Recenzie: Circul nopții

Cartea asta mi-a fost recomandată de o grămadă de oameni, încă de când a fost tradusă. Totuși, descrierea suna doar vag interesant, din punctul meu de vedere. Așa că deși recomandările m-au convins s-o adaug pe lista mea de lecturi, am tot amânat Circul nopții până când a fost aleasă drept cartea lunii la Bookclub-ul organizat de Diana. Ulterior, am înțeles de ce lumea o laudă și bineînțeles că am regretat că n-am citit-o mai devreme, pentru că e o carte absolut superbă. Dar descrierea ei nu e.

Relația mea cu rezumatele de pe spatele cărților e simplă: dacă e vorba despre un autor, editură sau colecție pe care o iubesc deja, atunci cel mai probabil voi ignora complet descrierea, poate nici măcar n-o voi citi. Dar dacă e vorba despre un autor pe care nu-l cunosc (Circul nopții e un roman de debut) sau de o editură care scoate și cărți care nu mă atrag (cum era Leda, la care a apărut inițial cartea), atunci descrierea pentru mine e esențială.

Așa că hai să analizăm puțin descrierea acestui roman. Notă: am folosit descrierea de la YoungArt, unde e publicată momentan cartea. E ediția pe care am citit-o eu - traducătoarea e aceeași, deci nu cred că sunt diferențe prea mari - dar descrierea nu e identică. Însă e extrem de similară, așa că dintre cele două, am preferat s-o aleg pe cea mai actuală.

Povestea:

„Circul a sosit fără nici o înștiințare; corturile lui magice, cu cupolele în dungi albe și negre, parcă au răsărit din pământ. Reprezentațiile fermecătoare, care n-au loc decât noaptea, sunt o experiență unică și o sărbătoare a simțurilor.” - Așa începe descrierea de pe coperta a patra. Și zău că ar fi fost mai bine dacă era doar atât.

„Ascunsă de ochii spectatorilor, în spatele labirintului de nori sau al grădinii construite din gheață, o competiție acerbă are loc. Celia și Marco sunt doi tineri magicieni care au fost antrenați încă de mici anume pentru acest duel crâncen al imaginației. Însă când cei doi se îndrăgostesc iremediabil unul de altul, consecințele iubirii lor se dovedesc a fi mult mai periculoase decât ar fi putut anticipa ei vreodată.” - Acerbă? Crâncen? Nu. Nici măcar puțin.

Duelul lor e mai mult o competiție de tehnică magică, nu un duel vrăjitoresc precum cele din Harry Potter. Cei doi nu se confruntă direct, ci se folosesc de magie pentru a crea atracții noi, fiecare încercând să-l depășească pe celălalt în măiestrie și rezistență, dezvoltând astfel Circul. Acest duel atrage după sine consecințe nedorite, dar povestea este mai mult a oamenilor din jurul circului și a construirii acestuia, nu a competiției magice. Ah, și cei doi se îndrăgostesc cam după jumătatea cărții, deci nu vă așteptați la o poveste de dragoste care să lege romanul, n-o s-o primiți. Iubirea lor devine un element important al poveștii, dar nu e elementul central.

Central este Circul, un loc fabulos, aflat undeva la limita dintre realitate și visare (Circul chiar se numește Le Cirque des Rêves - Circul Viselor). Pentru cei din afara Circului, acesta e doar un loc unde, au fost create cu măiestrie atracții aflate la limita imposibilului. Chiar și cei care, poate, se îndoiesc că există o explicație logică în spatele lucrurilor fantastice preferă să „nu strivească corola de minuni” (că tot a început ieri școala). Despre asta e, de fapt, cartea, despre un circ fantastic și oamenii care îl visează.

Părerea mea:

Romanul începe cu un capitol scris la persoana a doua, care ți se adresează și te invită printre corturi. Astfel de capitole mai apar ocazional, adâncind senzația de realitate visată - momentele acelea în care visezi ceva ce nu pare neapărat imposibil, dar nici nu are marginile bine definite, nu poate fi ușor explicat sau descris. Ca trucul unui iluzionist, care te păcălește pentru că îți dai voie să crezi că poate fi real. Imaginație care a prins viață, vis care e mai real decât lumea ta, asta e starea pe care ți-o dă cartea, aceasta e atmosfera superb construită. Cine n-ar vrea să fugă cu Circul și să trăiască mereu undeva unde totul pare posibil?

