Caitlín R. Kiernan

Rezultatele concursului „Povești de neuitat”

La începutul lunii, v-am rugat să vă exorcizați de fantomele cărților care vă bântuie, povestindu-mi despre ele la fel cum Imp, protagonista romanului oferit ca premiu unui norocos, scrie despre fantomele ei. Și pentru că nicio bântuire nu se termină cu adevărat, ci doar e pasată mai departe, a venit timpul să pasez și eu una din poveștile care mă vor bântui multă vreme de-acum înainte.

Random.org a decis că acela dintre voi care va primi un exemplar din Fată înecându-se chiar înainte de Crăciun este Coliță Alex. Felicitări Alex! Aștept un e-mail cu datele tale personale (numele, adresa de livrare și numărul de telefon) la adresa jurnalul.unei.cititoare@gmail.com. E-mailul trebuie trimis de pe adresa cu care te-ai înscris în concurs în maxim 3 zile (adică până pe 18 decembrie, inclusiv).

Mulțumesc editurii Paladin pentru că mi-a oferit ocazia să organizez acest concurs și mulțumesc tuturor participanților! Sper să vă revăd pe blog, să discutăm despre toate cărțile care își lasă amprenta asupra noastră.


Concurs: Povești de neuitat

A trecut destul de mult timp de la ultimul concurs și pe acesta îl tot amân de ceva timp... inițial trebuia să se întâmple de Halloween (și tema se potrivește la fix, doar fraiera de mine n-a reușit să se sincronizeze cum trebuie), apoi m-am gândit să-l pornesc cu ocazia celor 1000 de like-uri de pe facebook (pentru care încă vă sunt foarte foarte recunoscătoare), acum deja se apropie sărbătorile, iar de Crăciun vă pregătesc ceva fain de tot, așa că nu vreau să-l numesc concurs de ceva care să aibă legătură cu iarna... De fapt, nu cred că-mi trebuie motiv ca să pornesc un concurs, nu? Să-i zicem „concurs pentru că pot”?

Bine, pot doar mulțumită editurii Paladin, care mi-a oferit un exemplar din romanul Fată înecându-se, roman pe care l-am citit vara trecută (și i-am făcut recenzia abia în octombrie, așa rău am ajuns cu gestiunea timpului liber) și care m-a impresionat prin faptul că redă uimitor de bine mintea unei persoane nebune (bine, n-am de unde să știu cum e să ai probleme mentale, dar relatările lui Imp sunt ceva atât de străin de modul meu de a gândi încât pot spune că experiența mi s-a părut autentică. De asemenea, nu vreau să fiu insensibilă folosind cuvântul „nebun”, dar Imp îl folosește și ea cu aceeași lejeritate, așa că nu mi s-a părut deplasat în acest caz).

Ok, paragraful de deasupra e făcut mai mult din paranteze decât din fraze... Ideea e că romanul e incredibil de bine scris, e ceva ce trebuie să citești, e fascinant și deși nu e întotdeauna frumos sau grijuliu cu cititorul, ba din contră, deseori mi s-a părut scris chiar cu brutalitate, dar chiar și așa, e genul de poveste care rămâne cu tine. Și chiar asta e tema romanului: povești care te impresionează atât de tare încât te vor bântui toată viața, vor deveni parte din tine și îți vor reaminti că există în cele mai neașteptate momente.

Tocmai genul acesta de povești sunt cele despre care vreau să vă întreb. Așadar, dacă vreți să câștigați exemplarul pe care îl ofer ca premiu, tot ce trebuie să faceți e să-mi scrieți câteva cuvinte despre cartea care vă bântuie pe voi, povestea pe care ați citit-o la un moment dat și pe care n-o veți putea uita niciodată, pe care poate o veți mai reciti din când în când sau, din contră, care v-a afectat atât de intens încât n-o s-o mai atingeți niciodată.

