Creative Writing

Vrei să ajungi scriitor publicat?

Discutând despre prima ediție a Atelierului SF&F de scriere creativă, Michael Haulică a spus o chestie care mi-a dat de gândit: „Dintr-un atelier de creative writing ies la fel de mulți scriitori câți au intrat”. Adevărul e că nimeni nu te poate transforma în scriitor. Nimeni nu te poate învăța să ai talent sau inspirație. Totuși, dacă în adâncul tău, știi că ești scriitor, dacă semințele deja există, atunci un astfel de Atelier e ca îngrășământul de care ele au nevoie.

Nimeni nu te poate învăța să ai idei, dar scriitorii care vor avea rol de profesori te pot învăța cum să le dai o formă pe care cititorul s-o poată digera. Nimeni nu poate scrie în locul tău, însă poți afla de la invitați ce să faci cu textul, o dată ce l-ai scris. Și multe, multe altele.

Iar rezultatele se văd, și se văd imediat: în cadrul târgului Final Frontier 2015 am avut ocaia să ascult trei dintre participanții la atelier povestind despre cum acum sunt deja scriitori publicați în reviste precum Argos sau Galileo și o antologie cu textele cizelate în cadrul Atelierului este în lucru la editura Millennium.

Dacă simți că scriitorul din tine vrea să iasă la suprafață, atunci ai toate detaliile de care ai nevoie în comunicatul de presă: În perioada 20 aprilie – 31 mai, Revista de Povestiri și Bookblog.ro te invită la ediția adoua a Atelierului de scriere creativă în SF & Fantasy. Atelierul este coordonat de scriitorii Oliviu Crâznic și Michael Haulică și îi are ca invitați pe Marian Coman și Sebastian A Corn.

Este pentru tine? Dacă cochetezi cu scrisul, mai exact cu genurile SF & Fantasy, apar tot felul de lumi în capul tău și tu simți nevoi să le pui pe hârtie. Poate nu știi exact dacă ești pe drumul cel bun, sau poate pur și simplu ai vrea să te îndrume cineva cu experiență, să-ți spună până unde să mergi cu imaginația.

Cine vor fi maeștrii tăi? I-am ales pe cei mai buni pentru a te îndruma în ale scrisului, nume mari chemate la festivaluri și care sunt citate de câte ori se vorbește despre vârfurile SF-ului românesc: Oliviu Crâznic și Michael Haulică sunt cei care coordonează atelierul. Iar Marian Coman și Sebastian A Corn vor susține întâlniri tematice.

Beneficii? Pe lângă toate cunoștintele pe care scriitorii le pun la dispozitia ta și feedbackul constant pe texte, rezultatul extraordinar al atelierului este publicarea celor mai bune proze într-o antologie Sf & Fantasy la editura Millenium Books. În urma primei ediție a atelierului, care s-a terminat la final de noiembrie, trei povestiri au fost vândute de către tinerii scriitori revistei Argos, în baza unui contract în regim profesionist. Tot din prima ediție s-a născut și un cenaclu, Secția 14!.

Testimoniale

  • Atelierul mi-a adus o nuvelă publicată (în curând) în Argos. Poate și în antologia lui Mike Haulică, anul ăsta. Mult mai mult interes și pentru literatura SF, și pentru literatura fantasy. Mai multe recomandări de lectură.
  • Oameni cu care se poate vorbi despre scris, cu pasiune și respect reciproc. Sau, dacă suna prea formal, o gașcă mișto.

Cum te înscrii?

Trimite, până pe 10 aprilie, un mail cu subiectul „Atelier SF&F 2” și motivația participării la simina [at] revistadepovestiri.ro. Cursul se va ține într-un loc central din București, costă 600 de lei și cuprinde 12 întâlniri, câte două pe săptămână. Locurile se ocupă în ordinea înscrierii, iar înainte de curs se plătește un avans (300 lei), când se strânge numărul minim de înscriși.

Mai multe detalii despre atelier la adresa revistadepovestiri/atelierSFF și Event pe Facebook.


Vrei sa inveti sa scrii?

Mi s-a întâmplat o dată să mă întrebe un om pe care îl admir dacă eu scriu. Nu se referea la blog, ci la scrisul efectiv de ficțiune. Mai precis, la SF. Răspunsul a fost și este nu, dar întrebarea mi-a rămas undeva în subconștient, de unde mai iese din când în când și mă pune pe gânduri.

Și tocmai acea întrebare m-a făcut să încep să observ cursurile de Creative Writing, oportunități care sunt acolo pentru oricine e interesat, șanse care se oferă în schimbul voinței și curajului de a urma aceste cursuri. Și pentru că literatura SF petru mine e Ză Literatură, cu majuscule, atunci când am văzut acest anunț [link], mi-au zbârnâit antenuțele de încântare.

Am avut ocazia și norocul să îi aud vorbind pe amândoi coordonatorii despre literatura SF, să le aud pasiunea din voce, i-am citit pe amândoi și am regăsit acel sentiment pe care nu-l pot defini, o frumoasă uimire, un moment care îți taie răsufarea, bucuria simțită în fața unei descoperiri... acel sentiment pe care îl caut în cărțile pe care le citesc. Oamenii ăștia știu să scrie, sunt amândoi editori ale unor reviste de SF pe care le recomand oricărui pasionat (CPSF și Argos), așa că știu cum merg lucrurile atât din perspectiva scriitorului, cât și a autorului, știu ce se caută pe piață, știu cum arată un text publicabil, deci dacă e cineva de la care poți învăța cum să scrii SF bun, ei sunt.

Din păcate, ca în multe alte dăți din în ultimul an, după ce am citit datele între care se desfășoară atelierul, mi-am scos frumos antenuțele de care vorbeam mai devreme, am revenit cu picioarele pe pâmânt și am început să-mi doresc ca toate lucrurile mișto de pe lumea asta să se întâmple numai vara, pentru că aș fi vrut să am timp să particip. Dar școala e școală, sesiunea e sesiune și totuși am vrut să ajut la răspândirea veștii pentru că poate există și alții care au nevoie doar de un mic imbold ca să ajungă mari și cred că acesta ar putea fi cel mai bun imbold.

Înscrierea se poate face până pe 9 mai, deci dacă sunteți pasionați de SF și vreți să vă încercați mâna, atunci uitați-vă doar în agendă și dacă programul vă permite, mergeți. Pot să vă garantez că n-o să vă pară rău.