Despre cărți

Despre cărți: Când apare următorul volum?

despre-carti-vert.jpg

Spoiler: după ce îl cumperi pe cel deja apărut!

De-a lungul timpului, am tot văzut cititori dezamăgiți că unele continuări întârzie să apară sau că anumite serii sunt lăsate neterminate. Și mă amuză atunci când dezamăgirea e urmată de acuze cum că editura e neserioasă, arogantă sau rău-voitoare, ca și cum decizia de a amâna sau de a întrerupe o serie ar fi luată doar ca să facă în ciudă cititorilor.

În realitate, însă, motivul pentru care seriile nu sunt traduse și publicate până la capăt e foarte simplu: primele volume nu s-au vândut suficient de bine cât să justifice financiar investiția în volumele următoare ale seriei.

Pe scurt, dacă tu nu cumperi primele volume (din varii motive, cel mai popular fiind faptul că aștepți să fie traduse toate), s-ar putea să nu vezi niciodată întreaga serie tradusă pentru că editura nu are nici bani să continue să o publice, nici motive să creadă că își va scoate investiția dacă va termina seria.

Desigur, poate după publicarea volumului 7 din seria care n-a mai generat profit de la volumul 4 încoace, se va întâmpla un miracol și vor ieși hoarde de fani să cumpere pachetul cu toate volumele. Dar dacă nu se întâmplă asta, editura iese in pierdere. Atât de în pierdere, încât nu mai are fonduri nici cât să poată investi în seriile de succes. Voi ați risca să închideți afacerea doar de dragul de a termina o serie nerentabilă?

Totuși, ce înseamnă că o carte se vinde bine? Din păcate, această evaluare depinde de editură. Pentru unele titluri, 100 de exemplare vândute înseamnă și epuizarea tirajului. Pentru altele, 1500 de exemplare vândute reprezintă un număr prea mic pentru a continua seria. Și atunci, când atâtea lucruri nu depind de tine, cititorul, ce poți face tu?

Poți să cumperi cărțile care te interesează. Vrei să citești toată seria? Cumpără primele volume, nu te obligă nimeni să le și citești! De fapt, convinge-ți și prietenii să le cumpere, numărați împreună zilele până la următorul volum, faceți lobby în cercul vostru de amici să le cumpere și ei. Cele mai faine discuții despre cărți pe care le-am avut cu amici cititori erau cele în care speculam cum ar putea să continue vreo poveste pe care autorul încă n-o terminase, așa că eu cred că merită să citești și serii neterminate.

Vrei să faci și mai multe pentru seria ta de suftet? Scrie despre cărțile pe care le iubești. Pe facebook, pe goodreads, pe propriul blog, pe oriunde poți. Convinge lumea să le cumpere. Așa, va apărea și următorul volum. 

Poate vei avea de așteptat. Poate vei fi dezamăgit în cele din urmă, când se va dovedi că ai încercat degeaba, pentru că seria tot va fi întreruptă. Dar măcar vei știi că oamenii din editură sunt la fel de dezamăgiți ca tine. Pentru că nimeni nu-și dorește să nu termine seriile începute. Nici cititorii, nici editurile.


Despre cărți: Recenziile „negative”

despre-carti-vert.jpg

De vreun an de zile, a început să mă preocupe ideea asta a recenziilor care sunt văzute ca fiind negative. Și cel mai interesant lucru pe care l-am descoperit este că există foarte multe păreri diferite cu privire la ce e o recenzie negativă.

Pentru unii, este negativă recenzia în care se menționează și aspectele mai slabe ale unei cărți (serios vorbesc, am stat de vorbă cu oameni care considerau că dacă o recenzie nu e 100% laudativă, atunci e o recenzie negativă). Există și opusul medaliei, desigur, cei pentru care recenzia negativă este doar cea în care desființezi complet o carte și, uneori, și pe autorul ei.

Totuși, părerea majoritară este că o recenzie negativă este una care sugerează mai mult sau mai puțin subtil că respectiva carte ar trebui evitată de cititori, deoarece nu merită timpul lor. Această definiție mi s-a părut suficient de echilibrată cât să o consider potrivită.

