Cântec de Gheață și Foc

Recitind Game of Thrones - episodul 1

Aceia dintre voi care mă urmăresc pe Instagram știu că mi-am propus recent să citesc opt cărți în nouă zile. Mai exact, urma să plec în concediu la mare și voiam să recitesc la plajă cele opt volume din noua ediție a seriei Cântec de Gheață și Foc. Am reușit să parcurg doar două romane, așa probabil va mai dura câteva câteva luni bune până când voi termina toată seria. Nu de alta, dar am de gând să mai citesc și alte cărți între timp.

Totuși, vreau să vă țin la curent cu progresul meu, pentru că mi se pare o experiență interesantă. Rareori recitesc cărți, iar acum este pentru prima dată când recitesc o serie. Și țin musai să vă povestesc de ce planul meu nu s-a împăcat prea bine cu realitatea.

Inițial, am crezut că recitirea întregii serii e un obiectiv destul de realist. De obicei, eu citesc mult când sunt la mare, pentru că zilele acolo sunt făcute parcă pentru lenevit la soare. Și ce merge mai bine pe plajă decât o carte? Așadar, anii trecuți media mea era de vreo 4-5 cărți în 9 zile. Însă era clar că anul acesta mi-am propus un obiectiv mult peste această medie. Totuși, era vorba despre seria mea preferată și eram în sevraj pentru că anul acesta n-a apărut niciun sezon nou din serial. Așa că am crezut că o să le devorez pur și simplu, câte unul pe zi.

S-a întâmplat exact opusul. Am citit lent, greoi. Motivul e simplu: m-am trezit față în față cu personaje pe care le știam moarte. Știu că e absurd, dar m-a surprins. M-am întors în ultimele zile din lunga vară a Westerosului, în zilele când Eddard Stark era un exemplu de cinste și onoare, când Daenerys era doar o fetiță și când Cele Șapte Regate erau liniștite. Și asta m-a bulversat pentru că mi-a dat ocazia să revăd toate alegerile greșite și toți pașii care au dus la Războiul celor Cinci Regi și la morțile oamenilor pe care i-am iubit.

A fost dureros. A fost incredibil. Am iubit și urât fiecare clipă, fiecare pagină, pentru că știam ce urmează să se întâmple și nu puteam schimba nimic. Am recitit Urzeala Tronurilor dorindu-mi cu disperare ca acțiunea să fie alta de data asta, dorindu-mi ca lucrurile să nu se ducă de râpă. Am vrut ca Robert să rămână rege, ca Ned să-i rămână Mână, ca oamenii să se pregătească cum se cuvine pentru iarnă, nu pentru război. Mi-am dorit ca fiecare dintre personajele pe care le-am iubit să aibă parte de o soartă mai bună.

Dar m-am și bucurat. M-am bucurat să redescopăr Debarcaderul Regelui și Winterfellul, să călătoresc până la Zid și dincolo de el, să pun cap la cap istoria Westerosului pe baza discuțiilor dintre personaje. M-am bucurat să redescopăr cum a început totul, cum s-a încheiat vara cea lungă. Am regăsit magia acestor cărți și mi-am reamintit de ce, în ciuda anilor scurși și cărților superbe citite între timp, această serie rămâne preferata mea. Am multe cărți de suflet, dar acestea sunt cele de care nu mă pot plictisi vreodată, cele care oferă noi subtilități și noi secrete atunci când le recitești. Sunt un exemplu despre cum poți crea o lume minuțioasă fără să plictisești, despre cum poți scrie mii de pagini și să-ți faci cititorii să simtă că sunt prea puține.

Înainte să încep efectiv să recitesc Urzeala tronurilor, mi-am propus să-i scriu o recenzie când o termin. Să vă povestesc despre universul incredibil de veridic și de fascinant, despre personajele atât de umane încât le simți mai reale decât oameni pe care i-ai cunoscut, despre o intrigă fascinantă și despre o atmosferă care te va vrăji. Dar nu-mi ajung cuvintele ca să laud acest volum. E pur și simplu o poartă spre alt loc, alt timp, alți oameni. Și spre dragoni dispăruți, zei tăcuți și ființe uitate.

Dacă nu ați citit încă această serie, nu știu ce așteptați. Sau poate știu, așteptați ultimele două volume. E dreptul vostru. Dar eu nu-mi pot imagina ultimii 9 ani din viața mea fără aceste cărți, fără să fi cunoscut Westerosul. Da, așteptarea a fost și este grea. Serialul e o mică, minusculă consolare. Dar să iei parte la această poveste, să cunoști oamenii celor Șapte Regate... merită. Pur și simplu merită. Chiar dacă recitirea îți frânge inima cu fiecare pagină.


Despre cărți: Când ecranizarea depășește cartea

Da, mă refer la Game of Thrones. Nu, nu voi da spoilere din ultimul sezon sau din oricare sezon, de fapt. Nu vreau să discut despre acțiunea din serial, ci despre ceea ce se întâmplă atunci când o ecranizare continuă povestea unei serii de cărți neterminate.

