... și la sfârșit a mai rămas Coșmarul

Recenzie: ...si la sfarsit a mai ramas Cosmarul de Oliviu Craznic

Niciodata nu m-a atras genul horror. N-am inteles vreodata de ce as vrea sa ma sperii citind o carte. Nu m-am prins de ce e fascinant ca niste imagini grotesti sa-ti bantuie visele nopti la rand, cand as putea sa umplu acele vise cu societati ale viitorului sau cu lumi fantastice. Asa ca am evitat cu gratie si cartile si filmele de acest gen.

Totusi, cand mi s-a oferit ocazia sa citesc o carte horror scrisa de un roman "de-al nostru", mi-am dat seama ca sunt curioasa cum ar trata cineva nascut in "tara lui Dracula" subiecte horror. Asa am ajuns sa citesc ...si la sfarsit a mai ramas Cosmarul si am inteles ca, la fel cum in cartile SF nu e vorba numai despre stiinta, in cartile horror nu e vorba numai despre frica si ca amandoua genurile te pun pe ganduri, fiecare intr0un fel specific.

coperta-cosmarul-craznic.jpg

Rezumat:

Cavalerul Arthur de Seragens primeste o invitatie la o nunta si decide sa accepte. Ajuns acolo alaturi de prietenul sau, vicontele de Vincennes, simte ca invitatii au fost alesi cu mare grija. Si niciunul dintre ei nu poate scapa de senzatia ca sunt de fapt pioni, niste papusi pe sfoara, si ca si-au scapat deja destinul din mana.

Destul de repede, Raul isi face simtita prezenta in Castelul Ultimelor Turnuri. Deoarece persoanele prezente la nunta sunt intr-adevar niste simpli pioni, iar cel care le controleaza soarta nu e un om. Unul cate unul, invitatii incep sa moara si lucrurile devin din ce in ce mai anormale, iar teama si banuielile supravietuitorilor se intensifica si ele.

O sa ma opresc aici cu povestea deoarece nu vreau sa stric nimic din atmosfera de mister a cartii.

My view:

Destul de multa lume se plange ca, in ultimii ani, vampirii, varcolacii si toate celelate creaturi mitice rele au fost transformate in eroi, pierzandu-se esenta lor: faptul ca sunt rele. Oliviu Craznic a luat problema in maini si a scris o carte in care a tinut cont de izvoarele medievale si in care fiecare creatura a noptii e cu adevarat un produs al Raului. La polul opus, respectand in continuare atmosfera medievala, se afla Religia, Biserica si Dumnezeu, care desi reprezinta Binele, au putine sanse de izbanda.

Si asta e fascinant, mai ales pentru ca fiecaruia dintre noi i s-a intamplat ca, citind o carte, sa se simta mai apropiat de personajele negative care, prin insasi defectele lor, par mai umane, mai realiste decat cele absolut bune. Primul exemplu la care ma pot gandi e Damon din Jurnalele Vampirilor si faptul ca e placut de public tocmai pentru ca e rau.

Asa ca n-ar trebui sa ne mire ca, intr-o lume in care Raul se scrie cu majuscula si in care acceptarea lui inseamna pierderea umanitatii, Binele are putine sanse de izbanda. Omul e si va fi mereu fascinat de putere, de animalic, de instinctiv, de lucrurile interzise. Omul e predispus sa cedeze in fata ispitei. Si poate ar trebuie sa ne intrebam din cand in cand daca asta e bine sau nu.

...si la sfarsit a mai ramas Cosmarul e o carte care te pune pe ganduri, care te face sa-ti revizuiesti principiile si valorile si sa te intrebi daca sunt totusi corecte, daca nu cumva te-ai indepartat de niste reguli morale de baza. De asemenea, cartea e o reintoarcere la originile miturilor si, nu in ultimul rand, o oportunitate de a te intreba daca sunt intr-adevar doar simple mituri sau daca nu cumva toate aceste legende au, poate, un sambure de adevar.

...si la sfarsit a mai ramas Cosmarul e un roman care iti ofera alt punct de vedere si te provoaca sa gandesti altfel. Macar de asta, ar trebui incercat de oricine a citit o carte cu vampiri "moderni" (dar nu numai de catre astfel de cititori, ci eu o recomand cu drag oricui are peste 16 ani).