Clubul paladinilor

Clubul paladinilor #2

event-dezbaterile-paladin-2-poster.JPG

Vine un moment în viața oricărui cititor când abia a terminat o carte și arde de nerăbdare să discute despre ea. Orice poveste care i-a pus o rotiță din cap în mișcare, orice carte care l-a pus măcar puțin pe gânduri, orice astfel de volum parcă te obligă să cauți oameni cu care să discuți despre el.

Problema apare atunci când n-ai cu cine. Sunt cazuri fericite în care prietenii pot fi corupți/mituiți/amenințați și alte chestii „prietenoase” care să-i convingă să citească romanul, însă sunt și cazuri în care atunci când cititorul o să deschidă gura și o să amintească de cartea aceea, ochii prietenilor lui vor decide brusc să studieze cerul, tavanul, sau orice altceva aflat deasupra lor - adică o să-și dea ochii peste cap și o să roage cititorul să schimbe placa.

Acum imaginați-vă un pod. Nu un pod întunecat și plin de scânduri care scârțâie, ci un pod luminos, cu măsuțe cochete, unde o să găsiți câțiva oameni. Poate îi cunoașteți, poate nu. Nici ei nu vă cunosc neapărat. De fapt, nu vă leagă decât un singur lucru: cartea. Nu orice carte, ci cartea aia care vă zgârie pe toți.

Imaginați-vă că vă așezați la măsuța lor, pe care tronează cartea. Cinci minute mai târziu, sunteți cei mai buni prieteni și nu e nimic mai plăcut decât să stați de vorbă. Divagați, reveniți la subiect, minutele trec, subiectele se leagă și nici nu vă dați seama când vine ora de închidere a librăriei în podul căreia vă aflați.

Exact așa a fost întâlnirea de marți a clubului paladinilor. N-am fost mulți, dar am fost prieteni timp de câteva ore. Am vorbit de toate despre tot, plecând de la romanul Războiul liniștit de Paul McAuley.

Elementul inedit al întâlnirii a fost faptul că Nicu Gecse, traducătorul romanului, a fost prezent la întâlnire și ne-a povestit despre lunile în care a lucrat la acest roman, despre conversațiile cu autorul, cu redactorul, cu editorul, cu toată echipa din spatele cărții, despre cum e să cauți cu febrilitate cuvântul potrivit, acela care face diferența dintre o traducere mot-a-mot și un roman adevărat, dar și despre tinerețea SF-ului românesc, despre cenacluri care schimbă destinul oamenilor, despre întâmplări care nu se uită... despre de toate.

Bineînțeles, am discutat și despre roman în sine, despre poveste și cum a perceput-o fiecare. Primul subiect au fost așa numitele „burți” ale poveștii, fragmentele de „information dump” în care povestea trecea în plan secund, în favoarea descrierii regulilor care guvernează viitorul din viziunea lui McAuley. Pentru mine, aceste pasaje au fost cele mai reușite. Citesc SF ca să văd lumi noi, plauzibile și coerente, așa că toate explicațiile m-au ajutat să înțeleg cum funcționează această lume, ce reguli o guvernează, cum s-a ajuns acolo, ce e diferit, ce a rămas la fel... Fiecare descriere era o cărămidă de construcție în plus și a fost genul de carte care, cu cât oferea mai multe cărămizi, cu atât mai reușită devenea lumea pe care o construia.

Și tocmai pentru că a fost atât de migălos prezentată, am putut discuta despre cât de plauzibilă e această lume, despre cât de probabil e ca ea să devină realitate nu doar la un moment dat, ci chiar în 200 de ani, după cum promite autorul. Oameni trăind pe alte planete ale sistemului solar, organisme modificate genetic astfel încât să producă orice ar avea oamenii nevoie, carbon procesat folosit ca material de construcție... pare mult pentru doar 200 de ani, așa că la început, ne-am îndoit de termenul optimist, însă mai apoi cineva ne-a pus întrebarea „unde eram noi acum 200 de ani?”. Deja, visul a părut puțin mai aproape.

Din păcate, însă, lumea a fost singurul lucru pe care McAuley l-a construit frumos. Din punctul meu de vedere, povestea care lega toate elementele unei lumi a viitorului nu mi-a îndeplinit așteptările. Într-o lume genială cred că putea exista o intrigă pe măsură, însă deși lumea din jurul lor s-a schimbat, oamenii au rămas la fel: plini de o lăcomie fără sens și gata să se distrugă între ei, în loc să lucreze împreună pentru a ajunge mai departe.