Desigur, există și păreri împărțite cu privire la existența acestor recenzii. Unii cred că n-au niciun rost și, până anul trecut, eram de acord. Sunt multe argumente care să susțină această idee, cel mai scurt și la obiect mi se pare acesta:

Pentru că nu e nevoie de cronici pentru a evidenția că o carte e proastă, nu e nevoie să ne pierdem timpul citind despre cît de proastă e o carte, ajunge să fie trecută sub tăcere, să n-o pomenească nimeni și va dispărea de parcă nici n-a fost. Fără efortul nimănui.
Michael Haulică în revista Argos

Și chiar e logic, nu? Într-o țară în care cea mai eficientă campanie de marketing pentru o carte e recomandarea de la un prieten, dacă nimeni n-o să spună nimic despre cartea X, ea va rămâne citită în cercul mic al amicilor autorului și cu asta, basta.

Totuși, ce facem dacă există oameni cărora le place acea carte? Fiecare persoană are propriile gusturi și propriul bagaj de lectură, unora o să le placă romane pe care noi le considerăm foarte foarte slabe. Unii o să le recomande, chiar foarte vocal. Cartea nu va fi trecută sub tăcere, ci va avea un set impresionant de cronici pozitive. E un fapt, e ceva ce se întâmplă. Nu ți s-a întâmplat niciodată să fii dezamăgit de o carte pe care mulți au adorat-o?

Și atunci ce faci? Eu alesesem să tac, dar încet-încet, am început să-mi schimb părerea când mi-am dat seama că eu caut uneori și recenziile negative, doar ca să-mi pot face o părere cât-de-cât obiectivă despre o carte. Așa că am ajuns să cred că e nevoie și de recenzii negative, de oameni care să explice de ce o carte nu merită citită, din punctul lor de vedere. E nevoie de o contrabalansare a cronicilor care laudă titluri. Nu pentru că unele cărți sunt proaste și nu ar trebui să ajungă în vreo bibliotecă vreodată. Nu pentru că autorii trebuie desființați. Nu pentru a gâdila orgolii. Ci pentru că suntem diferiți și avem păreri diferite.

Poate mie nu-mi place genul romance, așa că toate cărțile siropoase mi se par o insultă la adresa copacilor din care s-a făcut hârtia pe care sunt tipărite acele cărți (e doar un exemplu, am citit niște cărți de dragoste care mi-au plăcut enorm). Ceea ce nu înseamnă că respectivele cărți vor fi percepute ca fiind proaste de toată lumea, dar nici că părerea mea despre ele e mai puțin valabilă. Unii vor fi de acord cu mine, unii nu. Dar cei interesați de a vedea părerea altora înainte să citească o carte vor putea vedea tot spectrul impresiilor. (De asta scriu cu drag în proiectul Blogosfera SF&F, pentru că avem păreri suficient de diferite încât un cititor să-și poată forma propria privire de ansamblu).

De asemenea, și cei care scriu impresii despre o carte sunt diferiți. Unii sunt foarte atenți la formulări și fiecare inadvertență sau expresie ilogică îi scoate complet din atmosfera cărții, așa că e normal să semnaleze asta. Alții nu pot citi o carte cu o idee genială dacă personajele nu sunt credibile. Unora le place atmosfera, alții se axează pe construcția universului. Unii se mulțumesc cu puțin, alții caută perfecțiunea. Fiecare vrea altceva de la o carte, așa că nu e normal ca toată lumea să fie la fel de mulțumită de un volum. 

De aceea, cred că ar trebui să existe și recenzii negative. Noi, ca bloggeri de carte, ar trebui să le scriem, dacă un volum ne-a dezamăgit. Chiar dacă riscăm să-l supărăm pe X sau pe Y, la fel cum o carte nu va mulțumi pe toată lumea, nici o cronică nu o va face. Așa că ar trebui să învățăm să ne asumăm propriile păreri, să ne pregătim pentru posibile shitstorms. Pentru că până la urmă, nu scriem recenzii ca să mulțumim icși sau igreci. Scriem ca să ajutăm cititorii să-și formeze o impresie despre o carte înainte s-o cumpere. Și cel mai valoros lucru pe care îl putem oferi acelor cititori e părerea noastră, așa cum e ea, pozitivă sau negativă.


