Blogosfera SF&F: Împăratul ghețurilor de Ana Maria Negrilă

Încă de la început, vreau să menționez faptul că Împăratul ghețurilor e cel puțin un nivel peste tot ce s-a citit la Blogosfera SF&F anul acesta. Totuși, deși a fost ca o gură de aer proaspăt, nu e genul de roman pe care să-l citești pe nerăsuflate. E o carte rece, foarte subiectivă (e scrisă la persoana I) și apăsătoare. Și deși m-am născut după '89, mi s-a părut că m-a ajutat să înțeleg mai bine cum este să trăiești într-o țară în care oricine poate fi un securist.

Povestea:

Sich este o tânără ce trăiește într-un oraș înghețat, unde doar tehnologia garantează supraviețuirea în fața naturii. Nici societatea nu e mai caldă: pre-văzătorii, oameni cu abilități speciale care erau inițial un stâlp de susținere al societății, au fost eliminați recent. Aceia dintre ei care au trecut de partea sistemului se află sub supraveghere constantă, iar cei care au reușit până acum să scape de ospitalieri (poliția secretă) sunt veșnic vânați.

Părinții lui Sich au fost pre-văzători, eradicarea lor începând când Sich era încă un copil. Ea și fratele ei mai mare, Reh, au devenit persoane tolerate, aflate la limita legii. Veșnic înconjurați de ospitalieri, cei doi au trebuit să se adapteze sau să riște să fie trimiși pe Gemeni, o stație spațială unde pre-văzătorii erau „reeducați”. Însă doar Sich a reușit să-și găsească locul în această nouă lume.

Dar un vârtej distrugător amenință orașul, așa că acum Sich e forțată să facă echipă cu ospitalierii pentru a descoperi cine e în spatele fenomenului și de ce ea e ținta preferată a vârtejului.

Părerea mea:

După cum spuneam la început, luna asta vorbim despre un roman mult mai bun decât tot ce-am citit recent la Blogosferă. Nu mai este un volum care avea nevoie de un editor. Adevărat, e o carte publicată acum 10 ani și reeditată. Dar accentul cade pe acel re-editată. Nu am citit prima versiune, însă această ediție e o poveste coerentă, care își urmărește ideea până la capăt. Lumea imaginată de autoare are sens, personajele au motivații și sentimente și evoluție (sau involuție). Îmi vine să laud romanul doar pentru că are atributele pe care ar trebui să le aibă orice carte de pe piață.

Însă Împăratul ghețurilor nu te ține lipit de pagini. E destul de ușor să ghicești încă de la început cine anume este în spatele vârtejului, așa că nu citești cartea pe nerăsuflate ca să afli ce se întâmplă (deși există un element neașteptat la final: m-a surprins modul în care a ieșit Velmer din viețile lui Sich și Reh). De asemenea, atmosfera apăsătoare te determină să vrei să iei din când în când câte o pauză de lectură. Dar există ceva ce te trage înapoi la carte. De fiecare dată când lăsam romanul jos, aveam un sentiment de treabă neterminată, de întrerupere sâcâitoare. Parcă începusem ceva și voiam să continui. Ceva-ul întrerupt era, inevitabil, cititul acestei cărți.

Pentru că deși nu e greu de ghicit cine manevrează vârtejul, tot vrei să afli cum s-a ajuns acolo. În plus, romanul te aruncă încă de la început în mijlocul acestei lumi, unde totul ți-e străin. Încet-încet, din piesele de puzzle ale amintirilor lui Sich, înțelegi orașul, trecutul lui, dar și povestea protagonistei și a celor din jurul ei. Și acest puzzle e motivul pentru care nu vrei să te oprești din citit: te macină că încă nu ai terminat de creat imaginea de ansamblu, că încă mai sunt lucruri de aflat despre univers și despre personaje.

Totuși, mi-a displăcut profund protagonista (care este și naratorul poveștii). O înțeleg, îi înțeleg reticențele și felul de a fi, dar tot mi-a displăcut. Mai ales în tinerețea ei. Deși teoretic toți adolescenții se revoltă, mie mi s-a părut că a ales să nu vadă dincolo de aparențe. Poate sunt eu prea dură, poate pentru un orfan e greu să înțeleagă lumea neavând niciun reper părintesc și având un frate exagerat de protector. Dar alternanța ei între neajutorare și aroganță nu rezonează deloc cu felul meu de a fi. Pe de-o parte, e fain că e un personaj construit suficient de bine cât să-l pot considera o persoană, pe de altă parte, însă, e o persoană cu care nu cred că aș putea fi prietenă.

În schimb, mi-a plăcut enorm de Reh. Poate că am reușit să empatizez cu el pentru că, la rândul meu, sunt o soră mai mare. Oricum, i-am apreciat tăria pe care a trebuit, într-un fel sau altul, s-o găsească în adâncul lui pentru a-și proteja sora. Chiar dacă poate a exagerat, chiar dacă ar fi trebuit să încerce să fie mai deschis față de ea, i-am înțeles motivația și sacrificiile. Și mi-a părut rău că destinul lui nu a fost nici pe departe fericit. Însă cumva, într-un fel trist, măcar a reușit s-o apere pe Sich.

Așadar, vă recomand Împăratul ghețurilor dacă vă plac distopiile unde pericolul nesupunerii plutește în aer, dar și dacă îndrăgiți personajele care luptă până la ultima fărâmă de viață pentru cei dragi.

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul editurii Crux sau din librării online precum Cartepedia.

Notă: Articolul face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vrei să citești și alte impresii despre Împăratul ghețurilor, le găsești pe blogurile:

În mai vom scrie despre Greva păcătoșilor de Florin Chirculescu. Dacă ești blogger și vrei să ni te alături, te așteptăm în grupul de facebook unde ne organizăm: Blogosfera SF&F.