În 2011, atunci când a început Game of Thrones, eu una m-am bucurat. Trecuse cam un an de când terminasem volumul patru, Dansul dragonilor nu apăruse încă, așa că îmi era extrem de dor de unul dintre cele mai faine universuri ficționale. În plus, pentru că un serial e mereu mai popular decât materialul sursă, abia așteptam să apară mai mulți oameni cu care să pot discuta despre istoria inventată a unei lumi imaginare.

Apoi serialul a „prins”, oamenii s-au îndrăgostit de episoadele sângeroase, explicite și mereu surprinzătoare, în care dialogurile inteligente ascundeau baza unei noi avalanșe de teorii, iar personajele viclene creau răsturnări de situație incredibile. Așadar, a devenit repede evident faptul că serialul va depăși cărțile mai devreme sau mai târziu. Sincer, am fost în tabăra celor care sperau că asta va însemna că nu vom aștepta șapte ani până la Winds of Winter (zic șapte ani pentru că după publicarea primelor trei volume, au trecut cinci ani până la volumul patru, șase până la volumul cinci, așa că mi-a plăcut să-mi imaginez că vor trece șapte ani până la volumul șase...). Dar indiferent când (sau dacă) urma să avem parte de volumele 6 și 7 (poate și 8?), cel puțin urma să aflăm cum se termină povestea, ceea ce abia așteptam.

george-martin-urzeala-tronurilor.jpg
 
Game_of_Thrones_title_card.jpg
 

Așa au trecut anii și sezoanele, fiecare personaj având parte de o poveste mai mult sau mai puțin similară cu materialul sursă, diferențele stârnind cele mai mari controverse. Apoi a venit 2016 și sezonul șase, când povestea din serial ajunsese din urmă cărțile și era momentul să le depășească. Toți fanii, cititori sau doar telespectatori, urmau să fie pe picior de egalitate, fără idee despre ceea ce urma să se întâmple, fiecare având doar speculații. Unii cititori au ales să nu urmărească niciun episod nou până nu se publică și restul volumelor. Alții, printre care mă număr, am decis că merită să aflăm ceea ce se întâmplă în linii mari, chiar dacă în final, detaliile ar fi diferite față de cărți.

Văzând sezonul șase, am simțit pe alocuri că scenariștii nu mai au niciun material pe care să se bazeze. Au fost situații pe care, dacă le-aș întâlni în cărți, m-ar dezamăgi prin simplitate, prin lipsa de subtilitate și de surpriză care îl caracterizează pe George RR Martin. Dar, per total, am simțit în continuare atracția irezistibilă a Westerosului și a poveștilor sale.

Apoi a venit sezonul șapte, mai scurt decât celelalte, pregătind marele final de anul viitor (sau din 2019, depinde ce planuri are echipa de producție...). Personaje care n-au mai interacționat de sezoane întregi urmau să ajungă la un loc, situații și teorii anticipate de ani de zile urmau să fie confirmate sau infirmate, tensiunea urma să atingă cote nebănuite. Și au venit episoadele și deși pe moment am retrăit senzațiile pe care mi le provoca seria de romane, mi s-a părut chiar mai evident că scenariștii nu sunt Martin și că serialul s-a îndepărtat complet de subtilitățile care ne-au făcut pe unii să iubim seria.

Pe scurt, am simțit că pentru a primi ceea ce-mi doream - să aflu ce se întâmplă - am dat la schimb toată unicitatea poveștii și am primit în loc un spectacol semi-hollywoodian plin de clișee și de „răsturnări de situație previzibile”. Toată tensiunea pe care o crease autorul legat de soarta personajelor, senzația aceea că nimeni nu e în siguranță, moartea ireversibilă a unor personaje îndrăgite, subtilitatea detaliilor care îți permiteau să ghicești ceea ce urmează sau, dimpotrivă, să greșești radical... toate acestea mi-au lipsit.

Am regăsit, în schimb, un serial cu un buget mare care reușește să impresioneze vizual și să eșueze la capitolul logică, cu personaje care ajung prea repede dintr-un loc în altul și cu un set de coincidențe fericite care se întâmplă la marele fix. Până și dialogurile inteligente au fost înlocuite cu momente de comic relief (serios, a fost un moment în ultimul episod când am simțit că mă uit la un film Marvel) și cu indicii evidente, care apoi sunt supra-explicate...

Totuși, o să continui să mă uit. Iubesc prea mult universul acesta, am investit prea multe sentimente ca să renunț acum. În plus, chiar sunt curioasă ce se va întâmpla, indiferent dacă modul de livrare al poveștii mi se pare din ce în ce mai slab... Dar, în același timp, sper să vedem cărțile publicate și sper ca dezamăgirile mele să nu se regăsească în ele...

Voi vă uitați la serial? Ați citit cărțile? Se compară? Sau poate aveți alte seriale ecranizate care v-au făcut să aveți sentimente neclare, amestecate?