Personajele sunt bine construite, deși povestea de dragoste dintre Celia și Marco mi s-a părut puțin forțată (pe de altă parte, cum să nu te îndrăgostești de singura persoană capabilă să te înțeleagă în întregime?). Majoritatea personajelor sunt simpatice, cu excepția celor doi magicieni care au orchestrat acest duel. Amândoi sunt niște tutori teribili și abuzatori, absolut înfiorători. Însă restul personajelor chiar mi-au plăcut. Totuși, de departe, preferatul meu a fost ceasornicarul. Nu e un personaj principal, dar chiar și așa, nu vreau să vă spun prea multe despre rolul lui în poveste. Dar m-am regăsit mult în abordarea și în acțiunile sale și îmi place să cred că în locul lui aș fi făcut același lucru. Iar comunitatea lui e #goals.

Totuși, cartea are o acțiune destul de lentă. În mare parte a timpului, nu se întâmplă prea multe lucruri. Nu e o poveste care să se bazeze pe intrigă, ci e mai degrabă orientată pe dezvoltarea personajelor și pe construirea lumii. Suspansul și marile revelații nu sunt date de întorsături de situație, ci de detalii despre magie care abia atunci ies la iveală. Mie mi-a plăcut enorm din punctul acesta de vedere, nu mă deranjează poveștile mai lente, atâta timp cât sunt bine executate. Iar aceasta construiește o lume și un Circ absolut minunat.

De asemenea, și stilul narațiunii e unul neliniar: capitolele consecutive sar nu doar de la un personaj la altul, dar și de la un an la altul, sunt salturi mari prin timp și bucăți de puzzle care se îmbină târziu. Nu e un roman pe care să-l devorezi, ci unul care îți va pune atenția și răbdarea la încercare. Eu apreciez mult asta, îmi place să îmbin singură bucățelele de informație și să nu mi se ofere totul pe tavă, dar nu e ceva pe gustul tuturor.

Tooooocmai de aceea, pe lângă descriere, mai am un mare of: ce caută cartea asta în colecția pentru tineri? Adică da, e o carte care are protagoniști adolescenți, dar până la finalul poveștii, cei doi au în jur de 30 de ani. Da, romanul aduce în discuție tema unei copilării groaznice, dar nu stă s-o dezbată sau s-o evidențieze prea mult. Nu e un roman al maturizării, nu e vorba despre cum Celia și Marco „cresc mari” sau despre îndrăgosteala lor.

Nu zic că tinerii n-ar trebui să citească romanul, nu are vreun pasaj prea matur pentru vreo vârstă (e puțin mai întunecat pe alocuri, mai ales când vine vorba de abuzurile asupra copiilor - care nu sunt sexuale, nu se ajunge la nimic din sfera asta, dar e vorba totuși de neglijență și de chinuire - și, mai târziu, sunt niște episoade destul de serioase. Dar 14+, cum scrie pe carte mi se pare rezonabil). Dar nu l-aș recomanda în primul rând tinerilor, nu mi se pare potrivit să fie încadrat la această categorie de vârstă.

Există cărți pentru tineri pe care le pot citi cu plăcere și adulții, deși publicul lor țintă e format din adolescenți. La fel, acesta e un roman pentru adulți care poate fi citit cu plăcere și de tineri. Dar tematica, elementele de construcție, stilul lent, toate sunt mai potrivite într-o colecție pentru adulți, după părerea mea.

Așadar, dacă sunteți niște visători incurabili, pasionați de povești aflate la limita dintre real și fantastic, dacă nu vă deranjează salturile prin timp între capitole și vă plac romanele cu un ritm lent, axate pe personaje, atunci vă recomand cu drag Circul nopții. Atmosfera e incredibilă și, o dată ce v-ați lăsat prins, n-o să mai vreți să părăsiți Circul.

Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Young Art sau din librării online precum Libris sau Cartepedia.