Despre cărți: De ce citesc debutanți?

Notă: ca să fie clar, mă refer la debutanții români, nu la cei străini. Motivul e destul de simplu: eu citesc în general doar în limba română, deci citesc debutanți străini abia după ce au fost traduși. Diferența dintre ei și debutanții noștri este etapa suplimentară de validare: din marea masă de manuscrise primite de o editură străină, doar o parte vor fi publicate, dintre care doar o fracțiune ajung pe piața din România. Cu autorii noștri, are loc doar prima etapă de selecție, cea pe care o face editura dintr-un teanc de manuscrise. Astfel, volumul de debut al unui autor român e o lectură mai riscantă. În articolul acesta încerc să explic de ce îmi asum eu riscul.

despre-carti.jpg

Atunci când am început să scriu pe blog, nu acordam o mare atenție modului în care îmi selectam cărțile pe care urma să le citesc. Nu urmăream aparițiile editoriale, nu aveam o listă de cărți pe care mi le doream și nu-mi plănuiam în avans ce voi citi următoarea lună. Citeam când simțeam nevoia și alegeam atunci o carte la întâmplare.

Însă o dată ce am înțeles că un blog de carte se întreține cu articole de calitate, care trebuie să aducă un plus de valoare, lucrurile s-au schimbat. În primul rând, am început să citesc mai mult. Apoi, cu timpul, mi-am găsit o nișă și am încercat să scriu articole cât mai inedite pentru zona SF&F. De aceea am început să particip la evenimente și, mai nou, să le și organizez. Cât despre recenzii, am început să scriu cât mai mult posibil despre noutățile editoriale din două motive: mi se pare absurd să recomanzi cărți care nu se mai găsesc pe piață și mi se pare că ai un plus de relevanță dacă scrii printre primii despre o carte.

Urmând aceeași logică, am ajuns să îmi doresc să scriu despre autori români, mai ales despre debutanți. Pe mine mă ajută să-mi păstrez partea de inedit și de relevanță și pe ei îi ajută să existe cât mai repede impresii despre cărțile lor. Toată lumea câștigă. Totuși, reluând ideea din nota introductivă, să le citești volumele implică și un element de risc. Șansele să fie un roman (sau volum de povestiri, deși pe acelea le citesc mult mai rar, sunt genul de om care preferă o poveste mai lungă) bun nu sunt atât de mari pentru că noi nu avem industria de publicare pe care o au americanii. Acolo există o armată de oameni care lucrează pe manuscrisul tău, ca dovadă paginile de mulțumire de la finalul romanelor străine. La noi, deseori e vorba doar de un editor și de un redactor, care sunt uneori aceeași persoană.

De cealaltă parte a baricadei, să scrii o recenzie despre un debutant român e deseori o ruletă rusească. La străini e simplu: n-o să ți-o citească niciodată autorul sau echipa lui, pentru că tu ai scris în română și ei nu vorbesc limba. Deci nu se va supăra nimeni pe tine. La autorii noștri, însă... În primul rând, dacă ai ghinion, respectivul sau respectiva se va ofensa. Recenzia ta e subiectivă, neargumentată, agramată (hei, tu de ce nu ai o echipă în spate să-ți corecteze ce scrii?), prea dură, se vede că nu ai citit cartea, ești hater, ești troll, ești prost că nu înțelegi tu ce se întâmplă în roman și lista poate continua, culminând cu ideea că ești plătit de concurență. Apoi, riști să pornești o furtună într-un pahar cu apă, pentru că vor începe nenumărate comentarii fără nume, dar insinuante, despre cum bloggerii de carte, la modul general, sunt nașpa. Mai puțin cei care scriu de bine într-un mod subiectiv, neargumentat șamd despre autoarea respectivă, aceia sunt ok, ei sunt cei cu adevărat sinceri.

