămâne liberi. Cei care nu-și pot permite să plătească sunt duși în obști, niște lagăre de muncă forțată.

Dar totul se schimbă atunci când Zelie salvează o tânără care era urmărită de soldați. Necunoscuta a descoperit o cale de a aduce magia înapoi, iar Zelie i se alătură în încercarea de a restabili ordinea în Orisha.

Părerea mea:

Dacă vreți să citiți o carte cu un personaj feminin puternic, atunci pe Zelie o căutați. Văzând nedreptatea lumii ei, Zelie nu se poate abține să nu riposteze. Mereu caute să-i scape pe alții de sentimentul sfâșietor de neputință, sentiment pe care îl cunoaște prea bine încă din noaptea Raidului. Desigur, asta o pune în pericol, dar e o fire puternică și are și un pic de noroc din partea zeilor. Și n-ai cum să n-o iubești pentru curajul și îndrăzneala ei.

Revenind la zei, mi-au plăcut enorm istoria și legendele Orishei. E atât de multă culoare în poveștile lor, atât de multă frumusețe și căldură. Magia e un dar de la zei, iar zeii și oamenii sunt deopotrivă copiii Mamei, cea care a creat lumea. Nu există lupte, sânge sau trădări, ci Orisha are o mitologie bazată pe iubire și pe comunitate.

Lumea oamenilor, însă, este aceeași pe care o cunoaștem, cea condusă de frică și de dorință de putere. Majii nu sunt nici ei curați, fără vină, unii abuzând deseori de puterile lor… dar la fel de răi sunt și oamenii simpli care i-au ucis. Într-o lume cu un trecut atât de brutal, deseori lui Zelie îi este greu să aleagă de partea cui ar fi dreptatea și asta o face o eroină atât de reușită: nu e sigură de destinul ei, are deseori îndoieli, greșește uneori, e imperfectă. Dar face tot ce poate, lucru pe care l-am admirat la ea.

Restul personajelor sunt și ele foarte bine construite, evoluând (sau involuând) natural pe parcursul romanului. Spre exemplu, cei doi copiii ai conducătorului Orishei învață încet-încet să vadă realitatea nedreaptă a lumii lor, în timp ce tatăl lor decade pe zi ce trece, mânat de frică și de durere. Mi-a plăcut să le văd parcursul, să fiu alături de ei pe măsură ce înțelegeau cum arată, de fapt, Orisha condusă de tatăl lor.

La fel ca eroina, și romanul e imperfect. Există o poveste de dragoste mai puțin convingătoare și multe coincidențe care par prea convenabile. Dar într-o lume în care zeii sunt reali, câteva coincidențe nu pot strica o poveste superbă. Și povestea din Urmașii de sânge și os chiar e minunată. Deși substratul e unul legat de politică (autoarea a scris romanul pentru a atrage atenția asupra modului nedrept în care sunt tratați oamenii de culoare de către poliția americană), pe mine povestea m-a dus cu gândul la toate nedreptățile pe care și le fac oamenii unii altora, indiferent de culoarea pielii sau de orice alt aspect.

Eu am perceput romanul ca pe un semn de exclamare care să te inspire să te opui nedreptății, oricare ar fi ea. De aceea vi-l și recomand :)

Poți cumpăra cartea din librării online precum Libris sau Cartepedia.


Recenzie: Trilogia Născută din fum și os

Am terminat zilele trecute ultimul volum al seriei Născută din fum și os și mi s-a părut un final extraordinar pentru o trilogie minunată. Am citit primele volume atunci când au apărut și m-au impresionat de fiecare dată, dar n-am apucat să scriu pe blog despre ele. Totuși, pentru că le consider unele dintre cele mai bune romane fantasy pe care le-am întâlnit până acum, am decis să vă povestesc despre toate cele #3cărți în acest articol (spoiler free, desigur).

Povestea:

Karou este o tânără artistă din Praga, cu părul albastru și tatuaje fascinante în palme. Caietele ei de schițe sunt pline de desene ale unor monștri cu chip de om, dar cu corpuri de animale. Însă sursa ei de inspirație nu este o imaginație bine dezvoltată, ci însăși realitatea. Bestiile pe care le desenează sunt familia ei.

