Recenzie: Orașul de bronz

Am decis să citesc acest roman la recomandarea lui Teo (Fata din bibliotecă). Nu știam prea multe despre poveste, dar mi-a plăcut coperta (uneori, sunt chiar atât de superficială :D) și m-a atras promisiunea unei lumi exotice. Mă bucur mult că m-am lăsat convinsă, deoarece Orașul de bronz m-a cucerit de la primele pagini. M-au vrăjit djinnii, daev-ii, shafiții și ifriții alături de care am călătorit într-un oraș magic ascuns în mijlocul deșertului.

Povestea:

Nahri e o tânără hoață din Cairo care își păcălește victimele jucând rolul unei tămăduitoare. Totuși, ea e conștientă de faptul că are într-adevăr o putere inexplicabilă: simte bolile oamenilor din jur. De asemenea, Nahri are abilitatea de a înțelege orice limbă pe care o aude și poate vorbi o limbă pe care nimeni altcineva nu o cunoaște.

Însă, într-o zi Nahri folosește această limbă în cadrul unui ritual și invocă fără să vrea un războinic străvechi. Alături de el, va descoperi că magia e reală, că există sute de creaturi magice despre care oamenii nu știu nimic și că ea însăși este ultima descendentă a unei familii care are puterea de a vindeca djinni și daeva.

Părerea mea:

Întotdeauna m-au fascinat romanele care prezintă lumi misterioase ascunse de ochii oamenilor. Mă atrage încă din copilărie ideea că în jurul nostru s-ar putea întâmpla lucruri incredibile, magice. Și cred că nu sunt singura care a privit în jur și s-a gândit că ar fi păcat să nu existe și ceva mai mult, mai plin de farmec, ascuns și totuși real.

Citind despre Daevabad, orașul magic în care trăiesc djinnii din legendele noastre (deși nu toți adoptă acest nume), am regăsit acea fascinație, dar mi-a plăcut și faptul că societatea lor e foarte asemănătoare cu a noastră. Au aceleași probleme sociale ca noi, doar că totul este accentuat de magie. Fiind creaturi de foc, gata oricând de luptă, pacea devine mult mai greu de păstrat printre ei. În plus, trecutul lor e presărat de pedepse grele de la Creator, așa că religia joacă și ea un rol mult mai accentuat decât în lumea oamenilor. Așadar, deși atmosfera e familiară, magia transformă orașul djinnilor într-o lume suficient de diferită încât să te atragă.

Deși cărțile apărute în colecția Leda Edge sunt deseori considerate YA, acest roman nu mi se pare deloc încadrabil în această categorie. Da, protagoniștii sunt tineri (Nahri are 20 de ani, iar Ali, prințul din Daevabad, are în jur de 17 ani), dar greutățile unei specii întregi atârnă pe umerii lor. Discriminarea rasială, religia, tensiunile sociale, acestea sunt problemele cu care trebuie să se confrunte Nahri, așa că eu aș încadra romanul în genul fantasy și l-aș recomanda iubitorilor genului, indiferent de vârstă.

Revenind la personaje, mi-a plăcut mult felul în care perspectivele lui Nahri și Ali sunt alternate pe parcursul romanului. Tânăra vindecătoare din Cairo descoperă pas cu pas și poveste cu poveste Daevabadul și lumea djinnilor, ajutându-ne și pe noi să o înțelegem. În schimb, Ali a crescut în orașul de bronz, așadar capitolele lui te aruncă direct în mijlocul tensiunilor poporului său. Și cei doi protagoniști sunt foarte interesanți: Nahri e o femeie puternică, nu se lasă prea ușor dusă de nas și își cunoaște valoarea. Ali, în schimb, e foarte naiv. Are convingeri puternice și intenții bune, dar e suficient de rupt de realitate încât planurile lui să funcționeze rareori.

Și, desigur, mai e Dara. Războinicul daeva invocat de Nahri este un personaj legendar în lumea lui - și nu neapărat în sensul bun. Mai mult o enigmă decât un personaj, Dara are un trecut sângeros, dar care nu e în întregime vina lui. De asemenea, și prezentul său ridică multe semne de întrebare, pentru că el n-ar trebui să mai fie în viață. În plus, căldura și grija pe care i le acordă lui Nahri sunt destul de departe de reputația lui de războinic nemilos. Mi-a devenit simpatic de-a lungul cărții, deși mi-a ridicat multe semne de întrebare. Din păcate, va trebui să aștept volumul următor ca să mă lămuresc.