Din păcate, nu am o soluție miraculoasă pentru a descoperi cine se va ofensa și cine nu, mai ales dacă e vorba de un debut, pentru că nu ai reacții anterioare pe care să te bazezi. Ceea ce aleg eu să fac când mi se întâmplă este să îmi amintesc că eu nu scriu pentru autori, ca să le fac pe plac sau ca să le fac rău, ci scriu pentru cititori, pentru cei care cumpără cărți, le citesc departe de luptele stupide de pe facebook și își formează propriile păreri. Și atâta timp cât ei, cititorii, există, aleg să cred că pe baza articolelor mele își pot forma propriile păreri. Nu vreau să îndepărtez pe nimeni de nicio carte, doar să le setez corect orizontul așteptărilor, menționând mereu că e vorba de felul meu subiectiv de percepere a unui roman.

Și revenind la întrebarea din titlu... citesc debutanți pentru că cineva trebuie s-o facă. Cineva trebuie să treacă prin experiența acestor volume și să-și împărtășească părerea despre ele. Cred că dacă un roman nu are nicio recenzie pe undeva prin cotloanele Internetului, e mult mai greu să convingă pe cineva să-l cumpere. Pe când dacă există păreri, decizia e mai simplă. Și vreau ca autorii noștri, buni sau răi, să fie citiți. Să existe păreri despre cărțile lor, păreri care să-i ajute să înțeleagă ce fac bine, ce fac rău și să aleagă ei singuri cum să-și îmbunătățească stilul. Dar mai ales păreri care să ajute alți cititori să decidă dacă vor citi sau nu o carte.

Nu înseamnă că e treaba mea sau a oricărui alt cititor să le spună autorilor cum să scrie. Noi spunem doar ce ne-a plăcut și ce nu, în stilul caracteristic al fiecăruia dintre noi. Unii scriem mai scurt, alții mai lung, unii mai colocvial, alții mai formal, unii scriu pentru ei înșiși, ca să nu uite ce-au citit, alții scriu pentru alții. Oricum, e meseria autorului să extragă din părerile noastre - așa cum sunt ele - ceva util pentru a-și îmbunătăți arta. Treaba noastră e să ne spunem părerea pentru a duce mai departe discuția despre o carte. Noi - sau, cel puțin eu - scriu pentru cititori, nu pentru autori.

Și iată că a ieșit un articol mult mai ocolit decât speram, cu ceva mai multe divagații, dar pe care am simțit nevoia să le scriu ca să mi le scot din minte. În concluzie, ca o mică recapitulare: pe piața de carte românească, e o diferență între debutanții români și cei străini, dar nu în sensul că românii scriu mai prost, ci că șansele ca un volum slab să ajungă pe piață sunt mai mari, ceea ce e normal. Totuși, deși e un risc, eu consider că debutanții noștri merită citiți pentru că îmi place să cred că o carte despre care se vorbește e o carte vie și că are șanse mai mari să ajungă la mai mulți oameni. De asemenea, cred că fiecare om care scrie despre cărți poate scrie cum vrea el și mi-aș dori ca autorii care critică părerile cititorilor să nu-și mai piardă din valorosul timp pentru scris pentru a se certa cu noi.

De asemenea, sunt curioasă să știu, voi citiți autori debutanți? Și dacă da, scrieți undeva despre cărțile lor?


Ghid de supraviețuire pentru Gaudeamus

Câți dintre noi știu să aprindă focul fără brichetă sau să identifice ciupercile comestibile din pădure? Din fericire, nu vei avea nevoie de astfel de cunoștințe ca să supraviețuiești la Gaudeamus, dar cel mai mare târg de carte din România nu e doar o plimbărică printre standuri. E o junglă acolo, una care te poate sufoca (uneori chiar literalmente), care te poate lăsa obosit, flămând și fără un leu în portofel.

 
 

Din fericire, ți-am lăsat mai jos o listă de cinci reguli esențiale când vine vorba despre propria ta supraviețuire:

1. Fii pregătit!

Primul lucru pe care trebuie să-l faci atunci când te îndrepți spre un loc necunoscut e să afli mai multe despre el. Până la urmă, nu aplici aceleași tehnici de supraviețuire în deșert sau într-o junglă, nu? Așadar, să analizăm puțin: Gaudeamus este cel mai mare târg de carte din România. Ceea ce înseamnă că aici vei găsi un număr impresionant de edituri adunate la un loc, dar și un număr intimidant de oameni care se vor plimba prin pavilionul central din Romexpo. Chestie care poate duce la sufocarea despre care vorbeam la început.