Totuși, au existat câteva personaje care au ieșit în evidență, iar ceea ce am remarcat cu toții și mie mi-a plăcut în mod special au fost personajele feminine, care au fost niște personaje puternice, care s-au descurcat cum au putut mai bine în anumite situații. Ba mai mult, tot femeile au fost și personaje-cheie, care prin acțiunile lor, au schimbat totul. A fost interesant faptul că inițial, părea că femeile vor fi personajele pacifiste, iar bărbații vor fi cei care vor dori războiul, dar în final taberele n-au fost împărțite după sexe, și noi, cititorii, ne-am trezit cu personaje preferate în ambele tabere, fiind în imposibilitatea de a alege.

Dacă tot am menționat războiul, un alt subiect pe care l-am dezbătut a fost titlul romanului: Războiul liniștit, în original The Quiet War. Din nou, a fost un mare plus să avem traducătorul alături de noi, să putem înțelege procesul prin care titlul românesc a fost ales, dar mi-a plăcut și faptul că am discutat despre motivul pentru care autorul a ales acest titlu, faptul că în vidul spațiului nu există sunet... Câte filme cu nave spațiale care scot zgomote care mai de care mai moderne n-am văzut? Cât de interesant ar fi un film care să redea liniștea asurzitoare a spațiului?

Am încercat să mă limitez doar la subiectele de discuție legate de roman și deja am scris o grămadă, dar discuțiile au fost mult mai variate, am acoperit subiecte foarte diverse, de la romane SF care să acopere și părțile necunoscute (încă) ale lumii, cum ar fi paranormalul sau noțiunea de suflet, dar și despre ideea de a ilustra romanele pentru a le face mai atractive, ajungând cu discuția chiar până la romanele lui Jules Verne cu gravurile lor. Pe scurt, a fost exact ca o discuție între prieteni care nu s-au mai văzut de mult și ard de nerăbdare să schimbe impresii.

În final, editura Paladin ne-a făcut două surprize. Prima a fost faptul că fiecare dintre participanți a primit cadou o carte. Eu am plecat acasă cu Dexter, pentru că dacă tot am început să-mi mai diversific lecturile, m-am gândit că ar fi interesant să văd cum gândește criminalul care ucide criminali.

Cea de-a doua surpriză a fost confidențială, însă informația a devenit publică recent, așa că îmi face plăcere s-o împărtășesc cu voi: Paul McAuley, autorul romanului pe care l-am dezbătut, va veni în România în decembrie în cadrul Festivalului Internațional de Literatură București.

Următorul eveniment al paladinilor va avea loc în luna decembrie, însă între timp va avea loc târgul de carte Gaudeamus. În mod tradițional, lansările de SF au loc sâmbăta, iar anul acesta se anunță rearanjări masive de biblioteci pentru că multe volume noi vor avea nevoie de spațiu în casele noastre!


Cărți și ceaiuri calde pentru zile reci

Sâmbăta trecută, cei de la Serial Readers împreună cu editura Paladin au organizat un eveniment dedicat literaturii SF care a adus la un loc atât cititorii „cu vechime” cât și „proaspăt inițiații” genului. În timp ce afară începuse să ningă în mijloc de octombrie, noi stăteam la căldurică La un ceai și ne bucuram de băuturi calde, discutând despre Fundația lui Asimov.

Încă de la început, mi-am dat seama că voi fi din nou în minoritate, pentru că părerea generală despre carte n-a fost tocmai bună. Unii mai citiseră Asimov, așa că se așteptau la mai mult, iar alții n-au fost cuceriți de poveste, n-au simțit-o... Eu și acum consider că Fundația e într-adevăr o fundație pe temelia căreia m-am construit pe mine însămi, pentru că dacă mă uit unde sunt acum și cum am ajuns aici, înțeleg cât de mult m-a influențat această carte.

E adevărat, Asimov a scris volume mult mai faine, cum ar fi seria Roboții sau chiar ultimele două romane din seria Fundația, însă deși acest roman nu e cheia de boltă a Universului lui Asimov, e primul volum al unei porți spre viitor, un viitor luminos și pur și simplu frumos care m-a cucerit la 15-16 ani când am citit-o prima dată și m-a cucerit acum, când am recitit-o.

