Recenzie: Omul focului

Când eram mică, am avut o lungă perioadă în care mi-am dorit să pot controla focul, așa că de-atunci mă atrage orice carte care abordează cumva acest element. Și chiar dacă Omul focului părea o poveste în care focul este „antagonistul”, mi-am dorit să o citesc. Acum mă bucur de alegerea mea, pentru că romanul mi-a rezervat niște surprize foarte plăcute!

Povestea:

Harper Grayson era asistentă medicală la o școală primară până în momentul în care Solzu’ Dragonului a ajuns și în orășelul ei, provocând haos. Solzu’ este numele unei boli misterioase care duce la apariția unor cruste pe pielea celor infectați. La câteva zile sau săptămâni după apariția semnelor afecțiunii, bolnavii izbucnesc în flăcări. Spitalele s-au umplut repede de oameni care sperau la un antidot și Harper a ales să dea o mână de ajutor personalului suprasolicitat. Dar nu a durat prea mult până când spitalul a fost distrus de un incendiu cauzat de bolnavi.

Ulterior, Harper a descoperit că era infectată. Și însărcinată. Știind că au existat cazuri de copii sănătoși născuți din mame bolnave, femeia a decis că va încerca să supraviețuiască timp de nouă luni. Soțul ei, însă, are alte planuri și încet încet, asistenta începe să înțeleagă că viața ei de cuplu nu era deloc așa cum își imagina.

Din fericire, Harper nu e singura persoană infectată cu Solzu’ Dragonului care vrea să rămână în viață. În plus, ceilalți sunt dispuși să-i dea o mână de ajutor. Însă nimic nu e perfect într-o lume în care moartea pândește chiar pe pielea ta.

Părerea mea:

Citind acest roman, mi-a fost foarte greu să nu-l compar cu Frumoasele adormite. Ambele cărți pornesc de la premiza că o boală necunoscută se răspândește pe glob, aducând după ea anarhia și ambele povești se concentrează pe reacția la un asemenea dezastru a unei comunități mici din Statele Unite. Asemănările se opresc aici, totuși, pentru că Frumoasele adormite are o altă miză și un alt mesaj față de Omul focului.

Din punctul meu de vedere, romanul lui Joe Hill vorbește despre supraviețuire într-o lume în care binele și răul devin relative, în funcție de tabăra din care faci parte. Atât persoanele infectate, cât și cele sănătoase încearcă pe cât de bine pot să se mențină în viață și să restabilească un fel de ordine. Ceea ce, desigur, este extrem de dificil atunci când unii folosesc siguranța ca pretext pentru a comite fapte atroce.

Mi-a plăcut mult boala și felul cum funcționează ea, mi-a plăcut să descopăr ipotezele și concluziile personajelor. Întotdeauna m-a fascinat focul, pentru că poate fi o forță extraordinar de utilă sau extrem de dăunătoare. La fel e abordat și ca simptom al bolii: poate fi extrem de distrugător, dacă nu-i acorzi respectul cuvenit, dar îți poate fi și extrem de benefic, dacă știi cum să-l îmblânzești.

Harper mi s-a părut un personaj interesant. N-am fost mereu de acord cu ea, nu m-am regăsit prea des în felul ei de a privi lumea, dar a fost un personaj suficient de bine construit încât să-mi câștige respectul. Pompierul, pe de altă parte, a fost absolut genial. Povestea lui e sfâșietoare, dar mi-a plăcut mult felul în care contribuie el la comunitatea din care face parte, ceea ce face pentru ei și modul cum îi ajută, fără a se lăsa prins de ideologia grupului . E un om care a trecut prin multe și care încă are destule probleme, dar e genul de erou care mie îmi place enorm tocmai pentru că nu e perfect, dar încearcă să facă lucruri bune.

În poveste mai sunt destule personaje memorabile, despre care nu vreau să vă dezvălui prea multe, pentru că e fain să descoperi motivațiile fiecăruia. Dar vă pot spune că inclusiv „cei răi” sunt bine construiți. De fapt, la cât de mare e cartea, atuul ei sunt personajele, pentru că deseori, acțiunea nu e chiar atât de prezentă. Nu mi s-a părut că ar fi lung degeaba, mereu afli ceva nou și mereu e ceva subtil care se întâmplă și care va avea consecințe ulterior, dar sunt porțiuni destul de mari în care nu citești cu sufletul la gură. Finalul compensează totuși, crescând tensiunea cu fiecare pagină.

Așadar, dacă vreți să citiți un roman post-apocaliptic, cu o boală fascinantă, personaje puternice și bine conturate, atunci vă recomand cu drag Omul focului. Cred că mai ales cei fascinați de modul în care funcționează oamenii în situații limită și de psihologie în general vor aprecia mult dimensiunile cărții, deși, din punctul meu de vedere, dacă iubești acțiunea merită să citești romanul pentru ultimele sute de pagini pline de adrenalină.

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul editurii Herg Benet sau din librării online precum Libris sau Cartepedia.