Ceea ce nu vei găsi, însă, sunt reducerile. După fiecare Gaudeamus văd alarmant de multă lume comentând că majoritatea cărților ar fi fost mai ieftine pe net. Ceea ce e adevărat. Dar Gaudeamus nu e un târg de reduceri, e un târg de carte, așa că aici vei găsi... cărți (șocant, nu, Watson?). Mai exact, patru tipuri de cărți:

  1. Cărțile pe care le găsești mai ieftin pe net. Singurul motiv pentru care le-ai cumpăra e ca să nu mai aștepți curierul. Sau pentru că îți plac mult și le vrei acum, nu e treaba mea să te judec.

  2. Cărțile prea noi ca să le găsești pe net. Sunt romane care au fost programate să apară fix înainte de Gaudeamus, așa că poate n-au ajuns încă în librării. Da, peste două săptămâni vor fi reduse cu 25% față de prețul din târg. Dar le-ai putea avea acum. #iamthedevil

  3. Cărțile pe care nu le vei găsi niciodată (sau foarte greu) pe net. Există edituri care nu colaborează cu lanțurile mari de librării online (sau offline), așa că fie e greu să găsești cărțile lor, fie transportul costă cât o carte.

  4. Cărțile prea vechi să mai existe online. Aici sunt reducerile căutate, pentru că editurile care le mai au prin depozit vor să scape de ele, așa că le reduc mult prețul. Poți găsi o carte despre care credeai că nu mai există și să o cumperi cu 5 lei.

Bonus, mai există cărțile care pot fi încadrate într-una din categoriile de mai sus, dar sunt scrise de un autor român prezent la târg, cu care poți schimba câteva cuvinte și, dacă te hotărăști să cumperi cartea, poți pleca și cu un autograf. Pentru mine, acestea sunt cele mai faine cărți!

Totodată, mai e util de știut că din cele cinci zile de târg, cele mai puțin aglomerate sunt primele două, iar cele mai sufocante sunt sâmbăta și duminica. Dacă nu ești elev sau student (care beneficiază de gratuitate), intrarea e 5 lei/zi, dar există și miticele abonamente (10lei/târg). Anul trecut, miercurea la ora 19:00 mai aveau 3 abonamente, deci dacă le vrei, e musai să ajungi miercuri. Apropo de miercuri...

2. Planifică, planifică, planifică!

Bun, ai aflat că ești într-o junglă plină de tentații la tot pasul: fructe zemoase care sunt otrăvitoare, animale adorabile care vor să te sfâșie... Mai departe, ai nevoie de un plan de acțiune! Încotro te îndrepți? În cât timp crezi că vei ajunge înapoi la civilizație? Ce resurse ai la dispoziție și cum le vei împărți în rații? Ce legătură au toate astea cu ziua de miercuri?

Sursă foto -    Sarah's Scribbles

Sursă foto - Sarah's Scribbles

Ei bine, miercurea (sau joia) e ziua ideală pentru planuri. Nu e deloc aglomerat, prin unele locuri chiar pare pustiu, așa că ai spațiu să te plimbi și să admiri toată oferta de carte. Atenție! Nu cumpăra nimic, încă nu a sosit momentul pentru asta. Dacă începi să te lași vrăjit de titlurile superbe, te vei trezi că până la sfârșitul serii, ți-ai cheltuit deja tot bugetul.

Nu, miercurea doar te plimbi, notezi ce te interesează și cât costă. La finalul zilei, totuși, dacă ai fost foaaaarte cuminte și n-ai cumpărat nimic, fă-ți cadou o carte, eventual din categoria 4 (pentru că dacă revii abia sâmbătă, s-ar putea să n-o mai găsești). Dar nu exagera cu cadourile pentru tine însuți/însăți, vei regreta mai târziu!

