Recenzie: Prințul spinilor

Teoretic, înainte să începi să scrii o recenzie, ar trebui să știi cam ce vrei să spui despre carte (cel puțin așa fac eu, pornind la drum cu un schelet pe baza căruia construiesc articolul). Problema e că, de data asta, mi-e imposibil să mă hotărăsc dacă protagonistul e genul de personaj pe care n-ai cum să nu-l iubești sau e pur și simplu un mic sociopat pe care o să-l detești cu pasiune. Totuși, cumva, cred că Jorg reușește să fie detestabil și simpatic în același timp.

Povestea:

Jorg este prințul moștenitor al regatului Ancrath, parte a Imperiul sfărâmat. Lumea lui e una foarte violentă, așa că la doar 9 ani, el asistă neputincios la moartea mamei și a fratelui său mai mic, dar și la refuzul tatălui său de a-i răzbuna. Prin urmare, Jorg decide să-și caute singur dreptatea și fuge de la castel cu o bandă de tâlhari.

Pe drum, însă, își va schimba planurile de răzbunare în ceva mult mai ambițios: va decide să câștige Războiul Sutei și va unifica Imperiul Sfărâmat. Va reuși, desigur, deoarece el înțelege regulile jocului: onoarea, dragostea sau dreptatea sunt doar cuvinte, slăbiciuni care împiedică oamenii să câștige. Ah, și va deveni rege înainte de a împlini 15 ani.

Părerea mea:

În ciuda protagonistului tânăr și a încadrării în genul fantasy, n-aș recomanda Prințul spinilor decât celor care înțeleg că un decor medieval poate aduce după sine și o duritate a acțiunii și limbajului. E un roman care nu se ferește de violențele vremurilor în care are loc povestea, iar protagonistul e chiar mai dur decât tovarășii săi jefuitori. Totuși, după cum spuneam la început, deși e un drac împielițat, Jorg îți intră cumva pe sub piele și-ți devine simpatic. Pentru că, în ciuda cinismului și a setei sale de sânge, te lasă să-i vezi și umanitatea.

Partea mea preferată a romanului, însă, este faptul că acțiunea are loc în viitorul nostru. După ce războiul nuclear destabilizează planeta, omenirea e forțată să se întoarcă într-o epocă medievală, unde cea mai bună armă e o sabie sau un arc. Totuși, relicvele Constructorilor sunt peste tot: de la arme biologice la mutanți, de la necromanție la vrăjitori ai somnului, tehnologia a devenit acum magie. O magie pe care extrem de puțini știu s-o folosească și pe care nimeni n-o înțelege în totalitate.

În această lume în care coexistă securi de război și arme tehnolgic avansate, cartea nu are cum să nu te prindă. Naratorul nostru e chiar Jorg și indiferent dacă îți devine sau nu simpatic, povestea sa are capitole scurte și o acțiune alertă. De asemenea, Prințul spinilor e genul de roman care te aruncă direct în mijlocul evenimentelor, explicațiile venind pe parcurs, lucru care mie mi-a plăcut întotdeauna. Istoria lumii ne e oferită picătură cu picătură, printre scene de luptă și momente tensionate, printre uneltiri ale oamenilor, dar și ale forțelor oculte care îi manevrează ca pe pioni.

În plus, romanul nu e liniar. Povestea alternează între prezentul unde Jorg cel de 14 ani revine în regatul tatălui său și trecutul în care Jorg cel de 9 ani vrea să plece de acasă. Acest aspect al relatării te lasă să încerci să ghicești informațiile lipsă din anii petrecuți de prinț pe drumuri și mie îmi place enorm când un roman mă provoacă să intuiesc anumite informați înainte ca ele să fie dezvăluite. Totuși, sunt destule răsturnări de situație care m-au făcut să apreciez modul în care Lawrence își construiește poveștile.

Abia aștept volumul următor, abia aștept să văd ce va face Jorg mai departe și dacă va reușit ce și-a propus: să fie împărat înainte de a împlini 20 de ani. Între timp, însă, vă recomand cartea dacă vreți să citiți un fantasy foarte dark, care îmbină excelent o lume medievală cu relicvele unui viitor avansat. De asemenea, dacă vă plac anti-eroii, Jorg o să vă meargă la suflet!

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul editurii Nemira și din librării online precum Libris sau Cartepedia.