Editura Epica

Cartea de la munte: Visul își alege visătorul

După ce am citit seria Născută din fum și os, semnată de aceeași autoare, abia așteptam să citesc și alte cărți scrise de ea. Și nu m-a dezamăgit, pentru că am descoperit un roman superb, despre visuri și lupta pentru a le îndeplini, dar și despre vise și puterea lor asupra noastră.

Povestea:

Lazlo și-a pierdut părinții în război, așa că a fost trimis la o mânăstire. Acolo a aflat de la un călugăr pe jumătate nebun povești despre un oraș vrăjit, aflat dincolo de deșert. Însă la un moment dat, numele orașului e smuls din mintea lui Lazlo, fiind înlocuit cu numele Plângerea. De-atunci, băiatul a început să creadă cu adevărat în magie.

Mai târziu, Lazlo a ajuns să lucreze la o bibliotecă, unde a început să studieze informațiile despre Plângerea, devenind practic un expert în tot ce ține de Orașul Pierdut. Însă atunci când visele sale se împlinesc și o legiune din Plângerea vine în orașul său, căutând oameni care să-i ajute cu o problemă misterioasă, Lazlo va descoperi că altcineva vrea să-i trăiască visul.

În Plângerea, oamenii au trăit în prezența zeilor. Aceștia erau niște stăpâni care păreau atotputernici și luau mereu ceea ce-și doreau: oameni care să le fie sclavi. Asta până când oamenii s-au revoltat și i-au omorât. Dar cinci copii de zeu au reușit să supraviețuiască, rămânând ascunși deasupra Plângerii. Și deși ei își doresc să nu atragă atenția asupra lor, lucrurile lăsate în urmă de zei încă amenință orașul.

De aceea, legiunea întâlnită de Lazlo a plecat din Orașul pierdut, pentru a aduna înțelepții și inginerii altor neamuri, care să-i ajute să salveze Plângerea.

Părerea mea:

Am citit Visul își alege visătorul la munte, cât timp ajutam la organizarea unei tabere. Norocul meu a fost că m-am apucat de ea în ziua liberă, pentru că zău că n-am putut-o lăsa din mână. Și pentru că se citește repede, am terminat-o într-o zi, suferind apoi pentru că s-a terminat atât de repede. E aproape nedrept de ușor de citit.

Nici nu știu care dintre protagoniști mi-a plăcut mai mult: Lazlo, băiatul care luptă pentru ceea ce-și dorește, dar îi și ajută pe alții, care e plin de compasiune și complet lipsit de egoism. Sau de Sarai, una dintre cei cinci copii de zei, cea care poate intra în visele oamenilor și care le poate înțelege teama și ura pentru zei, care poate accepta și punctul lor de vedere. Și restul personajelor sunt la fel de bine construite: chiar și „cei răi” au o motivație clară, dar și o traumă în trecut care i-a dus pe calea pe care sunt astăzi. Ambițiile și dorințele lor de distrugere sunt aproape logice, iar suspiciunea cu care îi privesc pe ceilalți (mai ales Nero pe Lazlo), e fascinantă.

Atmosfera e pur și simplu wow! Dacă ești genul de cititor care a așteptat cu nerăbdare scrisoarea de la Hogwarts, care a explorat toate șifonierele căutând poarta spre Narnia și care și-a dorit mereu ca dincolo de aparențele lumii normale să întrezărească o frântură de magie, atunci cartea asta e ca un vis devenit… un roman.

Dincolo de personaje și de lumea lor, acțiunea e și ea prezentă, mai puțin la început, dar extrem de mult spre final. Iar finalul e atât de surprinzător… Adică romanul începe cu o scenă în care o fată albastră cade din cer și moare. Apoi povestea se mută în trecut și, pe măsură ce citești, începi să înțelegi cine e fata și când va cădea… Pentru ca apoi lucrurile să se precipite și să ai parte de o grămadă de revelații fascinante. Serios, dacă începutul romanului vi se pare lent, dați-i totuși o șansă, finalul o să merite.

Așadar, în timp ce aștept continuarea, vă recomand Visul își alege visătorul dacă vă plac lumile fantastice și magice, în care visurile pot deveni realitate, iar visele sunt mult mai mult decât ceea ce par.

Cartea poate fi cumpărată din librării online precum Libris sau Cartepedia.