Apoi, o dată ajuns acasă, departe de tentație, începe „distracția”. Din lista imensă de titluri, trebuie să tai în carne vie până rămâi cu titlurile care se încadrează în bugetul rămas după cumpărăturile deja făcute (recunoaște, nu se poate pleca de la Romexpo fără vreo carte!). Din păcate, aici pot să-ți dau un singur sfat: gândește-te că în săptămânile de după târg, nu vei avea brusc o cantitate mai mare de timp de citit. Și dacă vei ajunge la un titlu abia peste o lună, chiar merită să-l iei acum, când ai putea cumpăra o altă carte pe care n-o găsești altundeva?

Teoretic, la finalul zilei vei avea o listă pe care s-o respecți când te întorci la Gaudeamus. Practic, dacă ești sincer cu tine, știi deja că vei renunța la cel puțin două-trei titluri de dragul unor cărți care nu erau pe lista, dar fără de care nu poți trăi. Am trecut cu toții prin asta, nu te va judeca nimeni. Poate doar cărțile care au fost abandonate, care se vor uita acuzator la tine de pe rafturi și... de fapt, n-ai nevoie să mai ieși în oraș anul ăsta oricum, nu? Here, take my money!*

*Fun fact: nu peste tot, dar la destul de multe standuri se poate plăti cu cardul. Dacă alegi să faci asta, ai mai multă grijă decât dacă plătești cu banii jos. Nu de alta, dar e mult mai ușor să pierzi șirul cheltuielilor când pasezi vânzătorilor aceeași bucată de plastic, în loc să vezi cum ți se golește portofelul de bancnote.

3. Asigură-ți nevoile de bază

Da, cititul este o nevoie de bază. Chiar și în analogia cu jungla, tu sigur ai avea o carte cu tine pe care s-o răsfoiești cât timp se perpelește vânatul la foc. Din păcate, înainte de a putea sta relaxat și a citi o carte la lumina focului, ai nevoie de foc. Și de vânat.

Mai exact, atmosfera de la Gaudeamus te va vrăji, mai ales în weekend, când e plin de oameni și lansări și e așa o agitație și un zgomot cum n-ai crezut că există, cel puțin nu în contextul unor iubitori ai lecturii. Ți-am zis că târgul e o junglă, fiecare editură vrea ca lansarea ei să se audă cel mai bine (=tare!). Revenind, e o atmosferă care te va face să uiți de tine și de timp. Și probabil vei ajunge să uiți că ești o ființă umană, care are nevoie de diverse resurse, cum ar fi apă sau mâncare.

Prima problemă se rezolvă ușor: în rucsacul gol cu care vii la târg (crede-mă, nu vrei să cari toată ziua cărți în mână. Nici măcar în spate nu e comod, dar e mai bine decât să cari plase, îți garantez) pune pe laterale sau în niște buzunare unde n-ar intra o carte vreo două sticle de jumătate de litru de apă. Dacă uiți, există un SpringTime în cupolă de unde te poți alimenta, dar încearcă să mergi cât mai devreme dimineața, altfel vei sta la coadă.

Apropo de acel SpringTime, acolo te poți opri pentru masa de prânz. În weekend s-ar putea să fie mai complicat să găsești o masă liberă, totuși, așa că s-ar putea să trebuiască să stai lângă cineva care aproape a terminat, pândindu-i plecarea. Nu zic că merită, mâncarea nu e extraordinară, dar e numai bună dacă nu ți-ai adus provizii de-acasă.

4. Mai planifică puțin

Da, planificarea e extrem de importantă. Și nu, n-am să mă refer la rearanjarea listei de cărți pe care ți le dorești, asta a fost acoperită în cei trei „planifică” de la punctul 2. Nu, mă refer la toate celelalte lucruri care se pot face la Gaudeamus, adică... întâlnirile cu oamenii!

Fie că e vorba de autori pe care vrei să-i cunoști, de amici bookaholici cu care vrei să te întâlnești sau, de ce nu, de amândouă, o să descoperi repede că nu există destule ore într-o zic ca să poți petrece suficient de mult timp cu toată lumea.  Ceea ce nu te va opri să încerci să fii peste tot în același timp, să particip la toate lansările, să iei toate autografele, să stai de vorbă și cu ceva amici la o bere lângă Romexpo și să apuci să-ți cumperi și toate cărțile de pe listă.

