Recenzie: Al cincilea anotimp (Pământul sfărâmat #1)

Cartea asta mi-a fost recomandată constant timp de vreun an de zile de o persoană care lucrează la o altă editură decât Paladin. Tocmai de aceea, mi-a fost teamă să o citesc mai devreme, pentru că așteptările mele erau destul de sus. Dar chiar și așa, cartea le-a depășit, pentru că e extraordinară. Al cincilea anotimp e o carte atât de bună încât regret sincer că a stat atâta timp necitită în biblioteca mea.

Povestea:

Pe o planetă zguduită de cutremure, singurul continent poartă numele de Neclintirea. Dar e doar un nume, pentru că din când în când un cataclism major zguduie pământul și civilizația se prăbușește. Acesta e al cincilea Anotimp: moartea care vine după cutremur.

În această lume, amestecați printre oameni, trăiesc orogenii, persoane care pot manipula cutremurele, care au puterea de a controla energia care mișcă pământul. Dar orogenii sunt considerați periculoși, sunt marginalizați și uciși atunci când sunt descoperiți.

Cei norocoși sunt trimiși în Yumenes, capitala Imperiului. Acolo sunt antrenați să devină utili, însă nu capătă niciodată respect, ci un Gardian care are ca unică misiune protecția. Dar nu a lor, ci a lumii: dacă orogenul scapă de sub control, dacă dă cea mai mică dovadă de nesupunere, Gardianul trebuie să-l ucidă.

Și așa, cei mai puternici oameni din lume sunt reduși la statutul de unealtă. Dar atunci când un nou anotimp începe, distrugând însuși Yumenesul, lumea s-ar putea schimba pentru totdeauna.

Părerea mea:

Al cincilea anotimp spune o poveste aflată undeva la granița dintre Fantasy și Science Fiction, ceea ce am apreciat mult. Neclintirea are un nivel de dezvoltare asemănător Evului Mediu, cu multe sate mici și câteva orașe mai dezvoltate, în care oamenii se întrețin din agricultură și meșteșuguri. Orogenia e văzută ca un fel de magie, însă o magie cu reguli clare și care necesită antrenamente stricte pentru a putea fi controlată și îmblânzită. Așadar, atmosfera cărții este una fantasy.

Dar sunt mici elemente și indicii care sugerează că toată magia e de fapt tehnologie creată de una dintre multele culturi antice care nu a supraviețuit Anotimpurilor. Ceea ce bineînțeles că mi-a plăcut mult, pentru că adaugă o enigmă în plus întregii povești, dar o face și mult mai plauzibilă. N-o să vă spun mai multe, dar sunt absolut minunate toate detaliile care sugerează că o tehnologie net superioară a existat în trecut.

Însă ceea ce am apreciat cel mai tare la roman este modul cum a fost construită societatea. Cele mai puternice ființe ale planetei au fost reduse la nimic. Traumele care îi apasă pe orogeni sunt inimaginabile și felul cum societatea reușește să-i manipuleze e extrem de crud. E o lecție importantă aici, despre cum ceea ce ți se spune și ceea ce e „știut” nu e neapărat adevărul, dar și despre cum dorința de a supraviețui ne va face mereu să acceptăm inacceptabilul. E o carte care îți dă mult de gândit și am apreciat că reușește asta încă de la primul volum al trilogiei.

Spune-le că într-o zi pot fi măreți, asemenea nouă. Spune-le că locul lor e printre noi, indiferent cum îi tratăm. Spune-le că trebuie să câștige respectul pe care toți ceilalți îl capătă de la sine. Spune-le că pentru a fi acceptați trebuie să atingă un standard: standardul acela este perfecțiunea. Ucide-i pe cei care se revoltă împotriva acestor contradicții și spune-le celorlalți că cei uciși meritau să piară din pricina slăbiciunii și a îndoielilor lor. Atunci o să se spetească încercând să îndeplinească imposibilul.

Și stilul e foarte interesant: sunt trei fire narative, dintre care unul e relatat la persoana a doua. Adică autoarea ți se adresează: tu ești personajul, tu simți și faci și trăiești lucruri. N-am mai întâlnit așa ceva și e foarte fain, dar și foarte greu de obținut. Te face să te simți mult mai implicat în întreaga poveste și, la final, are un motiv extraordinar pentru care a fost relatată povestea așa și nu altfel. O să vă placă ;)

Am lăsat intenționat la urmă personajele pentru că sincer, nu vreau să vă spun prea multe despre ele. E o plăcere să le descoperi și să cauți legăturile dintre ele, e fascinant cum fiecare îți oferă fix ceea ce ai nevoie ca să înțelegi cât de dură și nedreaptă poate fi viața pe Neclintire, dar și cât de lipsită de griji poate fi pentru cei care au învățat să profite de pe urma celorlalți. E clar că personajele asuprite vor fi cele despre care vei spera să aibă o viață bună la final, dar nu există personaje cu adevărat pozitive. Toată lumea a avut alegeri dure de făcut și fiecare are un trecut presărat de durere și de sacrificii inimaginabile. Tocmai de aceea sunt niște personaje extraordinare, pentru că sunt umane, reale, trecute prin multe și totuși supraviețuind așa, cu frânturi și găuri bine ascunse pe dinăuntru. Ceea ce s-ar putea să rezoneze cu mulți cititori, pentru că mulți dintre noi am fost marginalizați, respinși, făcuți să ne simțim mai prejos decât suntem.

Vă recomand Al cincilea anotimp dacă vă plac poveștile fantastice cu morală, dacă vă plac personajele complexe și situațiile dure prin care trebuie să treacă. Nu e o carte ușor de citit, dar e o carte superbă, care o să vă placă tocmai pentru că ridică niște probleme serioase. Și e un roman care nu-ți dă voie să-l uiți.

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul editurii Paladin sau din librării online precum Cartepedia sau Libris.