Cum a fost la Final Frontier #7

ff_2.jpg

Săptămâna trecută vă invitam să veniți la târgul de carte Final Frontier, singurul dedicat nișei SF&F din România. N-am să enumăr din nou motivele pentru care cred că orice iubitor al genului ar trebui să participe măcar pentru câteva ore la târg, ci am să încerc să vă povestesc cum a arătat evenimentul văzut prin ochii mei.

Cred că e evident că pentru mine, Final Frontier e mult mai mult decât un târg de carte. De-a lungul anilor, a ajuns să reprezinte și doza mea anuală de entuziasm copilăresc. M-am îndrăgostit de FF încă din 2013, când am participat pentru prima dată, pentru că acolo am descoperit ceea ce căutam fără să știu: o comunitate de oameni pasionați de cărți, cărți care provoacă limitele imaginației.

Bineînțeles, Final Frontier nu e singurul eveniment care strânge la un loc iubitorii de SF românesc. Mai avem de-a lungul anului și târgurile de carte generaliste, dar și convențiile sefiste din țară. Însă Final Frontier e deosebit pentru că mi se pare evenimentul care reușește să aducă cei mai mulți oameni, fie că numărăm expozanții, autorii sau simplii participanți. Ceea ce înseamnă că la acest târg ai cele mai multe ocazii de a sta de vorbă cu toată lumea importantă din zonă literară SF&F. Și tocmai din acest motiv, iubesc să dau o mână de ajutor la transformarea unui loc oarecare în cel mai fain eveniment al anului.

În plus, am avut ocazia să descopăr mult mai multe detalii din spatele cortinei. Nu sunt lucruri extraordinare, iar majoritatea nici măcar nu se observă, fie că vorbim despre semnulețele de pe podea care delimitează spațiile măsurate de zeci de ori și împărțite cu atenție expozanților sau despre biletele de intrare ghilotinate fără milă. Dar toate acestea sunt detalii care fac târgul să funcționeze. Și deși mi-a plăcut să contribui ajutând la organizare, iubesc faptul că am putut vedea toate aceste mici amănunte fără de care lucrurile n-ar funcționa.

N-are sens să mai spun că m-am simțit extraordinar la târg, nu? Pur și simplu nu voiam să mai plec seara acasă, deși eram extenuată și deși nu mai era nimic de făcut. Spațiul, atmosfera, oamenii, toate mi se păreau mult mai faine decât lumea ternă și banală de afară. Tocmai de aceea am vrut să scriu azi despre Final Frontier, ca să pot să rememorez senzația de a fi acolo și să mai păstrez puțin din magia evenimentului.

 
ff_1.jpg
 

În concluzie, normal că vă recomand să participați anul viitor. Dar mai mult decât atât, vă recomand să vă căutați și voi comunități cu care să puteți să vă împărtășiți pasiunile. E un sentiment incredibil atunci când găsești o gașcă de oameni cu care ai în comun exact lucrul care îți face inima să bată puțin mai repede. Și chiar dacă poate în jurul tău nu există persoane care să iubească cititul așa cum o faci tu, poți încerca să-i cauți. Organizează un club de lectură la bibliotecă, la școală sau într-o cafenea, adună oamenii, fii tu cel care pune lucrurile în mișcare. Și se vor întâmpla lucruri faine dacă perseverezi, dacă înveți din greșeli și dacă mergi înainte cu capul sus și cu încredere în proiectul tău, oricare ar fi acela.