Lăsați răspunsul vostru într-un comentariu însoțit de o adresă de e-mail valabilă și o metodă prin care urmăriți blogul, care e la alegerea voastră, fie e-mail, facebook, twitter, google+ ... avem di tăti. Doar menționați platforma aleasă și numele contului; spre exemplu: Ghanda(GFC). Și dacă vă simțiti deosebit de generoși, puteți să dați și un share concursului, dar asta e opțional (și e valabil și pentru cei care nu participă, dar sunt persoane simpatice)

Concursul se încheie pe 13 decembrie 2015, la ora 23:59. Mult succes tuturor!

Recenzie: Fată înecându-se de Caitlín R. Kiernan


Povestea:
Imp este nebună. Şi mama şi bunica ei au fost nebune şi ambele s-au sinucis. Totuşi, deocamdata Imp se descurcă, are o slujbă care îi permite să se întrețină, medicamente care s-o ajute şi o iubită care îi "suportă toate căcaturile". Totuşi, povestea pe care o spune Imp nu e a unei nebune care se descurcă, ci povestea celor două Eve Canning, sirena şi vârcolacul, fantome care o bântuie până când exorcizarea prin scris devine singura alternativă la renunțarea definitivă.

Așa că Imp începe să-și scrie povestea așa cum e ea, adevărată, deși nu mereu factuală, împărtășind cu noi totul, chiar și părțile pe care nu le putem înțelege, chiar și părțile pe care ea nu le înțelege, până când povestea ei devine o altă fantomă și bântuiții devenim noi.

Părerea mea:
Există poveşti care te "prind", care te mint frumos şi convingător, care te fac să le crezi adevărate măcar o vreme, cât le citești. Şi există poveşti care sunt mai mult decât niște minciuni reuşite, există poveşti care sunt vârtejuri care te prind şi te trag înăuntru până când te pierzi şi chiar atunci când povestea se încheie și poți în sfârșit să-ți dezlipești mâinile de coperțile cărții, povestea rămâne parte din tine, bântuindu-te pe vecie.

Exact despre asta e povestea lui Imp: despre ideile cu care rămâi în urma contactului cu opera altora, idei care cresc în tine, se amestecă între ele, dar și cu ideile tale și devin altceva, transformându-te și pe tine în altceva. Și e o poveste despre momentul acela în care ficțiunea pare că invadează realitatea și pentru o clipă minunată sau înficoșătoare sau minunat de înfricoșătoare nu mai poți face diferența dintre ele. Doar că pentru Imp nu e vorba de o clipă, ci așa e fiecare clipă; în fiecare clipă lucruri imposibile se întâmplă și niciun medicament din lume nu le poate opri pentru că atunci când propriile amintiri vor să te înșele, nu mai ai cum să separi adevărul de ficțiune și imaginația de realitate.

Totuși, cel mai reușit lucru la Fată înecându-se nu e ideea de bântuire, ci Imp. Mai precis, mintea lui Imp. Să pătrunzi în mintea ei, să trăiești câteva clipe cu gândurile ei, să fii prins câteva zile în furtuna din ea... E incredibil, e fantastic, e înficoșător, e un amalgam de senzații opuse pentru că te fascinează și te face să te simți vinovat în același timp. E pur și simplu altceva, e o experiență pe care n-ai avea cum s-o trăiești decât citind-o și te va face să-ți reconsideri anumite păreri și prejudecăți.

Iar la final, atunci când vei închide cartea, ai două opțiuni: pui totul pe seama condiției lui Imp, lipești peste poveste eticheta unei halucinații, clipești și lași realitatea, logica și rațiunea să acopere golurile cu o pojghiță pe care n-o s-o zgândări, ca să nu lași fantomele poveștii să iasă și să te bântuie. Sau lași golurile neastupate și le mai înfrunți, din când în când, când simți nevoia unei evadări din tine însuți și știi că un salt în acele goluri e singurul mod prin care poți înota alături de sirene sau fugi alături de vârcolaci.