Cartea de pe plajă: Cinder (Cronicile lunare #1)

După cum am anunțat pe Instagram, azi dau startul la o săptămână în care mi-am propus să #recomand5cărți. Și vreau să încep cu Cinder, un roman SF pentru tineri, pe care am tot ezitat să-l citesc destul de mult timp. Deși sunt o mare iubitoare a cărților SF și caut mereu să descopăr noi volume din acest gen pe care să le pot recomanda celor care îl evită, îmi era teamă că n-o să-mi placă această poveste.

Nu prea sunt o fană a reinterpretărilor. Mi se pare că neavând la bază o poveste originală, e mai greu să mă impresioneze. Dar Cinder m-a surprins enorm pentru că nu e, așa cum credeam eu, doar basmul Cenușăresei cu un android ca protagonist, ci e o poveste aproape complet diferită, foarte originală, care face ca micile similarități cu basmul original să pară simpatice, nu lipsite de inspirație.

Povestea:

Cinder este o fată care a supraviețuit unui grav accident de planor, în urma căreia a fost transformată în cyborg. Unul din picioarele ei și una dintre mâini sunt din metal, iar sistemul ei nervos este o combinație între biologic și artificial. În plus, Cinder nu-și mai amintește absolut nimic de dinainte de accidentul care a lăsat-o orfană.

A fost adoptată de o familie din Comunitatea Orientală, dar noul ei tată a fost ucis repede de letumoză, o boală necruțătoare, contagioasă, pentru care nu există niciun fel de antidot. Așa că Cinder a rămas în grija mamei ei vitrege, trebuind să muncească pentru a o întreține pe ea și pe cele două fiice ale ei.

Deși e considerată un paria de societate, părțile ei artificiale au ajutat-o pe Cinder să ajungă repede cel mai priceput mecanic din capitală. Dar atunci când prințul Kai o roagă să-i repare robotul și sora ei se îmbolnăvește, Cinder se va trezi prinsă într-un vârtej care o va forța să afle mai multe despre cine este ea cu adevărat.

Părerea mea:

După cum spuneam la început, povestea se bazează foarte puțin pe Cenușăreasa, având doar câteva elemente comune: numele protagonistei și legăturile ei de familie, implicarea unui prinț în viața ei și, mai târziu, un bal (și poate și un dovleac, rămâne să judecați voi cât de mult e sau nu caleașca pe care o cunoaștem). Dar cartea nu este deloc un basm despre o fată cuminte care primește ajutor pentru a deveni prințesă, ci este o poveste despre descoperirea rădăcinilor, dar și a felului adevărat în care funcționează lumea. Practic, și pentru Cinder, și pentru Kai, este povestea maturizării lor atunci când lumea li se întoarce cu fundul în sus.

Dar Cinder rămâne totuși un roman pentru tineri, așa că poate fi previzibil uneori (marea revelație din final mi s-a părut evidentă destul de devreme, dar micile detalii care au dus la acea revelație au fost surpinzătoare și bine construite), avem parte de insta-love și de un personaj negativ care se poartă mult mai copilăros decât m-aș fi așteptat. Însă, din nou, e o poveste despre maturizare, așa că sunt și câteva teme importante abordate: discriminarea, relațiile de familie, asumarea responsabilității și așa mai departe. Din punctul meu de vedere, echilibrul între plusurile și minusurile poveștii e suficient de reușit cât să-mi placă romanul.

Personajele sunt simultan interesante și impulsive, în sensul că mi-au plăcut deseori, dar au luat și niște decizii cel puțin grăbite alteori. Înțeleg ideea de a te arunca cu capul înainte atunci când situația o cere, dar poate nu o cere chiar mereu. Totuși, mi-a plăcut perspectiva de om bionic a protagonistei, la fel cum mi s-a părut interesant că avem un personaj principal care e mecanic (și promisiunea unui viitor protagonist hacker). Din punct de vedere al elementelor SF, e o carte care le folosește bine, dar nu e atât de tehnică încât să-și sperie potențialii cititori.

Dacă tot am adus vorba de viitorii protagoniști, pentru că știam că fiecare carte e bazată pe câte un basm, mă așteptam ca poveștile fetelor să se încheie în volumele lor și doar universul în care are loc povestea să fie unul comun. Dar nu, Cinder are un final abrupt, care m-a făcut să vreau să citesc continuarea cât mai repede. Așa că dacă vă plac cărțile pentru tineri sau reinterpretările pline de originalitate ale basmelor clasice, vă recomand cu drag această serie pe care abia aștept s-o continui.

