Recenzie: Problema celor trei corpuri

Am început să citesc Problema celor trei corpuri cu așteptări destul de confuze. Îmi fusese deja recomandat ca fiind un SF foarte bun, așa că nu mă îndoiam că o să-mi placă. Dar nu mai citisem niciodată vreo carte semnată de un autor asiatic, așa că bănuiam că urmează să am măcar un mic șoc cultural. Totuși, având în vedere succesul răsunător pe care l-a avut romanul pe piața anglo-saxonă, credeam că sunt șanse mari și să nu fie chiar atât de diferit. Așa că, de fapt, nu eram cu adevărat sigură cum o să mi se pară romanul. Surprinzător, povestea a fost, cumva, în linie cu așteptările: deși cultural, oamenii din roman sunt foarte diferiți, în esență suntem la fel, așa că am empatizat surprinzător de ușor cu personajele.

Povestea:

În urma Revoluției Culturale care are loc în China, cercetătorii sunt forțați să renunțe la teoriile științifice ale străinilor „reacționari” sau să plătească prețul suprem. Iar tatăl lui Ye Wenjie nu e o persoană care să se lase ușor manipulată, așa că bărbatul refuză să se conformeze și e împușcat în fața tinerei. 

La rândul ei savant, Wenjie reușește să se facă utilă noului regim și, deși este văzută ca un paria, cunoștințele ei sunt mult prea valoroase. Astfel, reușește să aibă acces la cea mai mare antenă chinezească, o antenă capabilă să transmită un mesaj către stele, dar și să recepționeze un răspuns, o confirmare a faptului că oamenii nu sunt singuri în Univers. Totuși, contactul e departe de a fi utopic: la capătul nostru se află o persoană care și-a pierdut încrederea în specia umană, iar destinatarii sunt ființe disperate, care caută printre stele un nou cămin.

Părerea mea:

Din punctul meu de vedere, cartea are două părți. Una dintre ele este cea legată de oameni, pe care mi-ar fi ușor s-o cataloghez ca pe o distopie cutremurătoare, dacă n-aș ști că mare parte din ea este reală. Cealaltă are legătură cu extratereștrii, cu lumea lor și, desigur, cu problema celor trei corpuri (despre care n-am spus nimic pentru că mi se pare că dacă dezvălui legătura titlului cu povestea, vă răpesc puțin din plăcerea lecturii, ceea ce nu-mi doresc deloc). 

Cartea m-a cucerit de la primele rânduri tocmai pentru că prezintă un adevăr despre oameni pe care l-am bănuit mereu, dar pe care deseori am ales să-l ignor: suntem foarte adaptabili. Din păcate, această trăsătură se manifestă uneori și prin ușurința cu care acceptăm forme de guvernare care sunt evident împotriva drepturilor și libertăților noastre. Bineînțeles, mereu va exista o rezistență, mereu vor fi oameni care nu-și vor lăsa valorile de-o parte de dragul unei vieți liniștite. Dar vor exista, de asemenea, destule persoane gata să îmbrățișeze orice lozincă și orice atitudine, oameni gata să se conformeze pentru a fi „lăsați în pace”.

Cu aceste adevăruri dure începe romanul, așa că pentru multe pagini, mi-a fost ușor să fiu de acord cu Wenjie. Mi-a fost ușor să accept că oamenii nu sunt și nu vor fi niciodată suficient de maturi ca să-și rezolve problemele. Și o vreme, am crezut că soluția ar putea fi o forță exterioară. Dar nu cred că aș fi avut curajul (și nebunia) femeii, nu cred că aș fi putut lansa un semnal atât de distrugător printre stele. Și chiar dacă aș fi făcut-o, chiar dacă aș fi trimis un SOS care să ne dezvăluie vulnerabilitatea, n-aș fi crezut niciodată automat în benevolența unor invadatori. Nu cred că ființe din afara Terrei ar avea vreodată vreun interes să ne ajute să ne rezolvăm problemele. Nu dacă viața pe planeta lor se desfășoară după aceleași reguli ale evoluției, în care doar cel mai puternic poate supraviețui.

Da, desigur, îmi place să visez la omuleți verzi care vin în mod pașnic printre noi, ca să ne primească printre popoarele galaxiei, de la care să căpătăm tehnologii uimitoare. Ar fi fain. Dar singurul mod realist în care am crezut vreodată că o rasă extraterestră ar putea ajuta omenirea este prin declanșarea xenofobiei noastre, care ne va face să ne depășim diferențele și să luptăm împreună pentru a învinge un dușman comun. Așadar, deși am empatizat nesănătos de mult cu Ye Wenjie, consider că ura ei a orbit-o în fața evidenței: e treaba noastră să ne rezolvăm problemele.

Îmi dau seama că am vorbit foarte mult despre latura umană a poveștii și că n-am menționat mai deloc ființele extraterestre și lumea lor. Sunt fascinante, mi-a făcut plăcere să le descopăr, mai ales că am apreciat modul inedit prin care ne este prezentată planeta lor. Totuși, nu vreau să vă spun prea multe pentru că m-a impresionat enorm felul în care aflăm pas cu pas detalii despre ei, așa că vreau să vă las să-i descoperiți la rândul vostru. Dar nu pot să nu vă spun că toată prezentarea lor se face printr-un joc video (cât de fain e asta?!).

Eu abia aștept volumul următor, aștept să aflu ce se va întâmpla mai departe cu lumea noastră, acum că un contact între specii este iminent. Între timp, vă recomand Problema celor trei corpuri dacă sunteți pasionați de știință (e un SF cu S mare), de psihologie umană și, de ce nu, de o povestire mai exotică, plasată într-o lume despre care știm prea puține: China.

Cartea poate fi comandată online pe site-ul editurii Nemira sau în librării precum Libris sau Cartepedia.