Posibilitatea oricât de mică a realizării acestui viitor pentru mine e un motiv suficient de puternic să cred că rasa umană are o fărâmă de măreție în adâncul ei. Și atunci când viața de zi cu zi te face să-ți pierzi încrederea în oameni, o astfel de viziune, chiar dacă e a unui singur om care nu mai e demult printre noi, e suficientă pentru a-ți recăpăta încrederea. Asta înseamnă Fundația pentru mine și asta mi-aș dori să însemne pentru oricine pune mâna pe ea, dar am înțeles și punctele de vedere diferite de ale mele. Tot ce sper e că vor mai citi Asimov sau SF în general și vor găsi la un moment dat acel vis care să-i inspire.

Bineînțeles, discuția nu s-a învârtit doar în jurul romanului, nici măcar în jurul autorului. Am discutat despre cât de mult contează elementele SF într-o poveste, dacă sunt doar decor sau sunt esențiale. Am schimbat impresii despre ce înseamnă pentru fiecare un roman bun, dacă e vorba de poveste în sine sau contează mult mai mult modul în care e spusă. Am încercat să ne dăm seama dacă cititorii de SF sunt mai greu de mulțumit decât alții, dacă sunt mai bine pregătiți tehnic sau dacă știu mai bine decât alții care sunt ultimele apariții editoriale. Și am discutat puțin despre cum e văzută literatura SF în străinătate, despre șansele pe care le-ar avea autorii români de SF în afara granițelor și despre cum e tratată această literatură în România, atât în școli, cât și în alte instituții.

Apoi am ajuns și la punctul pe care unii îl așteptau cu nerăbdare și de care alții se temeau: cel în care ni s-au cerut recomandări de SF. Imediat, o parte dintre noi au deviat discuția și am început să dezbatem responsabilitatea pe care o aduce cu sine o recomandare. Dar în final cineva a preluat inițiativa și a început să enumere autori și titluri și în curând, toți am contribuit la lărgirea listei.

Până la urmă, cred că e mai bine să dai o listă de titluri din care omul să-și poată alege ce crede el că o să-i placă. Totuși, mi se pare la fel de important ca după ce cineva ține cont de o recomandare pe care i-ai făcut-o, să discutați ce i-a plăcut și ce nu pentru a-i putea recomanda ceva mult mai bine țintit spre gusturile persoanei respective. Și nu e nimic mai plăcut decât să vezi cum convertești pe cineva, făcându-l să se îndrăgostească de un gen pe care și tu îl iubești.

Oricum, eu cred că SF-ul e genul în care oricine se poate regăsi la un moment dat. E un gen foarte ofertant, cu câte o poveste pentru fiecare și mai devreme sau mai târziu, cu recomandările potrivite sau având parte de întâmplări fericite care să-i pună cartea potrivită în mâini, fiecare poate descoperi o poveste care să îl facă să viseze. Tocmai de aceea m-am bucurat că fiecare participant a primit câte o carte SF de la editura Paladin. Eu le aveam pe toate (da, mă laud), așa că i-am cedat exemplarul meu cuiva care nu putea să se hotărască între două titluri faine.

În schimb, n-am plecat cu mâinile goale: am o insignă SR pe care s-o adaug la micuța colecție care a început să-mi împodobească rucsacul. Și, desigur, am amintirea unei zile calde, în ciuda zăpezii de afară :)


Clubul paladinilor revine!

Dacă în octombrie s-au „aliat” cu Serial Readers pentru a aduce împreună cititori vechi și noi de SF, pentru luna noiembrie cei de la editura Paladin revin în librăria Bastilia, unde ne vom întâlni ca să discutăm despre romanul Războiul liniștit de Paul McAuley. Și nu vor fi doar cititorii prezenți, ci și Nicu Gecse, traducătorul romanului!

Despre roman, deocamdată, nu vă pot spune mai mult decât ceea ce scrie pe coperta a 4-a deoarece deși titlul mi s-a părut interesant de când l-am cumpărat, încă își așteaptă rândul la citit. Totuși, imediat ce termin cartea la care „muncesc” acum, o să aflu cum arată, mai exact, un război liniștit.

coperta-razboiul-linistit.jpg

Descrierea:

În secolul al XXIII-lea, Pământul, distrus de schimbările climatice provocate de poluare, este condus de câteva familii puternice şi de aşa-numiţii „sfinţi verzi” ai acestora. Milioane de oameni lucrează la reconstrucţia ecosistemelor devastate.

Alţii au preferat să plece pe sateliţii lui Jupiter şi Saturn, unde au creat o varietate de habitate, protejate de atmosferele inospitaliere cu ajutorul unor vaste corturi sau ascunse sub scoarţa aştrilor respectivi. Aici şi-au dat frâu liber imaginaţiei şi au pus în practică până şi cele mai fanteziste teorii ale geneticii.