Între timp, însă, vă recomand Orașul de bronz. Este un roman fantasy care prezintă o lume fascinantă, plină de personaje puternice și de intrigi care o să vă țină lipiți de paginile cărții. În plus, dacă vă plac romanele cu un aer exotic, această carte e exact ceea ce căutați!

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul editurii Corint sau din librării online precum Libris sau Cartepedia.


Blogosfera SF&F: Apusul de Adrian Mihălțianu

Cum?! Cum cum cum cuuuum să scrii așa o carte? Cum….

Exact asta a fost senzația mea în timp ce citeam Apusul. A fost… incredibil, extraordinar, genial, minunat, fabulos, îngrijorător, dur, cinic, superb, naiv, crud… perfect. Mă sperie îngrozitor viitorul despre care am citit și totuși aș vrea să-l trăiesc. Mi se pare cea mai bună variantă… în sensul că e răul cel mai mic. Chiar dacă nu e mic deloc. Dar undeva dincolo de toate masacrele, atrocitățile, lucrurile oribile, pentru omenire pare să mai existe o șansă. Din nou, evităm în ultimul moment dispariția.

Povestea:

La 12 ani după evenimentele din Epoca inocenței, toate inteligențele artificiale ale marilor puteri avertizează că un dezastru global e pe cale să se producă. Nu există suficiente date pentru a propune un scenariu plauzibil, dar tensiunile în creștere nu pot duce decât la o tragedie.

Rusia moare de foame. China se pregătește să lanseze o navă spațială care are la bord focoase nucleare. Terorismul e în floare. Oamenii sunt conectați într-o rețea globală care le permite acces instantaneu la informație… și permite altora să preia controlul asupra lor. Pământul e un butoi cu pulbere gata să explodeze. Iar extratereștrii sunt pe drum.

Părerea mea:

Din primul volum, am reținut mai ales cursa către Marte, paginile acelea fiind extraordinar de tensionate, de vizuale, de memorabile. Acest volum e aproape în întregime așa. E vizual, tensionat, memorabil, dar și extraordinar, înfricoșător… și așa mai departe, n-am să reiau lista superlativelor din introducere. Ideea e că simți că totul e real, că acesta e viitorul spre care ne îndreptăm, că o să apucăm niște vremuri în care diferența dintre lucrurile minunate și lucrurile oribile pe care omenirea le poate face e mai mare ca oricând. Dar toate aceste minuni și atrocități coexistă.

Adevărul fundamental pe care acest roman îl anunță este faptul că progresul nu poate fi oprit. Indiferent câtă împotrivire există, nanoboții, dronele și inteligențele artificiale vor deveni mai devreme sau mai târziu realitate. Unele dintre ele au devenit deja, indiferent dacă sunt sau nu o idee bună. Oamenii vor fi la un moment dat vulnerabili la hacking mintal. Mii de procesoare ascunse pe sub pământ vor dirija în viitor tot ce ține de infrastructură, utilități, buna funcționare a unui stat sau a unei regiuni. Asta înseamnă progres. Dar, pentru că oamenii sunt încă niște maimuțe evoluate care vor să dea cu bâta în vecin, toate aceste lucruri înseamnă și abuzuri.

Imaginați-vă o țară în care nu mai există morți accidentale pentru că sistemele automate de predicție pot face ca oamenii să se ferească instantaneu de pericol, mult mai rapid decât le-ar permite instinctele lor. Și apoi imaginați-vă o țară în care nu mai există revolte, pentru că oamenii cu gânduri periculoase sunt automat detectați și eliminați. Un cuțit e o unealtă… sau o armă. La fel și tehnologia. Acest lucru devine foarte clar atunci când citești Apusul.

