Poți face bani dintr-un blog de carte?

Inspirată de articolul Andreei pe același subiect, m-am gândit pentru prima dată să pun în cuvinte viziunea mea despre partea financiară a pieței de carte de la noi. Ca blogger, am o anumită perspectivă. Totuși, încerc să iau în calcul ambele fațete ale situației. Mai exact, deși nu am lucrat vreodată într-o editură, știu câte ceva despre cum se văd lucrurile și din punctul de vedere al producătorilor de carte. Și adevărul e că e o problemă destul de spinoasă.

bani-blog-carte.png

Status quo

Noi avem o piață de carte mică. Da, cititul a început să fie încurajat, mai ales în rândul tinerilor. Da, lucrurile se îndreaptă. Dar în acest moment, piața de carte din România este mică. Am auzit nenumărați editori care spun că un roman semnat de un autor român care se vinde în 1000 de exemplare e deja bestseller. În cazul autorilor străini numerele sunt ceva mai mari, dar nu cu mult. 5000 de exemplare e un număr optimist. Deci numerele sunt mici. Foarte mici.

De asemenea, din costul unei cărți, editura rămâne cu extrem de puțin. Din acel puțin, trebuie să-și plătească tiparul, angajații, curentul. Ce rămâne pentru marketing? Mai nimic. Nu mă credeți pe cuvânt, după cum spuneam, n-am lucrat într-o editură. Dar ne-a explicat matematic Alex Voicescu (Herg Benet) care e circuitul banilor în piața de carte.

În acest ecosistem micuț și plin de lipsuri, intervin și bloggerii de carte (și vloggerii, bookstagrammerii, etc). Noi suntem practic influencerii acestei piețe. Mai exact, atunci când un mesaj (ex: Cumpără cartea asta faină!) vine de la o editură sau un autor, e clar interesul lor direct de a te face să o cumperi. Dar atunci când un mesaj vine de la o persoană pe care o percepi asemenea ție, în ale cărei recomandări ai încredere, atunci mesajul e cumva mai prietenos, mai aproape de tine. E normal ca o editură să spună că romanele publicate de ei sunt bune. De la un blogger te aștepți la mai mult discernământ, te aștepți să-ți prezinte cărțile cu bune și cu rele. E normal să fie subiectiv, că nu e critic literar, e un cititor la fel ca tine. Dar nici nu e direct implicat, prin urmare are un pic mai multă credibilitate.

O parte din bloggerii de carte existenți au parteneriate. Însă acestea nu înseamnă bani, ci produse. Eu nu cunosc vreun blogger de carte care să fie plătit și nici n-am auzit de nimeni care să scrie despre cărți pe bani. Parteneriatele pe care le încheie de obicei bloggerii implică faptul că li se oferă cărți pentru a le promova. E ca situația din sfera IT&C, unde primești un telefon ca să scrii despre experiența de a-l folosi. Doar că primești cărți. Practic, editura își asumă niște costuri (un exemplar ajunge la tine în loc să fie vândut), dar nu există vreo plată directă.

De asemenea, mai există varianta marketing-ului afiliat. Ceea ce înseamnă că bloggerul pune niște link-uri speciale spre site-urile unor edituri/librării online și primește un comision la fiecare vânzare generată. Practic, e plătit fix pe baza influenței pe care o exercită: dacă va convinge 5 oameni să cumpere 5 cărți, va primi un comision din vânzarea acelor cărți (între 8 și 13%, de obicei 10%). Dacă nu va convinge pe nimeni să cumpere nimic, atunci nu va primi niciun leu. E simplu, cititorul nu plătește mai mult și sincer, mi se pare un sistem excelent. Nu e perfect, desigur: funcționează doar online și chiar și așa, dacă am convins un cititor să cumpere o carte, dar el intră singur pe site-ul unei librării online și o cumpără, fără să folosească link-urile de pe blogul meu, atunci eu nu câștig nimic. De asta vă recomand să folosiți link-urile de la finalul articolelor mele dacă vreți să cumpărați vreo carte ;)

Costurile unui blogger

În acest ecosistem numit piață de carte, nu doar editurile au costuri. Eu, ca blogger, am niște cheltuieli. În primul rând, o parte dintre noi plătesc domeniul și hosting-ul. Depinde de la om la om, desigur. Unii au domenii gratuite și teme standard, alții trebuie să plătească și un designer sau un IT-st (eu, din fericire, îmi fac singură partea tehnică și pe cea vizuală). Unii plătesc reclame pe Facebook sau Instagram. Fiecare are o serie de cheltuieli.