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul editurii Epica sau din librării online precum Libris sau Cartepedia.


Recenzie: Urmașii de sânge și os

În fiecare societate există nedreptate. Iar nedreptatea va aduce după sine frica în inima unui popor. Dar oamenii măcinați de frică sunt rareori buni conducători pentru că doar unii reușesc s-o recunoască și s-o înfrunte, în loc să se lase conduși de ea. Ceilalți, însă, fac lucruri îngrozitoare în numele siguranței, accentuând nedreptatea și frica și perpetuând ciclul abuzurilor de putere. Despre asta e vorba în Urmașii de sânge și os, despre nedreptate și frică, dar și despre speranța care apare în ciuda lor.

Povestea:

Cu 11 ani în urmă, Zelie a asistat la moartea mamei ei. În aceeași noapte, noaptea Raidului, toți ceilalți copii cu părul alb din Orisha și-au văzut părinții maji uciși. În ținuturile lui Zelie, părul alb era un semn al atingerii zeilor. Toți copii însemnați astfel - numiți divineri - urmau să capete puteri magice la 13 ani și să devină astfel maji, precum părinții lor.

Dar lucrurile s-au schimbat în noaptea Raidului, când magia a dispărut din Orisha. Acest lucru i-a permis regelui să ordone uciderea tuturor majilor, care nu au avut nicio putere să se opună. Niciunul nu a supraviețuit, așa că mii de divineri au rămas orfani, dar în viață. Totuși, deși au rămas fără niciun fel de apărare, divinerii au devenit paria, excluși din societate și obligați să plătească taxe din ce în ce mai mari pentru a rămâne liberi. Cei care nu-și pot permite să plătească sunt duși în obști, niște lagăre de muncă forțată.

Dar totul se schimbă atunci când Zelie salvează o tânără care era urmărită de soldați. Necunoscuta a descoperit o cale de a aduce magia înapoi, iar Zelie i se alătură în încercarea de a restabili ordinea în Orisha.

Părerea mea:

Dacă vreți să citiți o carte cu un personaj feminin puternic, atunci pe Zelie o căutați. Văzând nedreptatea lumii ei, Zelie nu se poate abține să nu riposteze. Mereu caute să-i scape pe alții de sentimentul sfâșietor de neputință, sentiment pe care îl cunoaște prea bine încă din noaptea Raidului. Desigur, asta o pune în pericol, dar e o fire puternică și are și un pic de noroc din partea zeilor. Și n-ai cum să n-o iubești pentru curajul și îndrăzneala ei.

Revenind la zei, mi-au plăcut enorm istoria și legendele Orishei. E atât de multă culoare în poveștile lor, atât de multă frumusețe și căldură. Magia e un dar de la zei, iar zeii și oamenii sunt deopotrivă copiii Mamei, cea care a creat lumea. Nu există lupte, sânge sau trădări, ci Orisha are o mitologie bazată pe iubire și pe comunitate.

Lumea oamenilor, însă, este aceeași pe care o cunoaștem, cea condusă de frică și de dorință de putere. Majii nu sunt nici ei curați, fără vină, unii abuzând deseori de puterile lor… dar la fel de răi sunt și oamenii simpli care i-au ucis. Într-o lume cu un trecut atât de brutal, deseori lui Zelie îi este greu să aleagă de partea cui ar fi dreptatea și asta o face o eroină atât de reușită: nu e sigură de destinul ei, are deseori îndoieli, greșește uneori, e imperfectă. Dar face tot ce poate, lucru pe care l-am admirat la ea.

Restul personajelor sunt și ele foarte bine construite, evoluând (sau involuând) natural pe parcursul romanului. Spre exemplu, cei doi copiii ai conducătorului Orishei învață încet-încet să vadă realitatea nedreaptă a lumii lor, în timp ce tatăl lor decade pe zi ce trece, mânat de frică și de durere. Mi-a plăcut să le văd parcursul, să fiu alături de ei pe măsură ce înțelegeau cum arată, de fapt, Orisha condusă de tatăl lor.