Însă pacea fragilă dintre Pământ şi colonii este ameninţată de ambiţia „exteriorilor” de a se răspândi prin întreg Sistemul Solar şi de a grăbi evoluţia umanităţii...

La fel ca data trecută, intrarea este liberă. Înscrierea se face printr-un mail către paladin@editura-art.ro, iar ei vă vor răspunde cu un voucher personal pentru achiziționarea romanului cu o reducere de 40%!

Ne vedem acolo? :)


Hard vs Soft

Pentru luna octombrie, editura Paladin ne-a pregătit o întâlnire ceva mai specială: s-a aliat cu Serial Readers și vor organiza împreună o întâlnire cu cititorii. Pe data de 25 octombrie, în localul La un ceai, cititorii împătimiți de SF care vor accepta invitația paladină se vor întâlni cu cititorii care au acceptat provocarea Serial Readers și au citit pentru prima dată un roman aparținând acestui gen.

coperta-fundatia.jpg

Cartea despre care vom discuta este Fundația lui Asimov, una din primele cărți SF pe care le-am citit și cea care m-a convins că iubesc acest gen. Nu cred că există o carte mai potrivită pentru o discuție între cititorii „hardcore” și proaspăt-inițiații, pentru că Asimov e unul dintre autorii care te convinge rapid să-i iubești munca. Stilul lui e unul ușor de citit, iar universul creat de el e fascinant și e viitorul pe care e greu să nu ți-l dorești.

Descrierea:

Hari Seldon, întemeietorul psihoistoriei, prezice prăbuşirea Imperiului Galactic şi instaurarea unei ere de barbarie care va dura treizeci de milenii. Cu ajutorul colaboratorilor săi, Seldon înfiinţează Fundaţia Enciclopediei Galactice, a cărei misiune este să salveze cunoştinţele a 12 000 de ani de evoluţie. Fundaţia este exilată pe Terminus, o planetă de la marginea Galaxiei, de unde se implică în mersul istoriei, transformând ştiinţa în religie, iar savanţii în preoţi care s-o răspândească în lumile Imperiului. Recenzia mea o găsiți aici.

Bineînțeles, discuția nu se va limita la roman, ci vom discuta și despre genul SF în general, după cum se anunță pe blogul SR: „Care este prima carte SF citita? Ce titluri si autori ne recomandati? De ce cititi povesti Science Fiction sau, dupa caz, de ce nu? Este vreodata prea tarziu sau poate prea devreme sa incepi sa citesti literatura SF? Haideti sa exploram impreuna universurile infinite ale genului SF. Fara indoiala, la final de intalnire literatura SF isi va fi castigat noi adepti.

Ii vom avea alaturi de noi in aceasta calatorie fantastica pe Michael Haulica, scriitor roman de science fiction, coordonator al colectiilor de SF&F ale editurii Paladin si redactor-sef al revistei Argos, precum si pe Flavius Ardelean, un scriitor si un prieten tare drag noua. Invitatii nostri speciali vor veni incarcati cu povesti si carti in tema, toate de la Editura Paladin, partenerul acestei editii.

Participarea se face pe baza de rezervare, astfel incat va rugam sa trimiteti un mail cu numele complet si numarul de persoane pentru care doriti sa faceti rezervarea la adresa de mail oana.radu@serialreaders.com pana pe data de 23 octombrie 2014. Sau ne puteti contacta pe Facebook, aici.

*In cazul in care nu mai puteti ajunge va rugam sa anuntati la numarul de telefon 0741 05 89 35 cu 24 de ore inainte de eveniment.

Taxa de participare: la libera alegere, intre 5 – 25 lei, pentru ca, in afara de tema, nu vrem sa va mai impunem nimic. Celor care se vor implica in discutii le vom rasplati parerile cu cate o carte, dar vom avea grija ca nimeni sa nu plece de la eveniment fara o amintire placuta.

P.S. Puteti da “join” evenimentului pe pagina noastra de Facebook aici. Va multumim si va asteptam cu drag si cu multe carti!” - Sursa

Eu o să fiu acolo și sper să ne vedem în număr cât mai mare, mai ales că se anunță premii faine în cărți!


