Evenimente: Lansare „Omulețul din perete”

lansare-marian-coman.jpg

Nu aveam în plan să scriu despre vreun eveniment azi. De fapt, la începutul săptămânii planificasem ca vinerea asta să caut o leapșă drăguță la care să răspund. Dar am participat aseară la cea mai faină lansare de carte la care am fost vreodată.

Știți că eu tot merg pe la lansări și vă tot bat la cap să mergeți și voi, pentru că a fi acolo e o senzație care nu prea se poate compara cu nimic. Deja nu cred că mai e un secret că eu mă entuziasmez foarte ușor la ideea de a sta de vorbă cu un autor ale cărui cărți le-am îndrăgit.

Dar lansarea de aseară mie mi s-a părut mult mai mult de-atât. A fost suprarealistă și fantastică și extraordinară și multe alte superlative, așa că risc să repet ce scriam luni și să vă recomand să mergeți la evenimente. Niciodată nu știi când o să ajungi la cel mai bun la care ai fost vreodată.

La fel cum nici eu nu bănuiam că aseară, o să ajung într-o carte.

În finalul articolului am să las filmarea live a lansării, ca să vedeți și voi cum a fost. Însă mai întâi aș vrea să vă povestesc eu experiența mea. Pentru că evenimentul de aseară a început cam ca orice lansare: s-au prezentat invitații, Marian a decis să citească un fragment, nimic nou.

Dar lectura s-a încheiat cu frazele astea:

Dispăruseră pereții hrubei, dispăruseră sticlele de vin, era doar o câmpie verde. Și păsările-înger în jurul nostru. Erau acolo, lângă noi sau, mai degrabă, noi eram acolo, lângă ele. Fiindcă doar muzica noastră fără ritm mai avea legătură cu întunericul hrubei din care veneam.
Și se mai auzea doar o vioară.

Apoi a început să se audă muzică și timp de o fracțiune de secundă n-am mai știut pe ce lume sunt. Cumva, asta e ideea cărții Omulețul de perete. E un volum plin de povestiri în care personajele conștientizează faptul că sunt exact asta, personaje, că există un autor care le scrie soarta.

O să vă povestesc mai multe în recenzie, dar ideea e că atunci când a început să se aducă muzica, a fost un moment suprarealist extrem de potrivit cu volumul care se lansa. M-am simțit și eu parte dintr-o poveste, pentru că am avut senzația că altfel nu se poate, că astfel de lucruri nu se întâmplă în realitate, că totul e de fapt o carte. Doar acolo o lansare devine un spectacol.

 
 

Cumva, mereu centrul atenției a rămas Marian și cartea lui, dar muzica băieților de la Corbu a oferit atmosfera fantastică și extraordinară pe care n-am s-o uit prea curând. Mai jos am să vă las înregistrarea lansării (a fost filmată „pe lung”, vă recomand s-o vedeți pe un telefon/tabletă pe care să-l rotiți voi)

Și vreau să-i felicit pe Marian, pe Corbu și pe echipa de la Nemira pentru evenimentul genial!