La fel ca eroina, și romanul e imperfect. Există o poveste de dragoste mai puțin convingătoare și multe coincidențe care par prea convenabile. Dar într-o lume în care zeii sunt reali, câteva coincidențe nu pot strica o poveste superbă. Și povestea din Urmașii de sânge și os chiar e minunată. Deși substratul e unul legat de politică (autoarea a scris romanul pentru a atrage atenția asupra modului nedrept în care sunt tratați oamenii de culoare de către poliția americană), pe mine povestea m-a dus cu gândul la toate nedreptățile pe care și le fac oamenii unii altora, indiferent de culoarea pielii sau de orice alt aspect.

Eu am perceput romanul ca pe un semn de exclamare care să te inspire să te opui nedreptății, oricare ar fi ea. De aceea vi-l și recomand :)

Poți cumpăra cartea din librării online precum Libris sau Cartepedia.


Recenzie: Trilogia Născută din fum și os

Am terminat zilele trecute ultimul volum al seriei Născută din fum și os și mi s-a părut un final extraordinar pentru o trilogie minunată. Am citit primele volume atunci când au apărut și m-au impresionat de fiecare dată, dar n-am apucat să scriu pe blog despre ele. Totuși, pentru că le consider unele dintre cele mai bune romane fantasy pe care le-am întâlnit până acum, am decis să vă povestesc despre toate cele #3cărți în acest articol (spoiler free, desigur).

Povestea:

Karou este o tânără artistă din Praga, cu părul albastru și tatuaje fascinante în palme. Caietele ei de schițe sunt pline de desene ale unor monștri cu chip de om, dar cu corpuri de animale. Însă sursa ei de inspirație nu este o imaginație bine dezvoltată, ci însăși realitatea. Bestiile pe care le desenează sunt familia ei.

Crescută de himere, Karou a știut dintotdeauna că lumea e mult mai fantastică decât pare. În spatele unor uși aparent banale, ea știe că se ascund intrările în atelierul lui Brimstone, un loc unde în schimbul dinților poți primi mărgele care împlinesc dorințele. Însă într-o zi, urmele arse ale unor palme apar pe ușile ei și, atunci când acestea iau foc, orice cale de acces între lumea oamenilor și cea a himerelor e tăiată.

Akiva este un înger, deci dușmanul veșnic al himerelor, însă istoria lui ascunde o iubire care nu ține cont de taberele unui război. Venit pe Pământ ca să-i distrugă sursa de aprovizionare a lui Brimstone, îngerul o întâlnește pe Karou, pe care anii de antrenament îi spun că ar trebui s-o omoare, dar pe care inima nu-l lasă s-o ucidă.

Cu ajutorul lui, Karou va afla în sfârșit cine este ea cu adevărat și va încerca să schimbe lumea îngerilor și a himerelor, salvând-o.

Părerea mea:

De-a lungul timpului, am încercat să citesc cărți Young Adult din toate genurile: distopii, fantasy, SF, cu vampiri, cu extratereștri, realiste… Singurele pe care le-am evitat au fost cele cu îngeri. Nu sunt o persoană religioasă, dar am crezut mereu că anumite lucruri care sunt sacre pentru alții nu ar trebui duse într-o zonă banală, devenind doar o altă specie de masculi de care să se amorezeze fetele de prin cărți.

Totuși, am decis să citesc această serie pentru că acum câțiva ani urmăream un blog fain, care diseca foarte dur, dar just, romanele YA populare atunci. Și despre această serie n-a avut nimic rău de spus. Cori și cu mine nu aveam mereu păreri asemănătoare pentru că unele lucruri care o deranjau pe ea mie nu mi se păreau atât de rele. Dar dacă trilogia asta a impresionat-o, am zis că e musai s-o citesc și n-am regretat nicio secundă.

În primul rând, am înțeles repede că reticența mea despre îngeri nu era necesară. Laini Taylor n-a încercat să reinterpreteze vreun mit biblic pentru a se potrivi poveștii ei. Îngerii ei sunt pur și simplu niște ființe dintr-o altă lume, la fel ca elfii, piticii și alte creaturi ale genului Fantasy. De asemenea, himerele din această serie nu sunt demonii iadului, ci creaturile care trăiau în Eretz înainte de sosirea îngerilor. De fapt, mitologia acestei lumi e pur și simplu fascinantă. De la primele pagini și până la ultimele, universul îngerilor și al himerelor ți se dezvăluie pas cu pas și detaliu cu detaliu. Întreaga lume e construită foarte migălos și atent, dar autoarea a prezentat-o foarte natural, fără infodump și fără a forța lucrurile. Și totul are o explicație, inclusiv portalurile către Pământ, chiar dacă motivele apar mai târziu.