În primele 200 de pagini este prezentată o tactică de război pe care vă las s-o descoperiți singuri… și care m-a lăsat pe mine profund tulburată (și a fost doar prima dintr-un lung șir de astfel de idei neliniștitoare). Mi s-a părut perfectă. Mi s-a părut îngrozitoare. Am considerat inițial că este o metodă minunată de a distruge pe veci ideea de război și apoi mi-am dat seama că este un lucru pe care nimeni n-ar trebui să aibă dreptul să-l facă.

Oare scopul scuză cu adevărat mijloacele? E moartea unui om justificată de salvarea altor mii? Milioane? Miliarde? Când și cum are cineva dreptul să ucidă? Sau să traumatizeze? Etică, morală, valori, pe toate ți le oglindește acest roman și te forțează să-ți descoperi limitele, hibele din gândire, punctele unde ți-ai călca toate credințele în picioare. E o provocare să-l citești, dar e una care merită.

Spuneam în recenzia primului volum că există posibilitatea ca în viitor, China și sistemul ei de guvernare să pară o opțiune viabilă. Acum am văzut cum arată meritocrația dusă la extrem. E oribilă, ca orice alt lucru uman dus la extrem. Inclusiv pacifismul poate fi exagerat până când devine o idee proastă, cum mi s-a părut că se întâmplă în cazul lui Diane, un personaj care m-a iritat extrem de mult. Da, în volumul acesta avem personaje mult mai bine conturate. Accentul nu e încă asupra lor, nici n-ar avea de ce să fie, dar ele au un rol mult mai important decât în primul volum.

Avem idei, atmosferă, întrebări, personaje…Și mai e și finalul extraordinar! De-a lungul ultimelor zeci de pagini ești spectatorul unei curse pe viață pe și moarte a întregii specii, o luptă care se desfășoară mult mai repede decât îți poți imagina. E incredibil, e monumental… și totuși, la finalul-final, când crezi că ai trecut prin toate stările, că nu te mai poate surprinde nimic, vine lovitura de grație. Dacă nu era trecut de miezul nopții când am terminat cartea, i-aș fi scris autorului ca să-l întreb când e gata volumul următor, pentru că voiam mai mult.

Din fericire, am avut ocazia să-l întreb luni, la Clubul de lectură Nemira, unde am discutat despre roman în prezența lui Adrian Mihălțianu. Am vorbit despre tehnologie, politică, ecologie, viitor, provocări în a scrie despre oameni-care-nu-mai-sunt-chiar-oameni, despre Marte, despre easter eggs și despre cum dincolo de toate atrocitățile, există totuși optimism… pentru că ar putea fi mult mai rău.

Vă recomand cartea din toată inima, pe mine m-a entuziasmat peste măsură. Mi-e greu să aleg doar o categorie de oameni cărora să le-o recomand, mi se pare un must read. O să încerc totuși să fiu obiectivă și să menționez că le-ar plăcea pasionaților de tehnologie care apreciază un roman plin de acțiune, cu multe planuri narative care se intercalează și cu o intrigă la nivel global… și chiar și dincolo de Pământ.

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul editurii Nemira.

Notă: Articolul face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vrei să citești și alte impresii despre Apusul, le găsești pe blogurile:

În noiembire vom scrie despre Cele mai frumoase povestiri SF&F ale anului 2017. Dacă ești blogger și vrei să ni te alături, te așteptăm în grupul de facebook unde ne organizăm: Blogosfera SF&F.


Jurnal: Un weekend handmade

vulpita-lemn-i-wood-be

În ultimele săptămâni, am avut o perioadă mai neplăcută, în care mi-a fost destul de greu să-mi fac timp sau să-mi găsesc energie pentru a avea grijă de mine. Tocmai de aceea am decis să-mi dedic un weekend în care să încerc să mă regăsesc și să-mi reîncarc bateriile. Să-mi eliberez programul a fost mult mai ușor decât credeam, în schimb a fost o provocare să descopăr activități pe care să le fac.