Crescută de himere, Karou a știut dintotdeauna că lumea e mult mai fantastică decât pare. În spatele unor uși aparent banale, ea știe că se ascund intrările în atelierul lui Brimstone, un loc unde în schimbul dinților poți primi mărgele care împlinesc dorințele. Însă într-o zi, urmele arse ale unor palme apar pe ușile ei și, atunci când acestea iau foc, orice cale de acces între lumea oamenilor și cea a himerelor e tăiată.

Akiva este un înger, deci dușmanul veșnic al himerelor, însă istoria lui ascunde o iubire care nu ține cont de taberele unui război. Venit pe Pământ ca să-i distrugă sursa de aprovizionare a lui Brimstone, îngerul o întâlnește pe Karou, pe care anii de antrenament îi spun că ar trebui s-o omoare, dar pe care inima nu-l lasă s-o ucidă.

Cu ajutorul lui, Karou va afla în sfârșit cine este ea cu adevărat și va încerca să schimbe lumea îngerilor și a himerelor, salvând-o.

Părerea mea:

De-a lungul timpului, am încercat să citesc cărți Young Adult din toate genurile: distopii, fantasy, SF, cu vampiri, cu extratereștri, realiste… Singurele pe care le-am evitat au fost cele cu îngeri. Nu sunt o persoană religioasă, dar am crezut mereu că anumite lucruri care sunt sacre pentru alții nu ar trebui duse într-o zonă banală, devenind doar o altă specie de masculi de care să se amorezeze fetele de prin cărți.

Totuși, am decis să citesc această serie pentru că acum câțiva ani urmăream un blog fain, care diseca foarte dur, dar just, romanele YA populare atunci. Și despre această serie n-a avut nimic rău de spus. Cori și cu mine nu aveam mereu păreri asemănătoare pentru că unele lucruri care o deranjau pe ea mie nu mi se păreau atât de rele. Dar dacă trilogia asta a impresionat-o, am zis că e musai s-o citesc și n-am regretat nicio secundă.

În primul rând, am înțeles repede că reticența mea despre îngeri nu era necesară. Laini Taylor n-a încercat să reinterpreteze vreun mit biblic pentru a se potrivi poveștii ei. Îngerii ei sunt pur și simplu niște ființe dintr-o altă lume, la fel ca elfii, piticii și alte creaturi ale genului Fantasy. De asemenea, himerele din această serie nu sunt demonii iadului, ci creaturile care trăiau în Eretz înainte de sosirea îngerilor. De fapt, mitologia acestei lumi e pur și simplu fascinantă. De la primele pagini și până la ultimele, universul îngerilor și al himerelor ți se dezvăluie pas cu pas și detaliu cu detaliu. Întreaga lume e construită foarte migălos și atent, dar autoarea a prezentat-o foarte natural, fără infodump și fără a forța lucrurile. Și totul are o explicație, inclusiv portalurile către Pământ, chiar dacă motivele apar mai târziu.

La fel de bine e construită și acțiunea. Sunt lucruri care par uneori în plus, detalii care nu-și au rostul, chiar clișee (cum e insta-love-ul din primul volum), dar fiecare astfel de element își găsește până la urmă explicația și rolul și totul se potrivește perfect, ca un puzzle superb. Născută din fum și os este o serie care te ține cu sufletul la gură, dar suspansul e bine dozat. Te trezești repede dând pagină după pagină fără să mai vrei să te mai oprești vreodată. Apropo de oprit, finalul e și el superb. Nu vreau să-mi scape niciun detaliu, dar vă spun că nu e deloc clasicul „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”, nu e despre transformarea săbiilor în pluguri, ci e doar un nou început.