Bineînțeles, există și costul de timp. Eu petrec cam una-două ore ca să scriu efectiv un articol (acesta e o excepție notabilă, deoarece e mult mai lung decât ceea ce scriu eu de obicei). Plus vreo 5 ore ca să citesc o carte (citesc cam o pagină pe minut, o carte are cam 300 de pagini, deci 5 ore). Asta ar însemna 6-7 ore pentru a citi și recenza o carte. Practic, o zi de muncă pentru un articol.

Moralitatea

E moral să vrei să fi plătit pentru munca ta? Normal. Dacă nu ne-am dori ca munca să ne fie recunoscută și plătită corespunzător, atunci comunismul ar fi fost o utopie, nu un dezastru. Nimeni nu vrea să lucreze pentru binele altora.

Bun, și atunci cum se face că noi bloggerii chiar lucrăm gratuit? Simplu, majoritatea o facem din pasiune, așa că banii nu contează. Eu o fac pentru că ador să citesc și vreau să pot vorbi cu alți cititori despre asta. N-am avut în cercul meu apropiat oameni care să fie pasionați de lectură în general sau de aceleași cărți ca mine, în cazurile speciale în care chiar citeau. Așa că m-am orientat spre mediul online. Nu m-aș putea opri din citit și nici din scrisul despre asta. Așadar, nu percep blogul ca pe un job și nu mă oprește faptul că nu sunt plătită.

Ceea ce nu înseamnă că n-ar fi fain să primesc bani pentru asta. Mi s-ar părea minunat să pot fi plătită pentru timpul petrecut citind (deși probabil stresul suplimentar ar mai răpi puțin din plăcerea lecturii). Dar ce impact ar avea asta asupra rolului de influencer al unui blog?

În acest moment, în cadrul parteneriatelor cu editurile și autorii, eu pot scrie orice despre cartea lor. Ei mi-o trimit în mod gratuit, așa că eu o prioritizez în lista mea de lecturi și scriu despre ea curând, în perioada în care editura sau autorul își doresc mai multă expunere pentru un titlu. Dar autenticitatea, sinceritatea și obiectivitatea mea nu au de suferit. (Știu că sunt și bloggeri care scriu de dragul de a pentru a primi cărți, așa că recenziile lor tind să fie „mai pozitive” decât ar merita un titlu. Subiectul acesta ar merita discutat pe larg separat, dar părerea mea e simplă: dacă tu, autor sau editură trimiți cărți unui blogger, o faci asumat, știind ce și cum scrie persoana respectivă. De asemenea, dacă tu, cititor, urmărești recenziile unei persoane, înseamnă că aveți gusturi comune. Dacă un blogger laudă cărți slabe, după una-două „țepe”, cititorii lui vor dispărea, înlocuiți de concursomani și de oamenii care lasă comment for comment. Calitatea se vede, dar e loc sub soare pentru toată lumea.)

Dacă aș fi plătită, există posibilitatea să-mi scadă din credibilitate. Totuși, faptul că alegi să primești bani pentru munca ta nu te transformă într-un fel de zombie care repetă ceea ce i se spune de către plătitor. La fel cum poți refuza colaborarea cu autori care se așteaptă să scrii doar recenzii pozitive pentru că ei ți-au trimis o carte în mod gratuit, poți refuza la fel de ușor o entitate care vrea să te plătească să spui ce vor ei. Și oricum mă îndoiesc că am accepta să fim plătiți să citim cărți care nu ne plac, despre care apoi să ne chinuim să scriem de bine. Pentru că nu ar trebui să se ajungă la asta. Când primești bani pentru ceva, nu pui problema după momentul plății („te-am plătit, acum scrii cum vreau eu”), ci înainte, când se cade de acord asupra sumei, condițiilor, termenului de livrare etc. Prin urmare, principiile unui blogger nu ar fi deloc diferite în funcție de plata pe care o primește sau nu.

La fel cum un vlogger celebru nu va face o serie de reclame plătite la cola, deși el detestă băuturile acidulate și recomandă de ani de zile doar sucuri naturale, nici un blogger de carte nu va începe brusc să laude un gen pe care îl blama recent. Așadar, la fel cum nu mi se pare că ar trebui să existe dubii despre recenziile unui blogger care primește cărți gratuite, nu cred nici că dacă am fi plătiți, ar exista dubii justificate. Și oricum, la fel ca în cazul recenziilor pozitive de dragul cărților gratuite, publicul ar taxa rapid bloggerii care ar scrie „de bine” pentru bani.