M-am gândit inițial să stau acasă să citesc, dar parcă voiam să ies cumva din rutină și, mai ales, voiam să nu rămân în casă. (Am și citit, desigur, dar seara). Din fericire, am găsit două evenimente care să-mi ofere tot ce aveam nevoie: ieșitul din casă, interacțiunea cu niște oameni faini și ocazia de a face ceva cu propriile mâini. Așa că am avut un weekend exact cum mi-am dorit. Evenimentele la care am participat se repetă din când în când, așa că dacă o să vă placă ceea ce vă povestesc, vă încurajez să participați și voi :)

fulg-zapada-hartie

Sâmbătă, mi-am început ziua la Creative Open Doors, adică în vizită în atelierul I Wood Be. Am descoperit agendele lor la un târg de mărțișor și m-am îndrăgostit de ele, așa că abia așteptam să vizitez locul unde sunt create. Spațiul de lucru este împărțit și cu alți creatori și, pe lângă turul locului, fetele au organizat și câteva ateliere unde am avut ocazia să devenim și noi creatori pentru câteva ore. Eu am participat la atelierul de pictură pe lemn (în urma căruia m-am ales cu broșa din poza de mai sus) și la atelierul de făcut fulgi de zăpadă din hârtie (de unde am plecat cu un fulguloi superb, mulțumesc Monica, aka Fata cu flori de hârtie pentru ajutor). După, a mai avut loc și un atelier de creat agende, dar n-am putut rămâne. Data viitoare, însă, o să mă asigur că nu-l ratez.

Pentru mine, a fost o experiență minunată, pentru că a fost prima dată în mulți ani când am participat la un eveniment unde nu cunoșteam pe nimeni dinainte. Am descoperit persoane faine, care creează lucruri superbe și care abia așteaptă să te învețe și pe tine cum să faci la rândul tău câteva lucrușoare drăguțe. De asemenea, m-au relaxat foarte mult pictura, decupatul și lipitul foilor. Sunt convinsă că dacă ai de realizat sute de bucăți, efectul liniștitor nu mai e același, dar se vede că oamenii pun pasiune în tot ceea ce fac și atmosfera a fost ideală.

Duminică, am vizitat un alt spațiu de lucru: Nod Makerspace, un hub al creatorilor. Aici am participat la un crash-course de croitorie, unde am venit fără să am habar ce e un tipar și cum se folosește o mașină de cusut și am plecat cu o fustă conică destul de decentă pentru o primă încercare. Am măsurat, desenat, decupat și cusut, am învățat cum se atașează un fermoar și cum să lucrezi astfel încât cusăturile să-ți iasă drepte… Și, din nou, m-am relaxat având ocazia să fac ceva cu mâinile. În plus, acum abia aștept să împrumut mașina de cusut a părinților mei și să-mi scurtez singură perdelele :)

Așadar, a fost un weekend în care am învățat să creez lucruri noi, în care am descoperit oameni care fac lucruri geniale și am vizitat spații unde se organizează evenimente minunate. Dacă vreți să vizitați și voi atelierul I Wood Be, urmăriți-le pagina de facebook ca să fiți la curent cu evenimentele organizate de ei (și ca să vedeți superbitățile pe care le creează) și dacă vă interesează să aflați mai multe despre cum se fac hainele, atunci vă las aici un link spre un eveniment mai amplu, în care veți învăța mai multe despre croitorie.

Vouă ce activități handmade vă fac plăcere?


Interviu: Marian Coman, redactor-șef Armada

De-a lungul verii, ne-au cam lipsit noile apariții din zona SF&F. Din fericire, mă bucur să vă anunț că editura Nemira lansează Armada, un imprint nou dedicat iubitorilor de SF, fantasy, thriller și horror. Primele titluri ale colecției sunt deja disponibile pe site-ul editurii și în librării (și au niște coperte absolut superbe!). În plus, Marian Coman, redactorul-șef Armada, ne promite și alte cărți de neratat. Așa că am decis să-l iau la întrebări :)

JC: De când am văzut noua siglă, abia aștept s-o văd pe cărțile din biblioteca mea. Totuși, brandul Nautilus era unul cu renume în sfera SF&F din România. De ce această schimbare? Și de ce Armada, de ce acest imprint?