Ți-aș ura mult noroc, dar știu că nu te-ajută cu nimic, așa că ți-am făcut o listă cu toate lansările din sfera SF&F, plus câteva bonus, care mi se par interesante deși sunt din alt gen. O găsești pe google drive, aici și poți s-o copiezi și să ți-o personalizezi după cum îți place.

5 Distrează-te!

Da, Gaudeamusul e o junglă. Dar e jungla ta, paradisul tău, locul unde tu te simți ca acasă cu adevărat, pentru că ești înconjurat de cărți și de oameni care le iubesc. N-ai venit aici ca să urmezi orbește o listă, ai venit să te bucuri de momentul în care (aproape) toate cărțile se adună într-un singur loc: în jurul tău.

Fiecare are propriul mod de a se bucura de asta, fie interacționând cu străini doar pentru că au pus mâna pe una dintre cărțile tale preferate, fie găsind un colț liniștit unde să stea cu o carte nouă, fie plimbându-se printre rafturi și mirosind cărțile proaspăt sosite de la tipar... fie toate astea sau niciuna dintre ele. Oricum, nu uita să te bucuri de târg!


Despre cărți: Prejudecăți

Nu mi-am propus să vă vorbesc despre prejudecățile clasice pe care le au unii cititori. Nu vreau să discutăm dacă o copertă frumoasă e un motiv suficient să cumperi o carte, nici dacă o carte care te-a dezamăgit e un motiv suficient să eviți o editură. Nici despre clasicul și frustrantul „nu citesc cărți în română, sună mai bine în engleză”.

Vreau să vă povestesc despre una dintre prejudecățile mele aproape-trecute, în sensul că sunt în mijlocul procesului de a o depăși. E vorba despre prejudecățile pe care le aveam față de cărțile Cristinei Nemerovschi. Și m-am hotărât să scriu această confesiune citind una din postările ei de pe Facebook:

cristina_nemerovschi.jpg
 
Mereu o să fie important să le vorbești celor pe care îi prețuiești despre cărțile care te-au marcat. Mereu va conta să împărtășești impresii despre ele, să-i faci și pe alții să afle despre acele cărți, să le ții în viață.

Tocmai pentru că există oameni infinit de nesiguri, proști și răuvoitori, care se simt amenințați de toată literatura tulburătoare pe care n-au citit-o și nici n-o vor citi. Oamenii care vor să-i convingă pe alții să nu citească nici ei. Oameni care urăsc un autor deși nu l-au întâlnit și nu l-au citit, doar fiindcă e iubit de cunoscuții lor. Oameni care mârâie și latră și se screm în totală necunoștință de cauză, de parcă o carte ar fi dușmanul lor cel mai aprig. Oameni care zbiară ca să-i acopere pe cei care chiar au ceva de spus.

Fiți voi mai mulți și mai gălăgioși decât ei, pentru că aveți cu ce, și mai ales pentru că aveți dreptate.

Eu nu aș fi acum la a cincisprezecea carte dacă voi nu ați fi vorbit cu sinceritate despre ce scriu eu. Sper să o faceți în continuare
— Cristina Nemerovschi
 

Și mi-am dat seama că m-am numărat și eu printre oamenii răuvoitori care încerca să-i convingă și pe alții să nu citească romanele Cristinei, deși nu le citisem nici eu. Niciodată în scris, niciodată public, dar au fost cercuri de prieteni în care îmi era comod să arunc cu judecăți de valoare. Pur și simplu eram în mijlocul unor bucle de confirmation bias. Niciunul dintre noi nu citise vreuna dintre cărți, dar cunoșteam cu toții descrierea romanului nymphette_dark99 și unii dintre noi citiseră fragmente din trilogia Sânge satanic pe Facebook, așa că era clar că știam despre ce vorbeam, nu? Nu. Pur și simplu ne simțeam snobi că noi nu citim ce citește toată lumea din jur, pentru că, desigur, noi suntem moral superiori.