 
 

La fel de bine e construită și acțiunea. Sunt lucruri care par uneori în plus, detalii care nu-și au rostul, chiar clișee (cum e insta-love-ul din primul volum), dar fiecare astfel de element își găsește până la urmă explicația și rolul și totul se potrivește perfect, ca un puzzle superb. Născută din fum și os este o serie care te ține cu sufletul la gură, dar suspansul e bine dozat. Te trezești repede dând pagină după pagină fără să mai vrei să te mai oprești vreodată. Apropo de oprit, finalul e și el superb. Nu vreau să-mi scape niciun detaliu, dar vă spun că nu e deloc clasicul „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”, nu e despre transformarea săbiilor în pluguri, ci e doar un nou început.

Și personajele sunt incredibile… am iubit-o pe Karou, mi-am dorit să fiu ea de nenumărate ori. Viața ei a fost extrem de dificilă, dar a făcut față cu brio. A trecut mereu peste deznădejde și durere și a găsit puterea să facă față pentru că nu e genul de persoană care să stea să-și plângă de milă. Și Akiva i se potrivește perfect, pentru că nici el nu e străin de durere. Desigur, relația lor nu e lipsită de suișuri și coborâșuri, de provocări inimaginabile și de răni. Dar mi se par o pereche superbă. În plus, și restul personajelor sunt extraordinar de bine gândite. Chiar și antagoniștii au niște explicații și justificări, nu sunt răi de dragul răutății. Lumea fenomenală construită în aceste cărți e populată de personaje pe măsură.

Deși e o serie dedicată tinerilor, abordează subiecte destul de dure, inclusiv, război, rasism, trădare, justificarea unor orori și multe altele. Desigur, nu e o trilogie perfectă, dar pe mine m-a cucerit prea tare ca să-i pot găsi vreun defect. Poate nu e suficient de profundă pentru unii, poate povestea de dragoste are un rol prea important pentru alții, dar eu aș recomanda aceste cărți cu mare drag oricărui amator de romane fantasy. Și oricui caută un personaj feminin puternic!

Primul volum poate fi cumpărat de la Cartepedia, volumul al doilea de la Libris, iar ultimul volum se găsește în ambele librării online (Libris și Cartepedia).


Carte vs Film: Cu drag, Simon

Mulțumită editurii Epica, ieri seară am avut ocazia să particip la avanpremiera filmului Cu drag, Simon. Și pentru că am reușit să termin cartea pe care e bazat filmul cu vreo 30 de minute înainte de vizionare, am putut să le compar destul de ușor. Pe scurt, concluzia mea e că ecranizarea respectă ideea romanului (și o pune în scenă foarte frumos), ambele spunând o poveste înduioșătoare, dar care probabil va crea controverse.

coperta-cu-drag-simon-tie-in.jpg

Povestea:

Simon Spier este un adolescent tipic. Are o familie care îl iubește, părinți înțelegători, prieteni cu care se simte bine... și un secret: e gay. Singura persoană care știe adevărul despre el e Blue, un coleg de școală aflat în aceeași situație. Însă cei doi nu se cunosc în realitate, ci doar corespondează anonim prin e-mail, Simon semnându-se Jaques.

Totuși, secretul lor e pe cale să iasă la iveală atunci când Simon uită să se delogheze din contul „lui Jaques” pe un computer din biblioteca școlii. Martin se așează imediat după el și îi descoperă conversațiile cu Blue, însă decide să nu spună nimănui, ci să-l șantajeze pe Simon pentru a putea obține o întâlnire cu Abby, una din cele mai bune prietene ale lui Simon.

Simon acceptă târgul propus de Martin și pornește astfel pe un drum de-a lungul căruia se va regăsi și accepta, înțelegând că schimbarea nu e neapărat un lucru rău.