MC: Când eram adolescent, am fost pe deplin cucerit de literatura science-fiction odată ce am deschis primele cărți din colecția Nautilus. Până am plecat la facultate, nu am pierdut niciun SF de la Nemira. În anii 90, în epoca în care nu exista internet, așteptam nerăbdător trei lucruri: scrisori de la prieteni din alte orașe, un nou episod din „Zona crepusculară” și coletele cu cărți. Cărțile Nautilus au fost, fără îndoială, cărțile generației mele mai mult decât cărțile oricărei alte generații. Primul Philip K. Dick în românește, primul Dune publicat în România, primul roman din seria Fundația a lui Asimov, primul Orson Scott Card.

Dar cred că generațiile se schimbă și că o nouă generație de cititori are nevoie de o nouă colecție de cărți cu care să se identifice. După 30 de ani în care România a recuperat aproape tot ceea ce era de recuperat în materie de science-fiction și fantasy, a venit vremea să ne sincronizăm perfect cu piața globală și să publicăm acum în țară ceea ce se publică mai bun acum afară. Cărți proaspete, autori noi, revelațiile acestor ani în materie de SF, de fantasy, de thriller, în combinație, firește, cu autori clasici. Am răspuns așadar cu mare drag invitației Anei Nicolau de a construi alături de echipa editurii Nemira un concept nou bazat pe istoria de aproape 30 de ani a editurii Nemira, care să reflecte toată această experiență și care să adune în jurul său comunitatea cititorilor de SF, fantasy și thriller, în slujba unei noi generații de cititori.

Îmi doresc foarte mult ca Armada să fie pentru noile generații de cititori ceea ce Nautilus a fost pentru generația mea.

 

JC: Armada va conține titluri pentru pasionații de science fiction, fantasy, horror și thriller. Dar cele trei romane anunțate nu pot fi ușor încadrate într-o singură subcategorie. Va încerca Armada să aducă pe piață titluri care sparg tiparele etichetelor? Sau vom avea câte o categorie pentru fiecare (Armada SF, Armada Fantasy etc)?

MC: Nu degeaba am adus și thriller-ul în zona în care eram obișnuiți cumva să vedem doar SF&F. Cred că ultimii ani ne învață că granița între genuri este mai firavă, mai permeabilă, că o carte cu zombie nu e neapărat un horror și că SF-ul se topește uneori în fantasy, tot așa cum literatura mainstream importă motive din science fiction sau din fantasy. În final, ceea ce contează cu adevărat este faptul că avem în față literatură de calitate, capabilă să te prindă de inimă și să te ducă într-o altă lume.

Armada va aduce pe piață tot ce e mai bun în această zonă fie că sparge, fie că nu sparge tiparele etichetelor. Cititorii vor avea însă, pe spatele fiecărei cărți, un tag orientativ legat de genul dominant în care se încadrează cartea.

 

JC: Ce ne poți spune despre romanele clasice ale fiecărui subgen, își vor găsi ele locul în noua colecție? Să ne așteptăm și la reeditări în Armada?

MC: Da, cum spuneam, în afară de romanele foarte proaspete, de cărțile premiate anul acesta sau de cele care poate vor lua premii în anii viitori, o să avem grijă să reedităm capodoperele genului pentru o nouă generație de cititori. Marile romane ale unor autori precum Arthur C. Clarke, Stephen King, Ursula K. LeGuin se vor afla mereu în atenția noastră, astfel încât să nu lipsească din biblioteca iubitorilor de literatură.

 

JC: Cititorii care se îndrăgostesc de serii de cărți sunt mereu temători când apar schimbări. Veți integra seriile deja începute în noua colecție sau ele vor avea în continuare designul specific Nautilus? 

MC: Vor fi serii pe care le vom prelua ori relua în Armada, după cum vor fi și serii care vor continua să apară în vechiul design.

 

JC: Ne poți spune câteva titluri aflate în pregătire, ca să ne putem scrie lista de cadouri pentru Moș Crăciun?

MC: Au ieșit deja din tipar M. R. Carey – Băiatul de pe pod (autorul tocmai mi-a scris că este încântat de felul în care arată coperta), Kat Howard – Umbra magiei și, iată un clasic, Douglas Adams – Dirk Gently. Agenția de investigații holistice. Urmează o bijuterie – romanul pe care Stephen King îl semnează alături de Owen, fiul său – Frumoasele adormite, precum și Orașul companiei, romanul lui Madeline Ashby.