Bine, eu am fost și o adolescentă foarte cuminte. Nu m-am îmbătat niciodată (nici măcar până la nivelul unei amețeli haioase, asta a venit mai târziu. Dar nu mi-a fost niciodată rău și nici nu am goluri prin memorie). Nu am fumat ca să fiu cool. Nici de curiozitate. Nu aveam vreun viciu, nu căutam senzații tari. Mi-au plăcut stabilitatea și rutina, mi-a plăcut ideea că știu exact cum va arăta ziua următoare. Control freak, știu. Și mai știu și că unii oameni nu-și pot imagina o astfel de viață, știu că pentru ei rutina e un chin. Mie mi-a plăcut mereu. De aceea, fundamental, îmi imaginam că nu sunt construită la fel ca personajele despre care credeam că scrie Cristina, așa că nu puteam empatiza cu ele. Și atunci, de ce să-i citesc cărțile? Pentru mine, sinceritatea brutală pe care o vedeau unii în acele cărți nu însemna nimic. Sau așa credeam, judecând fără să cunosc.

Dar am crescut și am început să înțeleg mai bine că nu toți oamenii sunt la fel. Am trecut de la adolescenta timidă la o tânără care își petrece mare parte din viață printre oameni. Fiecare dintre ei diferit de mine. Unii dintre ei chiar asemănători rebelilor despre care auzisem că scrie Cristina.

Crstina_Nemerovschi-Zilele_noastre.jpg

Și, totodată, am început s-o cunosc pe ea, pe autoare. La Herg Benet, unde publică ea, publică și autori ale căror cărți m-au marcat, așa că am ajuns să interacționez cu Cristina pe la evenimente. Din puținul cât am stat de vorbă, am descoperit, desigur, o persoană complet diferită de ceea ce mă așteptam (am vorbit puțin mai ales pentru că eu mă simțeam „cu musca pe căciulă” din cauza prejudecăților mele care se loveau de căldura ei, altfel Cristina e o persoană extrem de deschisă, stă de vorbă ore în șir cu fanii ei).

A trecut ceva timp până să recunosc față de mine că am greșit. Am încetat imediat să mai fiu de acord cu prietenii mei care vorbeau la rândul lor în necunoștință de cauză. Dar nici nu i-am corectat... pentru că nici eu nu citisem încă vreun roman. Așa că în biblioteca mea și-au făcut loc Ultima vrăjitoare din Transilvania și Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată. Au stat o vreme ignorate pe rafturi. Ultima vrăjitoare încă mă așteaptă.  Dar am citit Zilele noastre. Am ales-o pentru că mi-a plăcut enorm titlul.

Cei care mă urmăresc pe Goodreads știu că i-am dat 4 stele din 5 și că nu m-am regăsit în personaje, în felul cum priveau ei lumea. Dar m-am regăsit în ei pe bucăți, ceea ce e perfect normal, pentru că sunt niște personaje atât de realiste, de umane,  încât n-ai cum să te regăsești 100% în ele pentru că nu există niciun om la fel ca tine. Dar am trăit drama Anei, am crescut alături de ea și mi-a plăcut să-i citesc povestea, așa că recomand cartea

Nu, n-am văzut lumina, nu m-am convertit la Nemerovschism... Nemerovschie... ați prins voi idea. Ci doar am depășit niște prejudecăți, am citit o carte și mi-a plăcut. Voi mai citi și altele și le voi și recomanda. Sunt și unele pe care nu le voi citi pentru că, în continuare, nu cred că o să-mi placă. Dar nu mai spun nimănui să se ferească de ele pentru că nu mi se mai pare cinstit.

Acum, cred că dacă ai citit ceva și nu ți-a plăcut, e în regulă, spune asta, strig-o în toate zările. Dar cred și că dacă îți dai cu părerea fără să fi citit cartea despre care vorbești, dar discutând ca și cum ai fi citit-o, abia atunci ar trebui să realizezi că greșești și să încerci să repari asta. Nu-i ușor, nu e plăcut, dar dacă într-o zi vei citi o carte bună pentru că ți-ai depășit prejudecățile... atunci merită :)