Eveniment: Dezbaterile Paladin #1

Ieri seară, în mansarda librăriei Bastilia a avut loc prima ediție a Dezbaterilor Paladin, o întâlnire-experiment care a fost moderată de Flavius Ardelean și care l-a avut ca invitat pe Mike Haulică, în calitate de scriitor, cititor, dar și de coordonator al colecțiilor de SF&F de la Paladin.

event-dezbaterile-paladin-1-poster.JPG

Cei doi au spart gheața, discutând nu neapărat despre carte, ci încercând să creeze un cadru relaxat și „nescorțos”. Apoi ne-au dat cuvântul punându-ne întrebarea „Ce ne-a plăcut și ce nu ne-a plăcut la carte?”. Discuția a pornit în nenumărate direcții, dintre care cea mai interesantă mi s-a părut comparația dintre lecturarea acestui roman în perioada comunistă și acum. Eu am auzit despre acei ani doar de la părinții mei, așa că pe lângă perspectivele noi, a fost interesant să văd cum în acea perioadă, deoarece exista o cenzură impusă cărților (și nu numai), era ușor de găsit o corelație între pompierii lui Bradbury și sistemul opresiv de la noi.

În schimb, în zilele noastre, cartea nu mai pare un manifest împotriva unui sistem totalitar, ci o critică la adresa societății de consum. Tocmai de aceea mi-am reîntărit credința cum că fiecare cititor găsește în cărți exact ceea ce caută, ceea ce are nevoie pentru a nu se simți singur. Bineînțeles, nu e valabil pentru orice roman, ci numai pentru cele cu adevărat bune, cele care trec proba timpului.

Și interesant este că acesta o face deoarece nu e un SF axat pe știință. Sunt foarte puține referiri la gadgeturi (televizoarele integrate în pereți și Câinele mecanic ar fi cam singurele). În schimb, este axat pe oameni și tocmai de aceea nu e foarte repede încadrat în genul SF (spre deosebire de un roman space-opera spre exemplu). Chiar a menționat cineva că, dacă romanul ar fi citit de o persoană care nu e familiarizată cu acest gen, respectivul nici măcar nu ar considera că Fahreneheit 451 ar fi SF. De aici, discuția a alunecat spre ideea că ar fi o carte potrivită pentru liceeni și apoi la sistemul educațional din România.

Deși pentru mine, de obicei, acesta e un punct sensibil (eu încă sunt în interiorul sistemului, ca studentă), a fost prima dată când i-am lăsat pe alții să-și împărtășească poveștile fără să spun nimic. De obicei, eram cea care susținea că nu e dracul chiar atât de negru, pentru că încă există destui profesori dedicați, însă anul acesta am cunoscut pe propria piele și pentru prima dată exemplele negative despre care vorbeau toți și deși am avut parte în continuare și de oameni care știu nu doar să predea, dar și să-și inspire studenții, parcă nu mă lăsa inima să mai iau apărarea nimănui.

Am revenit apoi la roman, numai pentru a ajunge din nou în alte direcții, dintre care am reținut:

  • modul în care oamenii pot accepta schimbări drastice în societate (precum faptul că pompierii nu mai opreau incendii, ci le porneau)

  • dacă libertatea absolută a oricui de a publica orice există deja sau nu în era internetului și dacă e un lucru bun sau va duce la dorința de scurtare și simplificare care în final a condus la arderea cărților în societatea din Fahreneheit 451.

  • modul în care educația primită în familie are un impact major nu doar asupra copiilor, dar și asupra societății (am pornit discuția asta de la personajul Clarisse)

  • topurile de cărți de pe Facebook și secretele editoriale :))

Și alte câteva pe care nu le-am reținut (poate data viitoare o să-mi amintesc să-mi aduc ceva pe care să pot lua notițe atunci când aud câte o idee interesantă). În final, Mike a menționat câteva titluri care vor fi lansate la Gaudeamus în noiembrie și concluzia a fost că burdușeala portofelelor trebuie să înceapă cât mai curând pentru că se anunță un târg plin. Deocamdată n-am să menționez niciun titlu, dar am să spun că săptămâna viitoare, cititorilor acestui blog li se pregătește ceva bun de tot.

Ca să trag o concluzie, mi-au plăcut atmosfera și faptul că romanul a fost doar un pretext pentru a discuta absolut orice și nu mi-a plăcut faptul că a existat un microfon, chestie care la început a fost puțin mai impunătoare decât era cazul. Dar vă recomand cu drag să participați indiferent de vârstă, ocupație etc., e loc pentru toată lumea și subiecte de discuție sunt mai mult decât suficiente încât să poată interveni oricine. Eu oricum o să vă mai bat la cap să participați și o să vă țin la curent cu următoarele astfel de întâlniri :)