Impactul unui blogger

Eh, aici cred eu că e problema adevărată. Să zicem că bloggerii ar zice toți că de mâine nu mai scriu fără să fie plătiți. Tu, editură, ce ai face? Păi ar fi bine să ai o statistică destul de clară cu profitul pe care ți-l aduc bloggerii cu care colaborezi, ca să puteți stabili împreună cam cât ar valora articolele lor, în așa fel încât și tu să faci în continuare niște profit, dar și bloggerul să primească niște bani.

Problema e că astfel de statistici nu există. Când bloggerii se ocupă de expunerea unui produs, e greu să cuantifici cât de multe vânzări generează și e și mai greu să cuantifici care e profitul pe care îl aduc. Poate Gigel care cumpără o carte de la editura X o cumpără pentru că a auzit despre editură de la 5 bloggeri. Cum ai putea afla vreodată informația asta de la fiecare cumpărător? Și ce faci după ce obții informația, împarți profitul egal la cei 5 bloggeri? Cum ai putea stabili cât te ajută un blogger de carte?

Și oricum, scenariul meu nu se va întâmpla vreodată. Nu o să decidă toți bloggerii de carte că de mâine nu mai scriu recenzii neplătite. Întotdeauna vor exista oameni care vor face treaba gratuit. Poate mai bine (rareori, poate doar dacă vorbim de oameni pasionați care nu vor să fie plătiți ca să evite niște stres), poate mai rău (foarte probabil). Și atunci mie mi-e teamă că editurile care nu-și permit să cheltuie bani pe marketing vor alege să continue parteneriate cu bloggerii care nu își doresc să fie plătiți. Și cei care cer bani nu vor avea cum să scrie decât despre cărțile pe care și le cumpără singuri. Deci ajung înapoi de unde au plecat.

Bun, și atunci ce facem?

Soluția mea

Mi se pare normal să vrei să fi plătit pentru munca ta, indiferent dacă o faci din nevoie, din pasiune sau de florile mărului. Dar mi se pare normal și faptul că editurile preferă să cheltuie banii pe altceva, atâta timp cât pot primi expunere de calitate doar trimițând produse. Desigur, ar fi cool să vedem campanii de marketing făcute cu bloggeri, care să fie plătiți pentru ele. Multe lucruri ar fi drăguțe. Cred sincer că se va ajunge acolo, pentru că din punctul meu de vedere, lucrurile se îndreaptă și piața crește. Vor exista bani. În timp.

Dar până atunci, noi tot avem cheltuieli. Nu cred că ne vom putea întreține prea curând dintr-un blog de carte, dar ar fi drăguț să nu ieșim pe minus. Teoretic, calculând banii economisiți pentru că am primit anumite cărți, s-ar putea ajunge la un echilibru. Totuși, părerea mea e că momentan, soluția e marketing-ul afiliat. Acolo ești plătit exact în funcție de vânzări. Și cred că e cel mai avantajos pentru toată lumea.

Tu, ca blogger, poți vedea cât de convingător ești. Câți oameni determini să apese pe link-urile tale? Câți dintre ei chiar cumpără ceva? De asemenea, editurile și librăriile pot vedea câte vânzări ai generat tu, Blogger Popescu, în decursul unei perioade de timp. După cum spuneam la început, nu e un sistem perfect. Cuantifică vânzările, nu expunerea. Dar e o metodă din care îți poți acoperi cheltuielile și care, în decurs de câțiva ani, poate oferi statistici utile și pentru tine, și pentru edituri/librării.

PS: Solidarizare

Andreea propunea ca prim pas solidarizarea bloggerilor de carte. Da! Da! DAAA! E nevoie de solidaritate aici. E nevoie să ne strângem ca să putem discuta între noi despre cum facem lucrurile. Nu există ghiduri pentru bloggerii de carte dintr-o piață cum e cea românească. Dar ne putem face propriile ghiduri, putem face schimburi de experiență, putem face proiecte faine împreună. E important să ne adunăm să devenim o comunitate. Există forță în numere și cred că împreună am putea face mai multe decât separat.

Eu am început timid cu niște întâlniri în offline (care n-au mers așa bine, așa că le-am întrerupt momentan), dar și cu un grup online: Book Bloggers of Bucharest (nu se mai adresează de mult doar bucureștenilor și va fi rebranduit curând), unde încerc să propun săptămânal subiecte de discuție care au legătură cu ce înseamnă să fii un blogger de carte Și săptămâna asta discutăm chiar despre a fi plătit, așadar dacă vrei să împărtășești părerea ta cu alți bloggeri, te invit în grup.

Sau, poți lăsa un comentariu la finalul articolului cu perspectiva ta asupra întregii situații :)