Și personajele sunt incredibile… am iubit-o pe Karou, mi-am dorit să fiu ea de nenumărate ori. Viața ei a fost extrem de dificilă, dar a făcut față cu brio. A trecut mereu peste deznădejde și durere și a găsit puterea să facă față pentru că nu e genul de persoană care să stea să-și plângă de milă. Și Akiva i se potrivește perfect, pentru că nici el nu e străin de durere. Desigur, relația lor nu e lipsită de suișuri și coborâșuri, de provocări inimaginabile și de răni. Dar mi se par o pereche superbă. În plus, și restul personajelor sunt extraordinar de bine gândite. Chiar și antagoniștii au niște explicații și justificări, nu sunt răi de dragul răutății. Lumea fenomenală construită în aceste cărți e populată de personaje pe măsură.

Deși e o serie dedicată tinerilor, abordează subiecte destul de dure, inclusiv, război, rasism, trădare, justificarea unor orori și multe altele. Desigur, nu e o trilogie perfectă, dar pe mine m-a cucerit prea tare ca să-i pot găsi vreun defect. Poate nu e suficient de profundă pentru unii, poate povestea de dragoste are un rol prea important pentru alții, dar eu aș recomanda aceste cărți cu mare drag oricărui amator de romane fantasy. Și oricui caută un personaj feminin puternic!

Primul volum poate fi cumpărat de la Cartepedia, volumul al doilea de la Libris, iar ultimul volum se găsește în ambele librării online (Libris și Cartepedia).


Carte vs Film: Cu drag, Simon

Mulțumită editurii Epica, ieri seară am avut ocazia să particip la avanpremiera filmului Cu drag, Simon. Și pentru că am reușit să termin cartea pe care e bazat filmul cu vreo 30 de minute înainte de vizionare, am putut să le compar destul de ușor. Pe scurt, concluzia mea e că ecranizarea respectă ideea romanului (și o pune în scenă foarte frumos), ambele spunând o poveste înduioșătoare, dar care probabil va crea controverse.

Povestea:

coperta_cu-drag-simon.jpg

Simon Spier este un adolescent tipic. Are o familie care îl iubește, părinți înțelegători, prieteni cu care se simte bine... și un secret: e gay. Singura persoană care știe adevărul despre el e Blue, un coleg de școală aflat în aceeași situație. Însă cei doi nu se cunosc în realitate, ci doar corespondează anonim prin e-mail, Simon semnându-se Jaques.

Totuși, secretul lor e pe cale să iasă la iveală atunci când Simon uită să se delogheze din contul „lui Jaques” pe un computer din biblioteca școlii. Martin se așează imediat după el și îi descoperă conversațiile cu Blue, însă decide să nu spună nimănui... ci să-l șantajeze pe Simon pentru a putea obține o întâlnire cu Abby, una din cele mai bune prietene ale lui Simon.

Simon acceptă târgul propus de Martin și pornește astfel pe un drum de-a lungul căruia se va regăsi și accepta, înțelegând că schimbarea nu e neapărat un lucru rău.

Trailer:

 
 

Părerea mea:

Citind Simon și planul Homo Sapiens, am avut senzația că reintru în contact cu persoana care eram în adolescență. Mi-am amintit perioada în care cea mai mare grijă din lume era aflarea id-ului de messenger al băiatului drăguț de la clasa paralelă și în care ieșeam în parc sau la mec, pentru că n-aveam bani de cafenele. Mi-am amintit și faptul că toată perioada respectivă era de fapt o căutare a sinelui, cum fiecare încerca atitudini și stiluri noi ca să descopere cine e cu adevărat.

Exact despre asta sunt și cartea, și filmul. Despre găsirea și acceptarea identității, despre înțelegerea faptului că mereu vor exista oameni care te vor marginaliza pentru ceea ce ești și despre cum cel mai important lucru e să fi tu fericit cu tine însuți. E genul de poveste care te va face să te simți mai bine, mai ușor, mai împăcat în pielea ta. Ceea ce nu înseamnă că nu e o poveste cu un substrat profund. Subiectul romanului (și al filmului) este unul controversat, mai ales în România. Dacă n-ai mai citit până acum cărți despre subiecte LGBT, atunci aceasta o să-ți testeze limitele toleranței. Pentru mine, însă, povestea dintre Simon și Blue a fost frumoasă în inocența ei adolescentină și mi-am dorit să fie fericiți împreună pentru cât mai mult timp.

Așadar, cred că e evident faptul că mi-au plăcut personajele. Simon e adorabil pentru că îi pasă foarte mult de oamenii de jur, dar e imposibil să nu se lase acaparat de toate evenimentele tumultuoase din viața lui. Și restul prietenilor lui sunt memorabili. Nick, Leah și Abby sunt o gașcă alături de care mi-ar fi plăcut să cresc. Până și Martin, e, cumva, un personaj pe care mi-e greu să-l urăsc. Nu știu, poate vârsta e de vină, poate la 14 ani l-aș fi judecat altfel, dar mi s-a părut un puști care nu vrea să facă rău nimănui, dar care are un amalgam de emoții și de sentimente pe care încă nu știe foarte bine cum să le gestioneze. Ceea ce cred că e valabil pentru toate personajele.

Cât despre diferențele dintre film și carte... Nu sunt lucruri majore. În film, Simon are o singură soră, nu două. Leah are un crush puțin diferit. Adresa falsă de e-mail a lui Simon e alta (deși versurile din care e inspirată adresa de mail din carte se văd scrise lângă patul lui). Sunt mici detalii care, în ansamblu, nu mi se pare că schimbă nimic. Totuși, cartea are o atmosferă mai apropiată de ideea de povești dintr-un liceu, pe când filmul se simte mai mult ca o poveste de dragoste pentru tineri. Bineînțeles, mi-a plăcut mai mult cartea pentru că e mai ușor să înțelegi ce se întâmplă în mintea personajelor, dar filmul îi face cinste. E aceeași poveste, e la fel de înduioșătoare și de frumoasă.

În film, totuși, mi-a plăcut mult felul în care Simon și-l imagina pe Blue. Scenele respective au fost foarte fain gândite și filmate, la fel ca micul număr de dans din imaginația lui Simon. În schimb, m-au deranjat secvențele când ni se arată ce se tastează. Mai exact, în loc să fie o imagine statică, din perspectiva cuiva aflat în fața unui laptop, camera se mută o dată cu rândul care avansează. Mie mi-a dat o senzație de vertij, dar, așa sunt eu, am rău de mișcare de când mă știu. De asta cred că metroul e o minune: e singurul loc unde pot citi fără să mi se facă rău.

Revenind, dacă v-a plăcut romanul, o să vă placă și filmul. Iar dacă n-ați citit cartea, v-o recomand dacă vreți să descoperiți o poveste de dragoste adolescentină, care să vă reamintească de anii de liceu. Și dacă nu ați mai citit povești LGBT până acum, dați-i acestui volum o șansă: e suficient de simplu cât să nu vă arunce direct în mijlocul unei dezbateri înflăcărate, dar suficient de controversat cât să vă testeze limitele toleranței. Personal, vreau să felicit editura pentru curajul de a publica această carte pe piața de la noi. Și sper să fie citită în număr cât mai mare pentru că eu cred că avem nevoie și de astfel de povești ca să ajungem să devenim o societate lipsită de ură.

Cartea poate fi cumpărată din librării online precum Libris și Cartepedia.


Recenzie: Uite asa arata fericirea

Atunci când le-am cerut celor de la libris.ro această carte pentru recenzie, mă așteptam la o povestioară roz numai bună pentru februarie, ca să intru în starea de devoratoare de ciocolată în formă de inimioare cu umplutură roz de căpșuni (ha-ha. Sunt în starea asta de când m-am născut, și nu mă opresc doar la ciocoloata în formă de inimioare. Întrebați-mi familia care a făcut o artă din ascunsul dulciurilor de mine). Însă povestea din Uite așa arată fericirea nu prea s-a lipit de mine...

Povestea:
GDL824 îi trimite din greșeală un e-mail lui EONeill22 și așa încep cei doi să corespondeze. Sunt limitați la mesaje pe net, deoarece trăiesc în colțuri diferite ale țării. Totuși, din micile lor povestioare despre lucruri simple, dar care de fapt contează atât de mult, cei doi încep să se cunoască. Însă în momentul în care GDL824 vine în orășelul lui EONeill22 și dintr-un nickname devine Graham Larkin, o vedetă de cinema, Ellie O'Neill hotărăște să se țină la distanță de el, deoarece un secret din trecutul familiei ei riscă să iasă la iveală imediat ce presa ar începe să sape în trecutul fetei.

Părerea mea:
Am început cartea de dimineață și până seara era gata. Nu prea scriu recenzii imediat ce termin un roman, așa că abia a doua zi de dimineață mi-am luat laptopul în brațe... și am început să mă uit aiurea la spațiul alb de după subtitlul Părerea mea întrebându-mă care a fost, de fapt, părerea mea...

Nu mi-a displăcut. E o poveste simplă, care curge de la început până la sfârșit fără goluri și hopuri... Are și un moment sau două tensionate, dar nimic care să mă facă să-mi lipesc ochii de rânduri, citind cu sufletul la gură. Există și ceva tensiune, dar se risipește într-un mod puțin ciudat pentru că atunci când lucrurile de care toți se tem se întâmplă, nu prea se întâmplă nimic grav...

Există însă și părți bune, cum ar fi e-mailurile de la început, care sunt pur și simplu simpatice. Dacă măcar jumătate de carte era doar cu mail-uri simple, dar meaningful, probabil mi-ar fi plăcut mult mai mult. Așa... mi s-a părut lipsită de substanță, ca un fel de vată de zahăr care se dizolvă imediat...

Probabil problema a fost faptul că au fost prea multe subiecte, niciunul dus până la capăt. În primul rând, e ideea unei povești de dragoste născută pe internet care a fost înghesuită în primele pagini, prea puțin ca să treacă de la amiciție de „marea dragoste” și devenită mult prea repede realitate atunci când cei doi se întâlnesc...

Apoi, e problema banilor, care se pune atunci când Ellie e acceptată la un curs de poezie la Harvard, însă participarea costă 2000 de dolari, ceea ce e destul de mult pentru posibilitățile ei financiare. Tânăra refuză să-i ceară bani mamei ei nu deoarece ea n-ar putea face rost, ci tocmai pentru ca Ellie știe că mama ei ar face orice sacrificii necesare ca să strângă banii și pur și simplu nu vrea s-o vadă chinuindu-se pentru ea. Însă și de data asta, subiectul e rezolvat miraculos și problema se rezolvă...

Subiectul hărțuirii de către presă mi s-a părut interesant, totuși. Momentele în care niște sălbatici înarmați cu aparate foto se băgau neinvitați și nedoriți în sufletul personajelor, faptul că se purtau ca și cum era dreptul lor, ca și cum ei trebuiau să știe tot, inclusiv de câte ori merge cineva la baie mi s-a părut nu doar insuportabil, dar îngrozitor. Și vânătoarea asta a „presei” mondene, afluența de „subiecte” fără sens și fără relevanță mi se pare într-adevăr o problemă a societății actuale și poate dacă autoarea s-ar fi concentrat ceva mai mult pe acest aspect, ar fi ieșit o poveste dacă nu mai închegată, măcar memorabilă.

Încă nu mi-e clar care e părerea mea... Nu mi-a displăcut cartea pentru că până la urmă e o lectură plăcută, relaxantă, sunt multe momente simpatice în roman, există și câteva subiecte interesante... Dar nici nu pot spune că mi-a plăcut pentru că mi s-a părut că povestea s-a împrăștiat pe prea multe subiecte și în final n-a ajuns nicăieri...

Totuși, dacă aveți chef să vă relaxați sau să uitați puțin de iarnă și de zăpadă și să vă bucurați de o vară caniculară, vă recomand cartea care are loc în miezul verii :)

Mulțumesc pentru carte celor de la libris.ro, o librărie online de unde vă puteți comanda cărți online la prețuri excepționale și unde puteti găsi inclusiv cărți în engleză, ca să vă bucurați de povești în limba în care au fost scrise. În plus, libris.ro este singura librărie online care oferă transport gratuit la orice comandă!