Trailer:

 
 

Părerea mea:

Citind Simon și planul Homo Sapiens, am avut senzația că reintru în contact cu persoana care eram în adolescență. Mi-am amintit de perioada în care cea mai mare grijă din lume era aflarea id-ului de messenger al băiatului drăguț de la clasa paralelă și de anii în care ieșeam în parc sau la mec, pentru că n-aveam bani de cafenele. Mi-am amintit și faptul că toată perioada respectivă era de fapt o căutare a sinelui, cum fiecare încerca atitudini și stiluri noi ca să descopere cine e cu adevărat.

Exact despre asta sunt și cartea, și filmul. Despre găsirea și acceptarea identității, despre înțelegerea faptului că mereu vor exista oameni care te vor marginaliza pentru ceea ce ești și despre cum cel mai important lucru e să fi tu fericit cu tine însuți. E genul de poveste care te va face să te simți mai bine, mai ușor, mai împăcat în pielea ta. Ceea ce nu înseamnă că nu e o poveste cu un substrat profund. Subiectul romanului (și al filmului) este unul controversat, mai ales în România. Dacă n-ai mai citit până acum cărți despre subiecte LGBT, atunci aceasta o să-ți testeze limitele toleranței. Pentru mine, însă, povestea dintre Simon și Blue a fost frumoasă în inocența ei adolescentină și mi-am dorit să fie fericiți împreună pentru cât mai mult timp.

Așadar, cred că e evident faptul că mi-au plăcut personajele. Simon e adorabil pentru că îi pasă foarte mult de oamenii de jur, dar e imposibil să nu se lase acaparat de toate evenimentele tumultuoase din viața lui. Și restul prietenilor lui sunt memorabili. Nick, Leah și Abby sunt o gașcă alături de care mi-ar fi plăcut să cresc. Până și Martin, e, cumva, un personaj pe care mi-e greu să-l urăsc. Nu știu, poate vârsta e de vină, poate la 14 ani l-aș fi judecat altfel, dar mi s-a părut un puști care nu vrea să facă rău nimănui, dar care are un amalgam de emoții și de sentimente pe care încă nu știe foarte bine cum să le gestioneze. Ceea ce cred că e valabil pentru toate personajele.

Cât despre diferențele dintre film și carte... Nu sunt lucruri majore. În film, Simon are o singură soră, nu două. Leah are un crush puțin diferit. Adresa falsă de e-mail a lui Simon e alta (deși versurile din care e inspirată adresa de mail din carte se văd scrise lângă patul lui). Sunt mici detalii care, în ansamblu, nu mi se pare că schimbă nimic. Totuși, cartea are o atmosferă mai apropiată de ideea de povești dintr-un liceu, pe când filmul se simte mai mult ca o poveste de dragoste pentru tineri. Bineînțeles, mi-a plăcut mai mult cartea pentru că e mai ușor să înțelegi ce se întâmplă în mintea personajelor, dar filmul îi face cinste. E aceeași poveste, e la fel de înduioșătoare și de frumoasă.

În film, totuși, mi-a plăcut mult felul în care Simon și-l imagina pe Blue. Scenele respective au fost foarte fain gândite și filmate, la fel ca micul număr de dans din imaginația lui Simon. În schimb, m-au deranjat secvențele când ni se arată ce se tastează. Mai exact, în loc să fie o imagine statică, din perspectiva cuiva aflat în fața unui laptop, camera se mută o dată cu rândul care avansează. Mie mi-a dat o senzație de vertij, dar, așa sunt eu, am rău de mișcare de când mă știu. De asta cred că metroul e o minune: e singurul loc unde pot citi fără să mi se facă rău.

Revenind, dacă v-a plăcut romanul, o să vă placă și filmul. Iar dacă n-ați citit cartea, v-o recomand dacă vreți să descoperiți o poveste de dragoste adolescentină, care să vă reamintească de anii de liceu. Și dacă nu ați mai citit povești LGBT până acum, dați-i acestui volum o șansă: e suficient de simplu cât să nu vă arunce direct în mijlocul unei dezbateri înflăcărate, dar suficient de controversat cât să vă testeze limitele toleranței. Personal, vreau să felicit editura pentru curajul de a publica această carte pe piața de la noi. Și sper să fie citită în număr cât mai mare pentru că eu cred că avem nevoie și de astfel de povești ca să ajungem să devenim o societate lipsită de ură.

Cartea poate fi cumpărată din librării online precum Libris și Cartepedia.