Club de SF

Club de Science Fiction

Joia trecută mi-am dat seama că a trecut mult timp de când n-am mai călcat într-o bibliotecă. Din păcate, nici în seara aceea nu am intrat în Biblioteca Ion Creangă ca să împrumut o carte și, odată cu povestea, să iau acasă și fragmente din poveștile celor care au citit romanul înaintea mea, ci am fost acolo ca să particip la prima întâlnire a Clubului de SF.

club-de-sf.JPG

Realizat la inițiativa Bibliotecii Metropolitane București, cu sprijinul SRSFF (Societatea Română de Science Fiction și Fantasy), Clubul își propune să atragă tinerii către genul SF discutând alături de aceștia despre unele din temele acestui gen. Prima întâlnire a avut ca subiect SF-ul apocaliptic și post-apocalitic așa că, după ce moderatorul Florin Stanciu ne-a făcut o introducere în care ne-a prezentat câteva din principalele moduri în care e văzută apocalipsa, tot el ne-a provocat să descriem felul în care vedem sfârștiul lumii.

club-de-sf-foto.JPG

Am încercat și un mic joc, pasând un fes de la unul la altul, persoana cu fesul trebuind să vorbească și apoi să paseze fesul la întâmplare. Dar cum toți cei de față eram oameni vorbăreți, nu prea ne-am ținut de reguli, ci am început să dezbatem liber, pornind de la însăși conceptul de apocalipsă.

În primul rând, unii spun că termenul „apocalipsă” ar trebui folosit doar pentru a descrie conceptul explicat în Biblie, o resetare a existenței în urma unei judecăți, iar literatura despre care vorbeam noi ar fi mai corect denumită post-cataclismică. În același timp însă, dacă plecăm de la o definiție alternativă, unde apocalipsa ar fi sfârșitul lumii, atunci ar putea moartea să fie văzută ca o apocalipsă?

Aici, discuția a fost deturnată de două tinere care nu cred că aveau mai mult de 10-12 ani care au încercat să răspundă la întrebare, ridicând la rândul lor alte întrebări. Noi toți am rămas puțin blocați, pentru că nu ne așteptam din partea lor la un discurs atât de elocvent, nu ne așteptam să jongleze atât de ușor cu termeni precum Big Bang, multivers, fizică cuantică...

Mie personal mi-au dat speranța că generațiile care vin în urma noastră sunt mult, mult subestimate.

Din păcate, discuția n-a mai putut continua mult, pentru că timpul aproape expirase. Am mai avut vreme doar să ne gândim ce am face dacă ne-am trezi într-o zi singuri pe lume, cu toți cunoscuții și necunoscuții din jurul nostru dispăruți. Totuși, a rămas mai mult o temă de gândire pentru drumul spre casă, pentru că biblioteca urma să se închidă. Dar urmează să ne revedem joia viitoare și în fiecare joi rămasă până la vacanța de iarnă.

Eu una abia aștept următoarea întâlnire, pentru că deși n-am plecat din bibliotecă având în geantă cărți pe care să le citesc, am plecat de-acolo cu mintea plină de momente la care să vreau să mă gândesc. Discuțiile m-au pus cu adevărat pe gânduri și nu pot decât să sper să le revăd pe cele două fete și să văd din ce în ce mai mulți tineri care să ne provoace să ne gândim outside the box.