Pregătim, printre altele: Genevieve Cogman - The Invisible Library, Joe Abercombrie – Heroes, Trudi Canavan - The Magician Guild, Catherine Steadman – Something in the water, Robin Hobb – Ships of Magic. Sper ca fiecare carte să fie un motiv de bucurie pentru cititori.

 

JC: E ceva ce ai vrea să le transmiți în mod special cititorilor despre Armada?

MC: Că, în privința cărților, suntem la fel de pasionați ca ei.

 

JC: Am și o întrebare „bonus”: ce se aude despre volumul următor din seria „Demon” a lui Peter V Brett? Și cât de repede după lansarea din SUA ne putem aștepta să avem traducerea romanului „Fire and Blood” al lui George RR Martin?

MC: Un nou roman din seria Demon va fi lansat în primăvara anului  viitor, probabil la Bookfest. Tot până atunci ne propunem să publicăm și Fire and Blood. Și dacă tot vorbim de cărți așteptate, merită să amintesc și de continuarea seriei Witcher. Un nou volum o să apară în primele luni ale anului viitor. 2019 o să înceapă bine pentru iubitorii  de fantasy.


Sper că v-a plăcut interviul și îi mulțumesc mult lui Marian pentru răspunsurile faine. Eu una abia aștept să #jointheArmada citind noile titluri. Vă invit pe site-ul editurii, unde le puteți admira în voie și, la final, vă adresez și vouă o întrebare: Ce carte Armada abia așteptați să citiți?


Jurnal: Părinții mei citesc

Recent, în blocul părinților mei au fost ceva inundații, așa că o vreme s-au tot plimbat diverși instalatori prin apartamente. În perioada respectivă, eu încercam să decid ce volume vreau să mut din biblioteca părinților în cea de acasă, așa că erau destul de multe teancuri de cărți împrăștiate prin sufragerie. Unul dintre instalatori le-a remarcat și nu i-a venit să creadă atunci când i s-a explicat că toate acele volume sunt „ale copiilor”. A povestit trist că el n-a reușit să-și convingă copiii să citească.

Cumva, întâmplarea m-a pus pe gânduri. Am auzit de multe ori părinți care se plângeau de faptul că nu reușeau să-și convingă copiii să citească. Inclusiv părinții mei au trecut prin etapa asta la un moment dat, când eu citeam cu mare greutate lecturile obligatorii din programa școlară. Dar chiar și atunci, mie îmi plăcea mult să citesc basme. Aveam câteva cărticele de povești pe care le recitisem de atâtea ori încât aproape le știam pe din afară. Dar refuzam să citesc orice altceva.

Însă niciodată, niciodată, nici măcar o dată nu s-a pus problema să renunț de tot la această activitate. Evitam doar anumite cărți, pe altele le devoram. Și cred că asta e pentru că părinții mei citeau. Nu mereu, dar cel puțin în vacanțe sau concedii, asta era activitatea lor. Așa că mi s-a părut mereu ceva normal, ceva natural.

Cât despre problemele mele cu cititul, ai mei le-au rezolvat ușor: mi-au cumpărat pe cât posibil cărțile pe care le ceream eu. Cărți potrivite vârstei, cărți pline de culoare și de povești, dar pe care și eu le doream. N-am citit niciodată Aventurile lui Huckleberry Finn, dar am citit volume întregi din O mie și una de nopți. Poate am refuzat să citesc Fram, ursul polar, dar am descoperit cu plăcere lumea lui Harry Potter. Poate n-am urmat lecturile recomandate și poate n-am citit cărțile care le-au plăcut părinților mei în copilăria lor. Dar am citit mereu.

Și de aceea cred că e important ca fiecare să-și descopere singur gusturile literare. Părinții pot îndruma doar până la un punct, mai important fiind exemplul lor. Părinții ar trebui să citească. Și să-i ofere copilului ce cărți își dorește el. Eu una asta vreau să fac atunci când voi ajunge la rândul meu părinte.

Între timp, dacă aveți deja vreun prichindel acasă și vreți să-l ajutați să iubească poveștile, aruncați un ochi pe noul site Corint Junior. Weekend-ul acesta sunt reduceri serioase: