Autor pentru o zi

Autor pentru o zi - Recenzie: Chemarea monstrului de Patrick Ness

A trecut ceva timp de la ultimul articol din seria Autor pentru o zi, dar iată că încă se mai găsesc persoane care vor să-și facă vocea auzită. De data aceasta, este vorba despre Dumitrița Socianu, care mi-a trimis recenzia romanului Chemarea monstrului de Patrick Ness:

coperta-chemarea-monstrului.jpg

Ce înseamnă o carte care te emoționează? Care te răscolește? Care te face să te gândești și să reflectezi la viața ta?

Eu cred ca înseamnă o carte bună. Nu! O carte extraordinară. O astfel de carte este Chemarea monstrului de Patrick Ness ce conține ilustrații de Jim Kay.

Totul a început așa: eu și cartea, în librărie. Ne-am privit și am acceptat să ne citim reciproc. Eu pe ea. Ea pe mine. A fost una dintre cele mai bune alegeri ale mele deoarece cartea conține o poveste atât de uimitoare pe cât promitea coperta.

Adevărul e că și ilustrațiile au ajutat foarte mult ca povestea să prindă viață. Ilustrații alb-negru, magnifice, cu un efect puternic asupra cititorului. Personal, am rămas fascinată de opera creată doar ca susținere a poveștii.

Conor este într-un război continuu cu adevărul său, el simțindu-l ca un coșmar și ca o umbră întunecată care îl urmăresc. Un adevăr care, din când în când, își face apariția și în viața noastră. Monstrul, sub forma unui arbore de tisă, apare pentru a-l ajuta să învingă în lupta sa interioară. Acest ajutor este dat prin intermediul a trei povești, a patra urmând să fie povestită de Conor. O poveste ce îl va obliga să recunoască ceea ce ascunde în spatele indiferenței. Un lucru de care îi este rușine și pe care nu vrea să îl accepte, deși este în ființa lui.

Am citit undeva că niciodată nu trebuie să îți pară rău de ceea ce simți și de ceea ce crezi. Asta ilustrează această carte. Ea te învață să accepți ceea ce ești și tot ce ți se întâmplă în viață. Pentru că ăsta ești tu.

După simularea celor patru povești, Conor reușește să accepte adevărul ce se află în interiorul său. Acest lucru îl ajută să treacă peste una dintre cele mai grele încercări din viața sa.

Peste carte planează un aer sumbru și enigmatic care te face curios să o citești. Acest lucru ma convins să o lecturez și sper să vă convingă și pe voi.

- Articol scris de Dumitrița Socianu


Clubul de Lectură Nemira #24

Din motive tehnice (adică din cauza facultății), n-am reușit să ajung la ultima întâlnire a Clubului de Lectură, însă am rugat-o pe sora mea să scrie ea câteva rânduri despre cum fost... Prin „câteva”, chiar credeam că vor fi doar câteva fraze, în ideea că vorbesc eu puțin despre carte înainte. Dar i-a ieșit un articol întreg, așa că eu îmi păstrez impresiile pentru altă ocazie. Așadar, fără alte introduceri, predau tastatura lui Kitty-(deocamdată)-fără-blog:


Clubul Barosanilor s-a întors…

Și nu se ține de glume *sunet dramatic*.

 
event-club-lectura-nemira-24.jpg
 

Vorbind serios, luni, Ghanda (nu știu dacă o știți, dar e blogul ei până la urmă) a decis că, în loc să facă ceva excesiv de fain și să vină la Clubul de lectură Nemira, să se ducă să facă ceva mult mai plictisitor (adică să nu se ducă la Clubul de lectură Nemira). Așa că m-a trimis pe mine ca să o reprezint și pe ea.

Cartea discutată a fost „La capătul curcubeului” de V. Vinge, o carte groasă, dar foarte ușor de citit. Toată lumea a fost de acord că se citește repede, dar asta nu înseamnă că ne-am pus de acord cu tot și toate.

Dar chiar și când am stat să discutăm cum interpretează fiecare cartea, totul s-a petrecut într-o atmosferă degajată pe care o poți observa chiar și fără să fi barosan un membru vechi al Clubului. Așadar, indiferent ce aspecte ale cărții se discutau, ajungeam să râdem, să vorbim cu pasiune și să dezbatem într-un cadru prietenos.

Dar hai să lăsăm vorbitul vag și să trecem la lucruri concrete, mai exact la concluziile la care a fost supusă cartea: În „La capătul curcubeului” este vorba de un complot masiv, plin de ițe și tehnologie pe care, fără îndoială, vom ajunge să o „purtăm”.

Toți am fost de acord: este un viitor foarte plauzibil, cel puțin din punct de vedere tehnologic. Și s-a vorbit chiar de viitorul apropiat. Așadar, dacă încă nu știți cum anume o să arătați peste câțiva anișori, jocurile video vor fi trăite și simțite, ecranul laptopului va fi o lentilă de contact care va suprapune virtualul peste realitate, mișcările pe care le face corpul vor fi comenzi, iar dacă te uiți la cineva ca și cum ai vrea să-l omori, imaginea acelei persoane va primi un zoom.

Am vorbit și despre personaje, începând cu evoluția lui Robert Gu. Doar că, în loc să vorbim despre evoluția lui de la om groaznic la om bun și apoi la... Gu-ul final (hehe, „Gu-ul final” sună haios), am vorbit de evoluția sa de la bătrân care respingea orice formă de tehnologie până la omul care merge mână în mână cu ea.

S-a menționat și Sharif, săracul omuleț care încerca să-și scrie lucrarea de licență luându-i un interviu celebrului poet Robert Gu (da, Gu-ul menționat mai sus) și ajunge virusat de tooooată lumea. Cel mai haios era că, în timp ce își punea sărăcul student întrebările, cineva prelua controlul calculatorului lui și acel cineva punea el întrebări, în timp ce Sharif asista fără să poată face nimic. Dar, în loc să fie indignat că este controlat, el își lua notițe pentru că întrebările puse de ceilalți erau mult mai inteligente decât întrebările lui.

Și când s-a ajuns la Iepure... Ei, vezi atunci cum se împart părerile. Cineva a spus că-i personaj secundar (Cum?!). Mie, personal, mi s-a părut cel mai badass personaj. Unii susțineau că-i inteligență artificială, alții că e un prankster cu mult timp la dispoziție. S-a pus întrebarea de ce anume inteligențele artificiale sunt considerate puerile. Cineva a scos din pălărie argumentul că undeva scria că Iepurele doarme, deci nu poate fi inteligență artificială. Ceilalți au spus ca era o figură de stil. Apoi cele două tabere au scos baroasele și ne-am luptat ca în basme. Glumesc. S-a ajuns la concluzia că fiecare interpretează cum vrea. Dar ne-am pus de acord că a-ți pune totul într-o singură certificare e doar un mod al autorului de a scăpa de Iepure (cel mai fain personaj, care, apropo, nu era artificial :P).

Foarte fericiți, Barosanii au descoperit că, dintre toate personajele, numai trei nu au avut nicio legătură cu complotul (și anume gemenii și profesoara). Dar să vă spun un mic secret: și profesoara avea legătură cu complotul, sunt aproape sigură că la un moment dat ea și Albert au vorbit despre studenții ei, dar nu am vrut să le spun. Păreau așa fericiți că au descoperit trei personaje și nu am vrut să le stric starea de spirit.

Și, evident, s-a discutat tocarea cărților fizice (lucru asemănat chiar și de autor cu Fahrenheit 451) și de digitalizarea lor. Pe scurt: tocarea cărților e rea, dar digitalizarea lor e bună as long as it doesn’t ruin the printed word.

Așadar, dacă vreți o doză bună de lume tehnologizată fascinantă, de complot cu bătrâni tineri, de cărți distruse și salvate, personaje misterioase, spionaj, medicină din viitor și un virus care poate să îți controleze dorința de nuga (și mintea...) atunci citiți „La capătul curcubeului”.

Și dacă vreți să fiți și voi Barosani, ori vă cumpărați baros, ori veniți și voi la Clubul de lectură Nemira din martie, când aniversează 2 ani de la înființare. Se lasă cu tort!

Semnat,

Andreea V, sora Ghandei, cunoscută vag sub pseudonimul Kitty


Recenzie: Orasul de cenusa - Autor pentru o zi

autor-pentru-o-zi.png

Primul care a dat curs invitatiei/provocarii mele a fost Sorin, caruia ii multumesc pentru implicare. Fara alte introduceri, iata recenzia cartii Orasul de Cenusa :

coperta-instrumente-mortale-1.jpg

Am citit primul volum al seriei Instrumente mortale cu ceva vreme în urmă, aşa într-un fel de pariu cu mine însumi. Orasul oaselor nu m-a dat atunci pe spate, dar mi s-a părut un bun roman cu care să intri în lumea fantasy. Acest al doilea volum e ceva mai bunicel, clar, stilul şi modul de scriere al autoarei s-au îmbunătăţit de la romanul de debut. Povestea însă tot se citeşte destul de greu, cu toate că firul narativ e antrenant, însă nu reuşeşte să te ţină legat de pagini.

     Trecând la subiectul cărţii, menţionez că Simon devine un personaj secundar mai însemnat, depăşindu-şi condiţia de simplu mundan. Pe de altă parte, atracţia dintre Clary şi Jace încă există, ba e din ce în ce mai intensă, lucru care nu e prea corect moral, având în vedere că cei doi sunt fraţi – la punctul ăsta am totuşi nişte rezerve, ceva din finalul acestui volum mi-a trezit nişte bănuieli.

     Dacă în volumul anterior instrumentul mortal în discuţie era Pocalul Mortal, de care Valentine avea nevoie pentru a-şi crea propria armată de nefilimi, în volumul acesta se trece la cel de-al doilea instrument mortal: Sabia Mortală. Este vorba despre sabia cu care păzea îngerul porţile raiului odată ce Adam şi Eva au fost alungaţi de acolo. Planul lui Valentine consta în convertirea Sabiei de partea întunericului printr-un ritual care presupune înmuierea ei în sângele a patru specii de repudiaţi: un magician, un elf, un vârcolac şi un vampir.

     Dar ca povestea să se mai complice puţin, Jace nu este văzut cu ochi buni de Închizitoare, reprezentanta Conclavului; el este considerat drept un spion al lui Valentine plasat în mijlocul nefilimilor.

     Categoric se va ajunge la o luptă între forţele demonice ale lui Valentine şi Conclav. De care parte vor fi Jace, Clary şi prietenii lor, rămâne de văzut, sau mai bine zis, de citit.

     Vreau totuşi să subliniez un lucru: autoarea folseşte numeroase referinţe literare ori de cultură urbană sau muzicală în acest al doilea roman al ei. Acest lucru mi se pare demn de apreciat, demonstrând o bună capacitate de a integra literatura într-o societate modernă şi tehnologizată.

     Spor la citit Oraşul de Cenuşă, al doilea volum al seriei Instrumente Mortale, apărut la editura Leda în 2011, în traducerea Cristinei Jinga.

Articol de Sorin-Lucian Berbecar


Acum un an…

… mai mult sau mai putin, am inceput sa scriu pe acest blog. Atunci, am facut-o deoarece Andra m-a rugat sa-i dau o mana de ajutor si tocmai de aceea, n-am retinut exact data. La vremea respectiva, n-aveam idee cat de mult o sa ajunga sa-mi placa…

Practic, eu am inceput sa scriu pe blog pe 19 octombrie 2011. Primul meu articol (am cautat in arhiva ca sa-l descopar) a fost despre seria Odiseelor spatiale. Si dupa alte cateva articole despre zona SF (deh, scriam si eu despre ce stiam), mi-am dat seama ca imi place sa scriu... si ca mi-ar placea cu adevarat sa fac asta mai des.

Pentru mine, primul meu an de bloggareala a fost superb! Am descoperit ceva ce-mi place. Am citit o gramada de pareri interesante (ma refer, normal, la ale voastre). Am organizat niste concursuri de care eu personal sunt mandra. Foarte mandra. Si ca un facut, pana la sfarsitul unui an, ma invatat cu ce se mananca toate aspectele din blogger (inclusiv schimbarea temelor, de care sunt la fel de mandra ca de descoperirea functiei "planificare"). Dar, per total, concluzia e ca Andra mi-a deschis o lume noua.

Inca nu stiu cum sa-i multumesc. Faptul ca am devenit co-autor a fost fantastic, altfel poate n-as fi stiut niciodata ca imi place atat de mult sa bat campii despre carti (si aparent, nu numai). Si cred ca cel mai bun mod de a-i multumi e sa ofer la randul meu altora aceasta ocazie. Asa ca vreau sa lansez o provocare pentru toti cei care isi doresc sa scrie.

autor-pentru-o-zi.png

Vreau sa lansez un proiect numit Autor pentru o zi in cadrul caruia invit orice persoana interesata sa vada cum e sa scrii pe un blog de carte sa-mi trimita un articol la adresa povesti_intunecate@yahoo.com. Eu le voi publica (inclusiv cu numele vostru, desigur). Singura conditie ar fi ca articolul sa mearga cu tema blogului (poate fi legat in orice mod de universul lecturii, inclusiv recenzii, despre un serial/film care v-a placut etc.).

Proiectul se adreseaza si bloggerilor care fie nu scriu despre carti, fie vor, din orice motive, sa scrie aici. Nu exista o limita de timp, le puteti trimite oricand, proiectul se va desfasura atat timp cat lumea e interesata... Sper sa va placa ideea si astept articolele voastre!