Blogosfera SF&F: Apusul de Adrian Mihălțianu

Cum?! Cum cum cum cuuuum să scrii așa o carte? Cum….

Exact asta a fost senzația mea în timp ce citeam Apusul. A fost… incredibil, extraordinar, genial, minunat, fabulos, îngrijorător, dur, cinic, superb, naiv, crud… perfect. Mă sperie îngrozitor viitorul despre care am citit și totuși aș vrea să-l trăiesc. Mi se pare cea mai bună variantă… în sensul că e răul cel mai mic. Chiar dacă nu e mic deloc. Dar undeva dincolo de toate masacrele, atrocitățile, lucrurile oribile, pentru omenire pare să mai existe o șansă. Din nou, evităm în ultimul moment dispariția.

Povestea:

La 12 ani după evenimentele din Epoca inocenței, toate inteligențele artificiale ale marilor puteri avertizează că un dezastru global e pe cale să se producă. Nu există suficiente date pentru a propune un scenariu plauzibil, dar tensiunile în creștere nu pot duce decât la o tragedie.

Rusia moare de foame. China se pregătește să lanseze o navă spațială care are la bord focoase nucleare. Terorismul e în floare. Oamenii sunt conectați într-o rețea globală care le permite acces instantaneu la informație… și permite altora să preia controlul asupra lor. Pământul e un butoi cu pulbere gata să explodeze. Iar extratereștrii sunt pe drum.

Părerea mea:

Din primul volum, am reținut mai ales cursa către Marte, paginile acelea fiind extraordinar de tensionate, de vizuale, de memorabile. Acest volum e aproape în întregime așa. E vizual, tensionat, memorabil, dar și extraordinar, înfricoșător… și așa mai departe, n-am să reiau lista superlativelor din introducere. Ideea e că simți că totul e real, că acesta e viitorul spre care ne îndreptăm, că o să apucăm niște vremuri în care diferența dintre lucrurile minunate și lucrurile oribile pe care omenirea le poate face e mai mare ca oricând. Dar toate aceste minuni și atrocități coexistă.

Adevărul fundamental pe care acest roman îl anunță este faptul că progresul nu poate fi oprit. Indiferent câtă împotrivire există, nanoboții, dronele și inteligențele artificiale vor deveni mai devreme sau mai târziu realitate. Unele dintre ele au devenit deja, indiferent dacă sunt sau nu o idee bună. Oamenii vor fi la un moment dat vulnerabili la hacking mintal. Mii de procesoare ascunse pe sub pământ vor dirija în viitor tot ce ține de infrastructură, utilități, buna funcționare a unui stat sau a unei regiuni. Asta înseamnă progres. Dar, pentru că oamenii sunt încă niște maimuțe evoluate care vor să dea cu bâta în vecin, toate aceste lucruri înseamnă și abuzuri.

Imaginați-vă o țară în care nu mai există morți accidentale pentru că sistemele automate de predicție pot face ca oamenii să se ferească instantaneu de pericol, mult mai rapid decât le-ar permite instinctele lor. Și apoi imaginați-vă o țară în care nu mai există revolte, pentru că oamenii cu gânduri periculoase sunt automat detectați și eliminați. Un cuțit e o unealtă… sau o armă. La fel și tehnologia. Acest lucru devine foarte clar atunci când citești Apusul.

În primele 200 de pagini este prezentată o tactică de război pe care vă las s-o descoperiți singuri… și care m-a lăsat pe mine profund tulburată (și a fost doar prima dintr-un lung șir de astfel de idei neliniștitoare). Mi s-a părut perfectă. Mi s-a părut îngrozitoare. Am considerat inițial că este o metodă minunată de a distruge pe veci ideea de război și apoi mi-am dat seama că este un lucru pe care nimeni n-ar trebui să aibă dreptul să-l facă.

Oare scopul scuză cu adevărat mijloacele? E moartea unui om justificată de salvarea altor mii? Milioane? Miliarde? Când și cum are cineva dreptul să ucidă? Sau să traumatizeze? Etică, morală, valori, pe toate ți le oglindește acest roman și te forțează să-ți descoperi limitele, hibele din gândire, punctele unde ți-ai călca toate credințele în picioare. E o provocare să-l citești, dar e una care merită.

Spuneam în recenzia primului volum că există posibilitatea ca în viitor, China și sistemul ei de guvernare să pară o opțiune viabilă. Acum am văzut cum arată meritocrația dusă la extrem. E oribilă, ca orice alt lucru uman dus la extrem. Inclusiv pacifismul poate fi exagerat până când devine o idee proastă, cum mi s-a părut că se întâmplă în cazul lui Diane, un personaj care m-a iritat extrem de mult. Da, în volumul acesta avem personaje mult mai bine conturate. Accentul nu e încă asupra lor, nici n-ar avea de ce să fie, dar ele au un rol mult mai important decât în primul volum.

Avem idei, atmosferă, întrebări, personaje…Și mai e și finalul extraordinar! De-a lungul ultimelor zeci de pagini ești spectatorul unei curse pe viață pe și moarte a întregii specii, o luptă care se desfășoară mult mai repede decât îți poți imagina. E incredibil, e monumental… și totuși, la finalul-final, când crezi că ai trecut prin toate stările, că nu te mai poate surprinde nimic, vine lovitura de grație. Dacă nu era trecut de miezul nopții când am terminat cartea, i-aș fi scris autorului ca să-l întreb când e gata volumul următor, pentru că voiam mai mult.

Din fericire, am avut ocazia să-l întreb luni, la Clubul de lectură Nemira, unde am discutat despre roman în prezența lui Adrian Mihălțianu. Am vorbit despre tehnologie, politică, ecologie, viitor, provocări în a scrie despre oameni-care-nu-mai-sunt-chiar-oameni, despre Marte, despre easter eggs și despre cum dincolo de toate atrocitățile, există totuși optimism… pentru că ar putea fi mult mai rău.

Vă recomand cartea din toată inima, pe mine m-a entuziasmat peste măsură. Mi-e greu să aleg doar o categorie de oameni cărora să le-o recomand, mi se pare un must read. O să încerc totuși să fiu obiectivă și să menționez că le-ar plăcea pasionaților de tehnologie care apreciază un roman plin de acțiune, cu multe planuri narative care se intercalează și cu o intrigă la nivel global… și chiar și dincolo de Pământ.

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul editurii Nemira.

Notă: Articolul face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vrei să citești și alte impresii despre Apusul, le găsești pe blogurile:

În noiembire vom scrie despre Cele mai frumoase povestiri SF&F ale anului 2017. Dacă ești blogger și vrei să ni te alături, te așteptăm în grupul de facebook unde ne organizăm: Blogosfera SF&F.