Recenzie: Hopeless - Fara speranta

Va vorbeam acum cateva zile despre asteptari. Prima data cand am citit un roman de la editura Epica, asteptarile mele tindeau spre zero, pentru ca toate romanele de "dragoste" pe care le citisem nu avusesera nicio poveste mai profunda decat clasicul "l-am vazut, l-am placut, intervine orgoliul meu sau al lui, dar la sfarsit ne impacam". Nu ma asteptam la problemele adevarate pe care le punea E usor sa te iubesc.

M-am invatat minte, asa ca atunci cand m-am apucat de Fara speranta, ma asteptam sa fie o carte buna, cu o poveste frumoasa, cu obstacole adevarate, dar o poveste pe care sa o pot digera. A fost exact ca si cum m-as fi asteptat la o salata si as fi primit un festin demn de descrierile culinare ale lui George RR Martin. Totusi, nu stiu cat de buna e cartea asta din punct de vedere literar si sincer in clipa asta nici nu-mi pasa. Am pus-o jos acum un minut si inca simt tot impactul pe care l-a avut asupra mea. Pentru mine, personal, a fost perfecta din toate punctele de vedere pentru ca a fost una dintre acele carti care m-a afectat la un nivel emotional profund.

Tocmai de aceea, nu pot s-o rezum. Nu mi se pare ca in cazul acestui roman, e vorba despre poveste. Pentru mine, a fost vorba despre ceea ce m-a facut sa simt, asa ca nu-mi mai structurez recenzia ca pana acum, nu de data asta. Daca vrei sa aflati care e povestea romanului, o gasiti aici.

Pentru mine, cartea a avut doua parti. Prima este intr-adevar o poveste de iubire, una aproape prea perfecta ca sa fie adevarata, una despre care poti sa te indoiesti ca ar exista in viata reala, dar una care reuseste totusi sa convinga. Pe mine cel putin m-a convins, am simtit cu adevarat frumusetea momentelor, am crezut, chiar daca doar pentru cateva zile, ca poate exista cu adevarat un asemenea nivel de comunicare intre doua persoane, intre doua inimi, intre doua suflete.

Apoi, desigur, e si partea a doua, cea care de obicei pune la incercare relatia, dar care in acest caz pune la incercare identitatea lui Sky, valorile ei, parerile ei despre lume si viata, chiar parerile ei despre ea insasi. Aici, povestea de dragoste mie mi s-a parut pusa in plan secund, fiind doar o ancora pentru sanatatea ei mintala, un punct fix in universul care se prabusea in jurul ei. Si avea toate motivele sa se prabuseasca, pentru ca povestea ei e intr-adevar ingrozitoare. Va spun doar ca e vorba despre viol si pedofilie, si cred ca asta e suficient de mult ca sa intelegeti ca romanul acesta abordeaza intr-adevar probleme serioase, dar suficient de putin ca sa nu va stric placerea lecturii.

Cand am recomandat acest roman la rubrica De citit, nu stiam exact ce ma captivase la descrierea lui, dar stiam ca o data ce scriu despre el, recomandandu-l, o sa-l citesc pentru ca mi se pare ca asa e corect. Nu stiu de ce l-am ales dintre toate cartile care apareau in acea perioada, dar acum stiu ca a fost alegerea corecta. Inca il recomand, si sper sa va placa, dar sunt constienta ca impresia mea despre el a fost extrem de subiectiva si a avut legatura strict cu impactul pe care l-a avut asupra mea. Insa, in final, asta i se intampla oricarui cititor, asa ca sper ca-l veti citi si ca va avea si asupra voastra acelasi impact pentru ca eu am trecut prin niste senzatii care in final mi-au facut mult bine, si asta va doresc si voua.

Tocmai de aceea, vreau sa multumesc sponsorului blogului, libris.ro, o librarie online de unde va puteti comanda carti online la preturi exceptionale si unde puteti gasi si carti in engleza, ca sa va bucurati de povesti in limba in care au fost scrise. In plus, incepand de luna asta, libris.ro a devenit singura librarie care ofera transport gratuit la orice comanda! Asadar nu-mi ramane decat sa va urez spor la citit!